Despre ziua asta ar trebui sa povestesc cronologic, dar conformismul merită sacrificat uneori, așa că plecăm cu narațiunea de la ceas de seară, de la Noel Zagreb, un loc garantat de o stea Michelin.

O seară la Noel, un restaurant care găzduiește o stea Michelin de prin 2019. Un exercițiu impresionant de anduranță, dacă este să îmi fugă gândul la o altă competiție unde Michelin își pune semnătura pe performanță în aceste zile – Cursa de 24 de ore de la Le Mans.

Meniul de degustare se schimbă de patru ori pe an, în funcție de anotimp. Spre exemplu iarna este dedicată ciupercilor și trufele care înnobilează vânatul înaripat.

Primăvara este dedicată legumelor timpurii, mugurilor de viață care ne trezesc corpurile din hibernare.

Cina este o călătorie senzațională printre creații clasice realizate cu grijă specială și alte creații mai moderne, cu o aromă originală, precum și diverse varietăți de pâine coaptă într-o brutărie alăturată.

O astfel de întâmplare este savurată dacă îmbrățișezi o oarecare stare de abandon. Este o formă de spectacol din care te îmbogățești dacă accepți că oamenii au fost desenați de arealul în care inspiră. Nu va fi același cu al tău, se prea poate sa te regăsești sau nu, dar o astfel de experiență culinară este similară cu a asimila secole de acolo unde te afli, în acest caz Zagreb. Ceva care mă duce cu gândul la o secvență clasică de film științifico-fantastic unde o ”formă de viață” guvernată de inteligență artificială încearcă să învețe povestea speciei noastre dintr-un timelapse care narează evoluția homo sapiens.

Mi-am propus să vin cu o narațiune a întregului meniu, dar firesc, aș putea spune, nu mi-am permis a mă lasă înrobit de tot ce mi-a fost așternut în față, am încercat să mimez o formă de demnitate. Așa că voi puncta vârfurile personale, dând cuvântul și colegilor din grup.

Noel Selection

Amuse Bouches

Evenimentul Cars And Roads Croația by Michelin ne-a oferit șansa de a încerca unul dintre meniurile Noel Selection, acompaniat de un pairing exclusiv de vinuri croate, atent alese pentru a pune în valoare fiecare fel.

Totul a început cu Amuse bouches – mici surprize care setează tonul și anunță creativitatea echipei din bucătărie. A urmat un preparat de sezon – Asparagus, egg and hazelnut – în care texturile și temperaturile se aflau într-un echilibru fragil, dar stăpânit cu măiestrie.

Selecția de pâine de casă a fost un statement în sine – și pare deja o regulă nescrisă ca un restaurant cu stea Michelin (sau aspirant la una) să transforme banala pâine cu unt într-o declarație de intenție gastronomică.

A urmat Trout in Vin June sauce, un preparat de inspirație locală, cu un twist modern și neașteptat de rafinat. Unul dintre highlight-uri a fost, fără îndoială, Pigeon with celery concassé and plums, un fel sofisticat, care a balansat gustul intens al cărnii cu dulceața discretă a prunelor.

Cel mai memorabil moment al serii a venit cu Rain drop: o sferă translucidă, aproape extraterestră, care părea generată de replicatorul de pe USS Enterprise. Și totuși, imediat după prima înghițitură, un gust secundar de lămâie ne-a adus cu blândețe aminte că suntem încă pe Pământ. 

Spectacolul gustativ a continuat cu Potato and vegetable ganache & bee pollen, un exercițiu de finețe vegetală, și s-a încheiat cu delicatele Petit fours. Sunt nume frumoase, intrigante, care, în experiența efectivă, sunt însoțite fiecare de câte o poveste – ca o enigmă, dezlegată ulterior de gustul mereu surprinzător al preparatului în sine.

Dan Scarlat / Top Gear România despre experiența Noel

Asparagus, egg and hazelnut

Există restaurante bune și există locuri precum Noel, care te iau de mână și te plimbă printr-o poveste scrisă în texturi, arome și combinații aparte. Pentru mine, meniul de degustare a fost ca o piesă (excepțională) în 4 acte… știu că au fost mai multe preparate în meniul de degustare, dar pentru mine cina la Noel s-a dezvoltat în patru momente… 

A început cu o chiflă cu lapte, o pâine de casă dulce și pufoasă, însoțită de untul infuzat cu lămâie, ca un mic poem pentru papile. Atât de simplu și atât de intens, a dispărut instant din farfurie, fiind și primul indiciu că urma ceva special.

Păstrăvul cu sos Vin June a fost un interludiu pentru actul 2. Nu am găsit nicăieri indicii pentru rețeta sosului irezistibil, „în sală” se miza pe mango, dar și pe un strop de apio, neidentificând nimeni aroma discretă florală a socului la început de vară.

Actul 2: Noel Štrukli, o reinterpretare fină a unui preparat tradițional, cu foi delicate și o umplutură cremoasă de brânză de capră, cu un sos de lapte caramelizat și un chips tot de lapte, un preparat aflat la granița imaginară dintre comfort food și fine dinning, Într-un cuvânt: memorabil!

Actul 3: Mini tarta cu ciuperci a fost un moment de plăcere, surprinzătoare și totodată familiară, un contrast între rustic și sofisticat, crocant și catifelat, cu o crustă perfectă și umplutură cu arome de pădure.

Actul final, desertul, a inclus și cel mai surprinzător moment: o picătură de ploaie… Rain Drop afost în primul rând senzație – prima picătură a unei ploi de vară, cu un mix de arome încântător – rom alb, salvie, pere, lamâie și lime, departe de un desert în sensul clasic. A fost însă exact acel gen de detaliu care face diferența între o cină excelentă și o experiență memorabilă.

Laura Antonov / shedrives.ro despre experiența Noel

Noel bread selection

Bucătăria croată este diverse și vei regăsi în ea influențe mediteraneene, dar și din Balcani. Au čevapi, varianta lor de mici, dar au și sarma, un fel de mâncare  similar cu sarmalele noastre. Și croații, la fel ca noi, te îmbie cu ceva aruncat pe grătar și porții generoase.

Dar au, la fel ca noi, și fine dining. Dar au și stele Michelin. Noel este primul restaurant din Zagreb, și singurul până acum, care are o stea și pentru care nu ar trebui să-l ocolești dacă ajungi în capitala Croației.

Noel este într-un spațiul e elegant, dar nu rece. Noel e genul ăla de loc care nu încearcă să te impresioneze. Te cucerește pe tăcute, fel de mâncare după fel de mâncare. De la amuse bouche, care e doar introducerea pentru spectacolul care urmează și până la signature dish când vrei să te ridici să aplauzi.

M-a dat peste cap modul în care Chef Bruno Vokal, cel care i-a și ținut locul lui Chef Mario Mandarić în seara noastră din Zagreb, a reinterpretat tradiționalul ștrukli. Și ca să înțelegi cât de special e acest preparat în bucătăria croată, în Zagreb este și La Štruk, un bistro dedicat exclusiv acestui preparat, unde găsești zeci de variații cu trufe, spanac, nuci și cu sos de afine.

Meniul a fost o călătorie spectaculoasă printre tradițional și inovator în bucătăria croată, iar pairing-ul făcut fie cu vinuri din Croația sau cu o selcție de ceaiuri și băuturi non-alcoolice a desăvârșit tot ce s-a pus pe masă într-un fel în mod cu totul special.

Mi-a mai plăcut și că Noel este un restaurant unde am văzut mulți localnici, nu doar turiști atrași de magia cu praf de stele Michelin din farfurie și cu siguranță Zagreb e locul pe care trebuie să-l pui pe listă dacă mâncarea bună e pasiunea cu numărul 1 din viața ta.

Berti Panaiot / Autocritica despre experiența Noel

Trout in Vin Jaune souce

Aș pleca de la acest sos preparat cu Vin Jaune, este emblematic pentru bucătăria comtoise din estul Franței. Combină finețea smântânii cu aciditatea ușoară și aroma tipică a vinului Jaune.

Aspectul dificil al gătitului cu Vin Jaune este că aroma sa fugară tinde să dispară atunci când este gătit pentru o perioadă lungă de timp. Dar la Noel aroma a fost țoinută în lesă.

Un preparat care l-aș putea descrie ca: o speranță a vieții care se sprijină pe un defunct scăldat într-o supă primordială care are puterea de a da renaștere.

Noel štrukli

Dacă ar trebui să aleg un preparat preferat dintre cele 10 pe care le-am degustat la Noel, atunci acela ar fi, fără îndoială, Noel štrukli. Preparat tradițional al bucătăriei croate, štrukli este un aluat cu brânză pe care în cazul cinei de la restaurantul cu stele Michelin l-am perceput asemănător ca gust și arome cu ravioli cu brânză de vacă.

În ansamblu, Noel Zagreb a reprezentat o experiență culinară inedită de peste 5 ore prin tradițiile croate, cu timp suficient pentru schimba impresii cu colegii de la masă despre gusturile și aromele percepute și despre preferințele lor din meniu. Și, de fapt, cred că ăsta este un argument suplimentar pentru a experimenta o astfel de cină: este o ocazie excelentă să-i cunoști mai bine pe cei alături de care îți petreci seara, inclusiv prin povești despre bucatele pe care poate în copilărie nu le-ai apreciat la adevărata valoare.

Daniel Popescu / Autocritica despre experiența Noel

Pentru mine a fost un fel de testament al “transhumantei” care definește viața, și a nevoii acute de imprevizibil î n acest ritual gravat perpetuu de canoanele naturii.

Mushroom Tartlet

Aș vrea să spun din start că vizita la Noel Zagreb n-a fost una de inițiere în lumea restaurantelor cu stele Michelin. Și n-aș vrea ca afirmația să-mi fie interpretată ca fiind una arogantă. Explic și de ce. Se numește experiență – vorbesc de termen în general. Iar odată cu ea se adună informație, senzații, sentimente care luate la un loc îi permit omului să dea o imagine de ansamblu asupra fenomenului pe care îl trăiește. Prin urmare, acum pot să pun în balanță vizitele mai vechi și să așez pe o anume treaptă ce s-a întâmplat în a doua seară de Cars And Roads Croația. 

Diferit. Ăsta e cuvântul care descrie perfect momentul. Bine, momentul e puțin spus, în condițiile în care am stat mai bine de 5 ore pentru ca fiecare farfurie primită să spună povestea pe care chef Mario Mandarić și echipa lui au gândit-o. A fost un amestec de gusturi puternice și de arome tari care la final lăsau impresia unei simplități ieșită din comun, dar care ajungea în acel punct printr-un procedeu complex.

Știu că sună a contradicție, dar cum aș putea caracteriza un preparat cu un gust perfect echilibrat când în farfurie s-a aflat, de exemplu, o spumă din gălbenuș de ou așezată de jur împrejurul unei paste din alune de pădure peste care s-au presărat bucăți de sparanghel cufundat în acid acetic în procente reduse. Sau ciupercile crocante asezonate cu foițe de verdețuri. Sau desertul din cartof cu ganaj de legume și broboane de polen de albine.

Cornel Șocariciu / Autocritica despre experiența Noel

Probabil cel mai controversat preparat pentru mine. Olfactiv spunea o poveste. Acest tartar de ciuperci cu o coroniță de salată jertfită în baie de ulei a fost pentru mine o vizionare olfactivă a unei verze murate călite înnobilate de o coastă, sau a unei burți de porc pe care se odihnesc niște sarmale depozitate într-o oală de lut, oală învelită în jar. Se prea poate ca subconștientul să caute puncte de reper cunoscute, refugiu în propria identitate când ești pe meleaguri necunoscute, fie ele și culinare.

Pigeon with celery concasse and plums

Seara trecută am avut parte de una dintre cele mai rafinate experiențe culinare la Noel, primul restaurant din Zagreb care a primit o stea Michelin. A fost o experiență care m-a făcut să înțeleg mai profund ce înseamnă, de fapt, o astfel de distincție. Stelele Michelin nu sunt acordate ușor – ele reflectă nu doar calitatea ingredientelor sau prezentarea farfuriei, ci o combinație subtilă între creativitate, tehnică, identitate culinară și capacitatea de a transmite o emoție prin fiecare preparat. Dar și serviciile, aspectul restaurantului, organizarea, curățenia – până și toaletele contează!

Revenind la experiența de aseară. Totul a început cu o serie de amuse-bouches, care au pregătit terenul pentru un meniu rafinat și, pe alocuri, surprinzător. Dintre toate felurile, primul starter – un preparat pe bază de sparanghel, ou și alune – m-a surprins cel mai mult prin echilibrul perfect între texturi și gusturi. A fost acompaniat de un vin alb local, sec și discret mineral, care a completat preparatul fără să-l eclipseze.

Felul principal a fost porumbel cu țelină și prune – un preparat în care contrastul dintre carnea fragedă și dulceața subtilă a fructelor a fost completat de un sos dens și aromat, perfect balansat de un Pinot Noir croat, ales inspirat. A fost un moment de liniște la masă – acea tăcere care apare doar atunci când ceva te impresionează cu adevărat.

Desertul “Rain Drop” a fost o revelație vizuală și gustativă. Fragil, translucid, aproape poetic, a desăvârșit cina cu o notă onirică. Ultimele note dulci au venit sub forma unor petit fours jucăușe, atent gândite ca o concluzie blândă.

Atmosfera din restaurant este caldă și discretă, cu un decor modern, dar intim, iar serviciul a fost impecabil: atent, prezent, dar niciodată intruziv. Nimic ostentativ, totul cu măsură.

Așadar, dacă ajungi în Zagreb și vrei să trăiești o seară specială, diferită, o masă la Noel este întodeauna o idee inspirată! Pentru că o stea Michelin nu este despre lux sau opulență, ci despre măiestria de a spune o poveste prin fiecare farfurie.

Alin IONESCU / Mașinistul despre experiența Noel

Sunt momente când carnea din farfurie regretă sacrificiul, în acest caz nu pot spune acest lucru. Sublim interpretată! În același timp am alunecat între exuberanța pieptului curajos de vestitor și pudoarea de a avea așa ceva pe masă, pudoare tradusă într-o foaie de viță de vie care aduce văzduhul în glod.

Rain Drop

Noel este primul restaurant din Zagreb care a obținut o stea şi chiar citeam că se remarcă prin bucătăria modernă europeană. 

Şi, adevărul este, că pe măsură ce încercam meniul de degustare, ba mă minunam de îmbinarea gusturilor, ba de ideile creative, ba de punerea în practică a chimiei ingredientelor. Şi când spun chimia ingredientelor mă refer strict la “rain drop” care a fost o surpriză neaşteptă şi care m-a luat pe nepregătite. La prima vedere ai impresia că ai un miez de lychee într-o scoică. Cam pe acolo era culoarea şi, am crezut eu, consistența.

Ei bine, “rain drop” a fost o membrană de pară umplută cu rom alb şi sirop de salvie. Recunosc că oricât de atentă aş fi fost la explicațile domnului care ne servea, nu eram pregătită pentru “balonul” acesta care urma să se spargă şi să-mi invadeze papilele gustative. Mi s-a mai părut interesantă asocierea sparanghelului cu sosul de alune de pădure şi păstrăvul în sos de Vin Jaune.

Foarte aromați, chiar umami aş putea spune mi s-a părut “Noel štrukli” despre care înțeleg că este o specialitate protejată ca bun cultural imaterial al Croației. Štrukli este un preparat dintr-un aluat umplut cu o brânză de vaci similară cu urda, cu o consistență moale şi delicată. Da, am zis bine umami. Superbe au fost şi tarta cu ciuperci şi porumbelul cu prune. 

All in all, mi se pare că de fiecare dată când am ajuns într-un restaurant Michelin am avut parte de o experiență culinară desăvârşită, m-am minunat de măiestria tehnicilor culinare şi de echilibrul gusturilor şi am descoperit o viziune nouă aşezată impecabil în farfurie. 

Andra Nistor / Digital Storyteller despre experiența Noel 

DA! Preferatul meu. Și pentru că sunt un vânător de senzații, de trăiri, urăsc să îmi descompun emoția în ingrediente. Contactul inițial a fost similar cu ofensa pe care o trăiești atunci când te lovește prima picătură a unei ploi torențiale de vară de care nu poți scăpa. De la reproșul primului contact la îmbrățișarea apei care te bucura și eliberează, și dacă mai adaugi în strofă și miros de tei, aproape simți cum îți aleargă picăturile pe piele. 

Potato and vegetable ganache & bee pollen

Bucuria se află imediat după colț. Trebuie doar să fii suficient de atent la ce să te uiți, mi-a spus cândva un prieten cu apucături mai spirituale. Iar aseară, restaurantul Noel din Zagreb a devenit bucuria mea de după colț. 

E primul restaurant cu stea MICHELIN unde mănânc și, dincolo de cele 10 experiențe fine dining care mi-au bucurat papilele gustative și care au fost așezate în farfurie parcă cu un șubler de chef, pâinea pusă pe masă la felul 3 m-a lovit ca un trăsnet. Eu mănânc pâine cu aproape orice. O ador, îmi place mult și aș putea să trăiesc zile întregi doar cu ea. Iar la Noel am gustat cea mai bună pâine din viața mea. Avea o textură aproape ca de cozonac, dar și ușor pandișpanoasă, se simțea și un gust dulceag de miere, iar semințele de deasupra au completat complexitatea gustului. 

În rest, locul ăsta e o poveste culinară de la pragul ușii până la lingurița care îți e dată ca să servești desertul acela de înghețată cu gust de piersică și caramelele fix ca din vremea copilăriei. În mod sigur nu trebuie să ratați locul ăsta dacă ajungeți în capitala Croației.

Marco Badea / Explicativ.com despre experiența Noel 

Petit fours

5 vinuri croate cu care am făcut cunostintă la Noel Zagreb primul restaurant din Zagreb cu stea Michelin, unde pairingul a fost la fel de fin ca servirea:

Marceta Pjenusavo Vino – a deschis seara cu un perlaj discret si prospetime vibrantă. Mere verzi, citrice si chef de inceput bun. Charmat method, olecutã de zahăr căci Extra Dry

Kolaric Coletti Pinot Grigio Classic 2023 – a adus note delicate de pere si flori albe, cu o aciditate care a completat perfect starterul. Easy going, fresh, relaxat. Ca un roadster.

Feravino Miraz Chardonnay 2023 – a fost momentul baricat, cu vanilie fină, mere coapte si o texturã catifelatã care s-a lipit minunat de pâinea pregãtită. Probabil de la malolactica vecină cu notele unei banane tinere, ca pielea unui XC90.

Kopjar Sauvignon Blanc – surpriza vie, bio si nefiltrata, cu arome de soc si lime. S-a jucat bine cu păstrăvul si tusa vegetală din farfurie. Prima dată, pentru mine, când preparatul a fost mai acid decât Sauvignonul. It is always a good first time, is it?

Teran Terre di Paradiso – Valenta 2021 – final intens, cu visine, tanin serios si un strop de sălbăticie. A încheiat pairingul cu porumbelul preparat cu telină, sarma din legume si sos de prune. Și din nou o premieră, soi ne mai întâlnit până acum. Parcă-l văd model de minisuv VW.

Cosmin Tudoran / Digital Storyteller despre experiența Noel 

Ce se întâmplă în creier când iei cina la un restaurant cu stele Michelin?

În calitate de jurnalist și psiholog în formare, îți povestesc ce spun cercetătorii și neuroștiințele despre o experiență de fine dining, precum cea pe care am trǎit-o în Croația.

Așadar, cina la Noel (Zagreb, o stea Michelin) nu a fost doar o experiență gastronomică. A fost o lecție aplicată de neurochimie (limbajul chimic al emoțiilor și comportamentelor noastre), mindfulness și psihologie pozitivă, ambalată în platinguri impecabile.

Nu, nu exagerez. Am câteva insight-uri psihologice care o să-ți stârnească interesul.

Primul fel: tartarul de biban de mare, coșulețul cu Saint Jacques și mere, asortate cu un spumant croat extra dry, m-au făcut să pun pauză la pilotul automat. Să fiu prezentă, atentă la simțuri, să-mi dau voie să savurez.

Exact așa cum descriu Fred Bryant și Joseph Veroff, psihologii care au pus savoring-ul pe harta științei şi autorii cărții Savoring: A New Model of Positive Experience (2007). 

Cei doi nu au inventat ideea de a te bucura de moment, dar au fost primii care au formulat conceptul de savoring ca proces psihologic distinct, au propus un model teoretic structurat și au validat empiric, prin studii, felul în care savoring-ul crește bunăstarea emoțională.

Din perspectivă psihologică, savoring-ul înseamnă să fii prezent în contactul cu fiecare detaliu senzorial: gust, textură, miros, temperatură, ceea ce ajută creierul să proceseze plăcerea la un nivel mai profund și mai intens. Tehnic vorbind, se încadrează în ceea ce se numește mindful eating.

Și mă întorc la Noel.

Încă de la începutul cinei, eliberarea de dopamină fusese activată. Dopamina este neurotransmițătorul plăcerii și al anticipării, printre altele, acel „combustibil chimic” care ne face să ne dorim, să ne entuziasmăm și să memorăm momentele intense.

În fine dining, această anticipare controlată, nu știi exact ce urmează, dar știi că va fi bun, e aproape o strategie de scenariu neuronal, cum ar spune Wolfram Schultz, cercetător în neuroștiința recompensei de la Universitatea Cambridge. El a demonstrat cum creierul secretă mai multă dopamină atunci când recompensa e imprevizibilă, nu garantată.

Aşadar, fine dining-ul nu înseamnă doar gust; e și o formă de auto-recompensă prin care îți validezi sau îți este validat efortul, îți oferi bucuria unor momente trăite conștient și îți spui ție însuți sau însǎți că meriți experiențe de calitate.

Asta afirmă Kent Berridge (University of Michigan) și Morten Kringelbach (University of Oxford), doi dintre cei mai citați cercetători în neuroștiința plăcerii (the neuroscience of pleasure, hedonic processing).

Ei au studiat felul în care creierul procesează plăcerea, recompensa și emoțiile pozitive, diferențiind între wanting (dorință/anticipație) și liking (plăcerea efectivă). Practic, au desenat o bună parte din harta științifică a centrelor de plăcere din creier, exact ceea ce activează fine dining-ul.

Da, mi-au rămas în memorie mai multe dintre preparatele savurate și m-aș întoarce oricând la Noel.

Dar dincolo de meniu, cina la un restaurant cu stea Michelin a fost, pentru mine, o reamintire rafinată a cât de mult bine ne pot face momentele atent trăite. 

Cu gust, cu prezență și cu acea chimie interioară care transformă o simplă masă într-un moment care rămâne cu tine pentru totdeauna.

Rulaca Hagiu / Digital Storyteller despre experiența Noel 

Undeva în epicentrul Mării Panonice

Și urcând pe firul epic al acestei zile, ajungem la prânz. S-a întmplat undeva la mijlocul distanței dintre Timișoara și Zagreb, pe meleagul neutru al Ungariei. Undeva în epicentrul Mării Panonice, depresiunea panonică de astăzi, un loc unde lipsa zenitului începea să devină stânjenitoare, #CarsAndRoads Croația by Michelin ne-a scos în cale restaurantul Góré. O oază de verde și alint pentru papile. Dar mai mult de atât, a fost un preludiu pentru seara de mai sus, pentru că aici anii 2023 și 2024 au fost înnobilați de o stea Michelin.    

Și pentru că toate cele de mai sus își găsesc justificarea în pasiunea pentru automobil, să revenim la consytantele acestui tur, la cele 7 modele, la drumuri. Un traseu de 505 km, descompus aproape în părți egale, prima jumătate rulând pe drumuri secundare, iar finalul pe autostrăzile croate.

Marco Badea (Explicativ.com) despre Dacia Bigster

Dacia Bigster mi-a fost mașina de drum în a doua zi a roadtripului Cars & Roads Croația by Michelin. E o mașină care te provoacă, în primul rând, să o înțelegi și să îi accepți anumite aspecte care pot fi ulterior corectate. Și aici mă refer la scaune.

Pernele ar putea fi înlocuite cu unele mai confortabile pe viitor, iar luneta ar putea fi generoasă. Și aș mai schimba câteva elemente din plasticul de pe bord și de pe uși cu ceva din lemn sau îmbrăcat în material aproape catifelat, cum era Renault Renault Laguna 1 pe vremuri, cu care am crescut în curte. Dar astea sunt doar chestiuni de gust, adică o părere subiectivă pe care vă rog să mi-o tolerați fix așa cum este. 

În rest, Dacia Bigster are fiabilitate, stă bine pe șosea la drum lung și are un consum care te ajută foarte mult să economisești bani. Eu am reușit să ating o medie de circa 6, ținând cont că am condus vreo 300 de km de autostradă în drum spre Zagreb.

Și mai e ceva ce îți oferă mașina asta. Fix ce vrea un român care vrea să plece în concediu în Grecia: spațiu de depozitare. Mult spațiu de depozitare. Pe scurt, o mașină care nu simți că te strânge din nicio parte.

Iar sentimentul de a avea încredere într-un simbol românesc îți ridică părul de pe mâini de emoție cum nu o face nicio altă mașină. Pentru că Dacia nu e doar o mașină, e parte din identitatea fiecăruia dintre noi care a crescut cu povestea acestei mașini în familie. 

Și e exemplul perfect de simbol care se poate reinventa și avea succes dacă are parte de șansa de a fi manageriată de cineva care înțelege încotro se îndreaptă lumea și continuă să conducă înainte, nu să își pună imaginația pe avarii, eventual pe banda de urgență.

Dacia Bigster e o mașină care e la fel cum sunt mulți dintre noi: nu vrea să pară ce nu e, dar încearcă să progreseze fără să uite de unde a plecat. E, sincer, exact mașina aia care se adaptează la context, cum facem mulți dintre noi care nu avem tot ce visăm, dar facem tot ce putem cu ce avem. 

Consum mediu: 6 litri/100 km

Dacia Bigster HEV 155 Journey
full-hibrid, 155 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 32.600 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 193 Euro / lună

Cabral Ibacka (Digital Storyteller) despre Hyundai Santa Fe

Un SUV care nu mai vrea să fie cuminte. Am pus mâna pe noul Hyundai Santa Fe, aici, în Croația, la #carsandroads. Și-am înțeles repede că nu mai e băiatul ăla cuminte și tăcut din generațiile trecute. Acum e mai… pătrat. Mai asumat. Mai pe stilul „îmi pasă ce crezi, dar nu mă schimb pentru tine”.

Are un design care întoarce priviri. Fază lungă de la turiști, fază scurtă de la localnici. Blocuri optice în H, linii drepte, umeri lați – parcă zici că și-a luat personal trainer și și-a făcut un upgrade serios.

Interiorul este fix ce trebuie. Spațiu cât să întinzi gândurile, două ecrane care te fac să uiți de bordul clasic și destule prize USB cât să nu mai auzi „mi s-a descărcat telefonul”. Totul e simplu, curat, eficient.

Am condus varianta hybrid – motorul 1.6 turbo pe benzină combinat cu un sistem electric. Se mișcă bine. Nu te lipește de scaun, dar nici nu te lasă să te plictisești. Tracțiunea integrală HTRAC face față cu brio și când asfaltul devine zvon.

Concluzia? Santa Fe nu mai e doar o mașină de dus copiii la școală. Acum e și de urcat muntele, și de mers la mare, și de dus partenera la un restaurant unde ceri tacâmuri în franceză.

Și da, mi-a plăcut. Mult.

Consum mediu: 7,5 litri/100 km

Hyundai Santa Fe Luxury
plug-in hybrid, 252 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 57.024 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 339 Euro / lună

Dan Scarlat (Top Gear România) despre Renault Rafale

Încă de când te urci la volanul lui Renault Rafale, te surprind câteva lucruri: scaunele sunt generoase, bine profilate și, odată ce te așezi în ele, îți dai seama că sunt și foarte aderente (parțial alcantara); interiorul are multe forme dure, aproape monolitice, dar frumos sculptate; o combinație reușită de materiale, în care există și plastic, dar predomină pielea, inserțiile piano black, metalul și chiar un element ce seamănă cu piatra. Plus mochetă albastră pe podea, dar și pe interiorul buzunarelor din uși.

Te surprinde, de data asta mai puțin plăcut, vizibilitatea redusă prin lunetă, din cauza – sau, mai degrabă, datorită – formei spectaculoase de fastback a caroseriei. Vrei SUV coupé, trebuie să faci și compromisuri, indiferent de marcă. Surprinzător, însă, spațiul din spate este foarte bun, atât la cap, cât și la genunchi, chiar și pentru persoane înalte de 1,9 m. Ar fi totuși de criticat aici podeaua destul de înaltă, sub care se află bateria sistemului plug-in hibrid.

Bateria în cauză are 22 kWh și poate asigura o autonomie strict electrică de aproape 100 km, dar întregul grup propulsor este mult mai interesant de atât: însumează un motor termic de 1,2 litri și două motoare electrice, pentru o putere totală de 300 CP. Evident, rezultă un comportament rutier foarte bine asortat caracterului general al acestei mașini. Cât despre designul exterior, n-am efectiv ce comenta – îl vedeți și voi în imaginile alăturate.

Consum mediu: 6,1 litri/100 km

Renault Rafale Atelier Alpine
plug-in hybrid, 300 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 56.050 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 332 Euro / lună

Berti Panaiot (Autocritica) despre Subaru Forester

Subaru Forester a ajuns la generația a șasea. Și, da, încă îmi aduc aminte și de prima, care a fost lansată prin 1997. Subaru a făcut să-mi crească pulsul cu modelul Impreza din Campionatul Mondial de Raliuri.  Tommi Mäkinen, Juha Kankkunen, Carlos Sainz, Richard Burns, Petter Solberg sau Colin McRae au fost printre cei care au câștigat raliuri și, unii dintre ei, chiar titluri mondiale cu modelul Impreza.

Așa că, da, Subaru își va găsi oricând un loc în inima mea. Când am văzut noul Forester și am mers cu el ceva mai mult de 500 de kilometri, am înțeles că nu s-a schimbat nimic. Acest model probabil că nu va câștigat niciodată un concurs de frumusețe, dar te va face să te îndrăgostești de el cu fiecare kilometru parcurs.

Subaru Forester este mașina ideală când vrei să mergi mult, bine și fără drame. Nu se laudă, nu epatează, dar știe exact ce face. O să simți mereu că trage aer adânc în piept înainte de fiecare accelerație, dar să-ți arate și pe fiecare viraj de ce sistemul de tracțiune integrală de la Subaru e încă o religie în Japonia. Da, nu e rapid, dar nici nu pare că vrea să fie. E mai degrabă genul care îți spune: „relaxează-te, ajungem sigur acolo unde ai nevoie”.

La interior, nimic extravagant, dar totul pare făcut să dureze. Clar, totul e mai mult funcțional decât sexy, dar și, poate cel mai important, confortabil. Să te dai jos după ceva mai mult de 500 de kilometri și să te simți ca și când ai mai putea merge încă pe atât, zic că spune totul.

Cu siguranță, Subaru Forester nu e genul de mașină care să întoarcă capete pe stradă, dar e mașina cu care am avut impresia că aș putea ajunge oriunde. Și la supermarket, dar și pe vârful de munte unde să-mi încarc bateriile după o săptămână agitată. Și, uneori, poate asta e cel mai important.

Consum mediu: 7,8 litri/100 km

Subaru Forester Premium
boxer mild-hybrid, 136 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 48.160 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 286 Euro / lună

Constantin Ciobanu (Adevărul Auto) despre Toyota CH-R

La prima atingere de CH-R, vorbesc de noua generație. Da, eram foarte curios să descopăr acest model care dacă ar avea caroseria îmbrăcată în oglinzi ar putea fi un element la el acasă într-un caleidoscop gigantic.

Categoric o mașină tânără, ca spirit. Mă bucură faptul că există un crossover care pe undeva duce mai departe libertatea creativă a ceea ce cândva era Nissan Juke. Și acest model vine de la un constructor care are în gamă și ceea ce poate fi considerată o uniformă globală, mă refer la Corolla. Dar să revin la CH-R.

Un plug-in hybrid de 223 CP în zona sub-compactă oferă perspective destul de picante. Nu aș putea spune că simți cu adevărat toată herghelia, dar nici nu vei fi dezamăgit de reprize. Știe să fie incredibil de eficient când vine vorba de rulat în zona 50-90 km/h, adică un decor urban asezonat cu drumuri județene. Am obținut în astfel de condiții un consum mediu de 4,3 litri. Ulterior, în regim de autostradă, cu un ritm mai alert, valoarea a crescut.

Două persoane vor fi îmbrăcate superb de acest crossover. Locurile spate aș putea spune că sunt ușor claustrofobice nu din perspectiva spațiului oferit, cât mai ales a lipsei de lumină. Iar portbagajul nu va fi prieten cu două persoane care își iau haine pentru trei săptămâni de concediu, dar ei stau doar una.

Consum mediu: 6,1 litri/100 km

Toyota C-HR Exclusive
plug in-hybrid, 223 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 43.054 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 256 Euro / lună

Raluca Hagiu (Digital Storyteller) despre Volkswagen Tayron

O mașină elegantă la exterior, jucăușă la interior.

Precum o femeie stilată, sigură pe sine, cu experiență de viață. O femeie care știe să fie rafinată în societate, dar care nu și-a uitat niciodată copilul interior. Elegantă, cu atitudine și cu un aer ludic, pentru cine are răbdare s-o cunoască mai bine. Așa e și Tayron. Sub liniile precise și designul sofisticat, ascunde o doză sănătoasă de curaj, energie și spirit liber.

La exterior, Tayron combină linii curate, proporții atletice și detalii fine. Practic, Volkswagen Tayron e prima generație cu acest nume, care înlocuiește în gamă fostul Tiguan Allspace, un fel de Tiguan XL, dar cu ADN MQB proaspăt.

Platforma MQB evo aduce upgrade-ul care face diferența: mai mult spațiu, mai multă tehnologie, mai multă siguranță, mai mult chef de condus.

La interior, sufletul digital completează perfect această personalitate. Sistemul de infotainment e fix mixul acela bun între high-tech și fun: un display generos, de până la 15 inch, cu reacții rapide și culori vibrante.

Un display ca un Skittles digital, pixeli colorați efervescent sau ca o gașcă de ursuleți Haribo ieșiți la joacă. Prietenos, intuitiv și… distractiv de folosit.

În plus… Tayron are o funcție pe care o adoooor: masajul în scaun. Bine, veți zice că ați mai întâlnit scaune cu masaj. Și eu. Dar acesta? E altceva. Ai 8 variante din care poți alege, cu puncte de presiune diferite și intensități asemenea. De la masaj de relaxare la masajul cu simț de răspundere al thailandezelor care-ți detensionează mușchii de nu te vezi. Un plus serios, dacă ne gândim la traficul din București.

Vă dați seama ce simplu ar fi dacă în Capitală ar fi mai mulți șoferi de Tayron? Masaj pornit, zero claxoane la semafor, șoferi zâmbind, ca într-un univers utopic, cu o coregrafie rutieră perfect sincronizată. Frumos, nu?

Scaunele, altfel, nu sunt doar confortabile. Nuuuu, ar fi fost prea simplu. Sunt spațioase, relaxante și, testat pe propria piele, vin cu ventilație răcoritoare, extrem de utilă într-o zi cu 30 de grade, cum am prins azi pe drumul spre Croația. Credeți-mă: face diferența.

Pe scurt, aș merge oricând la brațul lui Tayron, pe drum lung sau scurt, cu ace de păr sau fără, pe autostrăzi locale sau internaționale. Mă face să mă simt în siguranță, e stabil, confortabil, și, foarte important, simt că mă pot baza pe el. Iar el? Tayron te acceptă așa cum ești, îți oferă spațiu în relație (și mai ales în portbagaj), își asumă că vii cu bagajele tale (şi cu cele din alte relații) și le face loc.

Apoi te invită să-l conduci cu poftă de viață.

Consum mediu: 5,8 litri/100 km

Volkswagen Tayron R-Line
plug in-hybrid, 272 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 64.305 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 382 Euro / lună

Andra Nistor (Digital Storyteller) despre Volvo XC90

Ştii trendurile astea de “old money style” care tot circulă pe internet? Ei bine, fix sentimentul acesta l-am avut astăzi când m-am urcat în Volvo XC90. Mi-am luat o pereche de pantaloni albi, o cămaşă bleu de in şi nişte espadrile şi m-am asortat perfect cu interiorul elegant cu piele bej şi inserții grej. În prima parte a zilei am fost pasager. Şi a fost perfect şi asta. Mi-am dat scaunul în spate, am dat drumul funcției de masaj şi am început să mă uit cu atenție la interiorul maşinii. Ce să zic? Simt că am nevoie de o maşină cu interiorul acesta în viața mea. 

Stăteam în dreapta şi priveam maşina. Şi mi-a dat senzația aia de silence luxury, pentru că atunci când ajungi la un nivel de mulțumire cu tine nu mai vrei să țipi, să epatezi, să ieşi în evidență prin împopoțonări. Dacă vrei modelul acesta de Volvo e clar că îți place simplitatea aia cu linii elegante, unitare, cu tehnologia de care ai nevoie văzută discret în consolă, în opțiunile mașinii, în pielea scaunelor cu diferite tipuri de masaj şi aerisire. Şi trapa. Trapa care te învăluie intr-o lumină caldă şi te face să mergi sute de kilometri spre nicăieri doar pentru plăcerea condusului. 

Volvo XC90 este o maşină pentru sufletul meu. Nu doar pentru că te obligă la eleganță, ci pentru că imi dă ceea ce am nevoie – senzația de siguranță şi stabilitate. Este o maşină robustă, închegată şi foarte uşor de condus. Nu m-aş arunca în slalomuri nebune la acest gabarit (cam 3 metri ampatament şi o masă de 2.3 tone), dar atunci când înțelegi că rostul ei este să îți ofere toată stabilitatea de care ai nevoie la drumuri lungi din care ieşi mai odihnit, parcă vezi altfel lucrurile. 

Ştii că are forța de care ai nevoie prin cei 455 CP şi ştii că e o maşină care te ajută să fii responsabil inclusiv prin funcția Intelligent Speed Assist cu Adaptive Pedal Control. Mi-a plăcut maxim să folosesc pilotul automat pe autostrada spre Zagreb unde limitarea de viteză oscila între 90-120-130 km/h şi accelerarea sau decelerarea se făceau la un simplu buton de parcă doar creşteam volumul muzicii. Stă bine pe direcție astfel încât drumul părea mai mult decât lin inclusiv la schimbarea benzilor pe cruise control. Şi stă bine şi pe suspensii dacă nu am simțit nici trecerile la nivel cu calea ferată. 

Două minusuri am remarcat. Primul este că nu prea vede bine limitările de viteză. Al doilea mare minus e la mine. Că pare că mă tot îndrăgostesc de maşini care sar de 100.000. 

Consum mediu: 8,1 litri/100 km

Volvo XC90 Ultra
plug in-hybrid, 455 CP
Cost total mașină testată (cu TVA și opțiuni): 117.127 Euro
Leasing financiar prin BT Leasing pentru mașina din test: de la 695 Euro / lună

Atmosfera din Cars & Roads Croația by Michelin