Piața auto din România în noiembrie 2025: primele efecte ale programului Rabla

Înmatriculările de mașini noi au crescut cu 36% în România în luna noiembrie, unul dintre factori fiind și deschiderea cu întârziere a programului Rabla.

Ediția din acest an a programului Rabla a început în 30 septembrie și, după o realocare de bani de la mașinile electrice spre mașinile termice, fondurile de 200 de milioane de lei au fost epuizate. 

Chiar dacă o parte dintre cele aproape 18.000 de dosare depuse inițial au fost ulterior respinse de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) din cauza faptului că solicitanții nu au depus corect toate documentele, persoanele eligibile au început să înmatriculeze mașini noi, iar acest lucru se observă și în datele publicate de Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI). 

Astfel, românii au înmatriculat aproape 13.900 de mașini noi în noiembrie, cu 36% mai multe comparativ cu luna similară a anului trecut. Noiembrie a devenit astfel a cincea lună consecutivă în care piața de mașini noi a crescut, iar de fiecare dată creșterea procentuală a fost formată din două cifre. 

BT Leasing te conectează la cele mai relevante informații și date din piața auto, susținând antreprenorii care îndrăznesc să facă lucrurile să se întâmple și contribuie la dezvoltarea economiei României. Indiferent dacă ai nevoie de un autoturism nou, echipamente performante sau soluții verzi de energie pentru afacerea ta, noi îți oferim soluții de leasing adaptate nevoilor și oportunităților pieței locale.

BT Leasing - soluția de finanțare care susține antreprenoriatul românesc.

Cu toate acestea, creșterile semnficative din perioada iulie – noiembrie nu au anulat încă scăderile raportate în prima jumătate a anului din cauza amânărilor succesive ale programului Rabla. În acest context, în primele 11 luni ale anului, înmatriculările de mașini noi au ajuns la aproape 135.500 de unități, ceea ce reprezintă o scădere cu 1,3% comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Pentru ca piața auto să încheie anul pe zero, românii ar trebui să înmatriculeze în luna decembrie aproximativ 15.600 de unități, comparativ cu cele 13.800 de unități înmatriculate în decembrie 2024. În procente, asta ar însemna o creștere cu 13%, iar în acest an românii au înmatriculat mai mult de 15.600 de unități doar în luna iulie.

Conform așteptărilor, Dacia este principala beneficiară a debutului programului Rabla. Înmatriculările mărcii naționale au crescut în noiembrie cu 60%, la peste 4.500 de unități, ceea ce înseamnă că aproape o treime dintre mașinile noi înmatriculate au purtat sigla Dacia. 

Creșteri au raportat însă aproape toate mărcile din top 10, iar Toyota (+28%) și Renault (+63%) au înmatriculat fiecare peste 1.000 de unități, în timp ce Skoda a fost foarte aproape de acest prag (+28%). 

Hyundai (-6%) și Volkswagen (-11%) au fost singurele mărci din top 10 care au înregistrat scăderi, însă s-au plasat în fața Ford și a celor trei mărci premium germane, Mercedes-Benz, BMW și Audi. 

În urma creșterii din luna noiembrie, Dacia s-a apropiat la numai 1.000 de unități de înmatriculările realizate în primele 11 luni ale anului trecut. Totuși, pentru a încheia anul 2025 cu un număr mai mare de unități decât în 2024, marca de la Mioveni are nevoie de aproximativ 5.500 de unități înmatriculate în decembrie, o performanță pe care nu a reușit să o atingă în niciuna dintre primele 11 luni ale anului. 

Între timp, Toyota și Skoda își consolidează următoarele două poziții, ambele cu creșteri cu 7%. De altfel, acestea sunt singurele mărci care au mai depășit pragul de 10.000 de unități înmatriculate. 

Lupta pentru poziția a patra se anunță una echilibrată între Renault și Volkswagen, care sunt despărțite de ceva mai mult de 100 de unități, în timp ce Hyundai pare sigură de locul 6. De asemenea, Mercedes-Benz este aproape de a învinge BMW în lupta mărcilor premium, în timp ce Suzuki completează top 10. 

La fel ca luna trecută, marca MG a fost aproape să pătrundă în top 10, în timp ce Tesla a înregistrat o nouă lună cu o cotă de piață mai mică de 1%. Între timp, luna noiembrie a fost cea mai modestă din acest an pentru Kia, care a înmatriculat doar 181 de unități și a avut o cotă de piață de numai 1,3%. 

Conform așteptărilor, Dacia a monopolizat primele patru locuri în topul celor mai înmatriculate modele în noiembrie. Logan a fost din nou pe primul loc, urmat de Duster și, la mare distanță, Sandero. Între timp, Bigster își continuă evoluția bună în anul de debut, în timp ce Skoda Octavia a fost cel mai înmatriculat model al unei mărci de import. 

În top 10 și-a făcut apariția și un alt model produs în România, întrucât Ford Puma a ocupat locul 9 între Hyundai Tucson și Toyota RAV4. 

Pentru perioada scursă de la începutul acestui an, avansul înregistrat de Dacia Logan în fața lui Duster s-a extins și este în continuare de peste de 1.000 de unități, în timp ce Dacia Sandero completează podiumul de la o distanță imposibil de recuperat în ultima lună a anului. 

Astfel, singura incertitudine rămâne modelul care își va trece în cont titlul neoficial de cel mai înmatriculat model al unei mărci de import. Pe baza rezultatelor din noiembrie, Skoda Octavia și-a mărit ușor avansul în fața lui Toyota Corolla, însă diferența dintre cele două modele este de numai 60 de unități. 

Comparativ cu datele de pe primele 10 luni ale anului merită să remarcăm intrarea în top 10 realizată de Dacia Bigster, care ocupă locul 8-9 la egalitate cu Toyota RAV4. 

Clasamentul pe națiuni nu a înregistrat noutăți majore în această ultimă lună de toamnă. Pe baza înmatroculărilor realizate de Dacia, România are o cotă de piață de 32,6% în noiembrie și de 28,8% la nivelul primelor 11 luni ale anului, în timp ce mărcile din Germania au în continuare un avans de peste un procent în fața mărcilor din Japonia. 

La rândul lor, mărcile franceze și cele din Coreea de Sud se luptă de la distanță pentru aproape 10% din piață fiecare, cu un ușor avans de partea asiaticilor pentru perioada care a trecut de la începerea acestui an. 

Între timp, mărcile din China au stabilit un nou record. Cele aproape 750 de unități înmatriculate în noiembrie reprezintă o cotă de piață de 5,4%, în creștere ușoară de la 5,1% în octombrie. Peste 40% dintre unități au purtat sigla MG, în timp ce BYD a avut de asemenea cea mai bună lună de până acum, cu aproape 200 de unități înmatriculate și o cotă de piață de 1,4%, mai mare decât mărci precum Kia sau Mazda. 

Creșterile puternice din ultimele trei luni au permis mărcilor din China să ajungă la o cotă de piață de 3,4% pentru primele 11 luni ale anului, cu un top 3 format din MG, Geely și BYD. Cel mai probabil, BYD va depăși Geely în luna decembrie și va deveni a doua cea mai importantă marcă chineză din România din punct de vedere al înmatriculărilor. Alte mărci din China care au depășit pragul de 100 de unități înmatriculate în acest an sunt Leapmotor, Chery și DFSK. 

Mașinile cu orice fel de sisteme hibride, inclusiv mild-hybrid (MHEV), full-hybrid (HEV) și plug-in hybrid (PHEV), au avut în noiembrie o cotă de piață de aproape 49%. Totuși, este important de precizat că această cotă de piață nu reflectă neapărat interesul cumpărătorilor pentru mașini mai puțin poluante, în contextul în care sistemele mild-hybrid au un impact minor asupra emisiilor, dar au devenit prezente pe numeroase modele cu motoare pe benzină. Este și motivul pentru care cota de piață a mașinilor cu motoare pe benzină fără sisteme hibride a scăzut la mai puțin de 21%, comparativ cu 31% cu un an în urmă. 

Pe de altă parte, mașinile echipate cu motoare pe benzină și sisteme GPL sunt în continuare în creștere accelerată. De data aceasta, pentru luna noiembrie, acestea au reprezentat 16% din piața de mașini noi, în contextul în care Dacia a lansat în ultima perioadă numeroase versiuni GPL pentru modelele pe care le oferă în gamă. 

De asemenea, parțial ca urmare a programului Rabla, înmatriculările de mașini electrice au crescut de peste două ori în luna noiembrie și au depășit din nou pragul de 1.000 de unități, ceea ce corespunde unei cote de piață de 7,6%, ușor mai coborâtă decât în octombrie (7,9%). 

În contextul deblocării programului Rabla, principalele beneficiare pe segmentul electric au fost modelele accesibile ca preț. Astfel, versiunea electrică a SUV-ului Ford Puma, Dacia Spring și Renault 5 au ocupat podiumul pentru luna noiembrie, fiecare cu peste 100 de unități înmatriculate. 

La fel ca în octombrie, locul 5 în acest clasament i-a revenit lui BYD Dolphin Surf cu aproape 50 de unități, cu care modelul chinezesc s-a plasat chiar între Tesla Model Y și Tesla Model 3. 

În clasamentul pe mărci, Ford și-a adjudecat prima poziție cu 221 de unități electrice și a fost urmat de Renault și Dacia, în timp ce Tesla a surclasat BYD pentru o singură unitate în lupta pentru locul patru. 

În primele 11 luni ale anului, cota de piață a mașinilor cu orice sistem hibrid a ajuns la 49%, în timp ce doar 23% dintre unități au motoare pe benzină fără sisteme hibride. De asemenea, mașinile cu sisteme GPL se apropie de o cotă de piață de 14%, ca urmare a creșterilor puternice din ultimele luni. 

În total, românii au înmatriculat aproape 7.500 de mașini electrice, ceea ce reprezintă o cotă de piață de 5,5% și o scădere cu aproximativ 1.000 de unități comparativ cu perioada similară a anului trecut. 

Piața auto din România a recuperat în a doua jumătate a anului o mare parte dintre scăderile de înmatriculări raportate în primele luni, însă este puțin probabil ca luna decembrie să aducă cele peste 15.000 de unități necesare pentru ca piața să încheie anul pozitiv. 

De asemenea, este greu de crezut că înmatriculările de mașini electrice vor fi peste cele de anul trecut, întrucât românii au înmatriculat în medie mai puțin de 700 de unități pe lună, iar piața ar trebui să recupereze diferența de 1.000 de unități.

Foto deschidere: Dreamstime.