SALONUL IAA 2021. Sens Unic

Primul Salon Auto de la Munchen nu mai este doar un salon auto. Este mai mult de atât. Are și biciclete!

Cea mai recentă vizită în Germania mi-a completat vocabularul de trei cuvinte nemțești – danke, bitte, Doppelkupplungsgetriebe – cu o expresie: „Nicht hier.” Înseamnă „Nu aici/pe-aici.” Am auzit asta în aeroport, apoi la recepția hotelului, apoi la restaurantul hotelului, apoi la salon. De altfel, acesta a fost și traseul meu în deplasarea de la Munchen. Și eu care mă gândeam că sunt bun la a urmări indicații.

Mulți dintre cei care au vizitat Germania au lăudat țara asta pentru că aici totul e făcut cu sens. Acum, nemții merg mai departe și adoptă un sens, în special în contextul măsurilor de precauție COVID. Se intră printr-o parte, se iese prin alta. Încă de la intrarea în țară trebuie să prezinți CI și certificat de vaccinare și ești bine primit doar dacă ai măști corespunzătoare, nu cârpițe decorative. Ești re-botezat în dezinfectant, apoi îți poți relua viața: te alături celorlalți într-o coadă intimă unde ceafa îți este tandru încălzită de persoana din spatele tău.

„Zeloși ca întotdeauna nemții ăștia”, îi zic jurnalistului care, în ciuda regulilor – doar o persoană/familie să folosească liftul în același moment, a urcat cu mine în lift în colțul opus spunându-mi, ironic, „Eu am să respir aici.” „Da, nemții sunt extrem de buni în a arăta că-și dau interesul”, continuă acesta. Omul era din Marea Britanie, deci ex-european. Îl înțeleg și pe el, cum îi înțeleg și pe organizatorii evenimentului, a căror misiune este de două ori mai grea din cauza contextului pandemic.

Salon auto de mobilitate

În cadrul unei mese rotunde la care am avut ocazia să particip – și despre care deja vă scriu, într-un articol – am aflat că noi trăim acum, efectiv, într-o revoluție (a industriei auto), și poate de asta nu putem să o vedem întru totul. Dar sunt momente când vezi cu ochii tăi că viitorul ăla de care tot vorbim este acum, aici. Este prezentul. 

Pentru mine, momentul s-a consumat în hala A5 de la Messe Munchen, complexul expozițional care găzduiește prima ediție IAA Mobility Munchen. Tocmai trecusem printr-o hală plină cu mașini clasice, mașini sport și supersport și hypersport și de circuit. Mă întrebam oare ce mi-o pregăti următorul nivel. Răspunsul: biciclete. De toate culorile și dimensiunile, clasice și electrice deopotrivă. (Erau mai multe cele electrice, evident).  

Construind o lume mai verde, pedală cu pedală.

Mult timp cei doi termeni – „auto” și „mobilitate” – și-au creat o asociere puternică, însă la IAA Mobility Munchen, mobilitatea nu a reprezentat o soluție rezultată din existența automobilului. Acum, odată cu electrificarea a tot ce are roți, soluțiile de mobilitate se diversifică. Și asta pentru că sunt luate în calcul. Cele două hale velo ocupau 25% din spațiul expozițional central al salonului.

Alte două erau ocupate cu expozanți din aria mobilității, de la producători de anvelope la dezvoltatori de sisteme de încărcare electrică și la magicieni care dezvoltă soluții software pentru mijloacele noastre de transport. Am văzut taxiuri pătrățoase, pregătite parcă pentru următorul Pulp Fiction, și am văzut o Tesla cu motor termic alimentat de un combustibil sintetic, accesibil, non-poluant. Mi-a fost teamă să întreb mai multe.

Dar au fost, desigur, și mașini. Dacia a adus noul Jogger. Renault a prezentat Megane electric, dar și conceptul R5. Ford a adus Mustang Mach-E în versiune GT. La standul Mercedes-Benz găseai mai mulți cai-putere electrici decât termici, iar cel mai puternic model de la stand era un hibrid cu motor de 1.6 litri: Project ONE.

BMW a adus la salon un concept car fantezist, chiar dacă poate nu în sensul estetic. Un vehicul construit din materiale reciclate și totodată asamblat astfel încât să poată fi reciclat în foarte mare măsură la finalul ciclului de viață.

Volkswagen avea la stand mai mulți bodyguarzi decât mașini, iar mașinile erau toate electrice. Între ele, a debutat aici poate cel mai simpatic Volkswagen din ultimul timp: un concept car numit Life. Eu încă aștept interpretarea electrică a lui Beetle, chiar dacă știu că n-o să vină.

Am trecut pe la standul WEY, un producător chinez care a debutat în Europa cu Coffee 01. Gama WEY are, desigur, și alte produse: Coffee 02, Latte, Mocha. Cei care vor Decaf trebuie să mai aștepte un pic.   

Motorworld, cufărul cu jucării vechi

Hala 4 de la Messe Munchen era gazda expoziției MotorWorld, unde găseai atât mașini clasice cât și supercaruri moderne. Și mașini de circuit. Aici am văzut Corvette C8, McLaren Senna, Isdera Imperator, Lamborghini Espada, Ferrari F40 și câteva mașini modificate (Brabus, G-Power). Am văzut și un Zenvo și o Hispano Suiza; 3.3 milioane de euro parcate spate-n spate și îngrădite de un gărduleț din sfoară luat de la Loft.

În Motorworld găsești mașinile pentru care ai fi venit odinioară la un salon auto. Este pentru prima dată când am văzut pe viu McLaren Senna GT-R; mi s-a părut vechi. Poate pentru că în loc să fie pe un stand rotativ, cu lumini care să-l scalde din toate părțile, era așezat într-o coloană aleatorie: în spate avea un Ferrari F40 și în față un Mercedes-AMG GT cu halo în stilul mașinilor de Formula 1.

Distracția e în centru

Însă ce găsești la Messe Munchen nu spune povestea completă a acestui eveniment. Nu găsești toți producătorii auto aici. Unii dintre ei – cum ar fi Porsche și Audi – au standuri răsfirate prin toate piețele din centrul orașului. Iar acolo poți ajunge conducând o mașină electrică: organizatorii salonului pun la dispoziția vizitatorilor mașini electrice, astfel încât călătoria dintre centrul expozițional și standurile din centru să fie marcată de o experiență inedită.

Ai de ales dintr-o gamă foarte variată (aproape 50) de mașini, scutere și biciclete electrice de la Audi, BMW, Cupra, Dacia, Ford, Hyundai, Mercedes-Benz, Mini, Polestar, Porsche, SEAT, smart, Volkswagen, WEY și XEV (cu a sa citadină, Yoyo).

Așa arată IAA 2021 desfășurat.

Din păcate, programul meu nu a fost deloc în sincron cu cel al evenimentului: în timp ce Messe Munchen și-a deschis porțile luni dimineață, standurile din centru au fost deschise marți la prânz, când deja mă aflam în aeroport către următoarea deplasare.

N-am vrut să rezum acest material doar la vizita la complexul expozițional, așa că l-am sunat pe Robert Stan, unul dintre colegii jurnaliști cu care am ajuns la IAA 2021 și care a rămas pentru încă o zi acolo, deci a avut timp să viziteze și standurile din centru. Simțeam că am ratat o parte importantă a poveștii, iar el mi-a confirmat asta.

IAA 2021 a fost este o premieră nu doar pentru că s-a ținut într-un alt oraș, sau pentru că a pus accentul pe mobilitate mai mult decât înainte, ci pentru că evenimentul în sine a adoptat un concept nou de expoziție. Sigur, dacă vii să stai doar o zi, s-ar putea să găsești enervant faptul că nu poți să vezi toți expozanții într-un singur loc. Altfel, vei găsi IAA 2021 ca o invitație de a descoperi, în același timp, noutățile industriei auto dar și orașul-gazdă, Munchen.

Și dacă te pregătești să vii la IAA 2021 doar pentru mașini cu mii de cai și cu prețuri de milioane de euro, îți spun de pe-acum: Nicht hier.  

Biletele pentru IAA 2021 au prețuri cuprinse între 20 € și 45 € de persoană, în funcție de nivelul de acces pe care ți-l oferă. Găsești lista completă aici.