Recviem pentru un claxon

Pentru un trafic mai relaxat, recomandăm reînvierea claxonului de la începuturile automobilului.

Îmaginează-ți următoarea situație: ești prins în traficul infernal dinainte de Sărbători — dacă ești din București, scenariul e valabil oricând — alături de alte zeci, sute, mii de mașini conduse de oameni care, la fel ca tine, au plecat de-acasă cu intenția să ajungă undeva. Toți vă târâți către destinație. Victime ale propriilor acțiuni în căutare de alt vinovat. Din fericire, vinovați sunt la discreție. De exemplu, șoferii care ies de pe străduțe lăturalnice, care-și forțează norocul și îți forțează mâna pentru a fi lăsați să intre în puhoiul deja format. La un moment dat, nervii tăi cedează și apeși cu înverșunare claxonul. Și ceea ce se aude din mașina ta — care, să zicem, este mare cât o insulă și impunătoare ca o cazemată — este asta: 

Poate că e doar în mintea mea, dar efectul pe care l-ar produce sunetul unui gâscan gâtuit ar fi o generală stare de bine. Nu? Adică serios acum, ai putea să nu bufnești în râs auzind asta? Sunetul acesta, pe care-l găsești transcris ca „ahooga” sau „ooga” sau „aooga”, a fost prima voce a mașinii. 

De la atenționare pentru mașină la salut de mașină

Claxonul ca avertisment sonor a apărut înainte să apară Ford Model T, primul automobil de serie accesibil din lume și cel care a dictat, printre altele, și modul în care montăm volanele pe mașină. De fapt, în momentul în care au apărut pe străzi caleștile motorizate, claxoanele erau folosite de oameni pentru a atenționa mașinile, și nu invers. Majoritatea dictează. Iar ceea ce dictau oamenii — cel puțin unii — în privința folosirii mașinilor este cel puțin hilar. Spre exemplu, Farmer’s Automobile Association din Pennsylvania voia ca șoferii să-și dezmembreze mașina și s-o mute în boscheți, asta doar în cazul în care se întâlneau pe drum cu un cal speriat. (Asta și alte idei șugubețe de la începuturile erei automobilului pot fi ascultate în podcastul Autocritica #4, la minutul 52.)

Pe măsură ce s-au înmulțit mașinile, claxonul s-a mutat la ele, iar folosirea acestuia semnala intenții prietenoase. Sigur, scopul lor primar era de atenționare, însă erau folosite și ca salut de curtoazie.

„Trebuia să folosești claxonul dacă te apropiai de pietoni, să îi atenționezi că ești pe stradă. […] Erai considerat nepoliticos dacă nu foloseai claxonul, adică fix opusul situației în care ne aflăm acum.”

Matt Anderson, curator la muzeul Henry Ford din Dearborn, Michigan, într-o discuție cu Car And Driver.

Trei tipuri de claxon erau folosite la începutul secolului trecut, odată cu apariția automobilului. Unul dintre ele era goarna cu pompă, devenită ulterior una dintre jucăriile preferate ale clovnilor; sau, în mâinile unui artist talentat precum Michel Lauzière, un instrument fascinant. Altul era fluierul de evacuare, care redirecționa gazele de pe țeava de evacuare într-o mini orgă și făcea mașina să sune ca o locomotivă pe aburi mai leșinată. Și apoi aveai claxonul electric, care suna ca cel din clipul de mai sus. Din punct de vedere tehnic, acela este bunicul claxonului modern. 

Schema inițială pentru Klaxon. Foto: Google Patents.

Dispozitivul electromecanic — botezat ulterior „Klaxon” — a fost inventat de Miller Reese Hutchison în 1908. Sunetul produs de acesta este rezultatul vibrației unei diafragme, conectată la o pereche de roți zimțate puse în mișcare de un motoraș; de aici vine și unicitatea acestui sunet. Atunci când motorașul se pune în mișcare, vibrația diafragmei produce prima parte a sunetului („ahoo”), iar pe măsură ce se oprește, vine și „gaa”-ul.

Claxonul modern

Tot trei tipuri de claxon există și în mașinile noastre, iar două dintre ele folosesc un mecanism electric — numai că nu mai este electromecanic (ca al lui Hutchison), ci electromagnetic. 

Aici, curentul pleacă de la releu și ajunge într-o bobină și mai încolo la un electromagnet, creând un câmp magnetic. Asta face ca membrana metalică să fie atrasă către magnet și flexeze până când îl atinge, moment în care alimentarea electrică este oprită. Astfel, membrana tinde să revină la poziția inițială, ceea ce face ca sistemul să revină în poziție inițială — membrana este atrasă din nou de magnet. Și tot așa. Iar vibrația acestei membrane metalice este, de fapt, sunetul pe care îl percepem noi.

Unde a, b, c, d și e sunt detalii relevante în explicația funcționării unui claxon modern. Foto: Wikipedia

Claxoanele moderne sunt, până la urmă, ca niște boxe, doar că muzica lor este mai chinuitoare pentru urechi decât cea din mașina ta. Cel puțin în majoritatea cazurilor. Apropo de zgomot: claxoanele electromecanice folosite în industria auto — și produse, în majoritatea cazurilor, de Bosch — produc un zgomot de 110 decibeli, dacă urechea este la o distanță de 2 metri de emițător.

Două dintre cele tipuri de claxon întâlnite în mașinile noastre sunt 1) cel cu disc și 2) cel de tip melc. Diferența tehnică principală dintre ele este că cel din urmă are membrana prinsă într-o galerie spiralată, de aici și denumirea. Diferența de sunet este și ea sesizabilă, în sensul că cel de tip melc are un sunet mai puțin astringent. Variațiunile aici sunt date de tonalitatea folosită și de numărul de dispozitive folosite: sunt mașini care au două claxoane, de tonalități diferite, care sunt activate în același timp. Pentru diversitate. Al treilea tip de claxon este cel cu compresor de aer, folosit la camioane și autobuze — vehicule care au în dotare sistem pneumatic de frânare. Poți monta un claxon de camion pe mașina ta care nu este nici camion, nici autobuz, nici vas maritim? Tehnic, da. Legal, nu.  

Ar putea să mai fie claxonul ce-a fost odată?

Chiar așa: ar mai putea claxonul să fie ce a fost la începuturile automobilului — un avertisment cu cele mai bune intenții și chiar un salut prietenesc către pietoni? Prietenesc am zis, nu libidinos.

Imaginează-ți cum ar fi ca toate claxoanele să fie înlocuite cu Klaxonul. Cineva a mers mai departe de atât: o echipă de cercetători coreeni a și făcut un studiu fix pe această temă. A reînviat Ahooga, cu modificările de rigoare privind nivelul sonor. Am uitat să precizez asta mai sus: ca nivel de sunet, claxoanele moderne sunt susur de apă în comparație cu klaxonul; ăla este zgomotos. După ce l-au cizelat, l-au dat spre ascultare celor 100 de perechi de urechi atașate de participanții la acest experiment. Rezultatele au fost dintre cele mai bune: pietonii au fost avertizați la fel de eficient și s-au arătat mai puțin deranjați de sunet. (Pentru că serios acum, cum ai putea să fii deranjat de așa sunet, corect?)

Unde mai pui că într-un viitor nu știu cât de îndepărtat mașinile se vor conduce singure, în teorie șoferii nu-și vor mai exprima frustrarea claxonând abuziv — ocazie cu care îți reamintesc: amenda este acum cuprinsă între 570 și 725 de lei dacă te prinde poliția făcând asta. Ceea ce înseamnă că, de fapt, claxonul ar putea deveni fix ce a fost la început: un salut. Mai precis, un salut fără înjurătură. 

Dragi producători de mașini, e timpul să-i redați mașinii vocea de odinioară! Voi nu aveți nimic de pierdut, noi avem multe de câștigat.