Cronică din joacă: Gran Turismo 7

Noul Gran Turismo nu vine cu nimic revoluționar, ci mai degrabă folosește tot ce-a avut mai bun în ultimele sale iterații. Nici nu era nevoie de altceva.

Gran Turismo. De ce n-am auzit de el?

Poate pentru că nu te joci de obicei jocuri video. Sau poate că nu-ți plac simulatoarele? Sau pentru că te joci pe PC sau pe Xbox, iar Gran Turismo este disponibil doar pe PlayStation? Cine știe!

Păi de ce nu-l fac disponibil și pe alte plaforme?

Din același motiv pentru care Microsoft ține Forza Horizon doar pentru Xbox și PC. O strategie de vânzări, probabil. Știu, sună contraintuitiv să limitezi accesibilitatea unui produs ca să-ți sporești veniturile. Dar miza mai mare aici este vânzarea de console, dacă stai să te gândești un pic.

Aceasta este o imagine din joc, din secțiunea Scapes – locul în care poți să te antrenezi ca să devii pe Facebook [numele tău] Photography.

Stai! Adică cei de la PlayStation speră că lumea o să-și cumpere consol-

Am să te opresc aici, înainte să jignești oamenii care au făcut asta. Implicit pe mine. Da, mi-am cumpărat PlayStation în primul rând ca să pot juca Gran Turismo.

Dar ce e atât de special la Gran Turismo ăsta de cumperi o consolă doar pentru el?

În primul rând, nu o cumperi doar pentru jocul ăsta. Majoritatea jocurilor sunt disponibile pe toate platformele. F1 2021, Project CARS 3, SnowRunner – toate jocurile de care ți-am povestit până acum pe site-ul ăsta au fost jucate pe PS, dar sunt disponibile și pe Xbox sau PC.

Hm. Poate că ar trebui să cer o secțiune de gaming pe Autocritica. Ce zici? Sună bine? Și ți-aș povesti despre ce jocuri cu maș-

Divaghezi! Spuneai de Gran Turismo.

Așa, da, corect! Gran Turismo este jocul care a pus bazele genului sim racing. Dar nu te țin de povești acuma despre rolul jucat de seria asta în lumea jocurilor video, pentru că asta e altă discuție. Acum vorbim strict despre cel mai recent joc din serie, Gran Turismo 7, lansat la începutul lunii martie.

Și vizual vorbind, Gran Turismo este unul dintre cele mai tari jocuri cu mașini. Toate imaginile de aici sunt gameplay photos.

Vorbești cu așa fast despre el încât deja pare un joc plictisitor.

Unii îl pot vedea ca un joc plictisitor, da. Adică, dacă s-ar fi uitat cineva la mine cum m-am chinuit patru ore să iau trofeul Gold la o misiune care dura 17 secunde, probabil că ar fi spus la fel.

Adică ai stat patru ore să iei cum trebuie un viraj? În asta constă jocul ăsta?

Nu doar în asta, firește. Poți să joci curse de anduranță de ore întregi, cu oponenți AI sau umani, pe mai toate circuitele mari ale lumii. Dar până să ajungi în punctul în care să duci o cursă de anduranță fără să te bușești din cinci în cinci viraje, trebuie să înveți să stăpânești mașina și să cunoști foarte bine circuitul. Iar aici Gran Turismo este mai tare decât oricare alt joc de tip simulator.

Misiunea de 17 secunde, făcută în 20. În Gran Turismo driftul e spectaculos, dar doare la timpi.

Deci este ca o școală ajutătoare de pilotaj?

Virtuală. Școală virtuală, nu ajutătoare. Și da, Gran Turismo este și ca o școală. Misiunea aia de care-ți ziceam mai sus era dintr-o serie de teste de abilități, practic. Scopul era abordarea eficientă a acului de păr de pe Suzuka, iar pentru asta trebuia să învăț cum să ies mai bine dintr-un viraj foarte strâns. Mai precis, când să accelerez, și câtsă accelerez.

Ca să înțelegi cam cât de mult pune Gran Turismo accent pe precizie și performanță, gândește-te că există un campionat mondial certificat de FIA desfășurat în jocul ăsta. (Mă rog, nu în ăsta, ci în anteriorul, dar platforma e aceeași.) Iar în trecut PlayStation și Nissan au avut și un program de formare, GT Academy, care le dădea șansa jucătorilor talentați să facă pasul către motorsportul real. Unii dintre ei sunt piloți și acum.

Dacă ești genul de jucător care se bucură că a reușit să fie cu o secundă mai rapid pe un tur de circuit, atunci Gran Turismo e pentru tine, și are multe de oferit în privința asta.

… cum ar fi, de exemplu, cea mai lentă întrecere din istoria automobilului.

A, deci este un joc foarte specific, dedicat celor caută să facă performanță…

Nu neapărat. Scopul jocului este să-ți ofere o platformă prietenoasă în care să descoperi mai multe despre mașini, de la istorie la cum se conduc și la unde anume se conduc (aici mă refer la circuite). Este o dedicație pentru iubitorii de mașini, din partea iubitorilor de mașini.

Partea de Career – evoluția ta în joc – este structurată sub forma unor misiuni tematice. Într-una dintre ele trebuie să colecționezi trei hot hatch-uri franțuzești. În alta, trei AMG-uri. În alta, trei Forduri Mustang. Și după ce bifezi misiunea, jocul îți povestește care-i faza cu mașinile câștigate și de ce sunt ele importante în istoria automobilului.

Exemplu de misiune tematică.

Apoi mai ai câteva misiuni care te vor trimite și către alte funcții ale jocului. Cum ar fi Licence Center, unde găsești misiuni specifice, precum cea de pe Suzuka de care îți povesteam mai devreme. Aici te așteaptă 50 de provocări prin care să-ți demonstrezi că poți fi mai bun, și mai bun, și mai bun.

Locul pe care o să-l iubești și o să-l urăști în egală măsură în GT 7.

Să nu uităm de Missions, pe care o să le iubești și o să le urăști în același timp, din același motiv: te vor pune în tot felul de scenarii dificile. Unul dintre ele ar fi ăsta: ești într-o Mazda 787B și trebuie să depășești, într-un singur tur de circuit, toate celelalte mașini Mazda din fața ta: două generații MX-5, Mazda6, RX-8, două generații RX-7. Toate pornesc înaintea ta, în ordinea crescătoare a performanței. Pare simplu până când îți dai seama că ai un handicap de un minut față de prima mașină, într-un tur care-ți ia 2 minute și 48 de secunde. Dacă atingi câtuși de puțin oricare dintre oponenți, pierzi misiunea. Dacă ieși de pe circuit cu mai mult de două roți, pierzi misiunea. Misiunile astea sunt teribil de grele și în același timp incredibil de fascinante.

Șoferul din Mazda6 a tras paiul scurt în misiunea asta.

A, da, și mai ai și secțiunea World Circuits, unde te așteaptă 34 de circuite (dintre care 18 sunt dintre cele reale, iar restul sunt imaginare) care însumează 90 de layouturi. Fiecare dintre ele are misiune Circuit Experience, în care descoperi, segment cu segment, circuitul respectiv. Aici poți exersa punctele de frânare și trasele. La final, îți poți testa cunoștințele; dacă scoți timpul cerut, primești cadou o mașină.  

Chiar, ce mașini găsești în joc?

Tot ce vrei tu! Mă rog, nu chiar tot ce vrei, pentru că ai doar 425 de mașini la debut – lista o să crească odată cu updateurile ulterioare. De la clasice precum Volkswagen Beetle la mașini legendare (BMW M3 Sport Evolution, Ferrari 330 P4, Honda NSX) la supercaruri moderne și chiar mașini de competiție, Gran Turismo are din toate câte puțin.

Faptul că ai atât de multe mașini – și încă sunt puține deocamdată, crede-mă! – este încântător, dar ce am învățat eu jucând Gran Turismo e că farmecul vine din stabilirea unei relații cu anumite modele care-ți sunt dragi. De exemplu, mie mi-a picat cu tronc o Silvia S13 din ’88 și de banii pe care i-am băgat în ea îmi puteam cumpăra liniștit un Lamborghini sau ceva. Dar satisfacția de a o vedea împinsă la limită nu ar fi putut fi echivalată de o mașină supersport cumpărată de-a gata.

Draga mea: Silvia.

Deci poți să faci tuning mașinilor?

Da! Sigur, nu vorbim de tuning à la Need For Speed. Accentul se pune pe modificările tehnice și pe cum modifică acestea mersul mașinii. Și upgrade-urile nu-ți garantează că mașina ta va merge mai bine. De exemplu, dacă-i pui jante prea mari și suspensie prea trântită de pământ, o să te trezești că nu poți vira cum trebuie. Ceea ce este frustrant pe de o parte, dar te învață o lecție importantă: doar pentru că mașina ta arată rapid, nu înseamnă că și merge rapid. Aici trebuie să intervii tu și să faci reglaje fine ca să exploatezi cât de mult se poate aceste modificări.

Jocul nu te obligă să-ți bagi nasul în detaliile tehnice ale mașinii – alternativ poți să-ți cumperi o mașină mai performantă și gata – dar îți creează o bună oportunitate de a bibili la mașina pe care o îndrăgești, dacă asta vrei.

Și, ca și-n viață, cu cât vrei să faci o mașină să fie mai performantă, cu atât trebuie să bagi bani serioși în ea. Iar upgrade-urile nu fac nici ele minuni. Silvia mea este performantă pe circuite tehnice, că are 230 de cai-putere și 900 de kilograme, dar pe cele de viteză și-o ia-n freză grav de tot. Deci nu poți să bați tot jocul cu o singură mașină. La câte mașini faine ai în joc, ar fi și păcat, oricum.

Încă nu i-am pus NOS. Și nici turbo.

Deci jocul îți dă mașini cadou. Și bani cum faci?

De fapt, îți dă și mașini, și bani. Fiecare misiune sau cursă pe care o faci o să-ți aducă bani. Dacă faci o cursă curată – fără coliziuni, fără să ieși de pe circuit – primești un bonus baban chiar, de 50%. Iar la unele misiuni tematice, ești răsplătit și cu mașini. Ceea ce e bine, pentru că ți-ar lua mult, mult, mult timp să strângi bani pentru toate mașinile din joc.

Prețurile mașinilor variază de la câteva zeci de mii de Cr (credite, nu coroane) la 20 de milioane chiar. Înainte de Marea Boacănă, niște băieți buni la matematică au calculat cea mai rapidă metodă de a face bani în joc. Adică cea mai bănoasă cursă, în raport cu timpul petrecut ca să o termini. Dacă joci cursa aia într-una, ca un disperat, poți să strângi 1,75 de milioane de credite pe oră. Puteai, de fapt.  

Simt că urmează o controversă…

După lansare, Polyphony Digital, studioul care a creat GT 7, a făcut un update cu câteva modificări, una dintre ele fiind diminuarea veniturilor în cazul anumitor curse. Practic, nu mai strângi la fel de repede bani în joc.

Asta, plus faptul că sistemul de microtranzacții – prin care îți cumperi credite din joc folosind bani reali de pe cardul tău de debit/credit la fel de real – este foarte păcătos nu a ajutat deloc la imaginea jocului. Ce înseamnă păcătos? 1.000.000 Cr = 45 de lei. Ți-am spus cât costă cea mai scumpă mașină din joc? 20.000.000 Cr. Te las pe tine să faci calculele.

În secțiunea sponsorizată de Hagerty găsești bijuteriile.

Evident că oamenii au luat-o razna și au bombardat Gran Turismo 7 cu critici, acuzându-i pe cei de la Polyphony Digital că nu-i mai satură Dumnezeu de bani.

Nu vreau să fiu avocatul nimănui aici, dar cred că detractorii ratează esențialul aici. Gran Turismo este, după cum deja ți-am zis, un joc făcut din pasiune și dedicat pasionaților. Creditele alea sunt scumpe nu neapărat ca să facă Polyphony bani, cât să te descurajeze să scoți repede cardul când vezi ceva shiny.

Cred că am deja vreo 40 de ore jucate până acum și îți spun sincer că o dată nu m-am simțit jecmănit de sistemul jocului. Nu m-am simțit forțat să cumpăr o mașină nouă ca să câștig vreo cursă. Am preferat să încerc traseul până când l-am învățat bine-bine, și am preferat să investesc credite în upgrade-ul mașinii. Cât timp folosești ecosistemul jocului și joci toate tipurile de misiuni, nu doar pe cele principale, vei fi răsplătit pe deplin, nu doar cu credite, ci și cu mașini.

Mai mult de atât, odată cu noul update au rezolvat și problema remunerației: faci bani grei – cam un milion de credite per misiune – dacă bifezi trofeele Gold în Circuit Experience. Astea sunt misiuni de tip time trial, și trebuie să bați un timp anume. Aurul aici e chiar pentru olimpici.

Mă duc să-mi dau drumul pe Tirbușon.

Plus că dacă primești vreo dublură, poți să o vinzi, și iată cum mai faci niște bani!

Nu, din păcate nu poți vinde mașinile pe care le primești cadou. De fapt, nu poți vinde nici măcar mașinile pe care le cumperi – dar asta se va remedia în curând.

Pentru că e un sim, trebuie să te întreb: se poate juca și de pe manetă?

Da, absolut, este un simulator user-friendly. Sigur, cu volan și pedale va fi mult mai satisfăcător, însă este satisfăcător și când conduci din controller, nu te obligă la cheltuieli suplimentare.

Da, trebuie doar să-ți cumperi o consolă ca să-l joci, altfel e OK.

Da, așa e, dar crede-mă: dacă ești în căutarea unui joc cu mașini satisfăcător din toate punctele de vedere, merită toți banii.