Mercedes-AMG EQE: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

Cât consumă și ce autonomie reală are noul Mercedes-AMG EQE 43 4matic? Îți prezentăm detaliat cifrele pe care le-am obținut în cele 9 zile ale road tripului ROCHARGE by Vitesco Technologies.

Mercedes-Benz Clasa E are un alter ego electric. Se numește EQE, și deși are mai mult o siluetă demnă de CLS – dimensiunile chiar sunt similare – noul model electric declară că-i un sedan aerodinamic.

În ROCHARGE by Vitesco Technologies am testat versiunea AMG EQE 43 4Matic, iar modelul electric a trezit numeroase semne de întrebare. E la fel de confortabil ca un Clasa E? Oferă aceleași sentimente ca atunci când sub capota unui AMG se zbăteau motoare V8?

Pe lângă răspunsurile la aceste întrebări, cei 16 jurnaliști și invitați care au condus modelul german au aflat informații și despre autonomie și consum. Că doar acesta a fost unul dintre motivele road tripului electric.

Mercedes-AMG EQE 43 4Matic: consum, autonomie reală, costuri de încărcare

PARCURS

CONSUM

DISTANȚĂ PARCURSĂ

(km)

RITM DE
RULARE

ENERGIE CONSUMATĂ

(kWh)

CONSUM MEDIU

(kWh/100 km)

AUTONOMIE REALĂ

(kilometri)

ETAPA 1

București
Cheia


Brașov

221

3/5

61,2

27,7

327,1

ETAPA 2

Brașov
Criț
Tg. Mureș
+
o zi la Tg Mureș

222

3/5

54,6

24,6

368,3

ETAPA 3

Tg. Mureș
Sibiu

144

3/5

35,9

24,9

363,9

ETAPA 4

Sibiu
Alba Iulia
Cluj-Napoca
+
o zi la Cluj-Napoca

183

3/5

43,2

23,6

383,9

ETAPA 5

Cluj-Napoca
Zalău
Oradea
+
o zi la Oradea

206

4/5

41,2

20,0

453

ETAPA 6

Oradea
Arad

133

4/5

29,9

22,5

402,7

ETAPA 7

Arad
Deva

134

3/5

25,7

18,9

479,4

ETAPA 8

Deva
Sibiu
Rm. Vâlcea

226

4/5

51,1

22,6

400,9

TOTAL

TOTAL

MEDIE

PONDERATĂ

MEDIE

PONDERATĂ

1469

342,8

(kWh)

23,3

(kWh/100 km)

393,8

km

ÎNCĂRCARE

ENERGIE ÎNCĂRCATĂ

(kWh)

TIMP TOTAL

(minute)

COST

(lei)

STAȚII DC

(Rețea, putere)

STAȚII AC

(Rețea, putere)

ETAPA 1

București
Cheia
Brașov

70,6

Peste noapte

98,1

-

Plugpoint

AC, 11 kW

31% - 100%

Peste noapte

ETAPA 2 

Brașov
Tg. Mureș
+
o zi la Tg Mureș

58,9

77

147

MOON

DC, 150 kW

45% - 100%

58 minute

MOON

DC, 150 kW

94% - 100%

19 minute

-

ETAPA 3

Tg. Mureș
Sibiu

-

-

-

-

-

ETAPA 4

Sibiu
Alba Iulia
Cluj - Napoca
+
o zi la Cluj-Napoca

83,3

80

208

MOON

DC, 75 kW

42% - 80%

31 minute

MOON

DC, 150 kW

50% - 100%

49 minute

-

ETAPA 5

Cluj-Napoca
Zalău
Oradea
+
o zi la Oradea

46,3

55

115,3

MOON

DC, 75 kW
51% - 100%
55 minute

-

ETAPA 6

Oradea
Arad

-

-

-

-

-

ETAPA 7

Arad
Deva

67,4

Peste noapte

134

-

Renovatio
e-charge

(Stație hotel)

AC, 11 kW

36% - 100%

Peste noapte

ETAPA 8

Deva
Rm. Vâlcea

40,5

36

101

MOON

DC, 75 kW

43% - 85%

36 minute

-

TOTAL

TOTAL

TOTAL

COST MEDIU per km

COST MEDIU per kWh

367

kWh

248

minute

+ 2 overnight
la hotel

803,4

lei

0.55

lei

2,19

lei

Impresiile celor care au condus Mercedes-AMG EQE 43 4Matic în ROCHARGE by Vitesco Technologies

Julius Constantinescu – comediant

Am avut în prima zi, pe post de bombonică, un Mercedes-AMG EQE. Versiunea de 118.000 de euro, m-am dat cu parfumul ăla bun înainte să mă urc, să maschez mirosul de sărac.

Mercedes-AMG EQE trebuie că are niște senzori foarte sensibili, că a simțit imediat mirosul de Peugeot și pur și simplu n-a vrut să pornească cu mine. Am stat vreo 15 minute să scotocesc internetul după “mercedes eqe nu pornește ce fac” și până la urmă am găsit soluția la niște colegi: trebuia să coborâm din mașină cu tot cu bagaje, să o încuiem și să ne îndepărtăm. M-am simțit ca la Kaufland când se blochează casa self pay și îmi cere să îndepărtez produsul din coș.

Odată depășit momentul de tatonare dintre mine și Mercedes (“cum, mă, să nu pornească, LA CÂȚI BANI AM DAT PE EA?”), m-am obișnuit repede cu finisajele de calitate și volanul din piele atât de fină, că-mi venea să-mi pun mănuși, să nu murdăresc cu cazmaua.

Versiunea pe care am condus-o are 476 CP și accelerează atât de lin, că nici nu-ți dai seama când ai rămas fără carnet. Fiind electrică, mașina nu face nici un zgomot, însă în modul Sport îți dă și sonor de motor turat, să nu simți c-ai băgat degeaba piciorul în pedală. Altfel, dacă mergi cumpătat, se conduce lin ca orice Mercedes. Pentru mine, care în 10 km cu Peugeotul îmi fac și detartrajul, condusul unui Mercedes e destul de monoton și am făcut eforturi destul de serioase să nu ațipesc.

Cea mai mișto și utilă funcție la EQE mi s-a părut senzorul de avertizare la schimbarea benzii – dacă ai o mașină în unghiul mort sau pur și simplu senzorul estimează că nu e sigur să schimbi banda fiindcă vine careva tare din spate, pe oglindă se aprinde un triunghi portocaliu care-ți spune să stai pe tubul tău. Deși senzorul ăsta mi s-a părut briliant, alți senzori mi s-au părut intruzivi, panicoși și chiar isterici – de pildă, dacă i se pare că te apropii prea tare de mașina din față, EQE îți strânge o fracțiune de secundă centura, ceea ce m-a iritat la culme, mi s-a părut că mă ia cineva de guler.

Consumă mult. Între București și Brașov – via A3 și DN 1A – Cheia – am scos undeva în jur de 27,7 kWh/100 km, în condițiile în care niciuna dintre mașinile din tur n-a depășit un consum de 22 kWh/100 km. Din autonomia de 533 km promisă în cartea tehnică, cu consumul ăsta nu faci mai mult de 330 km fără s-o împingi. Prin urmare, diferența dintre Instagram și realitate e de vreo 200 km, mult peste ceea ce producătorii înfloresc de regulă în prezentarea de catalog.

Adi Dima – eblogauto.ro

Mercedes EQE 43 4Matic. Nu sună rău nu? Dar dacă adăugăm și alte trei litere, AMG, avem o potențială rețetă pentru a supăra fanii combustiei interne. Totuși, nu cred că 476 cai putere, 858 Nm cuplu și 0-100 în 4.2 secunde ar trebui să deranjeze prea tare pe oricine se autonumește “împătimit auto”.

În ciuda masei de peste 2.5 tone, modelul german utilizează cu dibăcie două motoare, câte unul pe fiecare punte, pentru a-i oferi șoferului un sentiment plăcut la condus. Dacă la asta mai adăugăm și direcția integrală, obținem o rețetă ce provoacă dependență cu ingrediente in valoare de 118.000 euro.

Cornel Șocariciu – Autocritica.ro

Diviziile de performanță trec la electric. Nu e o știre care să-i alarmeze pe puriști, nu e ceva din viitor, e ceva ce se întâmplă. AMG tocmai ce a făcut asta și a făcut-o la fel ca atunci când sub capotă zăngăneau motoare în V. Bine de tot.

AMG EQE 43 4Matic e mezinul gamei de performanță, dar oferă suficient de multe experiențe sportive cât să-l iei în calcul dacă îți dorești o electrică făcută să meargă tare nu doar în linie dreaptă.

Cele două motoare electrice cu 476 CP au temperamente mult diferite în funcție de modul de rulare pe care îl alegi. Poți să-l faci să accelereze fără pic de violență sau poți să-l ridici pe poante și să-ți lovească sinapsele la cel mai fin spasm al piciorului. Aceleași moduri de rulare schimbă radical și ținuta de drum: de la confortabil ca un veritabil Clasa E la rigid ca un AMG GT.

Deși EQE pornește de la o platformă dedicată, masă totală e mare. Și simți că-și nu se exprimă natural tot timpul. Consumul? La fel ca al unei sportive cu V8. Nu te mai saturi de adrenalină, încarci des, mergi normal, o pui la priză după vreo 400 și ceva de kilometri. Iar dacă dai de stații ultra rapide, nu-l menaja. Trage curent și la 170 kW. Eu l-am dus la un Moon de 150 kW și m-a răsplătit cu valori de încărcare din trei cifre. Ce nu prea mi-a plăcut: cantitatea mare de informații pe care le primești în câmpul vizual și digitalizarea extremă. Uneori, mai simți nevoia să pui mâna pe un buton.

Dan Scarlat – Revista Top Gear România

Mercedes EQE este un fel de Clasa E electric, exact cum EQS este echivalentul ecologic al luxoasei Clase S. Și, la fel ca EQS, și acest frate mai mic a fost desenat cu gândul în primul rând la “funcție”, și apoi la “formă”. EQE pare stilizat exclusiv în urma calculelor din tunelul aerodinamic, de unde și silueta sa aproape monovolumică. Față de eleganța clasică a celor trei volume bine definite ale Clasei E, EQE pare că nu e interesat decât de eficiență.

Și asta este foarte bine, căci, până la urmă, automobilul este înainte de toate un mijloc de transport, deci in primul rând “funcție”. Noi, pasionații, l-am făcut “formă”, pentru că ținem poate prea mult la individualism. Ba chiar, într-un mod aproape ironic, în această lume plină de “forme”, EQE reușește să se remarce foarte ușor, să aibă o personalitate foarte bine definită.

Dar, cum nimic nu e niciodată atât de simplu precum pare, nici EQE nu poate fi perfect înțeles. Și asta pentru că, pe lângă versiunile – să le spunem – “civile” ale modelului (300, 350, 500), Mercedes a decis să includă în gamă și două cu vădit caracter dinamic, sub bagheta AMG (43 și 53). Iar asocierea conceptului de bază EQE, care strigă “eficiență” și “rațiune” cu sigla AMG, care înseamnă “sportivitate”, “emoție”, chiar “intimidare”, nu prea merge. Mercedes a încercat aici să unească două lumi pe care, culmea, tot el le-a creat, dar care nu-s prea compatibile.

Și e păcat, pentru că EQE are, altfel, foarte multe calități: este foarte silențios, are o ținută de drum remarcabilă, un interior de-a dreptul spectaculos și o autonomie foarte bună. În plus, este unul din puținele modele electrice de pe piata e care se poate încărca la stațiile AC cu 22 kW, în timp ce, la cele DC, poate ajunge la 170 kW.

Nu e ieftin, dar nici nu lasă impresia că nu și-ar merita fiecare bănuț. Atâta doar că are mult mai multă logică să alegeți o versiune “normală” in locul uneia AMG. Pentru că, daca vreți să intrați în lumea AMG, încă mai aveți posibilitatea să alegeți între niște “fiare” veritabile, cu motorizări convenționale, care fac cu adevărat cinste acestui nume.

Bogdan Grigorescu – Revista AutoExpert

Când s-a scris despre anumite mașini că au fost sculptate de vânt, n-au fost. Dacă erau, arătau fix așa ca Mercedes EQE. E ca un CLS electric, dacă vrei o comparație forțată, că, în afară de dimensiunile asemănătoare și steaua din frunte, cele două modele n-au nimic în comun. Deci vântul a decis că mașina asta o să arate relativ simetric, privită din lateral. E aproape un monovolum cu formă de ou, că, na, așa au decis curenții. Și, dacă mai pui că puntea spate virează împreună cu cea din față, înțelegi că nu înțelegi prea multe. Dar ce contează, atâta vreme cât, lăsând la o parte simbioza dintre monovolum și 3-volume, mașina asta are un șarm al ei. Emană arome premium din fiecare curbură a panourilor.

Și e cea mai opulentă la interior. Are două ecrane care l-ar face și pe televizorul atârnat pe peretele sufrageriei să se ascundă de rușine. Are materiale excepțional texturate. Are valoare. Nu știu dacă valoare de 118.000 euro, cât costă exemplarul nostru, dar are, indubitabil.
Ce n-are? Scaune moi de EQS, agilitate de AMG și prestanță de Mercedes adevărat, clasic, autentic. Că, na, vântul nu sculptează opere de artă, ci doar forme aerodinamice.

A, și, probabil din cauza greutății de peste 2,5 tone (e de departe cea mai grea din grup), are o autonomie reală cam mică, raportată la bateria de 90,6 kWh net. Concret, în condiții ideale, cu temperaturi de tricou, fără climatizare și fără să abuzez de accelerație, a consumat 20 kWh/100 km, apropiindu-se de 450 km. Toate celelalte mașini au consumat clar mai puțin. Iar, dacă în ecuație intră frigul și o talpă mai grea…

Dar, dincolo de orice cântar, metru de croitorie sau ochi de pictor ai avea, mașina asta are o aură unică, îți creează o senzație premium nemaiîntâlnită printre suratele din ROCHARGE 2022 by Vitesco Technologies. Are puterea să mute blocuri cu 10 etaje, puterea să te facă să te simți (cel mai) special, puterea să șteargă cu buretele orice reproș, doar pentru că atuurile sunt supreme. Are cea ce ar trebui să aibă un Mercedes-AMG: prestanță.

Cristiana Oprea – pilot de raliuri

Recunosc că așteptam cu entuziasm să ajung la volanul lui Mercedes EQE. Silueta lui aerodinamică, eleganța pe care o emană habitaclul și specificațiile notate în fișa tehnică (476 CP și 858 Nm) anunțau deja o experiență memorabilă. Iar satisfacția e cu atât mai mare când o mașină îți depășește așteptările înalte, setate deja din oficiu de o siglă de performanță precum AMG.

Până acum, nu m-am simțit niciodată perfect în armonie la volanul unui Mercedes. Am perceput copleșitoare abundența de crom, de materiale, butoane și display-uri. Până acum. Asemenea caroseriei fluide, care emană sportivitate și eficiență la superlativ, odată ce m-am așezat la volan am simțit că fiecare gest vine firesc și am devenit una cu mașina. Pe modul Comfort, EQE se mulează perfect pe drum și estompează imperfecțiunile din asfalt.

Odată comutat pe modul sport, am simțit o diferență reală în setările suspensiei și am regăsit feeling-ul AMG, electrificat. Selectoarele prin care poți schimba setările de performanță (suspensie, sunet, mod de condus) sunt amplasate pe volan, oferind astfel o amprentă sportivă categorică. Mi-a plăcut în mod deosebit lumina ambientală, care se regăsește inclusiv pe lateralele scaunelor, echipate cu o bandă LED integrată. Experiența a fost completată de un sistem audio Burmester, care se aude impecabil.

Sistemele de asistență la șofat pot fi personalizate în detaliu și nu le-am perceput ca fiind intruzive. La o frână pusă automat de mașină centura s-a strâns automat și scaunul pasagerului s-a lăsat ușor pe spate, într-o senzație pe care nu am experimentat-o des, dar care m-a făcut să mă simt în deplină siguranță. E drept că multe din aceste dotări vin în pachetul Premium Plus, pentru care trebuie să plătești încă 11.138 de euro pe lângă prețul de pornire de 104.160 de euro, din care poți să scazi apoi reducerea Rabla Plus.

Cu toată joaca (a se citi testarea) cu modurile de condus, am avut un consum mediu de 22.5 kWh/100 km și o autonomie reală de 402 kilometri. Bateria de 90,6 kWh (capacitate netă) și puterea mare de încărcare a lui EQE – 22 kW la AC și maxim 170 kW la stațiile rapide DC – îți oferă libertatea de a călători oriunde, fără planificare premergătoare. Concluzia, în caz că mai era nevoie, este că Mercedes-AMG EQE e cu adevărat o mașină completă, care va facilita tranziția mărcii către modelele electrice.

Laura Antonov – SheDrives.ro

Elegant, exquisite, suprem, confortabil, neconvențional, radical, multe atribute prin care colegii de tur au definit Mercedes-AMG EQE, modelul pe care l-am condus astăzi în a doua parte a zilei, toate surprinzând caracterul special al celui mai scump (de departe) model electric din ROCHARGE. Pe toate validându-le și eu astăzi la volanul lui.

Designul nu te duce automat cu gândul la cea mai sportivă mașină din lume, dar vorbim totuși de AMG. Mai exact, Mercedes-AMG EQE 43 4Matic. Și la capitolul performanțe lucrurile nu s-au schimbat față de clasicele modele AMG cu motor V8. Doar că nu mai ai parte de acel sunet senzațional. Dacă poți să trăiești fără asta (eu pot și chiar foarte bine), atunci Mercedes-AMG EQE 43 4Matic poate fi un model interesant pentru tine.

Confortul este la nivel superlativ, efectiv nu am simțit denivelările drumurilor în lucru sau așternutul de pietriș pe care am rulat astăzi. Mi-a plăcut și cum te împinge, încet, dar ferm, în scaun în momentul în care accelerezi. M-am pierdut puțin în multitudinea de funcții și comenzi de pe ecrane, dar așa cum te pierzi în ochii unei persoane iubite, dorind să descoperi cât mai mult, cu convingerea profundă că te așteaptă lucruri excepționale.

Radu Gurămultă – Revista EcoWheels

EQE mă duce cu gândul la pupitrele de comandă din uzinele mari. Cam așa îmi imaginez caii-putere – pardon, kilowații – AMG. Gata să deservească scopul nobil al performanței. Și-ți livrează, nene, căci nici nu are rost să pomenesc despre reprizele de care este capabil 43 AMG. Sigur-sigur, dacă ați experimentat tracțiunea electrică vă imaginați ce înseamnă 476 CP astfel produși.

Numai că un AMG nu este doar despre putere, ci despre cum o pui eficient pe asfalt, iar EQE are, în standard, un tren de rulare adaptiv; și este cu atât mai impresionant faptul că are de manageriat peste 2,5 tone de vehicul și o face excelent. Latura dinamică este evidentă pe drumurile „îndoite” și doar frânările mai serioase îți amintesc, totuși, că duci după tine o masă impresionantă. Apoi, foarte important la rându-i în cazul unui model realmente sportiv, vine la puricat sistemul de direcție. Este comunicativ, precis, suficient de bine asistat pentru a-ți ușura viața în mediul urban (aici trebuie musai amintit de faptul că modelul este echipat cu sistem integral de direcție, care poate vira și roțile spate în ambele sensuri, în funcție de nevoie, până la 3,5 grade), dar și cu posibilitatea de a oferi un feedback corect atunci când selectezi un mod sportiv de conducere. Probabil că unii fani veritabi AMG l-ar fi dorit o idee mai tare, mai masculin.

Volanul este spectaculos, iar la câte comenzi înglobează poate fi considerat „un bord” în sine. Fără a avea butoane clasice, propune acționare tactilă. Doar că, uneori, e bine să nu te joci cu degetele în timp ce conduci, ca să nu acționezi involuntar anumite funcții.

Referitor la aspect, trebuie să menționez că am constatat faptul că foarte multă lume este efectiv înnebunită după el. Fără exagerare. Întoarce capete, primești complimente dacă ești al volan, e limpede că EQE știe să apese butoane în universul complicat al gusturilor.

Comparativ cu versiunea civilă, cea AMG propune o nouă grilă față, dominată de elemente verticale care fac trimitere la grilele de radiatoare, spoilerul spate este redesenat, ca și eleronul, iar alt element distinctiv – pe lângă logo-urile AMG 43 – este reprezentat de jante. Însă, pentru mine design-ul acestora este mult prea alambicat, sincer.

Totuși, ceva lipsește. În principiu, sunetul. Da, știu, poate că pare superficial să te gândești doar la atât, însă parte importantă dintr-o experiență dinamică la volanul unui automobil cu semnătură AMG este cea auditivă. Să simți că succesiunile rapide de viraje au și o coloană sonoră nu doar intrigantă, ci care funcționează și ca reper (pentru schimbare de treaptă, de exemplu) în cazul unui șofer cu ceva veleități de pilotaj.

Fișa mașinii care ne-a însoțit în ROCHARGE by Vitesco Technologies


este un proiect susținut de Vitesco Technologies

Green Partner
BT Leasing

Mobilizat de
Autonom

Pus pe șosea de
Michelin

Încărcat de
MOON
Enel X Way
Renovatio e-charge
MOL Plugee

Tehnologizat de
Server Config

Partener media
Euronews România