Audi s-a gândit că e momentul să ne aducă aminte că nu doar Lamborghini și Porsche reprezintă sâmburii grupului Volkswagen în materie de supercaruri și hypercaruri. Iar sincronizarea cu o parte selectă a industriei auto (Salut, Ferrari) nu cred că putea fi mai bună, mai ales că producătorul german a reușit să aducă în fața publicului un model (mă rog, prototip foarte apropiat de versiunea de producție) atrăgător din multe puncte de vedere. Bine ai venit, Nuvolari. 

Mantovano Volante

Dar înainte să trec la informațiile despre noul supercar cu 1.001 cai-putere dezvoltat de Audi, mi-ar plăcea să merg un pic pe firul istoriei și să mă opresc la numele folosit de compania germană: Nuvolari. Iar asta înseamnă să derulez până undeva în anii ’30, perioadă în care Audi încă nu se numea Audi. Auto Union se forma în 1932 dintr-o horă în care se legaseră patru producători care n-o duceau tocmai bine din punct de vedere financiar: Audi, DKW, Horch și Wanderer. Ulterior, Auto Union a mai realizat o fuziune, cu NSU, de unde a rezultat marca Audi așa cum o știm noi azi.

Tot în acea perioadă se năștea și dorința de afirmare a noului conglomerat, iar unul dintre piloni viza motorsportul. Firul epic al monoposturilor Auto Union începe în 1933, iar Ferdinand Porsche a fost unul dintre cei care a pus bazele. Despre monoposturile Auto Union (de la A la D) a scris Tudor, deci nu mai reiau cele notate de el.

Din toată povestea de atunci o să merg pe un singur nume: Tazion Giorgio Nuvolari, Mantovanul zburător (de la numele provinciei în care s-a născut), așa cum a fost el numit. 

Cel mai bun pilot din trecut, prezent și viitor.

cuvintele lui Ferdinand Porsche despre Tazio Nuvolari.

S-a născut în Castel d’Ario, provincia Mantova, în 16 noiembrie 1892, iar la vârsta copilăriei era mult mai interesat de sporturi, decât de educație. Tatăl său, Arturo, fermier de meserie, era un ciclist destul de bun, iar Giuseppe Nuvolari, unchiul din partea tatălui, avea să devină campion național al Italiei la ciclism de mai multe ori și, totodată, un idol al micuțului Tazio. Două momente importante aveau să-i deseneze viitorul. Primul a fost în 1904, când Giuseppe l-a învățat să conducă o motocicletă. Calculați voi câți ani avea. Al doilea a fost un an mai târziu, când preadolescentul Tazio a furat mașina tatălui în miezul nopții.

Aveam cam 13 ani. Cât de repede să fi condus? Cam cu 30 km/h, nu mai mult. 

a declarat Tazio mulți ani mai târziu de la acel moment.

Pasiunea pentru motociclete și mașini se transformă într-o adevărată obsesie, însă Primul Război Mondial pune pe pauză totul. Primește un rol de șofer în armată și pe mâini îi pică ambulanțele Crucii Roșii, camioane și mașini în care se aflau superiori. Ca o notă amuzantă, într-unul dintre traseele pe care le-a parcurs cu un ofițer decide să iasă de pe drum și să meargă off-road. 

Ascultă la mine: lasă șoferia. Nu ești făcut pentru asta.

Cuvintele ofițerului. 

Prima cursă moto oficială a lui Tazio a fost cea din 20 iunie 1920 de pe Circuito Internazionale Motoristico din Cremona. A abandonat. Prima cursă auto a bifat-o un an mai târziu: victorie în Coppa veronese di regolarità. În primele sezoane competiționale a avut mai mult succes pe două roți. Devenise celebru, iar echipele mari îl luau în considerare pentru un loc oficial. În 1925 testează pe Monza un Alfa Romeo P2, mașina de GP dominantă a acelor ani, însă un accident în turul al șaselea face ca Vittorio Jano, directorul Alfa Romeo al departamentului de competiții, să-l scoată dintr-o posibilă formulă. Totuși, Nuvolari revine la Monza 12 zile mai târziu și câștigă Gran Premio delle Nazioni la comenzile propriului Bianchi 350. 

Apropo de accidente, în 1926 a avut trei, unul dintre ele făcându-i pe germani să scrie în presă că Nuvolari a murit. Se întâmpla pe un circuit în apropiere de Stuttgart, iar a doua zi, când deja se simțea mai bine, Nuvolari a pornit spre casă. La graniță s-a întâlnit cu un reprezentant Bianchi care, ce credeți, mergea la Stuttgart să vadă despre ce e vorba. O telegramă fusese trimisă la Roma de consulul italian cu privire la cele scrise în ziarul german, iar acum cineva voia să verifice. Cam atât de celebru era Nuvolari. 

Nu uită de pasiunea pentru mașini, iar între 1927 și 1928 își face apariția Scuderia Nuvolari. Cumpără patru Bugatti Type 35 Grand Prix (două le-a vândut, iar două au fost păstrate) iar debutul echipei e marcat de victorie. Nuvolari câștigă Gran Prix of Tripoli. 

1929 e considerat cel mai greu an al lui Tazio. Concurează atât în competiții moto, cât și auto (fără prea mult succes), dar se și ocupă de afacerile familiei (era dealer pentru Bianchi, SCAT, Alfa Romeo și Lancia). Timpul nu-i era deloc aliat. Era evident că acest multitasking îi afecta performanțele. 

Și totuși, în 1930 sosește scrisoare care avea să-i transforme complet cariera. Vittorio Jano îl vrea în echipa Alfa Romeo, iar de data asta, șeful departamentului de motorsport îi pune în față și un contract. Pe mâna i-au dat un Alfa Romeo 6C 1750, iar debutul nici că putea fi mai bun: victorie la Mille Miglia cu record de viteză medie (peste 100 km/h).

A urmat contractul cu nou-înființata Scuderia Ferrari, iar victoria pe traseul de viteză în coastă de la Trieste l-a transformat în cap de afiș. În 1931 concurează în 20 de curse și obține 3 mari victorii: Targa Florio, Marele Premiu al Italiei și Coppa Piano. Era mare. Mare de tot. Un an mai târziu câștigă 7 din cele 16 curse la care a luat startul. Prin ele: Marele Premiu al Principatului Monaco, Targa Florio, Marele Premiu al Italiei și Marele Premiu al Franței. În 1933, Nuvolari câștigă, printre altele, anduranța de la Le Mans, însă relația cu Scuderia Ferrari se răcește brusc. Nuvolari consideră că de unul singur va avea acces la mașini mai rapide și va câștiga și mai mulți bani. În acel sezon a pilotat 5 mașini. 

Primul contact cu Auto Union îl are în 1934, iar folclorul spune că unul dintre piloții mărcii de atunci s-a opus venirii lui Nuvolari. Pe locul liber a fost adus Achille Varzi, fost amic al lui Tazio. Un an mai târziu se împacă cu Enzo Ferrari și reușește să facă o mulțime de curse bune și foarte bune la volanul unor Alfa Romeo depășite din punct de vedere tehnic. 

În 1938, Tazio Nuvolari este implicat în două accidente grave și decide să se retragă din competiții. Pleacă în SUA unde încearcă ceva monoposturi, însă fără pic de satisfacție. La întoarcerea în Europa este abordat de Auto Union. Aveau nevoie de un pilot care să-l înlocuiască pe Bernard Rosemeyer (murise într-un accident la începutul anului). Trei zile de teste și Tazio semnează cu Auto Union. 

Câștigă cu Type D la Monza, Donington și Belgrad (ultima victorie Auto Union). Al Doilea Război Mondial era la ușă, iar totul intră pe pauză. 

Tazio se reîntoarce în motorsport în 1946 și mai obține câteva victorii, dar treptat, activitatea pe circuit se reduce. În 1950, la cursa de coastă de la Palermo-Monte Pellegrino urcă, pentru ultima oară, pe podium. Deși nu s-a retras niciodată oficial. 

Tazio moare în 11 septembrie 1953, iar cariera lui, deși consider greșit acest lucru, se poate rezuma simplu: 150 de victorii, dintre care 24 în Mari Premii, două la Mille Miglia, două la Targa Florio și una în anduranța de 24 de ore de Le Mans. 

Așa arată, pe scurt, viața și cariera lui Tazio Nuvolari, omul care astăzi dă numele celui mai puternic Audi de producție.

Formula 1 n-a fost o întâmplare

Sper că nu ați crezut că Audi a decis să vină în Formula 1 doar ca să aibă o nouă platformă (și) de promovare. Ar fi fost naiv. Iar Nuvolari, mașina, împrumută ceva tehnologie din Marele Circ. Dar până acolo, hai să vedem mai exact cine este și ce vrea de la noi.

Oficialii Audi nu-l văd pe Nuvolari drept un urmaș al lui R8, prin urmare, treaba asta rămâne la latitudinea privitorului/clientului. Personal, îl consider ceva mai mult decât un simplu urmaș, mai ales că muza vine de la Concept C, studiul de design pe care Audi l-a prezentat toamna trecută și care își are rădăcinile în anii ’30 (coala albă a fost suprapusă peste un Auto Union Type C). Apoi, faptul că Nuvolari va fi produs într-o serie limitată spune multe despre modul în care compania vrea să-l facă cunoscut.

Dincolo de discuții, Nuvolari este cel mai puternic și cel mai rapid model de producție Audi de până acum.

La baza sistemului hibrid se află un motor V8 biturbo de 4,0 litri montat central capabil să dezvolte 800 de cai-putere și 730 Nm. Pentru melomanii iubitori de motoare cu ardere internă, acest V8 „duce” 10.000 rpm. Apoi, sistemul de propulsie e completat de trei motoare electrice cu flux axial. Dacă vă e cunoscut termenul, dar nu știți de unde să-l luați, vă zic eu: producția acestor motoare este asigurată de Yasa, o companie britanică specializată în acest domeniu, care din 2021 face parte din familia Mercedes-Benz AG și care furnizează motoarele și pentru noua electrică AMG GT 4-Door Coupé, dar și pentru Lamborghini Temerario, ca să rămân tot în familie. Două motoare electrice au fost montate pe puntea față, iar al treilea e integrat între motorul termic și transmisie. Configurația e identică cu cea a lui Temerario, doar că, spre deosebire de modelul italian, Nuvolari dezvoltă 1001 cai-putere (cu vreo 81 în plus). Fix cât livra și Bugatti Veyron.

Bateria care susține funcționarea motoarelor electrice are 7,3 kWh, iar momentan nu există nicio informația cu privire la puterea maximă de încărcare din surse exterioare. Chiar dacă Audi n-a spus explicit că Nuvolari e un plug-in hybrid, cele două capace de pe aripile spate „trădează” prezența unui port de încărcare. Că doar n-au decupat caroseria din motive de simetrie.

În ceea ce privește performanțele, Audi Nuvolari accelerează de la 0 la 100 km/h în 2,6 secunde, sprintul 0-200 km/h are loc în 6,8 secunde, iar viteza de top trece de 350 km/h. Quattro Predictive Ride se va ocupa de buna distribuție a resurselor către șosea, iar șoferul va putea controla modul în care sunt ele livrate prin intermediul unor setări predefinite: E-Hybrid, Balanced, Dynamic, Dynamic+ și Track. 

Spuneam ceva mai sus de Formula 1. Ei bine, toate componentele din fibră de carbon de pe Nuvolari au fost dezvoltate pe baza know-how-ului din Formula 1. Tot din Marele Circ au fost preluate și o serie de concepte aerodinamice, vârful fiind livrat de aripa spate mobilă. 

Am uitat să menționez ceva vizavi de baterie: Audi spune că Nuvolari o să fie capabil să meargă și full-electric în oraș sau pe distanțe scurte. Oficialii nu au anunțat nicio valoare, semn că motoarele electrice și bateria din dotare nu sunt acolo ca să salveze pârșul de alun, ci ca să pună plusuri multe pe ce înseamnă performanță. 

Ca să închei într-o notă deloc accesibilă multora, pe piața din Germania, Audi Nuvolari o să coste de la 600.000 de euro în sus, dar prețul acesta va putea fi justificat de clienți în fața contabililor prin prisma calității de rara avis a mașinii: 499 de unități sunt programate pentru producție, iar livrările vor începe în cursul anului viitor.

Spuneam la început că lansarea lui Audi Nuvolari a venit într-un moment excelent, Ferrari reușind să stârnească apele cu Luce. Totodată, prezentarea supercarului german a fost și ea pusă în scenă într-un loc propice: pe Coasta de Azur, la nici 50 de kilometri de punctul în care McLaren sărbătorea 1000 de curse în Formula 1. Dacă nici ăsta nu e timing precis, atunci eu chiar nu mai înțeleg ce rol a avut Sauber în toată această ecuație (pun intended).