Forfota satului de munte scade treptat în intensitate. Soarele-i gata să renunțe, iar ploaia și noaptea sunt undeva la orizont. De-acolo de sus, din vârf, văile se cufundă rapid în întuneric, iar eu rămân față în față cu una dintre cele mai cunoscute șosele din România: Transalpina. Sunt doar eu, cei aproape 400 de cai-putere electrici și un drum pe care mi-amintesc că acum 13 ani l-am făcut într-un Ford Fusion astmatic în plin sezon turistic. O traumă. Pun intended.

Dar nu mă grăbesc nicăieri, ba chiar îmi fac timp să citesc numerele de telefon scrise pe parapeți. Mă fâstâcesc doar gândindu-mă la faptul că turiștii străini veniți în vizită (și-i nominalizez pe cei din Franța, Italia, Slovenia, Elveția, Spania) n-or să înțeleagă niciodată cine-i Tractări Auto și de ce are atât de mulți fani în România. La ei scrisul pe asfalt și pe parapeți e folosit din cu totul alte motive. Hai, Roglič!

În fine, îmi șterg roșul din obraji și mă las călăuzit de bucata de asfalt care urcă încontinuu. Un panou îmi confirmă că sunt pe Transalpina și că drumul e deschis doar până la Rânca…restul informațiilor sunt difuze. Cauza? Un sac menajer negru, legat cu sfoară, flutură-n vânt și-i gata să-și piardă locul de muncă odată cu venirea verii și redeschiderea completă a drumului. Dezolant.

De pe platoul din dreptul releului se vede Rânca, punctul terminus. Și probabil că nimic nu te pregătește pentru peisajul mâhnit pe care-l iei în piept odată ce treci de semnul care îți spune că ai intrat în localitate. Sincer, nu-mi amintesc cum a fost acum 13 ani (când turiștii mișunau prin zonă), dar de data asta m-am simțit ca figurația din The last of us.

De ce a ales Dacia un astfel de loc pentru un eveniment? Sunt mai multe răspunsuri și vi le spun imediat.

De la Dakar pe Transalpina

Mi se pare că a trecut o veșnicie de la finalul ediției din acest an a Raliului Dakar. Poate și faptul că încă am baby brain (da, da, știu că termenul e folosit în contextul proaspetelor mame, dar credeți-mă că un fenomen apropiat se întâmplă și în cazul taților prezenți) mă face să cred că Dakarul din 2025 a fost acum hăt, hăt.

Revenind la situația actuală.

Dacia a chemat în România – pentru a doua oară – o parte dintre oamenii care formează echipa Sandriders. N-au venit inginerii și tehnicienii (deși mi-ar fi plăcut să aflu cum e să dezvolți o mașină de top de rally-raid), ci piloții și copiloții care concurează cu Dacia Sandrider. Practic, partea din echipă pe care o vezi, pe care o apreciezi și, de ce nu, o blamezi atunci când lucrurile nu merg cum ți-ai fi dorit. E ca la fotbal: aplauzi jucătorii de pe teren, nu oamenii din stafful tehnic.

La întâlnire au spus prezent Sébastien Loeb și Fabian Lurquin, copilotul lui, Cristina Gutiérrez și Pablo Moreno, copilotul ei, și Edouard Boulanger, copilotul lui Nasser Al-Attiyah. Cel din urmă a lipsit motivat: se pregătește pentru Jocurile Olimpice; disciplina tir sportiv (pentru cine nu știe, Al-Attiyah e medaliat cu bronz la olimpiada de vară de la Londra din 2012 în disciplina asta).

Și cu un asemenea lineup, cred că și eu aș fi ales să fac un eveniment un pic mai departe de civilizație. Să stea oamenii ăia relaxați și să fie convinși că odată ce ridică jaluzelele geamurilor nu stau față în față cu o armată de fani, jurnaliști, fotografi and so on. Aici aș glumi puțin, în ideea în care nu știu câți români ar veni să-i bată în geam lui Loeb dacă ar afla unde își va petrece următoarea noapte. În fine. Să revin.

Pe lângă cei cinci, Dacia a mai adus în vârf de munte și trei exemplare Duster Adventure pe care cei cinci aveau să le conducă pe un traseu din apropierea localității.

Ce vrea Dacia Duster Adventure de la noi?

Îmi doresc să trec rapid peste partea, să-i zicem tehnică, a articolului, motiv pentru care o să vă zic pe scurt care-i faza cu Duster Adventure și de ce a fost modelul potrivit din gama Dacia pentru traseul de off-road de pe Transalpina (un alt motiv pentru care evenimentul a avut loc la Rânca și nu la vreun circuit de rallycross).

Dacă ai de gând să-ți iei un Duster și ești convins că-l vei purta mai mult pe drumuri nu neapărat line, Dacia vine cu o soluție din fabrică, așa cum se spune. Un kit de off-road care costă 5.000 de euro și care include următoarele: pachet complet de suspensii înălțate Koni (+30 mm), anvelope BFGoodrich All-Terrain pentru jantele de tablă de 16 inchi, scut motor și cutie de viteze din duraluminiu de 6 mm, scut pentru diferențialul spate fabricat din oțel de 2,5 mm, roof rack și bare de pavolion transversale, lumini suplimentare pe plafon și un design exterior specific (ceva abțibilduri care să-i anunțe pe necunoscători că tu conduci un Duster Adventure). La toate acestea se adaugă și un suport pentru antenă CB pe roof rack (în caz că vrei să participi la diverse evenimente sau acțiuni în care ai nevoie să te bazezi pe un sistem de comunicare bun în afara ariei de acoperire a rețelelor mobile).

Pachetul Adventure, lansat inițial doar ca unul disponibil exclusiv online, poate fi comandat de-acum la dealeri și este compatibil, evident, cu singura versiune cu tracțiune integrală din ofertă curentă Duster (1,2 litri, 130 CP, manuală în șase trepte). În ceea ce privește nivelul de echipare, Dacia spune că poți comanda pachetul Adventure pe oricare linie disponibilă, iar în cazul versiunii cu integrală asta înseamnă echipările Expression, Extreme și Journey. Cu alte cuvinte un preț de pornire de 26.950 de euro (Duster 4×4 în echipare Expression și pachetul Adventure).

Cât de interesant e Duster Adventure?

N-o să încep primul cu părerile de după tura de 12 kilometri prin pădurile și golul alpin de lângă Rânca, ci o să-i las pe Sébastien Loeb și Cristina Gutiérrez s-o facă.

Cred că e un compromis bun. Cu siguranță poți urca în mai multe locuri cu un 4×4 adevărat, dar atunci nu mai ai același confort în interior. E o mașină pe care o poți folosi în oraș […] mergi la cumpărături și o conduci ca pe o mașină normală, dar poate merge chiar și prin păduri și pe niște drumuri dificile. Deci cred că-i un compromis bun.

Sébastien Loeb la finalul traseului cu Duster Adventure.

Am condus Duster anul trecut chiar înainte de testul cu Sandrider și pot spune că e o diferență mare față de ce oferă mașina de serie [n.r. un Duster fără pachet Adventure]. Suspensia este, în special, foarte impresionantă, pentru că într-o mașină normală atingi cu podeaua multe lucruri, plus că este și mai confortabilă.

Cristina Gutiérrez la finalul traseului cu Duster Adventure.

Cât despre părerea mea? Știam că Duster știe cu joaca pe drumuri forestiere și ușor desfundate, dar nu-l credeam atât de vânos. Traseul pregătit – ca să știți cum s-au desfășurat lucrurile – a inclus următoarele: o bucată de asfalt, o porțiune de drum forestier (destul de denivelat) o porțiune cu pietre/bolovani, vreo două rampe serioase, o traversare de pârâu și o zonă aproape plată de gol alpin (au existat niște săritori interesante, dar cred că nici Sandrider nu le-ar fi luat în plin). Variat, greuț, tehnic și pe alocuri rapid. Și n-a fost o clipă în care Duster (cu Pablo Moreno la volan) să-mi fi dat emoții. Ca să închei: dacă ai de gând să-ți iei un Duster și să-l plimbi mai mult prin afara asfaltului, cred că cei 5.000 de euro în plus pe care îi plătești pentru pachetul Adventure sunt justificați excelent. Și nu, n-o să-ți recomand să faci asta în altă parte (sunt destule garaje care pot să instaleze kituri de off-road) pentru că aici intervin aspecte ale contractului comercial. Totodată, Dacia oferă garanție pe pachetul Adventure (3 ani în limita a 100.000 de kilometri).

Față în față cu echipajul Cristina Gutiérrez – Pablo Moreno

Pentru mine, evenimentul ăsta a fost important din două motive. Primul ar fi acela că-mi doream mult să stau de vorbă cu un copilot care participă la Dakar. Nu știu dacă v-am mai zis, dar visul meu ar fi să fac o ediție de Dakar Classic – da, știu, nu-i chiar același fel de pește cu ce se întâmplă în competiția principală, dar chiar și așa tot e pe bucket listul meu.

Al doilea motiv ar fi acela că aveam ocazia s-o văd și s-o ascult pe Cristina Gutiérrez, una dintre cel mai bine cotate femei pilot (deși nu-mi place deloc segregarea asta pe genuri) din acest moment. Ca să fiu și mai sincer, cu Sébastien Loeb mi-am mai intersectat calea de vreo câteva ori, pe vremea când concura în defunctul WTCC, dar și când și-a trecut în cont a opta victorie în Raliul Monte Carlo. Se întâmpla în 2022, anul în care, în premieră, mașinile de top din Campionatul Mondial de Raliuri au pășit în era hibridă. Atunci, francezul (de 9 ori campion în WRC) și-a trecut în cont victoria de Mondial cu numărul 80 din carieră și a devenit cel mai în vârstă pilot câștigător de etapă de WRC. Ca să închei povestea de acum trei ani vă mai zic următoarele: Loeb a făcut echipaj cu Isabelle Galmiche, o profesoară de matematică (wink, wink,) în vârstă de 50 de ani, proaspăt debutantă în WRC. Așadar, victoria echipajului Loeb – Galmiche a bifat alte două borne interesante: cel mai în vârstă cuplu care câștigă o etapă de Campionat Mondial și prima victorie a unei femei în WRC după o pauză de 25 de ani. Am încheiat.

Și-acum o să revin la Cristina Gutiérrez și la cele câteva întrebări la care mi-a răspuns, dar nu înainte de a-i face și o scurtă descriere a palmaresului sportiv. Numele Cristinei e strâns legat de competițiile de cross-country. A luat parte în nouă ediții ale Raliului Dakar (între 2017 și 2025), și a câștigat World Cup la Cross-Country Rallies (categoria T3) în 2021. Totodată, Cristina Gutierrez a câștigat Dakarul (da, da, a câștigat o categorie din Dakar) în 2024 la categoria Challenger (T3).

AUTOCRITICA: Ești una dintre cele mai apreciate și valoroase femei din motorsport în acest moment, ce le transmiți tinerelor care vor să meargă pe calea asta? Știu că pare un clișeu, dar în același timp știu că e important la nivel mental ca ele să aibă un lucru palpabil după care să se ghideze.

CRISTINA GUTIÉRREZ: Cum am mai zis-o, ar trebui să știe că uneori viața e dură și că sunt momente în care trebuie să lupți cu unele comentarii/preconcepții. Iar acest tip de comentarii n-ar trebui să te afecteze. Doar că nu-i chiar atât de simplu de pus în practică pentru că nu-ți poți alege momentul în care să te lași afectat. Iar din acest motiv, spun că-i foarte importantă să ai un grup de oameni apropiați în jurul tău, familie, prieteni sau cineva care te motivează, care să-ți ofere suport în momentele grele și care să te ajute să ai încredere în tine. Pentru că lucrul ăsta o să te facă mai puternic în fața acelor preconcepții. Și e important pentru ele să știe la ce visează și să lupte pentru asta chiar și atunci când primesc comentarii negative. E visul lor și trebuie să lupte pentru el.

***

Și înainte de a sosi în echipa Sandriders, Cristina Gutiérrez a lucrat împreună cu Sébastien Loeb. Cei doi au împărțit mașina de Extreme E a echipei lui Lewis Hamilton.

***

Cum a fost să lucrezi cu Lewis Hamilton?

A fost plăcut, doar că a era foarte dificil să-l văd, uneori din cauza calendarului nebun pe care îl avea de respectat în Formula 1. Dar ne suna mereu și era foarte, foarte aproape de noi, în special în primul an. Apoi, Extreme E s-a oprit.

Descrie Dacia Sandrider în cât mai puține cuvinte.

Sandrider e o bestie. E ca un tanc. Și pentru că e prima dată când conduc o mașină de T1+ nu m-am așteptat să văd limite atât de înalte. Mă refer la faptul că poate străbate orice tip de teren, pietre, nisip, orice. E și plăcută de condus și e și confortabilă.

Care e obiectivul tău cu echipa Dacia Sandriders: victorie de etapă în Dakar, victorie generală sau victorie în altă cursă de rally-raid?

Scopul meu este să fiu cea mai bună versiune a mea, să dau tot ce am mai bun. Încerc să mă bucur, pentru că în primul rând trebuie să te bucuri, și apoi pot spune că putem lupta pentru victorie, mai ales că acum Dakarul e o chestiune de constanță și inteligență. […] Nu știu dacă într-o bună zi voi putea câștiga Dakarul, vezi și tu că Sébastien, unul dintre cei mai buni piloți din lume din toate timpurile, încă încearcă să o facă. Deci nu-i neapărat o chestiune care ține de faptul că ești rapid și că vei câștiga, nu, e o treabă care ține de multe lucruri pentru a reuși. Așa că vom vedea, dar cu sigurață voi fi cea mai bună versiune a mea.

Fanii Dakar probabil că au observat după primele zile din ediția din acest an că rolul tău în echipă s-a transformat într-unul de asistență rapidă. Cât de important e pentru un echipaj să știe că undeva la câteva minute în spate e un coechipier care poate să renunțe la părți ale mașinii doar ca el să-și conserve avantajul în clasamentul general?

Da, e foarte important. Nu-mi amintesc niciun echipaj care să fi câștigat fără ajutorul coechipierilor, așa că e foarte important [n.r. și pentru public] să înțelegem tipul de cursă pe care îl facem, mai ales în Dakar. Dacă știi că cineva e în spatele tău cu mai multe piese sau mai multe scule poți fi mai relaxat […] Pentru mine a fost o provocare pentru că uneori concuram fără anvelope de schimb, pentru că le dădusem, sau aveam mai multe scule, deci mai multă greutate. Așa că și pentru mine a fost o bună oportunitatea de a învăța, de a înțelege, de a fi mai relaxată și de mă concentra pe muncă.

În 2021 ai câștigat prima etapă de Dakar din carieră, iar pandemia reprezentată o mare problemă atunci. Crezi că ai avut mai multe de câștigat după rezultatul de atunci comparativ cu victoria din 2024 la T3? Sunt curios dacă momentul este mai important decât rezultatul în sine.

Cred că fiecare moment e important pentru că, de exemplu, acea victorie din 2021 mi-a dat multă încredere. Am ajuns la final, am câștigat prima etapă și nu-mi venea să cred. Nu mai condusesem niciodată acel tip de mașină, eram prima dată în echipa Red Bull și aveam multă presiune asupra mea. Și atunci am știut că, ok, pot s-o fac. De asemenea, victoria de Dakar din 2024 mi-a dat multă încredere, deja semnasem cu Dacia, așa că nu aveau nevoie [n.r. de o confirmare prin rezultat]…Ok, fata asta a câștigat Dakar, așa că vom merge cu ea. Nu, n-au avut nevoie de asta, iar lucrul acesta îmi dă și mai multă încredere.

***

Am amintit în intertitlu și de Pablo Moreno, coechipierul Cristinei. Cum evenimentul a fost de așa natură încât nu i-am prins pe amândoi la un loc, norocul a făcut (la propriu, întrucât am tras bilețele cu numele celui care avea să ne plimbe cu Duster Adventure pe traseul de lângă Rânca) ca Pablo Moreno să fie cel în dreapta căruia am urcat. Și-am profitat de moment să aflu cum gândește un copilot care concurează în cross-country și în Dakar. Mi-a spus că-i foarte importantă pregătirea mentală, că trebuie să treci cât mai repede peste o greșeală – indiferent că-i una majoră sau că-i doar o mică eroare de interpretare a navigației, de exemplu – mi-a povestit despre jobul lui de zi cu zi – Pablo e mecanic cu acte în regulă, poate și de-aia are un mic avantaj în fața altor copiloți, părerea mea – dar și despre cât e de complicat să te pregătești pentru un rally-raid. Pentru cine nu știe, de exemplu, roadbook-urile în acest fel de competiții se primesc cu câteva minute înaintea startului, deci nu există sesiuni de recunoașteri sau dictare pentru piloți, iar asta înseamnă că tot ce poți face pentru a te pregăti este să iei roadbook-urile mai vechi și să le tocești până îți formezi un vocabular adecvat pentru pilotul în dreapta căruia stai. Iar asta e doar o parte din ce are de făcut un copilot în mașină și nu numai.

Și în timp ce Dusterul Adventure își făcea de cap prin zona golului alpin de la Rânca am avut o mică tresărire, un mic imbold simțit în stima de sine: Pablo și cu mine vorbeam aceeași limbă, chiar dacă el citește Danger 3, iar eu Triple Caution, chiar dacă el concurează în Dakar, iar eu mi-am făcut ucenicia prin raliuri de regularitate.

***

Pentru două dintre echipajele Sandrider – Nasser Al-Attiyah/Edouard Boulanger și Sébastien Loeb/Fabian Lurquin – urmează o nouă etapă în Mondialul de Rally-Raid: South African Safari Rally, o etapă nou apărută în calendar, care a început în 19 mai și se va încheia în sâmbătă, 24 mai. Nasser Al-Attiyah vine după o victorie în Abu Dhabi Desert Challenge și este, în acest moment, liderul clasamentului general în W2RC.

Bonne chance, Sandriders (că tot a fost franceza la modă zilele astea).