Din culisele Dacia: cum se adaptează marca la evoluția pieței și la presiunea prețurilor

Cu Xavier Martinet, vicepreședintele de marketing Dacia, într-o discuție despre vânzări, schimbările pieței, strategie de preț și mutarea Spring în Europa.

Xavier Martinet este deja un personaj cunoscut pentru cei care urmăresc activitatea mărcii Dacia, pentru că el se ocupă de ceva vreme de marketing și vânzări, fiind cooptat în echipa lui Luca de Meo, în funcția de vicepreședinte senior al Dacia, cu responsabilități și pentru operațiunile mărcii.

Odată la șase luni, ne întâlnim cu Xavier, cel mai adesea online, pentru a ne povesti cum mai stau lucrurile la Dacia, din punct de vedere al vânzărilor, în special. Când vine vorba de noutăți, cel care le aduce este Denis le Vot, CEO-ul Dacia. Așa s-a întâmplat și acum odată cu încheierea primului semestru din an, numai că întâlnirea, marcată de creșterile mari ale Dacia pe piețele globale, a fost umbrită de unele semnale privind o posibilă frânare a pieței auto din Europa.

Xavier Martinet, vicepreședintele Dacia.

Mai întâi să începem cu cifrele Dacia: 345.432 de autoturisme și vehicule comerciale ușoare vândute în primele șase luni ale anului. Cifrele acoperă toate piețele Dacia, adică nu doar Europa, unde se află concentrați poate 90% din clienții mărcii, ci și restul lumii, asta însemnând nordul Africii (Maroc, Tunisia), Turcia și cele câteva piețe suplimentare pe care marca românească vinde mașinile ca atare. Din acest total, 342.000 au fost autoturisme, restul, aproape nesemnificativ, fiind modelele vândute ca LCV pe anumite piețe.

O piață în frânare

Având la îndemână volumul total, am putut imediat să estimăm o țintă de aproape 700.000 de autoturisme pe care Dacia le-ar putea vinde până la sfârșitul anului, asta, bineînțeles, dacă lucrurile vor merge la fel ca în prima parte, ceea ce este greu de crezut, pentru că foarte rar ianuarie – iunie seamănă cu iulie – decembrie, la vânzări. Dacă se va întâmpla așa cum anunță cifrele, Dacia s-ar putea apropia semnificativ de cele 736.500 de automobile vândute în 2019, cel mai bun an din istorie pentru marcă.

De altfel, la jumătatea anului, performanța înregistrată este cu doar 7 procente sub nivelul din 2019 (în semestrul 1), pe segmentul de autoturisme, și cu 12% mai mica decât vânzările totale (autoturisme și LCV). Având în vedere că LCV-uri nu prea mai vinde, Dacia este nevoită să recupereze diferențele doar cu autoturisme, iar acest lucru va fi tot mai greu în acest an, având în vedere că piața dă semne de răcire, după un an 2022 dificil, marcat de criză, și un început de an 2023 marcat de livrarea comenzilor existente.

Ce spune Xavier Martinet despre asta?

Tendința comenzilor nu este fantastică. Putem vedea că piața este mai dură ca în ultimul an. Inflația ridică probleme clienților care trebuie să facă alegeri. Dacă ne uităm la performanțele Dacia, vedem că noi ne luăm cota de comenzi din piață. Încă mai avem o listă de comenzi care este de aproximativ 3,5 luni, în acest moment.

Xavier Martinet.

Așadar, previziunile făcute în lunile trecute de specialiști încep să se adeverească, pentru că inflația și îngrijorările privind celelalte evenimente, de exemplu războiul din Ucraina sau creșterea prețului la energie, pun presiune pe cumpărători, inclusiv pe piețele mari, precum Germania sau Franța.

Nu sunt îngrijorat în raport cu alte mărci, dar am unele îngrijorări legate de evoluția pieței în general.

mai spune vicepreședintele Dacia, care dă de înțeles că se văd nori negri la orizont.

Și pentru că asta nu era destul, pe segmentul mașinilor electrice, acolo unde Dacia face parte din lista campionilor în acest moment, cu modelul Spring, au apărut și mai multe semne de alertă. În primul rând, în unele țări s-au redus subvențiile, de exemplu în Germania, care a scăzut de la 6.000 la 4.500 de euro suma de ajutor pe care o acorda cetățenilor care cumpără electrice. În al doilea rând, scumpirile din ultimele 12 luni pe acest segment au fost mai mult sau mai puțin vizibile, dar au frânat tot mai mult comenzile.

Sunt aici câțiva factori care laolaltă pun cererea de vehicule electrice în contracție. Pe de o parte avem creșterea de prețuri, care ține de scumpirea materiilor prime. Din nou, nu e ceva specific. De asemenea, avem creșterea prețului energiei electrice, care ridică probleme. Costul transportului maritim este mai ridicat decât acum doi ani, și tot așa, iar în top se află unele scăderi ale subvențiilor în câteva state, e o realitate.

spune Martinet.

Oficialul Dacia explică și ce se întâmplă cu Spring, o mașină care costa 18.000 de euro la lansare, iar acum are un nivel de intrare de 20.800 de euro, în condițiile în care o parte din echipamentele de pe versiunea de acum trei ani au dispărut pe versiunea entry-level de acum. Așadar, Xavier Martinet recunoaște că singurul model al mărcii începe să dea semne de oboseală pe piețele europene, dar este optimist.

Tendința este ușor în scădere pentru Spring, față de anul trecut, dar avem încă o listă de comenzi decentă, în jur de trei luni, pentru acest model și vom continua să luptăm. Am arătat deja că noi credem cu adevărat în potențialul lui Spring în Europa. Am vândut până acum 120.000 de Spring în Europa, vreau să spun din nou că ne luăm cota de piață corectă cu acest model. Am investit în acest model foarte mult, am introdus noua identitate de brand și pe Spring, anul trecut, acum am lansat un nou motor, de 65 CP, care ajunge deja la dealeri pentru teste și știu clienți care abia așteaptă să-l testeze. Ne așteptăm să putem lua în continuare cota de piață corectă pe segmentul EV cu Spring, în următoarele câteva luni.

a completat oficialul Dacia.

Prețuri medii

Este o soluție pentru Dacia scăderea prețurilor, pentru a contracara eventualul declin al pieței?

Martinet susține că nu va apela la metoda pe care Tesla a folosit-o din plin.

Nu ne-am propus să scădem prețurile, am încercat să fim la nivelul corect de prețuri cu vehiculele noastre oferind cel mai bun raport valoare/preț din piață. Asta am făcut de aproape 20 de ani și este ceea ce vrem să continuăm să facem. Dacă analizăm prețurile medii ale Dacia, care sunt undeva la 17.500 de euro, și ne uităm la prețurile medii de pe piața europeană, unde vehiculele de azi costă 35 – 38 de mii de euro, putem vedea diferența mare în poziționarea noastră.

Xavier Martinet.

Din acest motiv, este mult mai probabil să asistăm în continuare la scumpiri ale modelelor Dacia și nu la ieftinirea lor, asta însemnând, așa cum a spus Xavier, că mașinile mărcii nu vor mai fi căutate pentru prețul scăzut, ci pentru value for money, adică celebrul calitate – preț.

“Am fost mai ieftini cu 25% față de concurență în 2019, iar în 2022, cu 15% mai ieftini. Chiar acum, estimăm că suntem undeva la 12 – 13%. Așadar, între 10 și 15% mai ieftini decât competitorii-cheie, o poziție pe care putem să o controlăm și vom continua să o monitorizăm. Avem produse noi anul viitor. Vom avea noul Duster, de exemplu, iar poziționarea SUV-ului va fi una cheie. Este un produs extrem de important pentru noi”, explică vicepreședintele Dacia, spunând că „ar trebui ca noul Duster să fie mai scump decât cel actual”.

Cele două uzine Dacia produc în acest moment din plin, dar nu vor produce pe stoc dacă scad vânzările.

Strategia noastră a fost dintotdeauna să producem cu o mașină mai puțin decât cererea clienților. Nu este ușor să faci asta, dar este ceea ce încercăm să facem de 20 de ani. Acum producem la maxim, șase zile pe săptămână, iar atunci când nu producem este din cauză că nu avem componente. Dacă piața va scădea, vom ajusta producția, este foarte simplu.

a completat vicepreședintele Dacia.

Se mută Spring în Europa?

De fiecare dată când jurnaliștii discută cu un oficial Dacia despre modelul Spring, apare inevitabil și subiectul mutării producției în Europa, iar în ultima perioadă, una în care se pune tot mai serios problema unui embargo legislativ impus de Europa mașinilor fabricate în China, subiectul e tot mai acut. Probabil, și în interiorul Renault, deși în afară se vede prea puțin.

La fiecare șase luni, la fiecare 12 luni, ne uităm la strategia noastră industrială. Evident, nu se poate lua decizia să relochezi producția în câteva luni. Este nevoie de ceva timp, așa că trebuie să putem avea, să zicem, o înțelegere clară încotro ne îndreptăm. E nevoie de un ecosistem care să aibă sens. De obicei, spunem că trebuie să construim 100.000 de vehicule pe an pentru a le reloca într-o fabrică. Cu Spring nu am ajuns încă acolo. Am produs 120.000 în doi ani, deci sunt 60.000 anual, o valoare care este deja destul de bună pentru un EV, dar ridică întrebări cu privire la situația economică. Deci nu putem lua cu ușurință decizia de a ne reloca. Ar avea un impact semnificativ. Când am lansat Spring, am încercat cu adevărat să avem, să spunem, cel mai accesibil preț. Găsirea ecosistemului potrivit a fost fundamentală în decizia pe care am luat-o la momentul respectiv. Deci, evident, cu ecosistemul sistemului EV fiind într-adevăr bazat în China la acea vreme, avea mult sens. Acum se schimbă multe, apar noi fabrici de baterii în Europa, se pun întrebări și verificăm acest lucru destul de regulat, am prefera să avem Spring construit lângă piețele în care îl vindem, evident.

spune pe larg Xavier Martinet.

Dar reprezentantul Dacia are și un răspuns foarte scurt la acest subiect: „Never say never!”.

„Nu pot da un răspuns clar astăzi despre producția Spring, dar este o întrebare pe care ne-o punem la fiecare șase luni”, a fost concluzia referitoare la mutarea lui Spring.

De ce mai cumpără clienții mașini Dacia?

Lucrurile s-au mai schimbat în ultimii ani, după cum mărturisește cel care se ocupă de marketingul mărcii și, deci, știe exact ce vor clienții.

Primul motiv de cumpărare este prețul. Al doilea este designul. Și înainte nu era cazul. Acum trei ani, oamenii spuneau că își cumpără o Dacia pentru că are preț, are echipament. Acum spun că are preț și are design, ceea ce este o diferență fundamentală care arată că, să spunem, strategia de brand funcționează. O vedeți și cu Jogger, și o veți vedea cu toate mașinile noi care vin în 2024 și 2025.

dezvăluie încă o dată Xavier Martinet strategia de imagine, dar spune ceva și despre strategia de preț.

„Vrem să menținem avantajul competitiv pe care îl avem. Suntem unde vrem să fim. Am ajuns, credem noi, într-un „sweet spot”, dar încă o dată preferăm situația asta, decât să fim la minus 25% (cu prețurile) și să fim aleși doar pentru preț. Prefer să fim între minus 10 și minus 15, și să fim aleși pentru preț și valoarea vehiculului. Cred că este o poziție mult mai puternică. Dacă vin chinezii și singurul tău argument este prețul, ești în dificultate, pentru că oricând poate veni altul cu un preț mai bun”.

a încheiat oficialul Dacia.