La radio e una dintre piesele mele favorite. Banda se învârte în timp ce eu adun kilometru după kilometru pe un drum național din sudul Bucureștiului. Aștept să aud acea voce familiară în difuzoare, dar nimic. E prea devreme chiar și pentru matinalii din FM. Noroc cu A0 care mă scutește de un drum anevoios prin măruntaiele Capitalei și-mi varsă tot arsenalul direct în miezul autostrăzii spre Pitești, cu tot cu muzica pop-rock din dotare. 

La primul OMV, cel de la Corbii Mari, fac joncțiunea cu Berti, colegul cu care pentru următoarele 11 zile o să împart un Volkswagen ID.4, adică biroul mobil al departamentului logistic Cars & Roads Austria by Michelin. Sau Assistance Car-ul, așa cum o să-l tot vedeți botezat prin Social Media. 

Da, e acea perioadă din an în care, recidiviști (în sensul bun) din fire, scoatem stațiile de emisie-recepție din dulapurile cu lavandă, punem energie în aparate și plecăm, alături de alți camarazi (suntem 18 în total) într-o nouă ediție a unui test drive extins cu unele dintre cele mai noi modele hibride lansate în România în ultimele 12 luni. 

Curenții de aer rece își plimbă vijelios colții perpendicular pe sensul de mers, iar ploaia mocănească pare că vrea să dea peste cap vânzările de mici, ceafă de porc și cărbuni de grătar. Eh, acum și vremea e capricioasă, de parcă nu ne era de ajuns că și cursul EUR – RON s-a dat peste cap. 

Autostrada e aglomerată, dar carcasele metalice care pufăie fum din evacuări sau suieră ascuțit din rotoare se varsă în valuri spre destinații variate. Rămânem puțini până la capăt, iar acolo unde drumul se îngustează apare din nou pitorescul, un adevărat proiect de studiu dermatologic pentru diriginții de șantiere. Dar nu v-am adunat aici să țin un curs despre radiografia drumurilor din România. O las pe altă dată. 

Punctul de start, inițierea, l-am ales departe de murmurul cotidian al participanților. L-am pus, pentru al doilea an la rând, în mijlocul țării, în locul în care empatia și bunul simț încă n-au fost înlocuite complet de endless scrolling. Deși, cu toată onestia, am avut și-aici parte de un reality check dur. 

Promoția 2026 a Cars & Roads și-a dat întâlnire, în formulă completă, în stația OMV de la Miercurea Sibiului. V-am zis deja din intro că road tipul acesta e „energized by OMV”, deci a venit cumva natural ca prima piatră de hotar, prima cărămidă a turului, s-o așezăm într-un loc din care să putem culege câte puțin pentru fiecare: carburant MaxxMotion 100plus pentru modelele hibride ale turului, carbohidrați și vitamine pentru oameni. Ba mai mult, o parte dintre hibrizii plug-in ai caravanei (și Assistance Car-ul electric) au luat la pase și stațiile de încărcare ale locului. Ar fi fost și păcat, mai ales că ne-am oferit minute bonus înainte de prima resetare a computerelor de bord. 

La final, am tras cardurile OMV Routex prin terminalele POS și ne-am setat navigațiile spre Viena, prima oprire de peste noapte a Cars & Roads Austria by Michelin.

Și apropo de Michelin. Știu că poate să pară ciudat, mai ales dacă judeci puțin după aglomerația din service-uri, dar pe mașinile caravanei n-ar trebui să le ia iarna prin surprindere. De ce? Să zicem că unele trecători montane pe care le-am luat în vizor și care sunt trecute în agenda noastră încă mai au zăpadă făcută guler, deci simbolul 3PMSF e pe fiecare roată a fiecărei mașini pe care o conducem. Sunt și polivante, adică all-season, ca să folosesc un termen comercial mult mai cunoscut. Francezii au tot lucrat ore suplimentare în laborator, iar cel mai nou produs al lor se cheamă CrossClimate 3. Bine, ca să fiu sincer, nu-i doar unul, că odată cu lansarea celei de-a treia generații, anvelopa primește și un derivat Sport, gândit să facă pereche bună cu modelele cu pedigri atletic. E singura all-reason de acest fel, semn că nu degeaba Michelin e considerat un pionier al segmentului. Dar să revin la drumul inițiatic, că mai avem câteva zile până vom pune roțile la peste 2.500 de metri, cu toate că nici melanjul 4 – 16 grade pe care l-am întâlnit pe drum în ultima zi de aprilie n-a fost de ignorat.

Miercurea Sibiului – Viena, peste 750 de kilometri pe care i-am parcurs cu pornire după ora prânzului. Mulți, puțini, asta rămâne la latitudinea și experiența de milioane de kilometri a fiecăruia (pun intended). Și până să ne întindem serios la drum, oamenii din echipa foto-video ne-au chemat pe rând să depunem jurământul în fața lentilelor. Unii au fost mai joviali, alții un pic mai sobri. Un fel de „Where’s Waldo?” în varianta cu șoferi.

Și n-o să vă mai vorbesc despre tumoarea rutieră de vreo 15 kilometri crescută între Coșevița și Margina, care ciuntește masiv nu doar la capitolul impresie artistică făcută celor care intră în țară prin Vest, și asta pentru că am văzut cum terapia funcționează, iar șantierul pare că avansează. Cel puțin asta mi-a dat de înțeles ghereta cu paznic pusă la revenirea pe autostradă.

Când drumul n-are timp de stele

Ne-am răspândit în ritm propriu pe fâșia de asflat, iar cât ai zice Lebensgefühl (promit că vom descoperi împreună ce e acest concept și cu ce se mănâncă el) am trecut granița în Ungaria. Asta și pentru că de mai bine de un an am deblocat „harta” care se numește spațiul Schengen. Până în apropiere de Budapesta nimic de raportat. De-acolo, mai spre Vest, lucrările la autostradă macină sinapse și timp, moment numai bun pentru o oprire de grup.

Locul se numește Platán Manor și e la mai puțin de o oră de Budapesta (în caz că vă vin idei de concediu sau pauze de drum). Conacul e decorat cu o cheie Michelin, echivalentul stelelor culinare acordate de inspectorii francezi. Ca notă de subsol, din 2025, aceste chei pot fi găsite și pe vreo câteva hoteluri din România (n-o să le enumăr aici; un simplu search pe Google și le găsești puse în context) iar pentru a le primi, evaluările vizează cinci criterii: arhitectură și design interior, calitatea și consecvența serviciilor oferite, personalitate și caracter general, raport calitate-preț și contribuția adusă peisajului local. 

Și dacă tot am amintit mai sus de stelele culinare, n-ar fi rău să vă zic că în perimetrul Platán Manor există Platán Gourmet, așezământ decorat cu două stele Michelin. Destinația era încă departe și nici timpul nu ne-a mai fost aliat, prin urmare, n-ar fi fost momente de savurat meniuri de degustare în tihnă. Așadar, cina am bifat-o la Platán Bisztró. E tot acolo și nu-i nici el de lepădat. De vreo 5 ani e parte din paginile Ghidului Roșu Michelin, deci consecvență există pe mai multe niveluri.

Piure de fistic cu fenicul, supă vietnameză de vită, pulpă de rață și-un desert cu orez cu lapte și marțipan. Cel din urmă a fost semnul că Austria e chiar aproape.

Meliá Vienna

Un ultim stint de nici 2 ore până la hotel. Autostrada spre Viena s-a golit, singurele hopuri fiind cele din dreptul aeroportului (nu neapărat din cauza traficului, cât datorită unor lucrări). E liniște în Viena, iar șoseaua care îmbracă Dunărea ne varsă undeva departe de centrul vechi al orașului.

Donau City Tower (DC Tower) e numele celui mai înalt zgârie-nori din Austria. Veghează Dunărea de la 220 de metri înălțime, iar 17 dintre cele 60 etaje ale sale sunt marcate cu ștampila Meliá, hotel care ne-a fost casă pentru două nopți. Clădirea a fost semnată de arhitectul francez Dominique Perrault, iar fațada mimează forma unei cascade. Sunt 253 de camere care îți oferă o vedere panoramică asupra orașului sau a Dunării, dar ca să poți cuprinde cât mai mult cu privirea recomand o vizită la etajul 57.

Altia by Urrechu Restaurant & Skybar e numele oficial și, într-un mod similar, îmi aduce aminte de seria de pe Netflix dedicată lui Gordon Ramsay și nebuniei acestuia de a face un loc excelent în cel mai înalt punct al Londrei. Se vede că pasiunea pentru mâncare naște rețete gustoase nu doar la nivelul papilelor gustative, ci și din punct de vedere al întregii experiențe. Până la urmă, uneori nu contează doar destinația, ci și cum ajungi acolo. Iar treaba asta eu zic că se poate aplica și-n gastronomie.

Dar până să ajungem să gustăm din aerul mediteranean pus de chef Iñigo Urrechu în preparatele sale, ne-am luat timp să descoperim împrejurimile Vienei.

Chalet Moeller și Braunsberg Hill

O ședință foto în vreun loc celebru din Viena sau un treasure hunt cu mașini pe străzile din centrul vechi al capitalei ar fi fost un pic prea banal, nu? Ai spune că nu prea ne place să facem lucrurile după tiparele clasice. Și, cu toată modestia, ți-aș spune că n-ai greși deloc. Prin urmare, cele șase mașini hibride ale caravanei n-au urmat traseul tipic al turistului sosit în Viena, ci au mers pe cărări mai puțin bătătorite, asta și datorită ponturilor primite din partea oficiului de turism al Austriei (Austria Tourism), partenerul turului care ne-a ajutat punem în agende locuri mai puțin faimoase, dar pline de Lebensgefühl, acel ritm aparte de viață specific austriecilor, un fel de diagramă Venn între precizie și relaxare.

După prima noapte cu vedere la Dunăre, am setat navigațiile spre Chalet Moeller, un loc aflat la jumătate de oră de centrul Vienei, într-un fel de pădure Băneasa care a reușit în viață. Locul e însuflețit de un centru de echitație, iar pe fațadă sta scris MDCCCXLI, semn că oamenii casei se preocupă de ecosistemul din zonă de mulți ani.

Nimic simandicos, cum ar spune unul dintre prietenii mei. Un prânz à la carte în care preparatele cu specific mediteranean și-au dat întâlnire cu un strop din bucătăria asiatică și cu normele din cea austriacă.

După-amiaza ne-a prins pe drum. Destinația: Braunsberg, un deal înalt de 346 de metri care ascunde sub roca calcaroasă o legătură geologică între Alpi și Carpați. La poalele lui e Dunărea șerpuindă, iar undeva, nu foarte departe, zărești Bratislava, a doua capitală de stat pe care o străbate fluviul. Momentul nu l-am ales la întâmplare. I se zice golden hour, iar fotografii și videograful turului au profitat de lumină.

Cu stele și lună

Mai am puțin și-mi închei stintul, dar n-aș vrea să rămân dator cu o impresie. Cina de la Altia by Urrechu Restaurant & Skybar, etajul 57 al DC Tower. N-o să vă mai răpesc din timp așa că trec direct la meniu: sashimi de ton, consommé din coadă de vită și file de vițel. Totul s-a stins cu cremă catalană și cu imaginea cerului de deasupra Vienei. Cu stele și lună plină.

Acum e timpul să fac o scurtă recapitulare cu am învățat astăzi de despre Lebensgefühl. Între timp, vă las mai jos impresiile colegilor de tur despre mașinile pe care le-au condus în primele zile ale Cars & Roads Austria by Michelin. Noi ne recitim la final cu impresii despre Assistance Car-ul turului.

Andra Nistor (Digital Storyteller / Lifestyle) despre BYD Atto 2 DM-i

Prima şi cea mai lungă zi din Cars & Roads Austria by Michelin, m-a prins la volanul BYD Atto 2 DM-i. Și bine a făcut, pentru că aveam nevoie de un brand nou în viața mea. 

Mă știți fană SUV-uri, așa că pe partea de spațiu nu am avut nicio problemă. Nu e chiar cea mai mare mașină, este la granița dintre SUV și crossover. 4.33 m lungime, 1.67 înălțime și 1.83 lățime, ceea ce e important pentru că asta înseamnă suficient spațiu pentru un om înalt care are nevoie și de loc de respiro. Nu de alta, dar am am văzut eu mașini înghesuite la interior, de mai că puteai să dormi îmbrățișat cu colegul. 

Pe partea de interior mi s-a părut, vorba aia, alb, curat, frumos, doar că pe negru. Display-ul nu mic, dar potrivit din spatele volanului, de 8.8 inch diagonala, nu deranjează absolut deloc și nu îți distrage atenția de la condus. Ba chiar mi s-a părut foarte bine integrat in design și cu toate informațiile la care ai nevoie să arunci un ochi pe traseu – nivelul bateriei, autonomia, kilometrajul, temperatura, semnele și limita de viteză, lane assist și participanții la trafic. Probabil sensibilitatea senzorilor nu e cea mai bună, dacă jumătate din drum m-a atenționat să fiu atentă la drum. Dar am mai întâlnit situația asta și la alte mașini, mai ales pentru că port ochelari heliomați și probabil nu mi se văd ochii suficient. 

Pe partea de condus și sisteme de siguranță avem multe incluse cum ar fi monitorizarea atenției șoferului despre care scriam mai sus, asistență pentru menținerea benzii (care nu a fost chiar pe placul meu, pentru că mi-a dat senzația că mașina opune rezistență și are un joc al volanului care m-a ținut în priză, mai ales noaptea, și parcă m-a obosit puțin), asistență la coborârea în pantă, diverse alerte la trafic și un cruise control adaptativ cu menținerea distanței față de mașina din față, care mi-a ușurat mult viața pe autostrăzile până la Viena. 

M-a și supărat pentru că nu a vrut să se conecteze la Android, cu toate că funcția de Android Auto îmi făcea în ciudă din display-ul central de 12.3 inch. Noroc cu colega cu iPhone că a luat-o cu Apple CarPlay. 

Altfel, mașina la drum lung a stat impecabil. Direcție bună, suspensii frumoase, n-am avut niciun stres pe autostrăzile pline de ploaie, dar nici pe drumurile deloc netede din oraș.

Consum Miercurea Sibiului – Viena: 6,7 l/100 km, mostly highway.

Diana Cosmin (Digital Storyteller / Lifestyle) despre Dacia Bigster Hybrid-G 4×4

Am parcurs câteva sute bune de kilometri într-o zi la volanul lui Mr.Big și a fost prima mare surpriză Cars & Roads Austria pentru mine. Am pornit din București pe o ploaie zdravănă și cu căldură în scaune și am încheiat pe soare și A/C la maximum, dar de cum m-am urcat la volan am simțit că mașina se mulează în jurul meu, ceea ce mi-a dat din prima clipă un sentiment de confort și liniște la drum lung.

Tot din prima prima clipă am simțit-o „a mea”, pentru că interiorul și bordul sunt gândite intuitiv și a fost ca și cum o știam deja, deși nu mă mai urcasem niciodată într-un Bigster.

Înaltă, cu viziune de ansamblu asupra drumului, dar lipită ferm de asfalt, cu anvelopele Michelin all-season, mi-a dat permanent o senzație de control și siguranță, inclusiv la viteze mari și pe asfalt umed, cu apă țâșnind din toate părțile în jurul nostru. A fost o mașină testată la un drum lung și greu, dar ne-a făcut viața ușoară, sigură și confortabilă.

Chiar dacă ai și un „copilot” uman, Bigster joacă și rol de „first officer”, pentru că îți „ține spatele” constant, la propriu și la figurat: după primii 300 de kilometri parcurși dintr-o bucată, bordul m-a avertizat sonor și prin afișaj să „iau o pauză și să am grijă la oboseală”, ceea ce încă nu resimțisem, pentru că mă simțeam într-o capsulă suspendată deasupra vremii de afară, protejată de frigul și ploaia din jurul nostru.

Pe partea tehnică, am fost impresionată să descopăr motorizarea duală și caracteristicile care o fac poate cea mai spectaculoasă Dacie de până acum.

Pe latura cât se poate de lumească, pot spune că am fost două fete cu două bagaje IMENSE care au încăput perfect în portbagaj, dar și cu o mulțime de obiecte (ochelari de soare, lentile de aparat foto, cafele, telefoane puse la încărcat în cele două porturi USB-C și multe altele) care și-au găsit locul în suporturile din față și de pe consola centrală, fără să ne incomodeze deloc la drum. După ce am făcut România-Austria într-o zi, cu un consum neașteptat de mic, aproximativ 6.4 litri/100 de kilometri, pot spune că eu și Bigster „vom avea mereu Viena”.

Consum Miercurea Sibiului – Viena: 6,4 l/100 km, mostly highway.

Cabral Ibacka (TV Personality) despre Omoda 7 SHS

Parcă te văd că începi cu „merită banii“ și cu „e o mașină interesantă“ și povestești laudativ despre chinezăria aia…așa mi-a zis prietenul Trușcă atunci când a auzit că avem de mers 1400 de kilometri într-o singură zi cu Omoda.

Ce crezi, Alex… chiar mi se pare că merită banii. Nu o compar cu vreun Bentley, că n-ar fi corect, dar de 40 de mii de euro mi se pare că primești multă mașină.

Și calitatea e undeva acolo unde trebuie să fie. 

Dinamica în mers e foarte bună, spațiile sunt corecte, comportamentul pe șosea e ce trebuie de la o mașină de clasa asta.

Sigur, având doi metri, nu m-am înțeles foarte bine cu scaunul șoferului, iar la nivel de „usability“… până înțelegi logica meniului ai momente de „sero filibizity… fibizility… fizibility“.

Dar nouă, Laurei și mie, ne-a plăcut Omoda. 

Consum Miercurea Sibiului – Viena: 8.0 l/100 km, mostly highway.

Alin Ionescu (Mașinistul) despre Renault Clio E-Tech full-hybrid

Din cele șase mașini testate în Cars & Roads Austria by Michelin, Clio este singurul hatchback veritabil. Vedem, practic, o transpunere la scară a lumii auto din prezent. Pentru că din ce în ce mai mulți constructori, chiar și din vechea gardă cu istorie și tradiții, renunță la hatchback-uri. Nu însă și Renault.

Pe de o parte, francezii au toate motivele să țină de Clio. Este, până la urmă, cel mai vândut automobil francez din istorie. Și nu e vorba doar de continuitate, ci și de atuurile unui hatchback pe care un SUV nu le va putea replica niciodată în totalitate. Agilitatea, de exemplu. Sau eficiența pe care o oferă o mașină mai joasă și, implicit, mai ușoară.

După ziua de ieri, acest model hibrid de la Renault a avut un consum mediu de 5,5 l/100 km, pe un parcurs compus în mare parte din autostrăzi. Și, chiar dacă acesta nu este mediul ideal pentru un hatchback de clasă mică, Clio a demonstrat că poate. Că ține pasul cu modelele din clasele superioare atât în ceea ce privește nivelul de dotări de confort și de tehnologii de asistență, cât și efectiv, ca feeling la drum lung. Semn că, după 35 de ani, sloganul rămâne valabil: „Elle a tout d’une grande”.

Consum Miercurea Sibiului – Viena: 5,5 l/100 km, mostly highway.

Tudor Rus (Autocritica.ro) despre Volkswagen Tiguan Hybrid

Se ia una bucată motor termic, una bucată motor electric și una bucată baterie pe care o poți încărca la priză (inclusiv DC). Din amestec rezultă un sistem plug-in hybrid cu 272 CP și 400 Nm. Acestea ar fi cele pe care ni le transmite hârtia, fișa tehnică a lui Volkswagen Tiguan PHEV.

Practica, ei bine, cere ceva mai multă elaborare. Și-am să încep cu o premisă vitală de ținut în minte și aplicat înainte ca banii din cont să plece spre achiziționarea unui PHEV: dacă ai energie în baterie, Tiguan este un pachet rotunjit, care bifează multe căsuțe.

În primul rând, cea a eficienței. Și nu doar din prisma consumului. Tiguan PHEV cu bateria descărcată (deși aceasta păstrează o rezervă mereu acolo, „în caz de“) versus Tiguan PHEV cu energie în baterie egal o comparație între două „animale“ cu totul și cu totul diferite. 

Cu energie în baterie, totul devine mai lin. La viteze de oraș, sistemul prioritizează deplasarea electrică, iar în situațiile în care e nevoie de jonglarea cu cele două surse de energie, aproape că nu sesisezi schimbările de macaz. Fără energie în baterie, Tiguan PHEV e mai lent în reacții și transmisia devine mai arțăgoasă când i se cere o accelerare mai puternică.

O altă căsuță e suspensia, care are de preluat nu puține kilograme. Și o face impecabil, fără să ciupească din confortul celor de la bord. O surpriză plăcută, care a compensat amorțeala direcției.

Tot ce ține de interior, cel puțin pe echiparea R-Line din Cars & Roads Austria, bate spre zona premium, cu două excepții destul de pronunțate: plasticele tari din zonele inferioare (le știm, cele în care ochii și mâinile ajung mai greu) și plasticul negru lucios care încă are titluri de proprietate pe o bună parte din habitaclul foarte bine izolat de zgomotele adiacente deplasării, chiar și pe autostradă.

Consum Miercurea Sibiului – Viena: 8,3 l/100 km, mostly highway.

Mihai Vasilescu (Digital Creator) Volvo XC60

În orice te-ai apuca să faci există o parte bună, dar este foarte posibil să existe și una mai puțin bună. 

Adică fix cum s-a întâmplat în prima zi de Cars & Roads Austria by Michelin. Partea bună fiind, desigur, că am plecat la drum într-o experiență despre care, n-am nicio îndoială, se va dovedi foarte mișto.

Partea mai puțin plăcută ar fi că fix în prima zi am avut parte de Volvo XC60. Care mai este și un T8 Polestar Engineered, adică cea mai puternică mașină din acest tur. 

Cum să vă explic eu ca să înțelegeți de ce zic că asta e o parte mai puțin bună? 

Gata, știu, e ca și cum te-ai duce la un concert unde vezi trupa cea mai bună în deschidere. Știu ce-o să ziceți, ce contează când o vezi, nu e aceeași trupă? Ba e, dar parcă totuși ai vrea să știi că te bucuri de ea mai spre finalul concertului, nu? 

Cât despre mașină, oamenii care iubesc brandul Volvo (sau măcar cunosc câte ceva despre) cu siguranță știu ce înseamnă un Volvo XC60 T8 Polestar Engineered. 

Pe restul o să-i lămuresc eu acum. 

XC60 este cel mai bine vândut model Volvo la nivel global și cel mai popular Volvo din toate timpurile. Vedeți imaginile de aici și-o să vă lămuriți ce zic, că sigur-sigur l-ați văzut pe străzi. 

Modelul pe care-l testăm noi este echiparea de vârf. Adică: 

Plug-in hybrid cu motor de 2,0 litri benzină plus două motoare electrice care împreună livrează 455 CP și un cuplu de 709 Nm. Accelerație 0 – 100 km/h în 4,9 secunde. Acum înțelegeți de ce voiam să știu c-o prind mai pe la finalul concertului? 

Bateria de 14,7 kWh asigură 76 km autonomie pur electrică. Adică poți să te duci la muncă și să te întorci, fără să consumi un mililitru de benzină, dacă e. 

În plus, vine standard cu tracțiune integrală. Știi mașinile alea la care te uitai cu invidie astă iarnă când a nins? Alea care păreau că n-au nicio treabă să meargă pe străzile pe care nu le deszăpezise nici dracu’? Ei, alea aveau tracțiune integrală, cum are și asta. 

Constatare personală. Pare foarte bine închegată, legată și insonorizată. Nu se aude aproape nimic în interior, nici motor, nici zgomot de rulaj, nici de trafic, nimic, nimic, nimic. 

Nu știu cum să mă exprim ca să fiu mai clar, îți dă așa un fel de vibe de tanc cu constituție de gazelă. Nu troncăne, nu boncăne, nu auzi nimic la gropi, nu vibrează, nu nimic, dar când apeși pedala de accelerație o zbughește de pe loc, fin și iute, fix ca o ciută speriată pe marginea apei. 

În portbagaj am avut loc de nu știam cu ce să-l mai umplem ca să nu se mai bălăngăne de colo colo trolerele (din alea mari, de cală) și rucsacurile. 

Dar cum toate astea vin și cu un preț, să știți că modelul testat de noi costă 103.885 euro.

Încă n-am avut curaj să întreb dacă e preț cu TVA sau nu.

Cornel Șocariciu (Autocritica.ro) despre Volkswagen ID.4 Assistance Car

Din afară poate să pară simplu, dar haideți să vă dau câteva spoilere din ce se întâmplă în inima Excelurilor și a sutelor de pagini de Chrome deschise în nopți și zile la rând în ultima jumătate de an.

Să planifici un proiect de anvergura asta nu-i chiar a piece of cake, cum spune englezul. De la hoteluri la locuri plasate strategic în care cei 18 să-și întindă gambele, de la rute mai puțin tranzitate până la parcări pe marginea drumurilor suficient de încăpătoare pentru 8 mașini, de la restaurante dosite în sufletul zonelor prin care trecem și până la banalele pauze pentru realimentare. Toate sunt puse la minut. Iar uneori, un simplu telefon de confirmare face diferența dintre o mișcare browniană și o coordonare perfectă.

Iar aici intervine echipa logistică, din care fac parte și eu. Biroul nostru mobil trebuie să mișune între punctele cheie ale zilelor, să nu ne dea blue screen în momentul în care avem mai mare nevoie de tehnologie (de la banala conexiune Apple CarPlay și până la modul în care se mișcă navigația internă), să fie spațios, că uneori mai scoatem și câte-un laptop să scriem e-mailuri sau și neapărat confortabil. Cu excepția ultimei părți – iar aici dau vina pe scaunele din dotare – n-am ce repoșuri să-i aduc, până în acest moment, lui ID.4.

Atmosfera din Cars & Roads Austria by Michelin