Parcul auto al României la început de an: 6 din 10 mașini sunt mai vechi de 16 ani

La început de 2024, parcul auto național avea peste 8 milioane de autoturisme. Dintre acestea, mai bine de 5 milioane au peste 16 ani vechime, în timp ce mașinile noi (segmentul 0-5 ani) adună aproape 700.000 de unități.

Numărul total de autovehicule înmatriculate în România a crescut în ultimele 12 luni, de la articolul anterior publicat (îl poți citi aici), cu mai puțin de 4 procente. Pentru prima dată în istoria țării avem pe șosele peste 8 milioane de autoturisme, iar printre acestea se numără acum și peste 42.000 de vehicule electrice. Și totuși, la fel de bine circulă nestingherite și peste 5 milioane de vehicule mai vechi de 16 ani.

Parcul auto al României se majorează în fiecare an cu două surse distincte de vehicule: autoturismele și vehiculele comerciale noi, vândute de dealerii auto, și autoturismele și LCV-urile rulate, pe care le importă persoanele fizice sau firmele specializate.

Pe de altă parte, în fiecare an, dispar din circulație vehiculele radiate prin Rabla sau cele radiate pur și simplu de proprietari pentru că nu mai sunt bune de nimic. Toată această ecuație a adus în 2023 un plus de 327.885 vehicule, din care doar aproximativ 142.000 au fost autoturisme noi și 26.000 de vehicule comerciale (utilitare, camioane și autobuze). Restul de aproximativ 150.000 au fost importurile de second-handuri, din care am scăzut radierile de rable.

Parcul auto din România: faza pe segmente de vârstă

În total, direcția care se ocupă cu înmatriculările (DGPCI – Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări), avea în evidență 10,33 milioane de vehicule, la prima oră a zilei din 1 ianuarie 2024. În această valoare intră autoturisme, LCV-uri, camioane sau autobuze, dar și motociclete sau remorci.

Defalcat, segmentele de vehicule sunt împărțite cam așa: cele mai multe sunt autoturismele, 8,1 milioane de exemplare. Pe locul al doilea sunt LCV-urile (categoria N), 1,08 milioane de bucăți, iar pe locul al treilea sunt remorcile (443.450). Motocicletele au ajuns la un total de 202.020, în vreme ce doar 56.000 de autobuze și microbuze circulă pe străzile României.

Dacă ne oprim asupra segmentului autoturismelor, cel mai important din piață, creșterea față de anul anterior a fost de 241.384 de unități, adică un plus de 3,07%. Aici e interesant de urmărit evoluția pe segmentele de vârstă, unde cel mai mult a crescut segmentul mașinilor de peste 20 de ani, care a ajuns la 2,69 de milioane de unități înmatriculate, adică cu 10,6% mai multe decât în urmă cu un an. Dinamica segmentelor trebuie privită prin prisma tuturor mișcărilor, atât cele de învechire, ceea ce înseamnă mutarea în alt segment de vârstă, cât și intrarea de mașini noi, prin cumpărare (import). Este destul de dificil să identificăm toate cauzele care stau la originea dinamicii, dar ne putem raporta la evoluția pieței auto din anii anteriori.

Ce este cert este faptul că în segmentul 3-5 ani s-a produs o micșorare a numărului de mașini (428.668 unități, cu 4,17% mai puține), la fel în cel al mașinilor între 11 și 15 ani (1,31 milioane, cu 14,8% mai puține), în timp ce pe celelalte segmente s-au produs creșteri. La 0-2 ani avem o majorare de 7,8% și un total de 265.642, format în mare din cele 142.000 de autoturisme noi înmatriculate anul trecut, plus cele aproape 130.000 în 2022.

Situația destul de dramatică din segmentele de mașini vechi și foarte vechi nu s-a schimbat radical, și nici nu avea cum să se schimbe în doar un an. Pe lângă segmentul care cuprinde cele mai vechi autoturisme din România, adică cele cu peste 20 de ani vechime, s-a majorat și cel al mașinilor cu vârste între 16 și 20 de ani, atât prin învechirea inevitabilă a mașinilor care aveau până de curând doar 15 ani, cât și prin importurile neobosite din Germania. Acest segment a ajuns la 2,53 milioane, și e cu 153.586 de mașini mai numeros decât în 2022. Împreună cu segmentul superior, 20+, formează mai bine de jumătate din ceea ce circulă pe străzile patriei, adică 5,25 de milioane de autoturisme, principalii clienți ai service-urilor de cartier.

Parcul auto din România: faza pe sisteme de propulsie

Există și o veste bună în toată această poveste, și ne referim aici la mașinile electrice. Anul trecut, numărul lor a depășit 42.000 de unități, cu ajutorul, bineînțeles, al Daciei Spring. Creșterea față de anul anterior a fost de aproape 60%, un procent cu care, probabil, nu ne vom mai întâlni în următorii ani.

Avem în total 42.074 de vehicule complet electrice, dintre care 39.271 sunt autoturisme, după ce în 2023 s-au înmatriculat alte 14.580 de autoturisme electrice noi. Așa cum spuneam, contribuția majoră este cea adusă de Spring, care a ajuns acum la un volum total de 15.859 de exemplare, din care 2.677 de unități au fost înmatriculate în 2022 și 13.182 în 2023. Procentual, Spring reprezintă 37% din totalul vehiculelor complet electrice înmatriculate în România.

Asta a fost vestea bună, pentru că restul parcului auto este format din 3,7 milioane de autoturisme cu motoare pe benzină și 4,1 milioane de autoturisme cu motoare diesel. Cu tot cu LCV-uri și camioane, avem pe șosele 4,02 milioane de mașini pe benzină și 5,4 milioane de mașini diesel.

Cele mai populare mărci de pe șoselele din România, pe segmentul de autoturisme, rămân VW, cu 1,41 milioane de mașini, Dacia, cu 1,39 milioane, și Opel, cu 737.838 autoturisme, urmate în clasament de Ford, Skoda, Renault, Audi, BMW, Mercedes-Benz și Peugeot.

În același timp, cele mai populare modele aflate în circulație în țara noastră sunt Dacia Logan, cu 483.129 exemplare înmatriculate, urmat de Volkswagen Golf, cu 445.734 unități, și de Volkswagen Passat, cu 330.282 exemplare. Ford Focus, Skoda Octavia, Audi A4, VW Polo și Dacia Duster sunt modelele aflate pe următoarele locuri în clasament.

Foto principală: Dreamstime