Test drive: Volkswagen Golf GTE

Volkswagen Golf rămâne un all-rounder. Iar cu varianta GTE, nemții vor să aducă lumea electrică și mai aproape de consumatorii clasici de modele cu motoare convenționale.

Cine este și ce vrea Volkswagen Golf GTE de la noi?

Volkswagen Golf este unul dintre cele mai populare modele europene. Sincer, nici nu-mi aduc aminte ultimul an în care hatchbackul german n-a prins prima poziție în topul celor mai înmatriculate mașini de pe Bătrânul Continent.

Versiunea GTE vine să condimenteze puțin ideea de electrificare, dar în același timp să păstreze calitățile pentru care Golf a fost numit, ani la rând, all-rounder. Practic, cu Golf GTE, Volkswagen își dorește să facă tranziția către electrice într-un ritm care să nu-i intimideze prea tare pe iubitorii de diesel și benzină.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Noua versiune GTE continuă tradiția începută de a șaptea generație Golf, prima care a primit această variantă.

Spre deosebire de fostul Golf GTE, actuala versiune e mai puternică (+41 CP), și are o baterie mai mare. Iar asta înseamnă o autonomie electrică îmbunătățită.

Pe lângă aceste elemente, Volkswagen a plusat cu toată armata de accesorii moderne pe care o poți comanda în 2022 pe un Golf: de la instrumentar digital de bord la scaune sport, de la jante pe 18 inchi la un pachet complet de sisteme de asistență.

Ce concurenți are pe piața din România?

Dacă deschizi simplu discuția, atunci Volkswagen Golf intră în categoria hatchbackurilor compacte. Iar aici concurența nu-i deloc subțire: Ford Focus, Opel Astra, Peugeot 308, Renault Megane, Toyota Corolla, Kia Ceed, Hyundai i30, Mazda 3 și Honda Civic sunt printre cele mai importante nume.

În cazul în care triem la sânge competiția și luăm în calcul faptul că Golf GTE e un plug-in hybrid, atunci lucrurile se schimbă. Nume celebre încep să dispară, iar la final rămâi cu o mână de modele pe care să le iei în considerare. În grupul Volkswagen, Cupra Leon oferă o motorizare identică cu cea a lui Golf GTE. Dacă te mulțumești cu mai puțini CP, atunci poți să încerci și Seat Leon PHEV. De cealaltă parte, grupul Stellantis doar ce a adus în galantare hibrizi cu încărcare la priză în segmentul compact: Peugeot 308 și Opel Astra. În ecuație poți să-l pui și pe Renault Megane E-Tech plug-in hybrid, doar că francezul nu se ridică la nivelul de putere al celorlalte modele rivale de până acum. În rest, găsești și câțiva hibrizi clasici, fără încărcare la priză.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Dacă vrei un Golf plug-in hybrid, nu-i nevoie să mergi direct pe versiunea GTE. Poți alege o variantă entry-level – o găsești sub denumirea comercială eHybrid -, dacă îmi permiți s-o numesc așa. Are un motor pe benzină de 1,4 litri și un motor electric, iar puterea totală livrată este de 204 cai. Fix cât găseai în trecut pe vechiul GTE.

Sistemul plug-in hybrid prezent pe Golf GTE e identic cu cel al versiunii eHybrid, doar că puterea totală ajunge la 245 de cai. Desigur, între cele două variante există diferențe și la nivelul cuplului: 350 Nm pentru eHybrid, respectiv 400 Nm pentru GTE.

Dacă vrei să ții cu buzunarul, atunci ți-aș recomanda versiunea eHybrid din două motive: autonomia electrică este ceva mai mare, iar prețul mai mic. Comparativ cu Golf GTE.

Sigur, în materie de comportament dinamic, GTE-ul e mai fâșneț și mai agil. Acum, rămâne ca tu să decizi cu ce ți-ar fi mai bine: putere sporită și un look apropiat de Hot Hatchurile din oferta Volkswagen sau autonomie electrică mai bună și un design care se poate pierde mai ușor prin trafic.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

În cazul oricărui plug-in hybrid vorbim despre două lumi diferite: cea cu combustie internă și cea electrică. Iar asta înseamnă că te poți raporta la fiecare dintre ele.

Ideea din spatele unui plug-in hybrid, fie el și cu 245 CP, e simplă: electric în mediul urban, hibrid în restul timpului. Dar ca să ajungi să folosești cum trebuie un PHEV, atunci ai neapărată nevoie de o priză. Fie acasă, fie la birou. Și spun asta pentru că majoritatea modelelor hibride cu încărcare la priză pot trage din rețea cu o putere mică. Spre exemplu, bateria de 10,4 kWh a lui Golf GTE poate fi încărcată la prize casnice (2,3 kW) în cinci ore. Dacă ai acces la un wallbox, atunci hatchbackul german se poate încărca cu 3,6 kW, timpul pentru 0-100% fiind de 3 ore și 40 de minute. Și am pus accent pe acasă și birou, pentru că sunt rare ocaziile în care stai 3-4 ore prin centrele comerciale.

Testul l-am început cu bateria plină, iar conform fișei tehnice, energia ar fi trebuit să-mi ajungă pentru 61 de kilometri. În traficul din București și la temperaturi de 34 de grade Celsius, bateria s-a golit după 42 de kilometri. Eu zic că autonomia electrică e suficientă pentru drumul acasă-birou-acasă al multora.

Standard, Golf GTE pornește în modul electric. Chiar dacă pe indicatorul digital o să vezi că energia din baterie nu-ți ajunge să parcurgi nici măcar un kilometru, sistemul păstrează o mică rezervă. Iar acea rezervă va fi folosită la pornire. Pe parcurs, bateria se încarcă la frânare – nu te aștepta să vezi cum crește indicatorul albastru după fiecare sens giratoriu – iar energia va fi folosită pe baza algoritmului mașinii, inclusiv atunci când vrei să dai sens celor 245 CP.

La finalul testului, computerul de bord a afișat un consum electric de 4,9 kWh/100 de kilometri și, separat, alți 5,5 litri de benzină la 100 de kilometri. Și asta fără să mai fi cuplat vreodată mașina la o priză. Pe parcursul testului am rulat atât în oraș, cât și pe drumuri naționale și porțiuni virajate.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Bateria, motorul electric și restul componentelor necesare unui PHEV vin cu kilograme suplimentare. Iar asta forțează cumva la un tren de rulare mai rigid. Nu mă plâng, mi-a plăcut să-l simt bine înfipt în oraș, însă pe drumuri virajate, masa în plus e acolo. O simți.

În oraș, fie că mergi doar electric sau în modul hibrid – atunci când software-ul mașinii gestionează funcționarea celor două motoare -, Golf GTE se mișcă bine. Cei 245 CP și 400 Nm fac din hatchbackul german un model agil. Poate prea agil chiar și pe asfalt uscat, dacă țin cont de faptul că sistemul de control al tracțiunii s-a chinuit ceva în momentul în care am vrut toate resursele sistemului de propulsie.

Pentru a gestiona cât mai eficient puterea și cuplul, modelul a fost echipat cu un selector pentru modurile de rulare. Nu te gândi la un tradițional buton à la Ferrari sau Porsche, ci imaginează-ți o fereastră în ecranul central de 10 inchi prin care selectezi după bunul plac tot ce vrei. În primul rând, Volkswagen te invită să alegi din modul electric sau cel hibrid, iar mai apoi, ca o subramură a celor două opțiuni există modurile Eco, Comfort, Sport și Individual. Și comportamentul mașinii se schimbă fin în funcție de unde pui degetul pe ecran. În modul electric, viteza de top e de 130 km/h, suficient de mare cât să poți merge fără emisii chiar și pe autostradă. Sigur, nu vei avea niciodată autonomia promisă, dar e bine să știi. Pentru cultura generală.

Cu excepția unui zgomot de suspensie spate pe anumite denivelări, Golf GTE e bine antifonat. Nu prea ai zgomot nici la rulare și nici de vânt, semn că hatchbackul german încearcă să te răsplătească cu cât mai multă liniște. Direcția e fermă și plăcut de utilizat, atât în mediul urban, cât și pe drumurile care împrăștie viraj după viraj. Nici cu transmisia automată cu șase trepte nu dai greș, mai ales că vine cu un mod Sport și cu padele pe volan care te țin alert.

Cum ți se pare designul exterior?

Nu pot să zic că mi-am dorit vreodată un Golf pentru cum arată. Sigur, strategia nemților care a vizat conservarea designului a funcționat, iar asta e palpabil – vezi vânzările pe modele în Europa în ultimul deceniu și jumătate.

Golf GTE condimentează cumva lookul versiunilor normale cu cel al variantelor de performanță. Ai emblema GTE pe grilă și pe portbagaj, lumini de ceață care atunci când se aprind amintesc de steagul caroiat de la finișul oricărei curse, plus un set de jante ceva mai atractive.

Cum sunt materialele la interior?

La fel ca în oricare alt Golf de generație nouă. Plastice dure și plastice moi bine înțesate într-un habitaclu echipat și cu o serie de ecrane mari. Dacă ar fi să mă întrebi ce mi-a plăcut cel mai mult la interiorul lui Golf GTE, răspunsul ar fi simplu: tapițeria scaunelor. Pentru că orice țesătură cu desen pepit schimbă complet interiorul. Și aș mai adăuga ceva legat tot de scaune: acele “aripi” din zona umerilor sunt excepționale. Uneori mă întreb retoric de ce nu arată așa scaunele standard pe toate mașinile?

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

8. Și argumentez imediat. În fețele portierelor poți pune cu ușurință o sticlă de 1,5 litri plus câteva mărunțișuri. Pe tunelul median poți înghesui paharele pentru tine și pentru pasagerul din dreapta, iar în cotieră încap lucruri ceva mai lungi decât late. Sub consola centrală, Volkswagen a proiectat un suport special pentru telefonul mobil. Atent ascuns sub o tăviță rabatabilă se află zona dedicată încărcării wireless. Până acum, nimic de zis, doar că portbagajul măsoară 273 de litri, cu aproape 100 de litri mai puțin decât cel al versiunii fără motor electric. Și într-un hatchback de clasă compactă, valoarea asta mică atârnă greu. De aici și nota.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

În față e loc suficient și pe înălțime și pe lățime. În schimb, în spate, din cauza tunelului median, pasagerul de pe locul din mijloc o să aibă ceva probleme în a-și întinde picioarele. Pe distanțe lungi, îți recomand să încerci călătoriile în patru.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Actuala generație Volkswagen Golf se află pe piață de ceva ani, iar inginerii Euro NCAP s-au ocupat de ea în stilul propriu încă din 2019. Cum s-au terminat testele? Cu premiul I și coroniță. Glumesc, evident, deși Volkswagen Golf a fost notat cu cinci stele de siguranță.

Pentru protecția pasagerilor adulți, hatchbackul german a primit 95% din totalul punctelor disponibile, iar pentru protecția copiilor a obținut un punctaj de 89%. Capitolul care măsoară protecția utilizatorilor vulnerabili ai drumurilor (pietoni, bicicliști, motocicliști) a fost notat cu 76% din total, în timp ce sistemele de siguranță introduse odată cu noua generație Golf s-au descurcat bine și au primit 78% din totalul disponibil.

Exemplarul testat a fost echipat cu sistem de menținere a benzii de rulare, cu o tehnologie pentru identificarea semnelor rutiere și, bineînțeles, cu un sistem de frânare automată de urgență capabil să detecteze pietonii și bicicliștii. Tot pe lista echipamentelor de siguranță și asistare s-au aflat sistemul pentru monitorizarea șoferului și sistemul cruise control adaptiv cu reglarea automată a distanței.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Mi-a plăcut eficiența sistemului de propulsie. Modul în care softwareul îmbină cele două motoare pentru un consum cât mai bun. Și dacă tot am ajuns aici, trebuie să menționez că sunt destul de rare cazurile în care pornirea motorului termic se simte la interior.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Da, un loc dedicat în care să poți depozita cablurile de încărcare.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

GTE reprezintă în sine un nivel de echipare. Practic, n-ai de ales. Prețul de pornire în România este de 39.000 de euro, iar exemplarul testat a fost echipat și cu o serie de dotări opționale care au ridicat suma până la 45.321 de euro. Știu, e mult, dar măcar poți îndulci totalul dacă accesezi programul Rabla Plus. Cu toate bonusurile pe care le poți accesa, prețul versiunii testate scade până la 38.872 de euro.

Dacă nu vrei un GTE, dar ești convins că un Golf plug-in hybrid e pentru tine, atunci calculele încep de la alt preț. Golf eHybrid, varianta cu 204 CP, pornește de la 36.910 euro și o găsești doar în echiparea de top Style.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

În ciuda micilor lucruri care pot deranja, modelul rămâne un all-rounder.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Încă îmi place să apăs pe butoane, iar noua generație Golf a cam renunțat la ele în favoarea comenzilor tactile.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Schimb selectorul minuscul al transmisiei cu altul. Că parcă nu se potrivește cu nimic din tot restul habitaclului.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ai un loc unde s-o încarci o dată la două zile și ești convins că o vei folosi în modul în care a fost ea proiectată.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…vrei doar un Golf și nimic mai mult. În cazul ăsta, te poți orienta către oricare altă motorizare din ofertă. Pentru că ai de unde să alegi.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da. Să-mi spui că pot merge câteva zeci bune de kilometri doar electric e un argument cu care mă poți convinge. Asta și pentru că majoritatea timpului conduc în oraș și aș putea exploata corect hibridul plug-in.

Clientul perfect al mașinii?

Aici cred că sunt mai multe categorii. În primul rând, cei care vor să nu facă trecerea abruptă către un model electric. În al doilea rând, cei care știu că au unde să încarce mașina și care stau mai mult pe drumurile din oraș.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un PHEV eficient care te poate ajuta să faci trecerea către era electrică.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Volkswagen

Volkswagen Golf

1.4 EHYBRID PHEV GTE DSG

de la 39.360 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
245 CP
Cuplu maxim sistem
400 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1395 cmc
Putere maximă
150/110 CP/kW
Cuplu maxim
250 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
110 CP
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
13.00 kWh
Putere maximă încărcare AC
3.6 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.7 s
Viteză maximă
225 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
18,6 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
61 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4287 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1789 mm
Înălțime
1484 mm
Ampatament
2630 mm
Volum portbagaj
273 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1129 litri
Masa proprie
1638 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
39.360
Preț mașină testată
45.321 €