E dimineața de 3 ianuarie, vreo -3 grade Celsius pe-afară, iar tendoanele mele încă refuză să-și ia rolul în serios. Undeva la peste 3.000 de kilometri mai spre sud de România, o hoardă de, nici nu știu cum să-i numesc mai exact, pornea din Yanbu, Arabia Saudită, în a 48-a ediție a Raliului Dakar. Aproape 8.000 de kilometri și două săptămâni de concurs.

Și câte s-au schimbat în jumătatea asta de secol: coasta Senegalului e acum brăzdată de ceva ce se numește Africa Eco Race (apropo, vom avea români acolo în ediția din 2026), Parisul din denumirea originală s-a pierdut în negură, iar dorințele unora (ca să n-o spun altfel) de a-și pune țara pe harta internațională a sportului cu motor au devenit literă de lege (se întâmplă și în alte sporturi, deci n-aș arunca cu pietre înspre petrodolari). Și totuși, sunt și lucruri care nu s-au schimbat: de la aura care îmbracă evenimentul numit Raliul Dakar și până la îndârjirea concurenților care își pun numele pe o listă în căutarea succesului preț de 7-8000 de kilometri. N-o să scriu iar despre cum a apărut competiția și care au fost momentele cheie din istoria ei. Le găsești aici.

De ce ai nevoie pentru a câștiga Dakarul

Așadar, bine ai venit la rezumatul Raliului Dakar 2026, o ediție care (eu așa sper) va rămâne mult timp gravată prin sertarele contemporanilor sub fraza: Dacia a câștigat Raliul Dakar.

Dincolo de frustrări, declarații acide și comentarii mai puțin ortodoxe, performanța echipei Dacia Sandriders e mare. Mare de tot, mai ales că o reușește în al doilea an de la debut. Și hai să-ncep de undeva.

În 2025-2026 nu prea mai poți face performanță de unul singur și de capul tău. Cel puțin nu în motorsport și mai ales nu într-o disciplină a acestuia care presupune jocul de echipă. Pentru că Dakarul e un sport de echipă, cu câteva excepții punctuale. Salut, Mani!

Tot în 2025-2026 nu prea mai poți face performanță doar cu resurse interne și cu chestii care ies exclusiv din mâna ta. Motorsportul nu-i atelier de croitorie artizanală în care să-ți chemi prietenii și să petreceți serile croșetând bulgărași numai buni de agățat în pomul de Crăciun.

Iar de acum o să-mi îndrept textul spre echipa din spatele Dacia Sandriders. Da, nu e niciun secret că greul, în materie de dezvoltare, îl duce Prodrive, oameni despre care e posibil să fi auzit mai ales prin prisma rezultatelor obținute în Campionatul Mondial de Raliuri via Subaru. Au experiență și în rally-raid, iar proiectul unei mașini care să bată Dakarul probabil că era în fruntea listei de To Do din biroul echipei tehnice. Și le-a ieșit. Alături de Prodrive se află și o echipă aparținând GrupuluI Renault care pune umărul în procesul de dezvoltare și care nu aduce doar know-how, ci și componente. Cum a intrat Dacia pe fir? Răspunsul nu-i greu de intuit: filozofia mărcii se potrivea cel mai bine profilului Campionatului Mondial de Rally-Raid (W2RC). Iar faptul că oficialii Grupului Renault au luat decizia de a pune Dacia înaintea mărcii care dă numele conglomeratului mi se pare una cât se poate de logică.

N-o să disec din nou mațele prototipului Sandrider (găsești aici detalii), dar ține minte un lucru: mașina (la fel ca restul celor care concurează la clasa-regină a W2RC) este un prototip dezvoltat pornind de la o fișă de omologare pe care toate echipele trebuie s-o respecte. Asta în caz că ai văzut tu Hiluxul ăla mișto și l-ai vrea în parcare.

Tot în 2025-2026 nu prea mai poți face performanță fără echipaje de top. Oricât de dragi ne-ar fi personajele de tip „underdog” și oamenii învățați cu greutățile de pe meleagurile carpato-danubiano-pontice, dacă vrei să ai vreo șansă la primele locuri, în echipa ta ai nevoie de cineva căruia poți să-i atribui oricând acronimul GOAT (The Greatest of All Time). Și uite că Dacia Sandriders a găsit vreo câțiva.

Tot în 2025-2026 nu prea mai poți face performanță în rally-raid fără un strateg bun. Degeaba ai cea mai bună mașină, cele mai bune echipaje și cei mai tari mecanici dacă te rezumi doar la rezultate punctuale și nu vezi dincolo de victoria de etapă. Aici o să fiu sincer, sincer și o să adaug câteva păreri personale, dar în așa fel încât să nu merg prea mult spre latura tehnico-tactică. Chiar dacă a obținut victoria generală, Dacia nu mi s-a părut echipa cu cea mai bună strategie de concurs. În schimb, aproape în fiecare etapă m-a impresionat haita de Forduri Raptor și modul în care echipa reușea să-și țină foarte aproape cele patru echipaje (Sainz, Roma, Ekström și Guthrie). Treaba asta s-a văzut și în rezultatele pe zile, șase victorii de etapă (cinci în zilele de concurs și una în Prolog), dar și în rezultatele din clasamentul general: locurile 2, 3, 5 și 12. Și o să mă opresc aici, că pe alocuri a fost și un pic de noroc.

Cubul Rubik powered by Dacia Sandriders

Dakarul e fix ca un cub Rubik. Acum construiești o față, pentru ca în secunda următoare s-o strici, dar doar ca să o poți realiza pe următoarea. De ce fac paralela asta? Pentru că în Dakar e aproape imposibil să construiești doar într-o singură direcție. Regula care spune că startul în ziua următoare se dă în ordinea sosirii din ziua anterioară se traduce prin următoarele: azi ai câștigat, mâine pleci primul, deschizi proba, deci îți va fi mai greu decât celorlalți – de la partea de navigație și până la ce înseamnă ritm pe probă. Iar treaba asta teoretică e dovedită – de cele mai multe ori – și de practică. Prin urmare, bucuria mare nu vine atunci când ai mai terminat de completat o față, ci atunci când știi că următoarele trei, patru, cinci mutări îți asigură finalizarea completă a cubului.

Iar în ediția asta de Dakar, echipa Dacia Sandriders a fost fix ca un cub Rubik, în care fiecare dintre cele 4 echipaje a construit și a dărâmat fețe în așa fel încât echipa să-și adjudece, în premieră, prima victorie în cea mai dură/intensă/grea etapă de rally-raid din lume.

Îi iau în ordine.

Lucas Moraes – Dennis Zenz a fost echipajul nou al Sandriders. Moraes vine din postura de campion în Mondialul de Rally-Raid (etapă din care face parte și Dakarul). Dacă mi se permite și o formulare de tip clișeu, Moraes i-a furat titlul de campion lui Nasser Al-Attiyah chiar în ultima etapă a campionatului datorită unei greșeli neforțate a pilotului din Qatar. Am scris ceva despre asta aici. Din perspectivă personală, aș spune că etapa din Arabia Saudită a fost una de acomodare pentru noul echipaj. Știu că amândoi sunt profesioniști în domeniu, dar totuși, a fost pentru prima dată când au format un echipaj și tot pentru prima dată când au mers alături de Dacia Sandrider în ritm de concurs.

Cristina Gutierrez și Pablo Moreno au fost cei care au preluat rolul de echipaj de asistență. Ce presupune asta? Pe scurt, sacrificarea rezultatelor proprii pentru mai binele echipei. Și treaba asta s-a văzut cel mai bine în a doua etapă maraton a raliului. Explic și ce este o etapă maraton ca să nu existe dileme. De-a lungul ediției din acest an, organizatorii au pregătit două astfel de probe. Practic, două zile de concurs cu rezultate individuale în clasament la jumătatea cărora echipajele au fost „cazate” într-un bivuac-refugiu fără echipe de asistență tehnică. Au dormit în cort, au primit o rație militară de hrană, iar reparațiile mașinilor și le-au făcut singuri sau cu ajutor din partea altor concurenți (în principiu, coechipieri). Și dincolo de implicarea de pe probe – când Gutierrez și Moreno au oprit să dea o mână de ajutor la schimbarea unor roți – echipajul iberic a scos asul din mânecă în seara din a doua etapă maraton. Mașina lui Loeb (ajungem imediat și la el) a avut probleme la direcție – omul a pilotat 180 de kilometri fără servodirecție – iar Pablo Moreno, mecanic cu normă întreagă în restul timpului, a luat piese de pe mașina proprie de concurs în așa fel încât multiplul campion mondial de raliului să poată continua în ziua următoare. Și nu doar că a continuat, dar a și încheia-o pe locul al treilea. Și da, cam așa arată Spirit of Dakar, iar ăsta e rolul unui echipaj suport. Dincolo de asta, Gutierrez și Moreno au avut zile în care au ieșit la rampă și cu rezultate bune în clasamentul de etapă (locul al șaselea în două dintre etape).

Aș fi foarte ipocrit să spun că nu mi-am dorit ca Dacia Sandriders să câștige Dakar. Și la fel de ipocrit aș fi dacă nu v-aș spune că am avut un favorit. Iar el s-a numit Sébastien Loeb. Pe Loeb l-am admirat în WRC, l-am aplaudat în direct pe la ceva etapă de WTCC și i-am dat like-uri pe Facebook pe vremea când concura în Mondialul de Rallycross, dar și în momentul în care a decis să se înscrie în proiectul cu electrice numit Extreme E în echipa susținută de Lewis Hamilton. Dincolo de toate astea am avut șansa să-l văd ridicând al optulea trofeu al său obținut la Raliul Monte Carlo, în 2022, moment când și-a trecut în cont și victoria de Mondial cu numărul 80 din carieră. Ba mai mult, am avut ocazia să-l salut într-o dimineață rece pe Transalpina. Și totuși, din vitrina francezului îi lipsește trofeul de învingător în Dakar – asta pentru că deja are unele pentru locurile al doilea și al treilea.

N-a fost să fie nici în 2026. Ba mai mult, penele foarte dese (cred că am numărat vreo 10 sau 11 pe tot parcursul acestui raliu), problema la servodirecție (despre care am amintit două paragrafe mai sus) și un Mattias Ekström extrem de bătăios au făcut ca francezul să rateze podiumului la mai puțin de un minut. Anul viitor, champ!

Am păstrat pentru final echipajul Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin, oamenii care au câștigat ediția din 2026 a Raliului Dakar. Nasser e la a șasea victorie de Dakar, Fabian e la prima.

Parcursul lui Nasser din această ediție seamănă și el cu mutările pentru rezolvarea cubului Rubik. Practic, un cub Rubik într-un cub Rubik. N-o să intru în detalii, ci o să punctez doar momentele cheie: victoria din etapa a șasea (când Loeb a terminat al doilea și astfel Dacia Sandriders a bifat prima dublă din istorie pentru echipă în Dakar), locul al doilea obținut în ziua secundă a celei de-a doua etape maraton – când a revenit în fruntea clasamentului general provizoriu cu un avans bun – și victoria din penultima etapă. Cu cele două reușite, singurele trecute în contul Sandriders, pilotul din Qatar împarte recordul de victorii de etapă cu Ari Vatanen și Stéphane „Mr. Dakar” Peterhansel.

„Am reușit să arătăm că Sandrider poate câștiga următorul Dakar”, asta a declarat Nasser într-un interviu pentru Autocritica în urmă cu câteva luni.

Ei bine, i-a ieșit. Lui și echipei Dacia Sandriders.

Spuneam câteva paragrafe mai sus ceva despre noroc. Pe Henk Lategan (reprezentant al Toyota Gazoo Racing W2RC și potențial câștigător de Dakar) l-a lăsat „fierul” atunci când conta mai mult, când avea un ritm excelent pe proba a 11-a, când era al doilea în clasamentul general provizoriu și când încă mai erau suficient de mulți kilometri de concurs pentru o mutare decisivă.

Un alt exemplu, dar de cealaltă parte a liniei a fost Nani Roma (Ford Racing; locul al doilea la finalul Dakar 2026). La finalul penultimei etape, cu nici 500 de metri înainte de finișul probei cronometrate, pilotul spaniol (și el câștigător de Dakar, la Moto și Auto) ratează o șicană, lovește roata dreapta față a mașinii și de-acolo se dezlănțuie haosul. Partea bună, imediat după finalul probei, atât coechipierii lui Roma, cât și alți piloți privați care au concurat cu Ford Raptor au oprit să-l ajute. Au reparat mașina, dar cu câțiva kilometri înaintea bivuacului, Roma a rămas fără benzină și a fost tractat, ajungând astfel să încheie ziua și să-și păstreze locul în clasament.

Iar astea au fost două dintre cele mai strânse momente de-a lungul acestei ediții. Fiecare dintre ele fac parte din aura specială a Dakarului.

Clasamentul Dakar 2026 la clasa Auto:

1. Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin (Dacia Sandriders)
2. Nani Roma – Alex Haro (Ford Racing); +9 min 42s
3. Mattias Ekström – Emil Bergkvist (Ford Racing); +14 min 33s
4. Sébastien Loeb – Edouard Boulanger (Dacia Sandriders); +15 min 10s
5. Carlos Sainz – Lucas Cruz (Ford Racing); +28 min 30s
6. Mathieu Serradori – Loin Minaudier (Century Racing); +45 min 2s
7. Lucas Moraes – Dennis Zenz (Dacia Sandriders): +45 min 50s
8. Toby Price – Armand Monleon (Toyota Gazoo Racing W2RC); +52 min 7s
9. Seth Quintero – Andrew Short (Toyota Gazoo Racing W2RC); +o oră și 15 min 
10. Saood Variawa – François Cazalet (Toyota Gazoo Racing SA); + o oră și 23 min

*Al patrulea echipaj Dacia Sandriders, Cristina Gutierrez – Pablo Moreno, a încheiat Dakarul pe locul al 11-lea (+o oră și 29 min), un rezultat foarte bun ținând cont de rolul pe care acesta l-a avut în echipă. Și cum am spus-o și anul trecut, mă bucură faptul că Dacia Sandriders o are în echipă pe Cristina Gutierrez. Treaba asta face foarte mult bine la nivel internațional.

Concluzii după Dakar

Victoria Dacia în Raliul Dakar 2026 vine într-una dintre cele mai disputate ediții ale competiției. N-o spun eu, ci au spus-o mulți dintre concurenții din acest an. Iar treaba asta dă un plus de greutate victoriei. Cel puțin la nivel metal.

Apoi, Dacia Sandriders a arătat că prototipul pe care l-a dezvoltat pentru anul acesta – pentru că au fost operate o serie de modificări față de varianta din 2025 – e mult mai trainic, să-i zicem așa. Pe tot parcursul raliului, cu excepția problemei lui Loeb, nimic major care să afecteze performanțele echipajelor. Și treaba asta dă un pic de siguranță, mai ales că abia a început campionatul. Plus că, proiectul Sandriders mai are un an de Dakar, în 2027.

Raliul Dakar și competițiile de rally-raid, în general, sunt dificil de urmărit de public. Poate și din acest motiv disciplina asta nu adună atât de mulți fani precum o face, de exemplu, Formula 1. Despre alte sporturi nici nu vreau să vorbesc. Și e de înțeles. Cu excepția unor rezumate video, mare parte din restul acțiunii se desfășoară într-o pagină web cu triunghiuri colarate în nuanțele echipelor, împrăștiate pe o hartă, și cu niște timpi intermediari la un tab distanță. Chiar trebuie să-ți placă, altfel nu văd de ce te-ai emoționa la fiecare actualizare a siteului.

Doar că, în 2026, internetul – cel puțin bula de social media în care mă învârt eu – a fost invadat de Dakar. De la pagina oficială a evenimentului – despre care vreau să adaug că a făcut o treabă excelentă și a livrat câteva virale pe Instagram – și până la conturile personale ale concurenților. Toate mi s-au părut foarte active și mult mai orientate spre publicul începător. Altfel spus, încep să se miște lucrurile și pentru publicul care s-a mutat complet în telefon. Mai rămâne să vedem postări în care organizatorii vorbesc despre diverse povești din trecut și pachetul ar fi complet.

Legenda Mani

Emanuel Gyenes, Mani, printre cunoscuți, a luat startul la Dakar pentru a 16-a oară. Și ce start. Victorie în Prolog, victorie pe prima probă, victorie pe proba a doua. Trei din trei pentru riderul din Satu Mare.

Un pic de context. Mani concurează la clasa numită Original by Motul, o categorie dedicată celor fără echipă de asistență tehnică. Ce înseamnă asta? Că după fiecare zi de concurs, Mani nu merge în camionul organizatorilor și doarme sau își programează sesiuni de masaj cu fizioterapeutul, ci își verifică și își pregătește motocicleta: de la schimbul de anvelope (apropo, la categoria asta regulamentul obligă la un maxim de 6 seturi pentru tot raliul) și până la eventualele reparații cauzate de un posibil incident. Practic, Original by Motul este considerată cea mai dură clasă la care te poți înscrie în Dakar. Asta ca să știți de unde pornim.

Revin la parcursul din 2026. În etapa a treia, Mani a căzut. Din declarațiile sale, s-a relaxat (avea un avans foarte bun și în etapa respectivă), a trecut rapid peste o indicație importantă din roadbook și a avut un incident. S-a lovit destul de serios la mână și la cap, dar a continuat. Și nu doar că a continuat până a încheiat ziua respectivă, ci a mers până la capăt. All in. În condițiile în care a spus că vederea i-a fost afectată, problemă care nu a dispărut nici până la ultimul finiș al competiției.

Vă mulțumesc tuturor pentru mesajele de încurajare. Înseamnă foarte mult pentru mine. A fost foarte greu să iau startul în fiecare zi de după a treia etapă.

a scris Mani la finalul competiției.

Rezultatul? Locul al patrulea în categoria Original by Motul, doar că, în condițiile date, aș spune că e mai puțin important. Consider că dorința lui Mani de a continua și de încheia Dakar 2026 șterge orice urmă de statistică. Câștigătorul categoriei a fost Benjamin Melot, omul pe care Mani l-a învins anul trecut chiar în ultima probă.

Și ca să vedeți cam ce fel de oameni își pun numele pe lista raliului Dakar, mai am câteva exemple.

Daniel Sanders, fostul câștigător de Dakar din 2025 la categoria principală Moto a avut un incident similar cu cel al lui Mani. A căzut în a doua parte a etapei a zecea, și-a rupt clavicula și sternul. Credeți că a abandonat? Nu. A încheiat concursul pe locul al cincilea. Apropo de clasa principală Moto, argentinianul Luciano Benavides (Red Bull KTM Factory Racing) a câștigat anul acesta cu un avans de 2 secunde în fața lui Ricky Brabec (Monster Energy Honda). Riderul american a pornit în ultima etapă de pe primul loc al clasamentului general provizoriu cu un avans de peste 3 minute, însă a făcut o greșeală de navigație pe finalul probei. A fost cel mai strâns final de Dakar din istoria competiției.

Să vă spun și despre Mathieu Baumel, unul dintre foștii copiloți ai lui Nasser Al-Attiyah și câștigător de Dakar: în urmă cu 11 luni era în comă, iar acum folosește o proteză în locul piciorului drept. A câștigat prima etapă a Dakarului 2026 alături de pilotul Guillaume De Mévius într-un Mini. Și aș putea să continui și vă mai spun și despre veteranul francez Jean-Pierre Strugo (79 de ani) al cărui debut la Dakar a avut loc în 1985 și care până acum a bifat 32 de ediții ale raliului. Sau despre revenirea lui Bruno Saby, un alt veteran (76 de ani) de data asta câștigător de Dakar, în 1993 cu Mitsubishi, care s-a reîntors la volan pentru un proiect caritabil. Sau despre Christophe Marques, omul care a inventat tripmasterul pe care l-am folosit în raliurile de regularitate cu electrice (poate vă mai amintiți de proiectul Autocritica Squad) și care anul acesta a câștigat Dakar Classic. Iar lista asta poate să continue.

Pe scurt, cam așa poate să arate Dakarul văzut nu neapărat prin prisma timpilor obținuți pe fiecare probă în parte. Uneori ai timp să descoperi povești, alteori emoțiile te fac să uiți de revenirea lui Stéphane Peterhansel în Dakar la volanul unui Defender în categoria Stock.

Dincolo de victoria echipajului Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin cu Dacia Sandriders și de perseverența lui Mani, raliul Dakar e despre reziliență, despre îndârjire, despre oameni, legende și povești. Iar uneori, toate astea contează mai mult decât rezultatul într-un clasament de etapă sau o statistică afișată sec căreia îi arunci un like în grabă.

Foto principală: Marcelo Maragni / Red Bull Content Pool