Laser, frate!

Unul dintre exemplarele de pre-producție BMW iX a ajuns în România pentru o prezentare statică. L-am întâlnit într-un cadru special: în compania celebrului „Laser de la Măgurele”

Sheldon Cooper, personajul principal al seriei The Big Bang Theory, ar fi fost invidios pe mine. Nu pentru că – atenție, spoilere! – aș fi primit un premiu Nobel pentru fizică înaintea lui, ci pentru că am avut ocazia să văd și să înțeleg, atât cât poate înțelege un neavizat ca mine, o mică parte a centrului ELI-NP (Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics) din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei.

Sau, pe înțelesul tuturor, laserul de la Măgurele.

Și n-am ajuns acolo pentru că m-am înscris la Facultatea de Fizică, ci pentru că locul a fost ales pentru prezentarea noului BMW iX.

Pe scurt: de la Project i la noul iX

Constructorul german a făcut primii pași către mobilitatea electrică în 2008, anul în care a fost înființat Project i, o echipă care avea un scop precis: identificarea mijloacelor alternative de propulsie în transport și dezvoltarea unor concepte noi de mobilitate pentru mărcile aflate sub umbrela grupului german.

Ulterior a luat naștere sub-brand-ul BMW i, iar sub aripa sa au debutat BMW i3, primul model electric al mărcii, dar și i8, unul dintre cele mai spectaculoase modele sport cu sistem hibrid de propulsie.

A urmat apoi un maraton în care inginerii constructorului german au electrificat, rând pe rând, modelele din gamă. Au apărut sisteme mild-hybrid și plug-in hybrid în tot portofoliul, iar de aproape un an, producătorul bavarez a început adevăratul asalt în segmentul electricelor: iX3, i4 și iX sunt cele trei modele recent introduse în gamă.

Iar cel mai spectaculos, din toate punctele de vedere, este iX, un SUV cu dimensiuni apropiate de actualele X5 și X6.

BMW iX: metamorfoza conceptului Vision iNext

Mai întâi a fost Vision iNext, un concept care a făcut înconjurului lumii la propriu. Într-un studio amplasat într-un Boeing 777F al Lufthansa Cargo, prototipul a zburat din München în New York, San Francisco și Beijing.

Ce aducea nou Vision iNext? În primul rând a fost un concept croit încă de la început ca un vehicul electric pe o structură de rezistență ușoară, astfel încât să compenseze masa mare a bateriilor. În același timp, dezvoltarea a pornit de la interior către exterior, habitaclul fiind desenat pentru a replica atomosfera unui lounge în care comenzile mașinii devin opționale datorită sistemelor avansate de conducere autonomă.

De la prezentarea conceptului și până la transformarea lui într-un vehicul de serie au trecut doi ani. Debutul (doar cu public virtual) a avut loc în noiembrie 2020, iar rezultatul s-a numit BMW iX.

Listele de precomenzi s-au deschis în luna martie, însă așa cum deja ne-am obișnuit când vine vorba de lansările noilor modele electrice, datele tehnice omologate aveau să întârzie. În cazul lui iX, prezentarea completă, cu informații de la A la Z, a venit la începutul lunii iunie.

În așteptarea primului SUV electric BMW cu versiune M Performance

Încă din noiembrie 2020, BMW a menționat că noul iX va fi disponibil în două variante de motorizare: BMW iX xDrive40 și iX xDrive50.

Versiunea de bază BMW iX xDrive40 va fi echipată cu două motoare electrice. Resursele maxime totale ale celor două motoare sunt de 326 CP și 630 Nm, iar accelerația de la 0 la 100 km/h trecută în fișa tehnică este de 6.1 secunde. Viteza de top va fi limitată electronic (pentru a conserva energia din baterii) la 200 km/h.

În cazul versiunii, iX xDrive40, sistemul electric de propulsie este susținut de o baterie Litiu-Ion a cărei capacitate netă este de 71 kWh. Valoarea capacității se traduce simplu printr-o autonomie maximă în regim WLTP cuprinsă între 372 și 425 de kilometri.

Pentru reîncărcarea acumulatorului, clienții vor putea opta fie pentru prize AC, fie pentru stații DC. La o priză de putere medie (AC, 11 kW), bateria se va reîncărca de la 0 la 100% în mai puțin de 8 ore, însă la o stație rapidă DC de 150 kW (aceasta este puterea maximă de încărcare pe care o suportă iX xDrive40) clienții vor avea de așteptat 31 de minute pentru o reîncărcare de la 10 la 80%. Prețul de bază al lui iX xDrive40 este de 78.838 de euro.

În cazul variantei iX xDrive50, lucrurile se schimbă. Cele două motoare electrice pot livra un maxim de 523 CP și 765 Nm, ceea ce se traduce printr-o accelerație 0-100 km/h în 4.6 secunde. Și în cazul acestei versiuni, viteza de top este limitată la 200 km/h.

Spre deosebire de varianta de bază, versiunea iX xDrive50 folosește o baterie mai mare: 105.2 kWh (net). Iar diferența se traduce printr-o autonomie maximă WLTP cuprinsă între 549 și 630 de kilometri. Ușor, ușor ne apropiem și de valorile pe care le poate afișa un diesel.

Baterie mai mare, înseamnă timp de așteptare mai lung pentru reîncărcare. Totuși, BMW adoptă o strategie diferită și aici. În cazul lui iX xDrive50, puterea maximă de încărcare crește de la 150 kW la 200 kW, ceea ce înseamnă că pentru 10-80% vei aștepta 35 de minute la o stație rapidă care poate livra cei 200 kW. Totul e s-o găsești – vestea bună e că au început să apară și la noi stații ultrarapide de 300 de kW. Totuși, dacă folosești o priză AC și încarci cu 11 kW, timpul pentru 0-100% va fi de aproape 11 ore.

Ulterior, oficialii BMW spun că vor introduce, opțional, și posibilitatea comandării unui charger AC la 22 kW. Un plus pentru clienți, mai ales că stațiile de 22 kW sunt unele dintre cele mai răspândite în acest moment. Prețul de pornire al unui iX xDrive50 este de 100.601 euro.

Odată cu publicarea datelor tehnice, BMW a venit și cu o mică surpriză: oficialii au anunțat dezvoltarea versiunii iX M60, primul SUV electric din gamă care va purta logo-ul diviziei de performanță. Acesta va fi echipat tot cu două motoare electrice pentru un total de peste 600 de cai putere.

Forme sub lumina reflectoarelor

Poarta se închide lent sub zgomotul metalic al unui scripete. Câteva lumini pâlpâie slab în colțurile halei. În rest, beznă. Suntem chiar în sala experimentală unde a fost măsurat pentru prima dată în lume un impuls laser cu o putere de 10 PW (10 la puterea a 16-a Wați). Încăperea aparține centrului Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), un proiect special pentru lumea cercetătorilor.

Turul ghidat a început cu prezentarea camerei de comandă, ale cărei geamuri despart sistemul laser de mare intensitate de lumea exterioară. Tehnologia pe care poți să o privești din spatele sticlei se află într-o cameră sterilă, iar întreaga platformă a fost așezată pe un sistem complex de amortizare compus din peste 1.000 de amortizoare și arcuri.

Componenta principală a centrului ELI-NP este reprezentată de sistemul laser de mare intensitate. La ce ajută el? Centrul ELI-NP va fi unul dedicat cercetării, iar oamenii care au pus bazele lui și care mișună pe la centrele de comandă se așteaptă ca testele de la Măgurele să ducă la progrese semnificative în științele de bază (fizica nucleară și a laserilor, astrofizică) precum și la o serie de descoperiri cu impact general în domeniile științei materialelor și a științelor vieții care mai apoi vor avea aplicații în domenii industriale sau medicină.

Murmurul se oprește brusc, cearșaful alb se retrage, iar difuzoarele inundă hala cu sunete metalice plăcute. Mai multe tuburi dispuse în spirală încep să lumineze pe ritmul impus de sunetul venit din difuzoare, iar pe caroseria albă începe jocul de lumini, umbre și culori care transformă încăperea într-un ecosistem nou. Parcă te desprinzi ușor de pereții reci ai halei și trăiești altfel fiecare undă luminoasă care se așază pe formele lui iX.

E un spectacol în toată regula, doar că artiștii nu sunt în fața ta. Proiecția a fost pusă la cale de echipa de producție :arrogant, aceiași oameni care anul trecut aduceau anul trecut față în față un BMW Seria 4 Coupé și un robot industrial Kuka într-un dans mecanic. Spectacolul de lumini, proiecțiile 3D – asigurate de echipa Les Ateliers Nomad – și coloana sonoră specială (cu note preluate din sunetul de rulare al lui BMW iX) au evocat ideea unui accelerator de particule sau un impuls laser.

BMW iX are la bază o nouă filzofie de design, însă nemții s-au ghidat și după anumite elemente exterioare caracteristice mărcii. Presupun că s-a înțeles că fac referire inclusiv la grila frontală. În imaginile de prezentare, noua grilă pare supradimensionată, însă în realitate, lucrurile nu stau chiar așa. Și asta pentru că dimensiunile grilei parcă nu contrastează atât de puternic cu restul caroseriei.

Pentru că iX reprezintă un nou punct de pornire în gama BMW, inginerii constructorului german s-au gândit să introducă un sistem special de salut. Se numește Great Entrance Moments, iar toți pașii sunt orchestrați în așa fel încât fiecare călătorie să fie specială.

BMW iX va fi echipat cu tehnologia Ultra-wideband (UWB) care îi permite mașinii să localizeze cu precizie poziția cheii. Astfel, sistemul știe din ce direcție se apropie șoferul și cât de departe este. Imediat ce distanța dintre șofer și mașină este mai mică de 3 metri, iX execută o serie de pași. Mai întâi, luminile exterioare și cele interioare se aprind într-un anumit ritm, fiind urmate de luminile laterale de întâmpinare. Odată ce te-ai apropiat suficient de mult de portieră, luminile de la nivelul mânerelor se aprind, iar în interior, ecranul curbat afișează o animație specială. Imediat după identificarea șoferului și conectarea telefonului mobil la sistemul mașinii, ecranul central va afișa un mesaj de salut personalizat și o serie de sugestii sau informații utile.

Carbon Cage: coloana vertebrală

La baza lui BMW iX se află noua structură denumită Carbon Cage. Celula a fost dezvoltată pornind de la Carbon Core folosită în premieră pe BMW Seria 7. La baza structurii se află elementele din plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP) împletite cu elemente din aluminiu. Astfel, rezultatul este unul care oferă o rigiditate excelentă, dar în același timp și o masă totală redusă. Iar elementele din CFRP ies în evidență în zona de acces (nu ai cum să nu le observi atunci când urci în mașină pentru că sunt prezente și la nivelul montanților, dar și în zona pragurilor) și atunci când hayonul este deschis. Iar peste toate aceste elemente, BMW a plusat și cu accesorii din material termoplastic ranforsat cu fibră de carbon.

Lounge în loc de interior

Odată urcat la volanul lui BMW iX, descoperi un microsistem nou, diferit de ce știai până atunci. În continuare există elemente familiare, însă integrarea lor duce la o senzație diferită.

În spatele noului volan hexagonal, BMW a pregătit un display curbat care înglobează atât instrumentarul digital de bord (12.3 inch), cât și ecranul sistemului de infotainment (14.9 inch). Comenzile pentru sistemul multimedia sau cele pentru modurile de rulare funcționează acum prin input haptic activ. Este modul în care BMW integrează noul concept denumit Shy Tech (o să-l descriu ca fiind ansamblul tehnologiilor moderne ascunse în detalii). Din același concept fac parte sistemul Head-up display cu integrare fără ramă, radarul și senzorii amplasați în spatele grilei, butoanele pentru deschiderea portierelor, camera video pentru marșarier poziționată în spatele logo-ului mărcii, și chiar și logo-ul de pe capota din față care acum se ridică și corespunde vasului pentru lichid de parbriz. Tot același concept Shy Tech a fost folosit și în proiectarea scaunelor cu difuzoare integrate (disponibile opțional). O idee asemănătoare o găsești și în gama Nissan, însă la iX, difuzoarele vor fi amplasate sub suprafețele care acoperă tetiera și zonele lombare. Tehnologia va fi disponibilă și la nivelul banchetei din spate, dar doar pentru locurile aflate la extremități și doar cu incinte amplasate în tetiere.

Am păstrat pentru final camera de interior din zona plafonului. Face parte tot din conceptul Shy Tech și poate fi folosită în mai multe moduri. Eu i-am spus camera de selfie, pentru că poate declanșa în mod automat atunci când cel puțin unul dintre pasageri zâmbește. Bineînțeles că o poți controla și în alte moduri (comenzi vocale, prin gesturi sau tacticle), iar BMW menționează că există și o funcție HDR gândită să funcționeze cu lumină redusă. Există posibilitatea activării de la distanță, în caz că vrei să verifici dacă ai uitat ceva în mașină. În plus, în momentul în care sistemul Remote Theft Recorder (premieră pentru gama BMW) este activat, sistemul de camere (cea din plafon și cele ampalsate în față, în spate și pe oglinzile laterale) transmite un mesaj către proprietar, iar acesta poate salva înregistrarile după activarea alarmei antifurt.

BMW iX are aproape 5 metri lungime (4.953 de mm) și 2 metri lățime (1.967 mm). Dar nu dimensiunile exterioare impresionează, ci ampatamentul de 3 metri. Pentru că iX a fost proiectat de la interior spre exterior. Astfel, imediat ce urci în cabina modelului german descoperi spațiu. Mult spațiu. Nu există tunel median care să te încurce, iar plafonul panoramic de mari dimensiuni contribuie la crearea acestei senzații. Și pentru că tot am amintit de plafon, BMW introduce o sticlă care împiedică razele soarelui să pătrundă direct în cabină.

Odată cu noul iX, BMW a mutat comenzile sistemului de climatizare la nivelul instrumentarului digital de bord. Nu știu cât de bine va fi primită această decizie, însă mulțumită noilor tehnologii, nemții au reușit să aducă pe piață unul dintre cele mai interesante sisteme de climatizare. Standard, iX va fi echipat cu un astfel de sistem pe patru zone. În funcție de specificațiile din meniu, controlul încălzirii și al ventilației scaunelor va fi ajustat în momentul în care temperatura este reglată. În același timp, sistemul ține cont și de numărul și poziția pasagerilor, dar și de intensitatea și direcția razelor solare.

Materialele folosite la interior sunt plăcute la atingere, moi și bine finisate. Și asta în condițiile în care am luat contact cu un exemplar de pre-producție. Schimbările făcute de nemți le remarci rapid, mai ales că există puține comenzi preluate de pe vechile modele. Chiar și comenzile pentru controlul scaunelor au fost reamplasate (le găsești în zona de sus a portierei, la fel ca la Mercedes-Benz). Tot de la constructorul din Stuttgart pare preluată și ideea potențiometrului pentru volum inserat în zona centrală în apropierea pasagerului din dreapta.

Melomanii vor fi și ei răsfățați de noul iX. Standard, SUV-ul este echipat cu un sistem audio cu 12 incinte. Opțional există un sistem semnat de Harman Kardon, iar vârful de gamă a fost dezvoltat de Bowers & Wilkins are 30 de incinte, 1.615 wați și funcție 4D.

Producția noului BMW iX va avea loc la uzina din Dingolfing, Germania, iar pentru acest pas, nemții au investit aproximativ 400 de milioane de euro.