Ford Explorer, test pe 9000 de km: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

Ford Explorer doar ce a ajuns pe piața din România, iar noi l-am testat aproape 9.000 de kilometri, de la București la Lisabona și înapoi. Îți prezentăm datele complete despre autonomie, consum și costuri de încărcare pe care le-am obținut în EUROCHARGE.

Explorer este al doilea model electric Ford care ajunge pe piața europeană. SUV-ul pornește de la arhitectura MEB a grupului Volkswagen, dar adoptă o filozofie proprie de design (din echipa care s-a ocupat de lookul lui Explorer a făcut parte și românul Liviu Tudoran) și elemente reglate după standardele Ford (spre exemplu, suspensia a fost reglată pentru o dinamică în stilul specific mărcii americane).

Ford Explorer, în versiunea Premium RWD Extended Range cu un motor electric amplasat pe puntea spate a fost testat timp de 16 zile pe o distanță de aproape 9.000 de kilometri, de la București la Lisabona și înapoi. Mai jos găsești detalii complete despre autonomia reală, consumul real, costurile de încărcare și cât timp am petrecut la stații.

Ford Explorer: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

Costul mediu per kWh este cuprins între 0,39 – 1 EUR, iar costul mediu per kilometru este cuprins între 0,09 – 0,18 EUR. Costurile sunt menționate ca interval întrucât acestea variază în funcție de aplicația folosită/de abonamentul fiecărui utilizator.

Impresiile celor care au condus Ford Explorer în EUROCHARGE by Schaeffler

Andrei Barbu (MotorVlogTV)

Dacă acum câțiva ani mi-ai fi spus că Ford și Volkswagen vor face o mașină împreună, aș fi privit treaba ca pe un zvon greu de crezut. Dar iată că avântul electric nu ține cont de tradiții și avem un Ford Explorer înrudit prin alianță cu VW ID.4. 

Dar, cumva, parcă Explorer își păstrează identitatea, în primul prin design. Chestie care merită apreciată. E o mașină cu iz american, măcar interesantă. Asta la exterior. Interiorul e mai apropiat de ID.4 decât exteriorul și vei găsi soluții și butoane comune. 

Unde Ford face notă separată e în zona ecranului central și al sistemului de infotainment și, sincer să fie, încă nu știu care îmi place mai mult. Dar parcă în Explorer e mai plăcută integrarea. 

Pe de altă parte, deși vorbim despre o platformă comună, Ford a mai strâns din șuruburi pe la suspensie și direcție, cât să mențină un comportament tipic pentru marcă. Adică un strop în plus de “sportivitate” acolo unde interacțiunea e notabilă. Mașina e plăcută, confortabilă și echilibrată. Nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar suficient încât să nu pleci dezamăgit de la test. Ba chiar din contră.

Alin Ionescu (Mașinistul)

După Audi Q6 e-tron, experiența cu Ford Explorer a fost ca o revenire la lucrurile de care ai cu adevărat nevoie. Adică nu vreau să sune ca și când Audi a părut vreo clipă inutil, însă au fost momente când am simțit că oferă prea mult. De-aia și costă peste 100.000 de euro.

Fordul, în schimb, este un SUV compact de sub 50.000 de euro, care acoperă toate nevoile unei familii. Este spațios, este confortabil, rulează calm și sigur pe volumele și masele sale, oferă o experiență completă atât pe partea de multimedia, cât și în ceea ce privește sistemele de asistență. Iar cu 286 CP și 545 Nm generați de motorul care antrenează puntea posterioară, Fordul se mișcă foarte bine, se conduce plăcut, are un post de conducere ergonomic, fix ce te-ai putea aștepta de la un model purtător al ovalului albastru.

Însă un ochi mai ager va identifica rapid că acest Ford este, de fapt, bazat pe platforma MEB de la VW. Practic, dincolo de designul exterior complet schimbat, este mecanica lui ID.4, cu toate atuurile acesteia când vine vorba de eficiență. Cu o baterie de 77 kWh, capabilă să se încarce cu până la 135 kW, Explorer a parcurs cu ușurință cei 450 de kilometri din ziua 4 a turului. A pornit cu 86%, a încărcat o singură dată, la prânz, și a ajuns seara la hotel cu 65%. Business as usual.

Dan Scarlat (Top Gear România)

Ford Explorer este cu adevărat o combinație între un design american și o tehnologie europeană. Însă nu este vorba atât de cea Ford Europe (deși acesta este primul model electric Ford construit în Europa), ci de una furnizată de Grupul Volkswagen, pentru că noul Explorer preia platforma tehnică „MEB”. Decizia are la bază un acord strategic mai amplu dintre Ford și Volkswagen, anunțat oficial încă din 2020.

Din fericire, noul Explorer nu este un simplu „badge engineering” bazat pe VW ID.4. De fapt, caroseria este complet nouă și nici măcar oglinzile sau suprafața vitrată nu sunt preluate de la Volkswagen. Și acesta este un lucru bun, pentru că Explorer arată ca un Ford veritabil, cu o parte frontală inspirată din pick-up-ul american electric F-150 Lightning și un spate similar cu al lui Explorer PHEV (care este încă disponibil în România). Personal, aș îndrăzni să afirm că are chiar mai multă personalitate decât „vărul” său german, ID.4.

Interiorul este, de asemenea, complet diferit, cel puțin din punct de vedere al formelor. Explorer are un volan „turtit”, modern, și un mare display central de 14,6 inchi, poziționat vertical și glisabil, ceea ce permite atât ajustarea unghiului de înclinare, cât și accesul la un compartiment ascuns, care poate fi foarte util. Totuși, sunt multe comenzi preluate de la ID.4 (cele mai multe tactile), care necesită o perioadă de acomodare, indiferent dacă vii din universul Ford sau nu. Interiorul arată bine și este luminos. Configurația noastră include un plafon panoramic și o combinație cromatică alb/negru. Materialele sunt în sfera normală Ford, o combinație de plastice de calități diferite, piele „Sensico” (în echiparea „Premium”) plus elemente textile. De criticat ar fi scaunele, care nu au cea mai ergonomică formă, și spațiul limitat pe bancheta din spate pentru adulți mai înalți. Antifonarea este medie, dar mașina este bine optimizată aerodinamic – deci, pe drumuri mai proaste, vei auzi anumite zgomote din zona trenului de rulare, dar la viteze mari atmosfera este liniștită.

Explorer are un singur motor care acționează puntea spate, de 286 CP, care îi conferă accelerații specifice unor mașini sport de acum 10-20 de ani. Viteza de încărcare, de maxim 135 kW (DC), este cea mai redusă dintre mașinile prezente în #EUROCHARGE, dar, altfel, eficiența mașinii este lăudabilă, mai ales că vorbim de un SUV. În cea de-a cincea zi din tur, Ford-ul a consumat în medie 16,2 kWh/100 km, pe un parcurs mixt care a inclus autostradă, drumuri naționale și serpentine montane, rezultând o autonomie reală de 475,3 km. Nu-i rău deloc.

Gabriel Nica (Cu și despre mașini)

Ford Explorer s-a dovedit a fi surpriza turului pentru mine de până acum. Deși la prima vedere, conform specificațiilor, pare codașul grupului, la fiecare oprire am ajuns primii.

De ce? Grație pilotajului, desigur! Lăsând glumele la o parte, Ford Explorer are o curbă de încărcare absolut impresionantă. Deși are un vârf de doar 135 KW, modelul “american” se încarcă foarte repede și îți permite sa îți continui drumul fără bătăi de cap.

Eficiența s-a dovedit și ea peste medie, cu un consum de sub 20 kWh/100 km, iar autonomia a fost constant îndestulatoare pentru segmentele de drum pe care am mers.

Mi-ar fi plăcut totuși un pic mai multa personalitate, și soluții mai prietenoase din punct de vedere ergonomic, dar lăsând asta la o parte, sunt puține lucruri care lasă loc de interpretare pe Explorer.

Mihai Vasilescu (mihaivasilescu.ro

De când am văzut pentru prima dată lista cu mașinile pe care le vom conduce în EUROCHARGE, mi-am dorit să conduc Ford Explorer, pentru că mă uitam după el pe stradă, mi se pare o mașină foarte frumoasă. 1,100 de kilometri mai târziu, pot sa zic că mi s-a îndeplinit dorința cu vârf și îndesat.

Unul dintre lucrurile pe care cu toții ar trebui să le facem este să recunoaștem când nu ne pricepem la ceva (sau când nu ne iese cum ne-am dori) și să cerem ajutor de la alții care au demonstrat că se pricep mai bine fix la acel lucru.

Așa traduc eu, în capul meu de profan în ale industriei auto, colaborarea dintre cei doi giganți, Volkswagen și Ford, care a dus la apariția modelului Ford Explorer destinat exclusiv pieței Europene. Pe scurt, cei de la Ford aveau nevoie de un model electric care să facă față cerințelor acestei piețe, așa că au apelat la cei de la Volkswagen pentru treaba asta. Așa s-a născut acest Explorer care este construit pe platformă de Volkswagen ID.4. De design s-au ocupat americanii. 

Ce-a ieșit de-aici? Un SUV compact care pe lângă că este o mașină mișto ca aspect, mai este și o electrică destul de performantă care că știe să facă tot ce face și un ID.4. Are un singur motor, pe puntea spate, care produce 286 de cai putere, ceea ce o face suficient de fâșneață. 

Dar nu asta m-a impresionat cel mai mult, ci modul în care știe să recupereze energie și să utilizeze la maximum cei 77 de kWh ai bateriei. O face la fel de bine și cu la fel de multă dezinvoltură precum vărul lui neamț de la care a preluat platforma. 

M-a mai spart cu ecranul central imens care este glisabil și cu plafonul vitrat care lasă multă lumină în interior? OK, nu te simți ca într-o decapotabilă, dar tot e mișto senzația. Iar ecranul ăla glisabil îl apreciezi la justa valoare când vezi că, după ce-l glisezi, sub el mai are un spațiu de depozitare în care poți să pui dintre multele rahaturi pe care le cari după tine. Telefon, portofel, chei și altele pe care de obicei nu știi pe unde să le mai ții prin mașină. 

Singurul lucru la care am strâmbat din nas a fost insonorizarea. Pe alocuri, la viteze mari, mi s-a părut că era cam mult zgomot în habitaclu. Dar, ca să fiu extrem de sincer, nu știu dacă este vina Explorer-ului sau a faptului că am condus-o în una dintre zilele cu avertizare meteo de furtună și vânt puternic. Erau momente când bătea vântul atât de tare încât mă împingea de pe șosea. Mă gândesc că n-aveai cum să nu auzi din mașină vijelia, de-aia zic că poate nu e vina ei. Dacă mai apuc s-o conduc pe vreo autostradă, mă lămuresc eu rapid.

Julius Constantinescu (Digital Storyteller)

În cele câteva luni de când a început MAX să întrerupă filmele cu reclame, am înjurat Ford Explorer mai mult decât mi-am înjurat Peugeotul în cei 20 de ani de când îl am. Sigur, Ford n-are nici o vină că platforma de streaming la care plătesc abonament ca să mă uit la filme îmi bagă pe gât reclame, dar v-am spus asta ca să înțelegeți de ce m-am urcat prima oară într-un Explorer chitit să nu-mi placă.

Pe dinafară n-am avut de comentat, știam deja din reclama de pe MAX că arată bine. Am fost însă ușor dezamăgit când am descoperit că nici înăuntru nu arată rău. Materialele sunt de calitate, partea inferioară a planșei de bord e crem, culoare care deschide spațiul și face ca interiorul să pară și mai mare, cotierele sunt la același nivel, iar scaunele certificate AGR rezolvă jumătate din problemele unui tip de 50 de ani la drum lung (din păcate nu ajută și la prostată, deși e posibil ca echiparea premium să rezolve și mersul la toaletă). Mașina stă bine și la autonomie, scoți un 400 km chiar și pe autostradă (practic în România se termină mai repede autostrada decât autonomia). 

La puncte slabe aș nota în primul rând zgomotul mare la rulare – e aproape imposibil să te înțelegi cu pasagerii de pe bancheta din spate. Ceea ce totuși ar putea fi și un avantaj, dacă-l folosești să faci Uber cu el.

Bogdan Grigorescu (AutoExpert)

“Fă-te frate cu Volkswagen până treci puntea”, spune un proverb românesc. Mă rog, nu fix așa, însă ai prins ideea. După ce, ani de zile, Fiesta l-a atacat pe Polo, Focus pe Golf, Mondeo pe Passat, iar exemplele se pot extinde cu ușurință la gama de SUV-uri, acum Ford și Volkswagen sunt unite de același scop: să farmece clienții în era electrificării. Deci, din rivali au devenit aliați.

Așa că Explorer preia tehnica lui ID.4, adoptă un design nou la interior și exterior și pornește în aventura vieții lui. 

Robust din toate punctele de vedere, americanul mi-a lăsat o impresie de neamț care nu se va strica niciodată. E stabil pe viraje, închegat la trecerea peste denivelări, opțional are o pereche de scaune cu reglaje electrice și masaj și vine la pachet cu o vizibilitate bună în toate direcțiile, datorată formei convenționale. 

Sigur că am și reproșuri de adus. Pilotul automat este incredibil de greu de setat din cauza butoanelor tactile de pe volan, lipsa butoanelor fizice de pe consola centrală încarcă meniul sistemului multimedia, iar insonorizarea este perfectibilă, și asta se simte la viteză mare.

Deși are cea mai slabă putere de încărcare declarată (135 kW), bateria lui Explorer se alimentează decent, cu puteri de până la 117 kW. Deci nu zburdă electronii prin cablu, dar nici nu te eternizezi la priză. Autonomia reală pe autostradă, la mers cu viteza maximă admisă, a fost de 354 km, suficientă, dar nu entuziasmantă.

Per total, Explorer se adresează celor care își doresc un SUV electric asamblat cu simț de răspundere, cu o dinamică bună și un preț care să nu ridice pulsul, dar care nu vânează superlative absolute.

Tiberiu Buzdugan (electromobilitate.com

Cred că este imposibil să te uiți la Explorer fără să te gândești la mașinile americane. Are o formă pătrățoasă, dar cumva și modernă în același timp. Personal, îmi place mult mai mult decât mașina cu care împarte platforma, Volkswagen ID.4.

La interior, este foarte spațioasă, cu materiale care nu se simt neapărat premium, dar nici plasticoase; cu siguranță par durabile, potrivite cu designul mai “rugged” al mașinii. Ecranul central dispus vertical mi s-a părut mai ușor de folosit când vine vorba de navigația prin CarPlay, având mai multă hartă utilă vizibilă în orice moment.

Fiind frate de platformă cu ID.4, din păcate a preluat și multe neajunsuri de la Volkswagen, lipsa butoanelor fizice fiind cel mai mare dintre ele. Cruise controlul adaptiv funcționează foarte fluid, cu schimbarea vitezei automat în funcție de indicatoarele rutiere. Însă setarea acestuia din butoanele tactile de pe volan este oribilă, cea mai greoaie și imprecisă din tot ce am condus până acum. La capitolul insonorizare, parcă nu au preluat ce trebuie de pe ID.4, Explorer fiind vizibil mai gălăgioasă la viteze de peste 100 km/h.

Ce m-a impresionat cel mai mult a fost eficiența la drum lung. În ciuda aerodinamicii de “frigider pe roți”, mașina reușește să aibă un consum foarte bun pe autostradă. Și chiar dacă puterea maximă de încărcare este de “doar 135 kW”, curba de încărcare este destul de plată și nu durează foarte mult până când mașina este gata de drum.

Radu Tudoroiu (Digital storyteller)

Dacă tot conduci o mașină 5-7-10 ani, trebuie să îți placă și să bifeze toate căsuțele importante pentru tine, iar Explorerul, ca formă și confort, cred că este unde trebuie. Nu știu dacă musai nu am neapărat pregătirea emoțională să dezbat toate aspectele tehnice care-l fac pe Ford să fie o alegere bună sau e doar o situație de genul „Îmi place pentru că e o alegere emoțională”, dar cred că dimensiunea, autonomia și echiparea pe care o are modelul testat de noi răspunde multor cerințe.

Unde câștigă mult, pentru mine personal, este garda la sol de 193 mm. Dacă nu greșesc eu, este ori la legalitate, ori mai înaltă un pic decât Q6 e-tron, făcând-o cea mai înaltă mașină din tur, unde mă simt și eu un pic mai ca acasă și nu stau cu panică la gândul că o bordură sau un bumper pot să dea fatalitate la bara față, ornamente sau chestii pe sub mașină. Bine, știu că nu e o problemă chiar așa comună, dar mental e o treabă pe care o contemplez prin parcări.

Una peste alta, Ford Explorer este un SUV compact grozav, cu care m-am împrietenit rapid. Pare genul de mașină gata de aventură, mers la ski, pescuit sau vacanțe, cu un range rezonabil și o ținută de drum destul de jovială, să zicem așa.



Ford Explorer poate fi contractat în regim de închiriere pe termen lung pentru persoane juridice (Leasing Operațional) prin serviciul Autonom Business Green.

Costul lunar al închirierii mașinii testate de noi în EUROCHARGE este de 826 euro/lună plus TVA (fără avans) și include utilizarea mașinii (10.000 de kilometri pe an), RCA, CASCO, rovinietă, revizii, anvelope de vară și de iarnă, mașină la schimb 15 zile/an, asistență națională rutieră nelimitată.

Fișa tehnică a mașinii care ne-a însoțit în EUROCHARGE by Schaeffler

Logo Ford

Ford Explorer EV

BEV 82KWH 286HP PREMIUM RWD

de la 50.000 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Electric (BEV)
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
286 CP
Cuplu maxim sistem
545 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
1
Tracțiune
spate
Motor termic
Configurație / nr cilindri
Capacitate cilindrică
Putere maximă
Cuplu maxim
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
286 CP
Cuplu maxim electric
545 Nm
Baterie
Capacitate brută
82.00 kWh
Putere maximă încărcare AC
11 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.4 s
Viteză maximă
180 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
14,7 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
572 km
Dimensiuni și mase
Lungime
4468 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1871 mm
Înălțime
1630 mm
Ampatament
2767 mm
Volum portbagaj
531 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1417 litri
Masa proprie
2102 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
50.000
Preț mașină testată
44.600 €



este un proiect susținut de SCHAEFFLER

Încărcat de
OMV eMotion și Renovatio e-charge

Green Partner
Autonom

Stații de încărcare
MOON România

Pus pe șosea de
Michelin

Tehnologizat de
Server Config