Tehnocross

A treia generație a lui Qashqai vine cu un design nou și fără diesel. Secretele crossover-ului Nissan stau însă în pachetul tehnologic unic.

Nissan Qashqai este modelul care a pus cuvântul crossover pe buzele europenilor, dar mai mult decât atât, a inventat segmentul SUV-urilor compacte, o bucată de piață în care astăzi se întrec în vânzări aproape 30 de modele. Cu Qashqai, Nissan a riscat, însă calitățile modelului nipon au fost rapid apreciate de clienți. Cu timpul, Qashqai s-a transformat dintr-un începător plin de succes, într-un model etalon care încearcă să ducă mai departe ADN-ul primit odată cu debutul din 2007.

În momentul lansării, oficialii Nissan estimau vânzări de circa 100.000 de unități pe an, dar la doar câteva luni de la debut, uzina din Sunderland, Marea Britanie, răspunzătoare pentru producția lui Qashqai, mai adăuga un schimb de lucru. În 2014, SUV-ul primea a doua generație, iar atuurile (dimensiuni compacte, poziție înaltă la volan, spațiu interior și tehnologii moderne) cu care Qashqai s-a făcut remarcat de la bun început nu lipseau.

Peste 3 milioane de unități vândute în Europa, peste 5 milioane de exemplare comercializate la nivel global și mai bine de 80 de premii internaționale, aceasta este moșternirea pe care o lasă primele două generații Qashqai. Din februarie 2021, SUV-ul compact se aliniază încă o dată cerințelor publicului și vine în blocstart cu o nouă generație. A treia.

A treia generație Nissan Qashqai.

Noul Nissan Qashqai: o scurtă introducere

Noua generație Nissan Qashqai va fi disponibilă începând cu această toamnă. Modelul are un design nou, va fi produs pe o platformă nouă, va fi disponibil cu motorizări electrificate (mild-hybrid și hibrid) și va oferi o suită generoasă de tehnologii.

“Puține mărci pot spune că au inventat un segment nou în industria auto, dar este o afirmație pe care o facem cu mândrie. Cu milioane de clienți mulțumiți și cu mulți concurenți care ne-au urmat, rămânem reperul în ceea ce privește înțelegerea nevoilor cumpărătorilor europeni”.

Jordi Vila, vicepreședinte departamentului de Marketing și Vânzări din cadrul Nissan Europa.

La fel ca până acum, Nissan a ascultat părerile clienților și a pregătit un Qashqai gata să satisfacă nevoile acestora.

“Cu elemente puternice de design și mulțumită ambianței interioare și a tehnologiilor din habitaclu, modelul devine mai accesibil, cu un caracter practic pronunțat, dar fără ca aceste lucruri să afecteze dimensiunile compacte și atitudinea mașinii. Dinamismul platformei este impresionant, dar nu vă pot transmite acest lucru printr-un PowerPoint. O să înțelegeți după ce o să conduceți mașina. La final, amintesc de pachetul generos de tehnologii, element cheie care a generat succesul generațiilor precedente”, a declarat

Marco Fioravanti, vicepreședintele departamentului de planificare a produselor Nissan Europa.

Platforma CMF-C: coloana vertebrală a noului Qashqai

Clienții au cerut ca dimensiunile compacte ale lui Qashqai să fie păstrate, însă și-au dorit ceva mai mult spațiu interior. Inginerii Nissan au scos creioanele și au pus pe hârtie schițele unei noi arhitecturi: CMF-C.

Noua platformă a fost dezvoltat sub îndrumarea Nissan, iar în scurt timp va fi utilizată și de restul mărcilor din cadrul Alianței. Iar cu noua arhitectură, Nissan putea răspunde cerințelor publicului.

Spre deosebire de vechea generație, noul Qashqai este mai lung cu 31 de mm (4.425 mm), mai lat cu 29 de mm (1.835 de mm) și la fel de înalt (1.625 de mm). În același timp, ampatamentul a crescut la 2.666 de mm, un plus de 19 de mm comparativ cu a doua generație a SUV-ului japonez.

Unul dintre primele prototipuri Qashqai.

Pentru realizarea noii structuri, Nissan folosește cu 50% mai mult oțel de înaltă rezistență comparativ cu generația trecută. Totodată, japonezii mizează pe tehnici avansate de sudură și ștanțare, și pe mai multe componente fabricate din materiale ușoare. Capota portbagajului este acum fabricată din materiale compozite, iar în premieră, capota, aripile frontale și toate cele patru portiere sunt produse din aluminiu.

În total, Nissan a reușit să scadă masa totală a structurii cu 60 de kilograme, în timp ce rigiditatea a crescut cu 41%. Iar reprezentanții companiei spun că aceste valori se traduc printr-un comportament dinamic îmbunătățit, confort sporit și un plus de rafinament.

Odată cu noua generație, Nissan a îmbunătățit atât suspensia față a modelului, cât și structura punții spate (disponibilă atât cu bară de torsiune, cât și în configurație multi-link, în funcție de versiunea comandată).

Prin utilizarea noii platforme, constructorul japonez a mai reușit un lucru: să crească spațiul interior. Astfel, toți ocupanții lui Qashqai vor avea un plus de 15 mm în dreptul spațiului pentru cap, în timp ce pasagerii din spate se vor bucura de încă 28 de mm pentru genunchi.

Motorizări pe benzină mild-hybrid: pentru cei conservatori

Odată cu noua generație, Nissan Qashqai propune o gamă de motorizări electrificate. Pentru cei conservatori, producătorul japonez va avea în ofertă un motor pe benzină de 1.3 litri cu sistem mild-hybrid la 12V. Clienții vor putea alege o variantă de 138 de cai putere și 240 Nm sau o versiune de 156 de cai putere și până la 270 Nm.

În cazul motorizării de 138 de cai putere, Nissan propune doar o transmisie manuală cu șase trepte, în timp ce pentru varianta de 156 de cai putere, japonezii au în ofertă și o cutie Xtronic (CVT) care poate fi “împerecheată” cu un sistem de tracțiune integrală. Despre transmisia Xtronic, același Marco Fioravanti spune că va avea un comportament diferit de restul transmisiilor CVT pe care le știm.

Beneficiile sistemului mild-hybrid:

  • un plus de 6 Nm pentru o perioadă de maximum 20 de secunde în timpul accelerării (între 20 km/h și 110 km/h).
  • motorul va rămâne oprit la semafor pentru un timp mai lung.
  • motorul va reporni mai rapid.
  • funcția Coasting Stop (disponibilă doar pe versiunile cu Xtronic) va opri motorul la viteze mai mici de 18 km/h. Sistemul va fi activ sub viteza amintită anterior și doar atunci când șoferul frânează pentru a opri complet mașina (exemplu: în dreptul unui semafor).

Mulțumită acestui sistem mild-hybrid, motorul de 1.3 litri va oferi un consum mai bun de carburant și emisii de CO2 mai mici.

Motorizare hibridă e-Power: pentru vechii fani ai dieselului

În oferta lui Qashqai nu vei găsi un diesel, dar vei descoperi începând cu 2022, în premieră europeană pentru Nissan, noul sistem hibrid de propulsie e-Power. Soluția propusă este deja folosită în Japonia pe Nissan Note, Serena și Kicks.

Sistemul hibrid este format dintr-un motor pe benzină care produce energia necesară funcționării unui motor electric. Acesta din urmă este cel care acționează roțile și pune mașina în mișcare.

Sistemul hibrid Nissan e-Power.

Tehnic, avem în față elementele componente ale unui model electric cu range extender. Și totuși, ce diferă? În primul rând, bateria Li-Ion. În cazul lui Qashqai e-Power, japonezii au ales o baterie de mici dimensiuni și capacitate redusă care poate înmagazina energie pentru o rulare 100% electrică de 1-2 kilometri. În cazul modelelor electrice cu range extender, bateria este mult mai mare și asigură o rulare de până la câteva sute de kilometri fără reîncărcare, motorul cu ardere internă fiind folosit doar ca măsură de rezervă în cazul în care nivelul de încărcare al acumulatorului scade sub un anumit nivel. În al doilea rând, Qashqai e-Power nu va putea fi încărcat de la surse externe de putere, așa cum se întâmplă în mod normal în cazul modelelor electrice cu range extender.

La baza sistemului hibrid se află un motor turbo pe benzină de 1.5 litri cu raport de compresie variabil capabil să ofere 154 de cai putere. El va asigura resursele necesare funcționării motorului electric. Pentru că nu pune roțile în mișcare, în marea majoritate a timpului, motorul de 1.5 litri va funcționa într-un regim constant de turații, ceea ce înseamnă eficiență sporită.

Motorul electric pregătit de Nissan pentru Qashqai e-Power are 187 de cai putere și 330 Nm, resursele acestuia fiind gestionate de o transmisie cu raport fix (single speed transmission) similară cu cea folosită în cazul mașinilor pur electrice.

“Sistemul e-Power reprezintă cea mai bună tehnologie de tranziție între motoarele cu ardere internă și mașinile electrice. Permite utilizatorilor să se bucure de senzațiile oferite la conducere de un model electric și de eficiența impresionantă, toate la un preț accesibil.

David Moss, vicepreședintele departamentului de Cercetare și Dezvoltare pentru regiunea AMIEO

La fel ca în cazul lui Leaf, Qashqai e-Power va fi echipat și cu sistemul e-Pedal. Altfel spus, vei putea conduce SUV-ul compact doar cu pedala de accelerație: o apeși pentru a accelera, ridici piciorul și mașina frânează.

Să fie lumină: faruri matrix inteligente

Luminile cu LED și-au făcut apariția pe Qashqai încă de la debutul celei de-a doua generații, în 2014. Dar odată cu lansarea noului SUV compact, japonezii plusează și la acest captiol.

Noul Qashqai va fi disponibil cu un sistem de iluminare inteligent matrix cu LED. Fasciculul de lumină este format din 12 elemente individuale care se activează și dezactivează în mod automat. Forma fascicului de lumină și intensitatea se modifică în funcție de condițiile drumului și de traficul din față.

Vitrină tehnologică: de la noul head-up display color la sistemul de conducere semi-autonomă ProPilot

Designerii și inginerii Nissan au acordat o atenție deosebită interiorului. Odată cu noua generație, japonezii oferă un mix între lumea veche, controlată din butoane, și era digitală conectată.

Imedia ce vei urca la volanul lui Qashqai vei descoperi noul instrumentar digital de bord. Are o diagonală de 12.3 inch și poate fi personalizat în funcție de preferințele fiecăruia. Pentru controlul anumitor informații de pe ecran, Nissan introduce un controller sensibil la atingere amplasat pe volan.

Versiunile de top ale lui Qashqai vor fi echipate cu un ecran central tactil a cărui diagonală măsoară 9 inch. Sistemul multimedia este compatibil cu Apple CarPlay (prin fir sau wireless) și Android Auto (doar prin fir). La baza consolei centrale a fost amplasat un spațiu pentru depozitarea telefonului care va integra un sistem de încărcare wireless cu o putere de 15 W.

Sistemul multimedia poate fi echipat cu serviciul 3D Maps & Live Traffic care include actualizări over-the-air pentru sistemul de navigație, informații din trafic în timp real, Google Street View și informații despre prețul carburanților din diferite benzinării. În plus, prin instalarea aplicației mobile NissanConnect Services, clienții vor avea acces de la distanță la următoarele funcții: închiderea/deschiderea portierelor, acționarea luminilor sau a claxonului, sau alerte inteligente pentru depășirea vitezei, a unui anumit perimetru sau a unei perioade de timp (funcție utilă atunci când împrumuți mașina amicilor sau copiilor tăi care abia și-au luat permisul de conducere).

Tot prin intermediul aplicației, clienții au acces și la funcția Vehicle Health Reports (informații despre mentenanța urgentă, evaluarea peformanțelor pe loc și alerte în momentul apariției unei defecțiuni).

Un alt punct de atracție al noului Qashqai îl reprezintă head-up-ul display color de 10.8 inch, cel mai mare din segment. Acesta va oferi un pachet generos de informații (viteză, semene de circulație, navigație turn-by-turn, date primite din partea sistemului de rulare semi-autonomă ProPilot) proiectate pe parbriz, în câmpul vizual al șoferului.

Odată cu noul Qashqai, Nissan introduce versiunea îmbunătățită a sistemului de rulare semi-autonomă. Denumit ProPilot cu Navi link, sistemul este capabil să accelereze, să frâneze și chiar să oprească mașină în trafic. Dacă mașina din față se pune în mișcare într-un timp mai scurt de 3 secunde, noul Qashqai va putea pleca de pe loc fără intervenția șoferului. Sistemul va putea adapta viteza de rulare în funcție de cea a vehiculului aflat în față și, prin intermediul navigației, va putea selecta în mod autonomat viteza maximă de deplasare pe un sector de drum. În plus, noua variantă a sistemului ProPilot va folosi informațiile primite din partea navigației pentru a reduce viteza atunci când mașina se apropie de viraje pronunțate sau ieșiri/intrări pe autostradă. Nu în ultimul rând, pe baza informațiilor primite de la senzori, sistemul va putea aplica corecții ale direcției pentru a preveni schimbarea benzii în cazul în care un vehicul se află în unghiul mort.

Dacă vă temeți să nu zgâriați mașina prin parcările înguste ale centrelor comerciale, Nissan vine cu soluția. Sistemul se numește Flank Protection și va avertiza șoferul în cazul în care detectează un posibil contact cu un obiect aflat în părțile laterale ale mașinii. Sistemul Moving Object Detection a fost îmbunătățit, iar acum poate frâna și opri complet mașina în cazul în care aceasta detectează o posibilă coliziune în momentul mersului cu spatele (la ieșirile din parcare).