Gata cu Viena, dealurile, clădirile de 57 de etaje și restaurantele din vârful lor. Aveam de vânat kilometri, puși ca trofeu pe computerele de bord. Și-am început cu o pauză.

Schloss Hof a trecut prin multe mâini prin care a curs sânge albastru, dar a avut și perioade diametral opuse față de ce ne-am imagina că se întâmplă, de obicei, într-un castel.

Există chiar și legături cu activitățile de călărie și condus, de pe vremea Împăratului Franz Joseph, care i-a folosit cele 70 de hectare ca bază de antrenament și instructaj pentru diverse unități militare. Noi doar am venit și-am răsfirat opt mașini, după bunul plac al retinei fotografilor. La vremuri noi, obiceiuri noi.

Și iar la drum.

Condusul este printre puținele activități care mă relaxează total. Am luat asta de la mama. Ironic, în spațiul carpato-danubiano-pontic mi-e foarte greu să-mi intru în starea de detașare fără ca un conațional – de obicei se-întâmplă să fie mai mulți – să-nfigă acul de seringă în bula de săpun care-mi înconjoară creierii. Motivele sunt evidente.

În Austria, e invers. Aici e timp de privit pe geam, de admirat peisajul, de simțit drumul fără teama că te întâlnești cu lupul. Limitele se respectă, distanțele trec de la corvoadă și agasare în explorare și siguranță. De starea generală mentală la contactul cu destinația nici n-are rost să mai dau din gură.

Recunosc, cu mâna pe inimă, că m-aș fi mulțumit doar cu atât.

Ce avea să urmeze m-a lovit ca un soi de sindrom al impostorului. Și o boabă de nostalgie. Ca o poză îngălbenită, de care dai într-o casă în care nu mai locuiește nimeni.

Landhaus Bacher, Mautern am der Donau

Nu știu pic de germană dincolo de danke, guten Morgen, gute Nacht, Gegenpressing, doppelkupplungsgetriebe și încă vreo două cuvinte care nu-mi vin acum în cap. Dar m-aș contrazice la infinit cu oricine că Landhaus Bacher înseamnă teleportare culinară în adolescența verilor de la țară.

Deși-s crescut pe malul Dunării, aici vorbesc de țara din partea tatălui, dintre dealurile care înconjoară Alba Iulia.

A venit din senin, din afara meniului. O alăturare colorată de panacotta, ridichi murate și rondele de sparanghel alb. Cu tot cu întăriri: mini-supă de homar, de culoarea curry-ului. N-am știut ce m-a lovit. Groggy de început. De-abia la felul următor m-am dumirit ce-a fost. O fentă. Să te facă să pleci greșit, ca mai apoi să vină scoaterea din peisaj. Teleportarea.

A dispărut tot. Nimeni și nimic în jur. În față, păstrăv marinat, sparanghel, verdețuri și o colină de brânză topită și aerată în același timp, ca și cum a trecut Foehnul peste ea.

Simt doar gustul unei primăveri pe o coastă verde-crud, udată de un râu de munte umbrid cu întrerupere de un nuc tânăr. Undeva mai sus, behăie energic mezinii unei turme de oi.

Tot aici sunt.

Am trecut prin două mini-silozuri construite din bucatini lângă tot atâtea mini-hălcuțe de carne, rotunde, cu ardei copt în stil bunica.

Și când am crezut că am tras bilet doar de dus, rubarba s-a prins la dans cu căpșuna în jurul unui carusel de ștrudel crocant nins cu zahăr pudră, inundat de mâna unui ospătar cu sos de vanilie. Un carnaval de calorii austriece care m-au readus la ele acasă. După ce mai înainte, am văzut două stele (verzi) Michelin.

Șerpuita realitate

Austria are o foarte mare populație de șerpi negri, uneori gri, dungați, uneori fără desen. Dungi dorsale întrerupte sau continue, contează mai puțin. Șerpuirea care te duce de pe glezna muntelui undeva pe pomeții stâncoși are același efect. Cu aerul rece și zăpada încă stăpână sus de tot, unde doar caprele negre hoinăresc, ai parte, simultan, de o palmă și de o ședință de terapie.

În foarte multe cazuri, cuib pentru reptilele alungite este un lac. Noi am nimerit și înnoptat chiar lângă Grundlsee. Atât de întins încât cei de-ai locului îi spun mare – Marea Styriană pe care o păzește un grup de uriași cărunți în creștet. Cât vezi cu ochii, stânci și păduri. Cât auzi cu urechile, liniște și ciripit. Și între ele, Hotel MONDI. Sau mai bine zis, un conglomerat de căsuțe în stil tradițional, care privesc spre lac.

Și-n întâmpinarea zilei libere în care am scris cele de mai sus, somn. Nu înainte de o plimbare-surpriză cu barca pe luciul apei păzită de munți.

De aici, predau penița distinșilor invitați.

Mihai Vasilescu (Digital Creator) despre BYD Atto 2 DM-i

În cea de-a treia zi de Cars and Roads Austria by Michelin am avut la testat BYD Atto 2 DM-i. M-am urcat în mașina asta fără niciun fel de așteptare.

În primul și în primul rând, am ridicat o sprânceană a mirare când am auzit prețul. Este, fără îndoială, cel mai ieftin plug-in hybrid de pe piață. Ceea ce schimbă un pic datele problemei, or mai fi ele multe, dar niciunul nu costă 30.590 euro.

Vreau să vă spun trei lucruri pe care știe să le facă mașina asta. Toate fiind dotări standard despre care nici măcar nu știam, le-am descoperit întâmplător în timp ce-o conduceam.

Țin să vi le spun tocmai pentru că, după ce-am auzit prețul, eram convins că are dotări zero.

Unu. Rulam cu toate geamurile deschise, pentru că mașina stătuse la soare și era îngrozitor de cald în interior. Până sa-și facă efectul AC-ul, am zis să mergem cu geamurile deschise, să nu murim naibii. Ei bine, după ce mașina a trecut de viteza de 80km/h, geamurile s-au închis singure.

Doi. Zece minute mai târziu, aveam geamurile închise și AC-ul la maximum, pentru că efectiv era extrem de cald, iar soarele bătea direct pe noi prin parbriz. Vâjâia aerul condiționat, la propriu, dat pe viteză maximă și temperatură minimă, sufla de ziceai că e crivăț.

Moment în care sună un telefon în mașină, iar pe ecranul central apare următorul mesaj: „o să scad viteza AC-ului pe perioada convorbirii telefonice ca să se poată desfășura în condiții optime”.

Înțelegeți ce zic, da? Pur și simplu mașina a dat singură viteza AC-ului mai jos ca să se poată înțelege om cu persoană.

Trei. Bateria de 18 kWh oferă 90 km de autonomie pur electrică. Să mă iertați, dar 90 de km înseamnă că practic te duci toată săptămâna la muncă fără să încarci mașina și fără să consumi vreun mililitru de carburant. Asta, desigur, dacă n-ai un job unde faci naveta cu zecile sau sutele de kilometri.

Consum mediu Viena-Grundlsee, drumuri variate: 6,2 l/100 km

Andra Nistor (Digital Storyteller) despre Dacia Bigster Hybrid-G 4×4

Am să spun ce am spus şi anul trecut despre Bigster. Cei de la Dacia mi se pare că fac o treabă excelentă cu fiecare dintre modelele din ultimii ani. Dacă anul trecut am testat Bigster Hybrid 155, anul acesta am testat Bigster Hybrid-G 4×4. 

A fost o reală plăcere să plimb Bigsterul pe coclaurii austrieci. Am avut noroc că mi-a venit rândul într-o zi cu drum combinat de oraș, sate, autostradă, dar și drumuri șerpuite prin munți. M-am bucurat de drum, de partea inverzită și de direcție. Da, am spus bine direcție, nu destinație.

Mastodontul s-a așezat excelent pe orice suprafață. Spun mastodontul pentru că este cel mai mare model din gama Dacia: 4,5 metri lungime, cu un ampatament de 2,7 metri şi o masă de 1,6 tone. Cu toate astea, este un SUV care se conduce extrem de uşor! Bigsterul îmi oferă fix ceea ce contează pentru mine la o mașină. Siguranță, stabilitate şi vizibilitate, toate în absolut orice condiții de drum. 

Legat de interior nu am avut surprize pentru că deja ne împrietenisem anul trecut. Este destul de rustic aş spune, aşa că dacă vrei o maşină cu tehnologie rachetă și luminițe, nu e pentru tine. 

Adică nu e fashion şi glamorous, ci este o mașină pe care să o alergi, să o foloseşti fară grijă că ar putea păți ceva, să urci şi să cobori dealuri, să fii cutezător aşa. Are toate sistemele de care ai nevoie pe ea. Se conectează rapid şi cu Apple și Android, lane assist-ul e finuț şi deloc intruziv, acuratețe mare pe limitatoarele de viteză, asistență la parcarea cu spatele, hayon electric, chargere USB, portbagaj imens unde intră lejer două trollere mari și mai rămâne spațiu. 

Şi ce aş vrea să mai amintesc este că are două rezervoare. Unul pentru benzină şi altul pentru GPL. Văzusem asta în fișa tehnică, dar nu am realizat până nu m-am anunțat maşina în bord că trebuie să alimentez GPL. Zic stai aşa că mai am autonomie 640 km. Abia atunci am înțeles ce citisem în fișa tehnică. 

Rezervoarele sunt egale, 50 l fiecare, iar Dacia spune că dacă sunt umplute amândouă autonomia poate ajunge şi la 1500 km în contextul unui consum mediu mixt de 5,9 l/100 km.

Kind reminder pentru cei de la Dacia, că spuneam şi anul trecut. Puneți şi voi nişte mânere de susținere că asta e o maşină pe care să o scoți pe dealuri şi să cutreieri câmpuri just for fun.

Consum mediu Viena-Grundlsee, drumuri variate: 5,7 l/100 km

Diana Cosmin (Digital Storyteller/Lifestyle) despre Omoda 7 SHS

Omoda 7 e o mașină cu caracter: dacă ar fi un om, ar fi un personaj memorabil, care se îmbracă diferit de restul lumii, cool și chiar ușor excentric, și care are o atitudine pe măsura aspectului, dar fără pretenții elitiste și fără să încerce neapărat să epateze. Ceea ce vezi este ceea ce primești.

Niciun element din designul Omoda nu este generic sau banal: grila frontală cu dantelărie geometrică, scaunele ergonomice, volanul cu alură sport sau cockpit-ul cu aspect high-tech, totul are o identitate clară.

Prima sută de kilometri la bordul ei a însemnat și o oarecare curbă de învățare, fiindcă inclusiv funcții elementare precum ajustarea oglinzilor laterale se întâmplă pe ecranul central. Asta îi consolidează aspectul de gadget pe roți, cu funcții dintre cele mai surprinzătoare. De exemplu, am fost dezamăgită că modelele Omoda disponibile în România nu au și funcția integrată de karaoke disponibilă pe alte piețe, dar chiar și acest detaliu oarecum amuzant reconfirmă identitatea ei ca mașină de lifestyle, cu accent pe confort și pe spirit ludic.

E o mașină pentru oamenii cu multă curiozitate, cei care apreciază micile detalii și amănunte jucăușe și care consideră mașina o extensie a propriei personalități.

Ca funcții și fiabilitate la drum lung, a fost ireproșabilă: m-am simțit confortabil, dar mai ales în siguranță!

Consum Viena-Grundlsee, drumuri variate: 6,4 l/100 km

Cabral Ibacka (TV Personality) despre Renault Clio E-Tech full-hybrid

OK, hai s-o vorbim asumat: de aproape cinci ani merg ca daily cu un truck american full-size. Așa că aș fi un bivol ipocrit să încep textul ăsta cu „Noul Renault Clio m-a făcut să ovulez!“.

M-am obișnuit cu dimensiuni, spații, cuplu și poziție de crucișător american. M-am suit în Clio și l-am simțit comparativ ca o pereche de blugi din liceu: intră pe mine, dar trebuie să mă aplec cu grijă că altfel plesnește din toate încheieturile.

La treaba asta contribuie – desigur – și faptul că am 2 metri. Înălțime, zic.

Dar asta nu înseamnă că nu știu să apreciez o mașină corectă, docilă și manevrabilă până la ultimul detaliu.

Sigur că simt că am toate comenzile la îndemână, ergonomic vorbind pot să zic „Bravo!“.

Cumva mi se pare că acest nou Clio are toate atuurile pe care le stiu de la Clio-urile anterioare… dar cu o maturizare pe care am așteptat-o și am și găsit-o.

La ce l-am apreciat mult pe tânăr a fost consumul. La niște viteze pe care nu le-aș numi neapărat cuminți. Și chiar dacă sunt obișnuit cu camionul… pot spune că m-au gâdilat puțin liniile tăiate în silueta francezului.

Mi-a plăcut? L-am apreciat.

L-aș cumpăra? 100% l-aș lua acasă, dacă aș avea nevoie de o mașină din clasa asta.

Consum mediu Viena-Grundlsee, drumuri variate: 4,9 l/100 km

Dan Scarlat (TopGear România) despre Volkswagen Tiguan PHEV

Tiguan este de ceva timp cel mai bine vândut model al mărcii la nivel global, deci poartă o mare responsabilitate pe umerii săi. Din acest motiv nu își permite experimente, așa că livrează un concentrat de Volkswagen așa cum îl așteaptă clienții tradiționali ai mărcii și îl pot descoperi cei noi. Această a treia generație, care a debutat comercial fix acum doi ani, folosește platforma MQB Evo, împreună cu Tayron sau Passat.

Producătorul oferă diverse motorizări diesel sau pe benzină, în diferite stadii de electrificare, dar noi avem la dispoziție, în turul nostru, vârful de gamă, un hibrid plug-in cu o putere de 272 CP și performanțe atrăgătoare. Ca o picanterie, este singura mașină din grup care nu are viteza maximă limitată la 180 km/h, deci excursiile prin Germania natală se pot face, acolo unde este permis, la viteze de până la 215 km/h.

Am folosit mașina exclusiv în mod „hibrid”, pentru că am plecat de la hotel cu bateria descărcată. În mod normal, vei vrea însă să folosești caracteristicile sale de EV, pentru că acest Tiguan vine cu o baterie de aproape 20 kWh și o autonomie electrică de peste 100 km, conform VW. Mai mult, poate fi încărcat la stații AC cu până la 11 kW și la cele DC cu 50 kW, performanțe pe care până acum câțiva ani le vedeai la majoritatea mașinilor 100% electrice.

La interior, trecerea exclusivă la transmisii automate a mutat selectorul transmisiei în zona coloanei de direcție, eliberând consola centrală, unde găsim spații de depozitare, încărcare wireless pentru smartphone și un nou controller rotativ care funcționează atât ca reglaj de volum, cât și ca selector pentru modurile de rulare, având propriul ecran integrat. O altă picanterie: volumul audio poate fi reglat de la acesta, de pe volan, dar și din zona tactilă cu „slide” de sub ecranul multimedia, deci din trei locuri separate. Cumva, Volkswagen încă experimentează compromisul optim între confortul și siguranța butoanelor fizice și presiunea digitalizării.

În rest, spațiul este generos, materialele sunt de calitate, iar noul design aduce un profil aerodinamic mai eficient decât înainte. Confortul la drum lung este excelent, dar pe drumuri virajate masa proprie, care urcă spre două tone, nu invită la depășiri de recorduri. Mai ales în această versiune, Tiguan este o combinație de „cruiser” familial de cursă lungă cu un automobil cotidian eficient, condiționat doar de accesul la o priză casnică pentru a profita din plin de caracteristicile sale polivalente. Și de prețul de 54.000 de euro, desigur.

Consum mediu Viena-Grundlsee, drumuri variate: 6,4 l/100 km

Tudor Rus (Autocritica.ro) despre Volvo XC60

Într-o realitate alternativă, XC60 piperat cu pachetul Polestar Engineered și-ar fi putut trăi foarte bine viața ca un muscle car. Și probabil ar fi pus multe zâmbete pe multe fețe. Stai, ce, Volvo și muscle car?

Păi să vedeți: XC60 Polestar Engineered nu doar că pune puterea jos foarte bine și foarte repede. Te și anunță de ce-i în stare prin jante mari, etriere uriașe vopsite în auriu (plus prezoane și centuri de siguranță colorate în aceeași nuanță). Și-o suspensie ceva mai tare decât regula generală la Volvo. Știe și cruising, la fel de bine cum știe să-și ascundă vârsta înaintată.

Ce aș lăuda în mod special este faptul că e un Volvo nediluat în continuare. Adică acest tratament nu-i o steroidizare. E mai mult condimentare. Și poate că din când în când, e nevoie de o extragere din zona de confort, de pe drumul știut.

Consum mediu Viena-Grundlsee, drumuri variate: 9,4 l/100 km

Cornel Șocariciu (Autocritica.ro)despre Volkswagen ID.4 Assistance Car

Chiar dacă de multe ori Assistance Car-ul Volkswagen ID.4 e ușor în contratimp cu restul grupului (deh, ăsta e rolul lui, să orbiteze și să graviteze în jurul caravanei mai de la distanță, cum o face și Demios, cel mai îndepărtat satelit natural al lui Marte) există momente bine ancorate în agendă în care nu poate lipsi de la apel. Cum ar fi unele ședințe foto.

Acum, spuneți și voi, ar fi fost și păcat să lipsească de la shootingul din grădinile Schloss Hof (dacă mă întrebați pe mine, pasionat de grădinărit fără acte oficiale, ele sunt sarea și piperul – uite că am făcut și o trimitere la gastronomie – castelului) 

Cât despre ID.4, n-am foarte multe să raportez. Se încarcă așa cum scrie la coală (duce chiar și până la 185 kW, pe demonstrate cu poze), dinamica și setările agile nu-mi displac (ba chiar apreciez acel feeling greu al direcției), iar partea de tehnologie n-a dat rateuri până acum.

Consum Viena-Grundlsee, drumuri variate: 19,9 kWh/100 km

Versiunea video

Atmosfera din Cars & Roads Austria by Michelin