După seara memorabilă petrecută în Zagreb la restaurantul Noel (o stea Michelin), am lăsat în urmă forfota inevitabilă a capitalei Croației și am plecat spre Plešivica, un sat cu mai puțin de 300 de locuitori situat în partea nordică a țării, aproape de granița cu Slovenia. 

Traseul cu o lungime de numai 50 de kilometri ne-a purtat inclusiv prin Jastrebarsko, un orășel cu 15.000 de locuitori cum ne-ar plăcea să vedem și în România, cu case bine întreținute cu o arhitectură foarte asemănătoare, trotuare largi pentru pietoni, piste pentru biciclete sau indicatoare luminoase pentru trecerile de pietoni. 

Plešivica, locul unde timpul pare că stă pe loc

Pentru a ajunge însă la Plešivica am urcat un deal pe străduțe înguste care ne-au introdus treptat într-o atmosferă complet diferită, cu peisaje superbe, săteni care produc brânză și multă, multă viță de vie. 

De altfel, suntem într-una dintre cele mai cunoscute zone viticole ale Croației. „Este o zonă preferată de micile familii unde se produc soiuri internaționale precum Sauvignon blanc, Chardonnay sau Pinot noir, dar și soiuri locale. Este o zonă cunoscută drept „șampania Croației”, pentru că aici se produc vinuri albe, lejere, cu aciditate mare și vinuri de bază pentru viitoarele spumante”, îmi povestește Cosmin Tudoran. 

Korak, o călătorie în tradițiile locului

Acesta este decorul în care a luat naștere primul restaurant de fine dining din această regiune sub îndrumarea chef-ului Bernard Korak, care și-a propus să ofere experiențe culinare în care să combine produsele cultivate sau crescute local cu tradițiile regiunii și cu natura. Cu alte cuvinte, Farm to Table. 

Astfel, legumele și ierburile utilizate provin din grădini organice de legume și plante aromatice, iar în jurul podgoriilor există numeroși pomi fructiferi sau nuci. Ocazional, când unele produse nu sunt disponibile, aprovizionarea cu materii prime se face de la vecini și alți producători locali din satul Plešivica. În acest fel s-a creat practic o rețea de cultivatori, vânători și culegători de plante și ciuperci care sprijină comunitatea locală.

Restaurantul Korak a obținut în 2023 o stea Michelin, dar și o stea verde pentru abordarea sustenabilă pe care o folosește în prepararea meniurilor. Implicit, asta se traduce printr-o altfel de experiență culinară comparativ cu cea de la Noel, acolo unde ne aflam în inima unei capitale europene.

Și pentru că toate ingredientele necesare depind atât de anotimp, cât și de mulți alți factori naturali, meniul exact este stabilit în dimineața respectivă, în funcție de ingredientele disponibile la momentul respectiv. Tocmai de aceea, meniul cu 5 feluri pe care l-am experimentat la restaurantul Korak a reprezentat o surpriză culinară pentru fiecare dintre noi, iar aceasta a fost însoțită de un pairing non-alcoolic alcătuit preponderent din sucuri din fructe asezonate ocazional cu ghimbir sau cătină. O alegere ușor de înțeles în contextul în care urma să ne continuăm drumul spre următoarea destinație a zilei.

Am început cu unt de casă maturat timp de două săptămâni pe care l-am întins pe pâine acompaniat de brânză de casă, iar aici am avut un prim exemplu de sustenabilitate: pâinea rămasă nu se pierde, ci se transformă ulterior în chipsuri. Recunoaștem, nouă nu ne-a rămas deloc pâine. Era păcat de maiaua sălbatică cu ajutorul căreia a fost concepută.

Mi-a plăcut și păstrăvul cu sos de zer de iaurt, mai ales datorită infuziei de pătrunjel din sos care a dat o notă aparte, dar și carnea de căprior maturată timp de o lună în special datorită frăgezimii sale. 

Pentru mine, cea mai interesantă experiență a fost reprezentată de florile de dovleac umplute cu fructe de mare. Fiecare dintre noi a fost însă impresionat(ă) de altceva, în funcțiile de propriile preferințe, pe care le poți citi în detaliu în continuare. 

Mircea Meșter (Autocritica) despre experiența Korak

Când am conceput ideea Cars & Roads, una dintre cele mai bune idei pe care le-am avut în această viață, am gândit o poveste cu mașini care se plimbă prin locuri care-ți ung sufletul. Cu tihnă, cu liniște, cu poveste.

Ieri am fost acolo. În locul ăla care-ți cauterizează orice rană, sufletească sau nu. Care te ajută să uiți de orice problemă, orice grijă, orice negru și gri. 

Pe un deal de lângă Zagreb, ascuns între vii, se întâmplă Korak. Un restaurant înnobilat cu o stea Michelin, plus steaua verde Michelin, care se acordă restaurantelor care-și cresc singure materia primă. Loc în care am avut onoarea, plăcerea și timpul de a ne pierde între poveștile farfuriilor vreme de trei ore și jumătate.

O întâmplare de familie, Korak este locul în care nu știi niciodată ce vei mânca, pentru că totul se întâmplă în ziua respectivă: ce-a crescut, ce s-a sacrificat, ce s-a prins. Pentru mine, care am în grijă și meniurile locurilor prin care trecem, a fost inițial o problemă. Apoi, când zeama aia verde cu gust lămâios s-a scurs peste păstrăvul afumat de două ori din farfuria asta aproape artistică, anxietățile au dispărut complet și-au fost înlocuite de o pace care mi s-a așezat pe cap ca un văl.

Vârful experienței ar fi putut să fie melcii acoperiți de frunzele de salată culese cu 5 minute înainte în grădină. A fost ca și cum aș fi spart între dinți concentrat de gust, ca și cum m-aș fi legat instantaneu prin rădăcini în pământurile de acolo. Dar aici n-au fost vârfuri, a fost o poveste care a început cu untul în coajă de ceară care se topește sub presiunea plăcută a unui prosciutto local și s-a terminat cu niște clătite inspirate din bucătăria familiei omului care și-a imaginat toate lucrurile astea.

Și care, acum 15 ani, nu-și imagina niciodată că va deveni bucătar. Bernard Korak.

Raluca Hagiu (Digital Storyteller) despre experiența Korak 

Prima asociere care mi-a venit în minte după lunchul la Korak a fost momentul Kodak. Sigur, generația X sau Millennials o înțeleg perfect, pentru că au trăit-o. Se referă la o clipă unică, frumoasă, autentică, pe care vrei instinctiv să o păstrezi, să o fotografiezi, să o ții minte.

Exact asta am simțit la Korak: cǎ este o experiență de neratat, “once in a lifetime”. Și, ce frumos! Am descoperit ulterior că fix așa își descrie chef Bernard Korak meniul: „ca o fotografie frumoasă a regiunii.”

Ingredientele? Le cresc chiar ei în fermă, de la legume, ouă și ierburi, până la sucuri și vinuri, iar restul vine de la micii producători locali care împărtășesc aceeași filozofie. Meniul? Blind tasting, 8 feluri (sau 5, dacă ești pe varianta mai scurtă), fără să știi dinainte ce urmează. Desigur, totul este despre sezonalitatea ingredientelor. Ceea ce este cu atât mai frumos şi mai provocator. Cum spune Bernard: „Dacă nu e de sezon, nu e pe meniu.”

Am adorat: melcii culeși din vie, gătiți în ragu de capră cu ierburi proaspete din curte, floarea de dovleac umplută cu crab și zucchini, total neașteptată și delicioasă şi fasolea galbenă, afumată, rumenită pe grătar și învelită în speck, alături de stridia gătită direct în cochilie. În plus, chipsurile „zero waste” (făcute din pâinea rămasă, măcinată și uscată) m-au cucerit prin gust, creativitate și sustenabilitate.

La Korak ai parte de fine dining contemporan, delicios, neașteptat și creativ, cu respect real pentru natură.

Korak, capture the moment. 🙂

Dan Scarlat (Top Gear Romania) despre experiența Korak

Cronologic, al doilea doilea restaurant croat distins cu o stea Michelin după Noel a fost Korak Winery care, întâmplător sau nu, a fost și al doilea vizitat de caravana Cars & Road Croația by Michelin. Iar experiențele, pe cât au fost de asemănătoare în modul surprinzător de abordare al culturii și tradițiilor gastronomice croate, pe atât de diferite s-au dovedit ca atmosferă: Noel ne-a întâmpinat într-o ambianță selectă, urbană, aristocrată, iar Korak în inima naturii, sub umbra protectoare a unor arbori bătrâni. 

Aflat la doar o oră de Zagreb, într-un peisaj spectaculos de dealuri înverzite și vii ordonate cu grijă, Korak este o afacere de familie. Am ajuns acolo în miezul celei de-a treia zi, deci pairingul clasic cu vin a fost înlocuit de o selecție surprinzătoare de sucuri artizanale, fiecare cu gusturi neașteptate și memorabile. O alegere inspirată – noi venisem cu mașina, iar peisajul te îmbie la contemplare lucidă, nu la euforie bahică.

Ceea ce face ca experiența Korak să fie atât de specială nu este doar meniul rafinat, ci și povestea din spatele preparatelor. Chef Bernard Korak s-a format la restaurante de top din Croația, Slovenia și Italia, iar experiența l‑a motivat să deschidă ceva autentic acasă. Regula sa de aur în bucătărie este: „dacă nu e de sezon, nu e pe masă”, reflectând legătura pe care a stabilit-o cu natura și comunitatea. Meniul a fost bazat exclusiv pe ingrediente locale – produse de sezon, legume din grădina proprie, lactate artizanale, ierburi culese în zonă și pește și vânat provenind de la fermieri și vânători de încredere. 

Tot spre deosebire de Noel, nu am știut dinainte ce vom gusta, pentru că nu există meniu a la carte, Chef Bernard decide exact pentru câți oameni gătește, pentru a minimaliza risipa alimentară – parte a filozofiei sale. De altfel, restaurantul a primit în 2023 și un „Michelin Green Star” pentru sustenabilitate, pe lângă tradiționala stea Michelin. 

Nu în ultimul rând, sora chefului, Vera, ne-a fost ghid printre feluri și povești de familie, ceea ce m-a făcut să mă simt nu ca un client într-un restaurant, ci ca un musafir într-o casă.

Laura Antonov (Shedrives.ro) despre experiența Korak

Am citit undeva că farm to table este doar despre „grijă”. Grija față de fermierii locali, grija de a oferi mereu produse proaspete și neprocesate, grija pentru natură și tot ce ne oferă ea. Și mi se pare că acest cuvânt i se potrivește perfect experienței de la Korak – oamenii cultivă, recoltează, cresc și apoi știu exact ce pun pe masă, traseul complet al fiecărui ingredient. Iar dincolo de asta, prețuiesc și respectă ceea ce au muncit și rodul pământului, folosind fiecare element pentru a-l transforma în ceva minunat.

Definite în câteva cuvinte, preparatele de la Korak au fost simple, proaspete, pline de gust și savoare, cu ingrediente locale, crescute la o aruncătură de băț de terasa pe care ne-am bucurat de priveliștea cu aer toscan a dealurilor cu viță de vie, am inspirat aerul curat și miresmele teilor umbroși ce se scuturau direct deasupra meselor noastre.

Pâinea cu crustă crocantă, brânza moale de capră, untul și șunca uscată tip pancetta făcute în casă au dat tonul acestei incursiuni în bucătăria rurală croată. Fiecare preparat a relevat câte puțin din felul de a fi, personalitatea, dar și legătura cu natura a chef-ului Bernard.

Mi-au plăcut și m-au surprins prin originalitate florile de dovleac cu tartar de crab, melcii din vie cu mixul de frunze „de primprejur”, stridia pe pat de fasole galbenă crocantă învelită în aceeași pancetta făcută în casă, dar și mini clătitele bunicii, fine ca dantelăria, cu înghețată de nucă.

Marco Badea (Explicativ.com) despre experiența Korak

Experiența la Korak Winery a fost, pentru mine, un băiat simplu crescut la Palanca de Giurgiu, de neuitat. Am râs mult, m-am relaxat doar privind în jur, iar fiecare fel de mâncare și fiecare înghițitură mi-a adus aminte de ceva din copilărie. Și cred că asta e magia unui restaurant cu stea Michelin: faptul că îți deschide imaginația și cutia cu amintiri.

Mi-au plăcut cel mai mult melcii cu salată care aveau gust de ciuperci și whiskey-ul ăla fără alcool, care avea gust de bragă, o băutură care se găsește și la noi mai ales în zona Severinului. A fost băutura mea preferată de ieri și a completat perfect desertul alb alcătuit dintr-o clătită cu înghețată.

Totul a fost construit nu doar ca să mănânci, ci ca să simți că faci parte din opera artistică a autorului. Așa am simțit eu. Și cred că ăsta-i secretul a ceea ce, uzual, se numește „fine dining”. Un chef și echipa sa construiesc niște preparate ca pe niște piese de artă, dar opera nu e finalizată până nu o degustă clientul care așteaptă la masă. E singura formă de artă care nu poate fi validată doar cu privirea, ci trebuie să o și mănânci ca să-ți faci o părere, evident, personală, despre cât de mult te-a impresionat creația care ți-a fost aranjată în farfurie.

Prin urmare, nu pot spune că, în a treia zi de Cars & Roads Croația by Michelin, am fost doar să mănânc. Ci am ajuns să fiu, cu totul, parte dintr-o creație artistică care m-a făcut să cred că, de foarte multe ori, credem în mod eronat că suntem ceea ce mâncăm, când, de fapt, suntem ceea ce vedem, mirosim și ne imaginăm!

Berti Panaiot (Autocritica) despre experiența Korak

Veșnicia s-a născut la sat. Da, știu, analizele și comentariile scrise de la limba română îmi mai stau și acum pe acolo pe undeva prin creier. Dar, crede-mă pe cuvânt, că locul unde se află restaurantul Korak fix asta mi-a inspirat și m-a dus cu gândul la poezia lui Blaga.

Și ca să continui cu analiza pe text, după nebunia de pe drum, brusc, acolo sus de unde vedeai toate dealurile din jur, parcă și gândurile mele s-au oprit cumva. Bun, atât despre poezia lui Blaga, pentru că aici vorbim de mâncare. Și de stele Michelin. Pentru că restaurantul Korak are două stele Michelin. Una roșie și una verde, pentru conceptul farm to table și practicile sustenabile.

După agitația urbană de la Noel, aici la Korak a fost complet altceva. Și cred că tocmai asta este magia prafului de stele Michelin. Fiecare restaurant îți oferă o experiență complet diferită, iar lucrul care le leagă între ele este excelența în farfurie. Korak a fost momentul meu de liniște din tur. De suflet. De bun. De visat. De repetat ori de câte ori se poate.

Cornel Șocariciu (Autocritica) despre experiența Korak

Visul meu? Să am o mică fermă. Iar acolo, printre animale, grădină și pomi fructiferi mi-aș mai dori o masă mare, sub un stejar, la care să-i adun pe toți ai mei și să le pun în farfurie tot ce-am cules de dimineață. Fix ăsta e conceptul pe care l-am întâlnit la Korak din Plešivica. Steaua aia verde Michelin e doar o certitudine că acolo se mănâncă doar ce-au adunat oamenii de prin grădini sau au prins de curând prin năvoade.

Apoi urmează steaua roșie, garanția excelenței culinare – scuzați-mi clișeul. Dar e greu să-i spui altfel când pătrunjelul devine vedetă într-o farfurie în care s-a aflat și păstrăv. Sau floarea de dovleac, cu gustul ei dulceag, e regină neîncoronată lângă icre. Și cine s-ar fi gândit că păstăile verzi pot sta pe aceeași farfurie cu o stridie.

Iar desertul. Ei bine, desertul mi-a demonstrat că o banală clătită poate deveni artă culinară.

La Korak mai primești ceva. Peisajul. Viță de vie pe dealuri și o grădină în care teiul e rege. Chiar și atunci când florile i se scutură, iar polenul cu miros dulce se-adună în broboane pe fața de masă albă.

Constantin Ciobanu (Adevărul Auto) despre experiența Korak

Nu am știut până la Korak faptul că există și stele verzi Michelin. Și astea verzi nu vin de la faptul că ai solicitat o audiență la chef pentru a-i reproșa că nu are sare mâncarea și de aici fireasca execuție cu polonicul. 

Verde este de la sustenabil și, după ce am trăit experiența culinară de la Korak, este despre puterea omului de a renaște, despre puterea familiei, a modului în care te susții unul pe altul pentru a reuși.

Asta am simțit, că am fost acceptați în sânul unei familii, oameni care ne-au povestit cu răbdare, ca unor nou născuți, despre viața lor, despre bucatele lor, despre modul în care au transformat un reproș al naturii nu în motiv de rugăciune, ci în savoare pentru simțuri. Dacă sunteți vreodată în preajmă, nu ratați Korak! 

Alin Ionescu (Digital Storyteller) despre experiența Korak

Prânzul la Korak a fost unul dintre acele momente rare în care totul se aliniază: gust, natură, liniște. Am mâncat afară, între vie și pădure, la o masă simplă, dar plină de sens. Fără vin, fără grabă – doar cinci feluri gândite cu grijă de Bernard Korak, chef format în Franța, întors acasă să gătească din roadele pământului familiei sale.

La Korak nu e doar despre fine dining, e despre rădăcini. Despre cum te poate hrăni un loc, nu doar o farfurie. Ești servit de familie, mâncarea este asezonată cu vin din viile proprii sau cu infuzii din grădină, și simți că faci parte dintr-un echilibru. Steaua Michelin confirmă excelența, Green Star confirmă conștiința. Eu le-am simțit pe amândouă.

Nimic nu e făcut pentru spectacol – nici farfuriile, nici oamenii, nici locul. Și tocmai asta m-a făcut să plec de acolo cu sentimentul că am fost parte din ceva adevărat, veritabil. O familie care gătește din pământul ei, special pentru tine – cu asta rămâi la final!

Un loc pentru relaxare

După orele petrecute la Korak am plecat spre Opatija, o stațiune turistică de pe malul Mării Adriatice, situată în Peninsula Istria din Vestul Croației. Aici am oprit pentru două nopți la Navis, un hotel cu 40 de camere, fiecare cu propria terasă cu vedere spre mare. Practic, locul perfect în care să ne odihnim după primele trei zile de Cars & Roads Croația by Michelin, fiecare în felul său.

Cumva inevitabil, cei mai mulți dintre noi au preferat șezlongurile cu vedere spre Marea Adriatică, iar unii dintre noi s-au aventurat și în mare. Altfel, hotelul oferă numeroase alte opțiuni, inclusiv piscină exterioară încălzită, un centru spa cu saună finlandeză sau o sală de fitness. 

Pe lângă momentele de relaxare, Navis a reprezentat și locul potrivit pentru discuții relevante despre mașinile cu care am străbutut deja circa 1.400 de kilometri în Cars & Roads Croația by Michelin. Iar opiniile despre cum se comportă cele 7 SUV-uri hibride din caravană au început să curgă natural.

Andra Nistor (Digital Storyteller / Lifestyle) și Cornel Șocariciu (Autocritica) despre Dacia Bigster

Andra Nistor

O să spun direct. Și anul trecut m-a impresionat Dusterul și anul acesta m-a impresionat Bigsterul. Pare că cei de la Dacia vor să ne impresioneze cu fiecare model nou. Extraordinar de bine se conduce mastodontul. Și nu exagerez cu nimic când spun asta. Este o mașină mare și înaltă, cu 4,5 metri lungime și o gardă la sol de 22 cm, cu care am urcat dealuri, am mers pe teren accidentat, am alergat-o pe autostradă și am luat viraje strânse. Și n-am avut nicio strângere de inimă să fac toate astea. 

Într-adevăr, pe la 130 km/h începe să se audă vântul, dar se ține absolut impecabil pe drum, oricare ar fi el. Nu o să vorbesc despre interior, pentru că este destul de rustic, dar este, totuşi un SUV mare, full hybrid (HEV), cu două motoare electrice, pe care îl găseşti la 30.000 de euro. Poate se gândesc producătorii să pună și niște mânere de viraj ca să ne ținem ca lumea când îl alergăm pe coclauri. Și ar mai fi de apreciat niște scaune mai confortabile. All in all, consumul a fost de 5,8 litri / 100 km, am apreciat și cotiera cu interior frigorific și portbagajul mare. Dar important e că este o mașină închegată pe care poți să o conduci și cu un deget.

Cornel Șocariciu

Dacia se aruncă în segmentul compact cu Bigster, un SUV aflat abia la început de carieră, dar construit pe baza celor învățate și testate de-a lungul anilor de Duster și Sandero. În funcție de așteptările pe care ți le stabilești, Bigster poate surpinde plăcut, dar poate și dezamăgi. Și le poate face pe amândouă în același timp și pe același subiect.

De exemplu, scaunele. O treaptă mai sus pe scara ierarhică Dacia: reglaje electrice, șezut mai amplu, poziție mai bună. În schimb, nu le-am simțiti foarte prietenoase la drum lung.

Apoi, materialele de la interior. Plastice tari, de tastatură, cum spuneam când eram mici. În schimb, Dacia a pus o bucată de material moale fix unde nu ți-ai fi imaginat: pe lateralul consolei, cât să-ți lași genunchiul să respire cu adevărat atunci când intri pe autostradă și mergi cu cruise control. Sau a montat două ecrane care schimbă complet percepția vizavi de ce își imaginează unii că încă înseamnă Dacia astăzi.

Dar sunt și multe părți foarte interesante. De exemplu, portbagajul. Am intrat în grote mult mai mici decât volumul pe care-l dislocă Bigster în momentul în care deschizi hayonul electric. Metaforic vorbind. Și dacă tot am zis câteva rânduti mai sus de ecrane, n-ar fi rău să amintesc și integrarea bună a Google Maps direct în sistemul de infotainment.

Sistemul full-hybrid, pentru că asta am condus, e unul deja consacrat în gama Grupului Renault, ca principiu de funcționare. Dar asta nu schimbă cu nimic faptul că această configurație cu motor pe benzină de 1,8 litri a debutat în premieră pe Bigster. Resursele nu dezamăgesc, dar nici nu-ți recomand să te aștepți la reprize fulminante din partea lui. Cei 155 CP gestionează corect masa nu foarte mare a lui Bigster, însă configurația nu permite fuleuri, în condițiile în care a fost gândită pentru eficiență, fapt dovedit și de cei 5,8 litri/100 km afișați de computerul de bord pe tura mea.

Alte plusuri? Torpedoul refrigerat, plafonul panoramic cu trapă și accesoriile YouClip. Alte minusuri? Insonorizarea: spre exemplu, de pe la 100 km/h începi să pui volum în difuzoare, iar uneori, nivelul de zgomot de motor care pătrunde la interior e ridicat.

Per total, Bigster mi se pare o alegere foarte interesantă, dar cum spuneam și la început, ține foarte mult de așteptările pe care ți le setezi. Dacă încerci să cauți perfecțiunea atunci mergi în altă parte. Dacă vrei să cauți o unealtă, un fel de cuțit elvețian, atunci s-ar putea să-ți surâdă ideea unui Bigster.

Consum mediu: 5,8 litri/100 km.

Dacia Bigster HEV 155 Journey
full-hibrid, 155 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 32.600 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 193 Euro / lună

Marco Badea (Journalist / Explicativ.com) și Mircea Meșter (Autocritica) despre Hyundai Santa Fe

Marco Badea

Hyundai Santa Fe plug-in hybrid e ca un tanc pe roți, în care, din când în când, te simți și ca pe un mini-iaht. Am condus mașina asta circa 200 de km în ziua 3 din Cars & Roads Croația by Michelin și mi-am dat seama că ar fi potrivită pentru trupele civile în caz că în România ar izbucni un război. E o mașină pe care, dacă o tunezi puțin din punct de vedere militar, o poți transforma într-un tanc urban extrem de eficient.

Și nu vorbesc prostii. În cazul ipotetic al unui scenariu de conflagrație directă și convențională pe teritoriul țării, ai nevoie de astfel de mașini precum Hyundai Santa Fe plug-in hybrid, care să aibă rezistență la drum lung și care să fie spațioase și ușor de adaptat la a deveni mini-tancuri fără șenile.

Problema la noi e însă cu infrastructura rutieră, că nu avem suficiente drumuri care să testeze sau să pună în valoare o astfel de mașină în condiții fără precedent. Totuși, mi-am dat seama că ar fi potrivită pentru situații excepționale după ce am condus-o pe drumurile de pe coasta golfului Kvarner, unde se vede cu ochiul liber cât de departe suntem de croați în materie de infrastructură rutieră.

Altfel spus, Hyundai Santa Fe plug-in hybrid e o mașină mare, da, care, la prima vedere, te face să crezi că nu ar fi potrivită în locuri strâmte, precum drumurile șerpuite din apropierea Hotelului Navis, la care ne-am cazat. Dar are capacitatea de a se adapta ușor la context și poate să devină o mașină cu care îți faci treaba în aproape orice condiții. Depinde însă și de cel care e la volan.

În rest, e o mașină de familie, în care intră lejer în spate și copilul, și purcelul, și pisica, și cățelul, și bagajele, iar, pe lângă toate astea, îți dă și siguranța că e o mașină suficient de sigură încât să-ți protejeze viața în cazul unui accident.

Ce cred eu că trebuie îmbunătățit la mașina asta? Suspensiile, căci ea se așează bine pe drum, dar nu te lasă să-ți faci treaba liniștit. Se bălăngăne ca un mini-iaht pe mare la denivelări mai pronunțate de drum. În plus, mi-ar plăcea să văd, pe viitor, la mașina asta o îmbunătățire a modului în care se aude zgomotul la interior. O antifonare mai mare cred că ar ajuta, dar e o sugestie pe care o tratează fiecare în parte, precum își dorește.

Sincer vorbind, Hyundai Santa Fe plug-in hybrid nu cred că-i genul de SUV care se cere admirat în parcare sau pe Calea Victoriei din București, ci genul de partener de drum pe care îl vrei aproape când lumea pare că se duce de râpă și se aruncă cu totul în brațele urii.

Mircea Meșter

Nu știu dacă e prima dată când vezi noul Hyundai Santa Fe, dar te prinzi imediat că n-ai cum să-l confunzi cu nimic altceva. E mare, e angular, are colțuri agresive în care pare că-ți agăți mohairul, iar peste toate pare scos dintr-un joc retro pe care l-ai poștit prin liceu cu colegii pe floppy disk. Are un aer retro‑futurist inspirat din cultura anilor ‘80. Dacă vreți, că tot am avut în garaj mașina, e un fel de Ioniq 5 electric, doar că-i XXL și PHEV. Linii drepte, colțuri tăioase, faruri și stopuri care evocă litera H și o prezență care nu trece neobservată nici măcar în parcarea de la benzinărie. E una dintre mașinile din Cars & Roads Croația by Michelin după care lumea se uită lung, iar culoarea neagră ajută la „alură”. E asociată probabil cu SUV-urile mari din filmele din State.

Acum, eu am avut Hyundai Ioniq 5 acasă vreme de 3 ani – excepțională mașina. Deci pot spune cu mâna pe inimă și rinichi că Santa Fe nu este inspirat doar estetic de Ioniq 5, dar cam așa și merge. Nu e pentru cei agitați, pentru ambițioșii de semafor, nu vrea să facă sport, nu-l interesează major Jocurile Olimpice. Santa Fe a fost creat în mod cert pentru confort, iar suspensia moale ca un burete premium de canapea te ține la distanță de stresul denivelărilor. Dacă vrei senzații, ia-ți un SUV de performanță de la alții. Dacă vrei liniște, spațiu și un drum lung fără comentarii din spate, asta e barca ta. Sau, mai corect spus: iahtul tău.

Apropo de spate, spațiul interior e ridicol de mare. De afară pare masiv și chiar e: 4,83 metri lungime, sper că ai loc de parcare care să-l poată înghiți. Dar de îndată ce urci pe unul dintre locurile de la interior, realizezi că e organizat ca un living room open space: aerisit, ofertant, cu scaune cât un fotoliu. Iar portbagajul de 634 de litri este mare și în versiunea sa normală, dar devine infinit dacă rabatezi scaunele din spate.

Cifre de consum. Ieri, cu 80% traseu de autostradă și cu bateria de 13,8 kWh neîncărcată în prealabil, Hyundai Santa Fe PHEV (1.6 Turbo + electric) a scos 7,1 litri/100 km. Ceea ce, în condițiile date – 2,2 tone, zero energie electrică, drum rapid – e chiar decent.

Modelul nostru este în echiparea Luxury, adică nu chiar vârful (care e Calligraphy), dar e destul de sus cât să ai la dispoziție tot ce contează: piele, ecrane mari, ambianță, climatizare individuală, confort, tot tacâmul. Prețul mașinii din imagini: 57.024 de euro, adică mult sub un SUV premium echivalent, dar mult peste ce mulți ar numi un Hyundai de altădată. Sau de 339 de euro + TVA pe lună prin BT Leasing, dacă ai 50% avans.

Și-acum, despre design. Te lovește frontal. Îl iubești sau nu-l înțelegi, nu există cale de mijloc, nu avem „Mda, poate, nu știu, mai am nevoie de timp ca să mă prind exact”. Dar eu fac parte din tabăra celor care-l înțeleg, poate și pentru că-s fanul arhitecturii angulare, curajoase. Cu toate astea, te înțeleg perfect dacă te uiți la el și te întrebi dacă nu cumva și-a ales hainele în beznă. Dar exact asta e ideea. E un SUV care vrea să iasă din rând, nu să fie invizibil în parcarea mall-ului. Altă mașină pe care Hyundai o construiește pentru a fi văzută. Deja începem să vorbim de un trend.

Consum mediu: 7,1 litri/100 km.

Hyundai Santa Fe Luxury
plug-in hybrid, 252 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 57.024 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 339 Euro / lună

Laura Antonov (Digital Storyteller / Lifestyle) despre Renault Rafale

Renault Rafale a fost dragoste la prima vedere! Și asta pentru că este diferit. Nu numai față de frații săi Renault, dar se remarcă net și între modelele din segment. Atrage și fascinează de la prima vedere, transmițând mesajul clar că este aici pentru „a cuceri”: public, segmente, piețe. 

În primul rând pentru că este frumos, un atribut pe care nimeni nu i-l poate nega. Cu liniile sale precise, perfect desenate, și conturul SF imaginat de Gilles Vidal, responsabilul de design al „Casei” Renault (chiar pare un model ce descinde de pe podiumurile de prezentare), Rafale se poziționează ca un SUV-coupé puternic, sportiv și original.

Din seria „diamonds are a girl’s best friend”, m-a fascinat povestea grilei sale unice, alcătuită dintr-o multitudine de diamante ce creează un spațiu tridimensional în jurul logoului Renault, fiind creată cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

În interior, toate elementele converg pentru a-ți oferi acel zen pe care îl căutăm mai nou în tot ceea ce ne înconjoară, implicit și la volan. Am simțit atenția cu care au fost concepute scaunele, și mai ales susținerea laterală, pe care am apreciat-o în mod deosebit, materialele și ambianța.

Rafale îți da foarte multă încredere să abordezi orice traseu – pentru că trage bine, se așază frumos pe drum, bifează toate sistemele de siguranță și asistență la care te poți gândi. În plus, o mașină care îți place este întotdeauna cea mai încântătoare companie de drum.

Consum mediu: 7,4 litri/100 km

Renault Rafale Atelier Alpine
plug-in hybrid, 300 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 56.050 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 332 Euro / lună

Alin Ionescu (Digital Storyteller / Automotive) despre Subaru Forester

La o primă vedere – mai ales prin ochii unuia care trage concluzii despre mașini doar pe baza informațiilor din fișele tehnice, iar relația de cauzalitate este pe genul „dacă nu fuge, nu (se) merită” – Subaru Forester pare mai mult enigmă decât mașină. „Cum adică accelerează de la 0 la 100 km/h în 12,2 secunde?!” Exact, nu-i pentru alergători, nu a fost gândită pentru a face depășiri din scurt și nici pentru a fi subiect al reportajelor despre șoferii inconștienți care stabilesc noi recorduri de viteză pe autostrăzile din România.

„Vinovatul” pentru acea accelerație nu este doar motorul boxer de 2,0 litri care dezvoltă 136 CP, dar și transmisia cu variație continuă care vine în echiparea standard. Propulsorul a fost revizuit pentru a respecta normele de poluare actuale, iar cu tot cu sistemul mild hibrid adăugat în ecuație, oferă o putere modestă pentru normele actuale. 

Forester este o mașină ideală pentru slow life. Pentru ieșiri în aer liber, pentru familii care vor un vehicul care să le facă viața ușoară, pentru cei care înțeleg diferența între SUV-urile cu tracțiune integrală „on demand” și un sistem care trage cu toate roțile permanent. Symetrical AWD nu este un gimmick de marketing, ci o soluție tehnică care oferă încrede, siguranță și predictibilitate. 

E un mix între un break înalt și un SUV, cu o gardă la sol generoasă, poziție de condus ridicată, dar fără a avea o caroserie cocoțată care, implicit, ridică (prea mult) centrul de greutate. Spațiul interior este suficient, scaunele sunt confortabile, iar vizibilitatea jur-împrejur este foarte bună mulțumită geamurilor mari. Poate că nu te simți cool ca în alte mașini cu linie mediană joasă, însă, per total, e mai bine așa. 

Elefantul din cameră este însă prețul unui Forester, care în cazul versiunii testate este de 48.160 de euro cu TVA inclusă. Împărțind această suma la puterea motorului, calul-putere de la Subaru este probabil cel mai scump din lumea asta a oamenilor care cumpără mașini pentru că sunt, ehem, mașini (adică excludem nebunii care plătesc milioane pentru vehicule care sunt mai mult artă decât mașini).

Consum mediu: 9,8 litri/100 km

Subaru Forester Premium
boxer mild-hybrid, 136 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 48.160 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 286 Euro / lună

Berti Panaiot (Autocritica) despre Toyota C-HR

Când Toyota a lansat modelul C-HR, prin 2016 parcă, mi-am zis că nu are cum să fi fost creat în același departament de design cu celelalte modele. Cred că de la Toyota Celica nu mai spusesem despre un model Toyota că arată mega cool. Și, bucurie mare, linia de design s-a păstrat și la noua generație. Semn că designerii nu au fost concediați, mai ales că modelul a fost primit cu aplauze de cei aproximativ 1 milion de clienți din Europa. Adică au aplaudat, dar au și băgat mâna în buzunar să plătească bucuria de a avea un C-HR în garaj.

Așa cum te-ai prins deja, la mine prima vedere contează și de acolo poate să înceapă o frumoasă poveste de dragoste sau să nu se ajungă nici măcar la un flirt. Cu C-HR am trecut la pasul următor. Suntem în faza, „hai să ne cunoaștem mai bine”.

Dacă scot din ecuație designul, să știi că Toyota C-HR nu e deloc o mașină complicată. Nici nu m-am urcat bine și telefonul meu era deja conectat, gata de drum –  sunt deja extrem de fericit la volan atunci când se întâmplă asta.

În partea din față, lucrurile stau bine la toate capitolele: spațiu pentru mine la volan (1,76 m, să știi cum am evaluat situația), pentru colegu’ de tur în dreapta, spații de depozitare pentru diversele chestii pe care le am cu mine, materiale, poziționarea ecranului, accesibilitatea comenzilor. Totul este  acolo unde trebuie și mă bucur că cei de la design nu s-au gândit să revoluționeze lucrurile foarte mult pe aici.

În spate situația e puțin diferită din punct de vedere al spațiului. Acesta a fost puțin sacrificat în favoarea designului. Eu nu mă plâng de la volan, dar dacă vrei să iei mai mulți prieteni cu tine s-ar putea să te bodogăne până la destinație. Stai liniștit însă, ai suficient spațiu pentru cei mai mici membri ai familiei… și oricum ei sunt cei care contează.

Nici portabagajul nu e cel mai ofertant din acest punct de vedere, dar dacă te gândești că pleci doar o dată sau de două ori pe an într-o vacanță mai lungă, dar în schimb conduci în fiecare zi o mașină super cool, sunt sigur că nu o să pui la suflet asta.

Consum mediu: 6,2 litri/100 km

Toyota C-HR Exclusive
plug in-hybrid, 223 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 43.054 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 256 Euro / lună

Constantin Ciobanu (Adevărul Auto) despre Volkswagen Tayron

Păcătuiește prin faptul că îmi place linia exterioară, și inevitabil îmi doresc să acompaniez această slăbiciune personală cu o sumă de alte calități dorite la un astfel de model. Mare parte din ele satisfăcute. Dimensiunile și designul, se spune că l-ar face veriga care unește Tiguan de Touareg. Pentru mine, Tayron este un Passat Alltrack ceva mai voinic. 

Un interior spațios la care aș dori să punctez două detalii care fac o călătorie memorabilă: sistemul audio harman/kardon și scaune confortabile. Cele din față oferă un confort regal cu cele 8 programe de masaj. Portbagaj – cât să ai impresia că joci tetris și folosești coduri pentru spațiu infinit.

Nu sunt 100% de acord cu setarea suspensiei. Pare că a fost reglată doar pentru suprafețe perfecte. Când apar imperfecțiunile, dispare puțin din magie.

Pățania simpatică – fiind extrem de relaxat la volan, aici incluzând corecții foarte fine, mașina a avut impresia că am adormit și a declanșat procedura de oprire autonomă în cazuri de urgență – alerte audio, mici șocuri via centura de siguranță, acționări ale sistemului de frânare. Am convins-o într-un final că sunt treaz.

Consum mediu: 6,5 litri/100 km

Volkswagen Tayron R-Line
plug in-hybrid, 272 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 64.305 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 382 Euro / lună

Cosmin Tudoran (Digital Storyteller) despre Volvo XC90

Balena (fiindcă am cea mai mare invenție din trip, îmi permit) nu e doar un SUV mare și elegant. E o declarație de stil, de confort și, mai ales, de echilibru. Pentru cei care au trecut de faza „viteză și zgomot” și au intrat în zona “liniște, spațiu și opțiuni inteligente”. Sau cei care își respectă alegerile și îți doresc ceva cu clasă.

Primul lucru pe care-l remarci e interiorul: aerisit, calm, cu materiale naturale, de calitate, și o atenție la detalii specifică stilului nordic. Totul e gândit pentru starea ta de bine – de la scaunele care îți oferă masaj după o zi lungă, până la sistemul audio premium care transformă orice drum într-o experiență relaxantă. Și totul extraordinar de intuitiv, fără prea multe arondări și apostrofuti, totul extrem de easy to handle.

E genul de mașină care face totul mai simplu. Ai Google integrat, navigație, muzică și comenzi vocale ce funcționează exact cum te-ai obișnuit de pe telefon. Sistemele de siguranță sunt printre cele mai bune din industrie, dar nu simți niciodată că te “stresează” – din contră, te fac să conduci mai relaxat. Oarecum prea relaxat, întrucât știi că someone is got youre back.

E plug-in hybrid, ceea ce înseamnă că poți merge electric în oraș, fără emisii și fără griji, iar când pleci mai departe, motorul clasic intră în acțiune fără să simți vreo diferență. E combinația ideală între sustenabilitate și libertate de mișcare. Din păcate ruta pe care am testat această piesă minunată arhitectural-inginerească a fost prea scurtă, iar consumul a fost aidoma unui SUV mediu de pe vremuri, respectiv 8 litri/100 km. Cool. Foarte cool.

Pentru cei care vor totul, dar cu stil.

Volvo XC90 PHEV nu e o mașină de „impresionat”, ci una de trăit. Te duce la birou, la munte, în vacanță sau la o cină în oraș cu aceeași eleganță discretă. E o alegere matură, dar deloc plictisitoare.

Pe scurt? E un SUV care îți respectă ritmul, îți oferă tot confortul pe care-l meriți și te ajută să trăiești mai bine, mai calm și, de ce nu, mai verde. Fără compromisuri. Este un automobil care te subliniază, îți dă ușor un bold al font-ului pe care îl reprezinți, îți răspunde așteptărilor și îți conferă Spotlight -ul de care ai nevoie.

Tot ce trebuie să ți-l permiți.

Consum mediu: 8 litri/100 km

Volvo XC90 Ultra
plug in-hybrid, 455 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 117.127 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 695 Euro / lună

Filmul zilei

Atmosfera din Cars & Roads Croația by Michelin

Presented by


Green Partner:
BT Leasing

Energized by:
OMV

Tech Partner:
Server Config