Artă populară japoneză

Simboluri, tradiții și cultură niponă: puncte cheie pe care Nissan le-a bifat atunci când a proiectat crossover-ul electric Ariya. În spatele fiecărui detaliu sunt alte detalii cu trimitere directă la universul popular japonez.

Stilul de viață pe care îl urmăm ne face mai superficiali. Știu, vei spune că tu nu ești așa, dar de câte ori nu ți s-a întâmplat să treci pe lângă un lucru pe care îl placi și să nu-i observi detaliile de suprafață. Dar nu-ți face griji, că nu-i neapărat vina ta, mai ales că la partea asta de superficialitate contribuie și avalanșa de lucruri și informații cu care interacționăm zilnic. Dacă nu ești cu adevărat pasionat de ceva, e greu să vezi direct prin ambalaj.

În auto, lucrurile sunt și mai complicate. Nu de alta, dar sunt mulți care atunci când cumpără o mașină nouă se uită doar la lucrurile de suprafață.

Și cu toate astea, producătorii continuă să pună detalii peste detalii care țin cont de tradiția mărcii. Ce ne-am face dacă toți și-ar uita peste noapte identitatea și, spre exemplu, un BMW ar semăna cu un Mercedes? Sau mai rău, toate mașinile ar avea același design și aceleași opțiuni. Probabil că lumea ar fi un loc puțin mai trist.

Dar până să ajungem într-un univers atât de simplificat și lipsit de idei, constructorii încă se bucură de libertatea de exprimare prin design și detalii.

Sakura

Producătorii niponi sunt printre cei care se folosesc atât de tradiția mărcii, dar mai ales de elementele din cultura poporului atunci când desenează o mașină. Și sunt puține brand-uri globale din afara acestei regiuni care mai fac lucrul ăsta.

Nissan este una dintre mărcile care continuă să aducă în fața publicului elemente din tradiția Japoniei. Cum fac asta? Prin detalii. Noul crossover electric Ariya, despre care v-am vorbit pe larg într-un articol dedicat, ascunde în detalii două elemente importante din tradiția niponă: tehnica Kumiko și Sakura.

Sakura este termenul folosit pentru florile de cireș. Cât de importante sunt ele pentru poporul nipon? Hai să-ți dau un exemplu extrem, dar puternic emoțional: piloții kamikaze din al Doilea Război Mondial își pictau pe avioane flori de cireș. Și nu cred că am un exemplu din România care să se ridice la nivelul sacrului evocat de florile de cireș în Japonia.

În cazul lui Ariya, Nissan a introdus acest element la interior. Sunt flori de cireș atent stilizate pe tăvița așezată pe consola centrală și pe interiorul suportului telefonului mobil. Și Jeep sau Fiat mai aruncă astfel de “Easter Eggs” prin cabină, deci e plăcut să vezi că există și alți constructori care pun preț pe micile detalii.

Kumiko

Kumiko este o tehnică tradițională japoneză de prelucrare a lemnului care aranjează forme geometrice complexe într-o operă de artă captivantă. Dacă vrei un exemplu de pe plan local, te-ai putea gândi la ceva asemănător cu modelele de pe porțile tradiționale maramureșene, doar că mult mai încâlcite și mai matematice.

Iar odată ajunși la modelul perfect, designerii constructorului japonez nu s-au ferit să-l folosească. Nu te gândi că-i făcut în așa fel încât să-ți sară-n ochi, ci urmărește detaliile. Spre exemplu, mergi pe urmele formelor care se ascund în grilă: segmente de dreaptă, hexagoane, triunghiuri și paralelograme. La prima vedere, ai putea spune că sunt forme geometrice aruncate la întâmplare, însă așezarea lor a pornit de la Kumiko. Rezultatul? N-are rost să aduc argumente pro sau contra, pentru că fiecare e răspunzător de propriile plăceri în materie de design. Mie îmi plac pentru că sunt discrete și ascund și o poveste.

Din toată această ecuație a jocului din forme geometrice nu puteau lipsi câteva elemente de interior. Cu puțină atenție, imediat ce deschizi portiera vei observa detaliile pregătite. Pe fețele care acoperă boxele, pe portiere și la capătul planșei de bord, Nissan a ornat modele geometrice. Nici sistemul de camere și senzori din parbriz și nici protecția celui de-al treia stop de frână n-au scăpat de materialele gravate în specificul Kumiko.

Andon

Andon este felinarul cu cadru din lemn și exterior din hârtie colorată folosit de japonezi încă din perioada samurailor. Lumina caldă oferită de acesta accentuează detaliile, iar Nissan a reușit să aducă ideea de Andon la interiorul lui Ariya. Elementul central, care acum se află în locul vechiului tunel median, și fețele portierelor sunt iluminate discret și reprezintă paralela făcută de constructorul japonez cu Andon. E modul în care Ariya te va întâmpina de fiecare dată când urci la bord.

Iluminatul realizat pornind de la ideea de Andon completează atmosfera relaxată, premium, și pune în valoare spațiul.

Giovanny Arroba, Senior Designer Nissan.

Dar Nissan nu s-a oprit doar la aceste concepte tradiționale atunci când a proiectat Ariya. Ca să înțelegi cât de mult se bazează Nissan pe elementele care vin din cultura niponă, îți mai spun că la baza crossover-ului electric au stat ideile Ma, Iki și Kabuku. Sunt concepte care definesc spațiul și pe care le-a explicat Tudor într-un articol dedicat.

Când designul e croit printre conceptele care definesc cultura și tradițiile – indiferent de popor -, parcă ar fi păcat să nu zăbovești puțin asupra lor.

Foto principală: Dreamstime