Test drive: Volvo XC60 T8 PHEV facelift

Încărcat de

Volvo XC60 are, în teorie, zero lucruri de demonstrat. Și cum ne-a fost alături ca Safety Car în EUROCHARGE, pe mai bine de 5.000 km, am zis să vedem ce poate cel mai bine vândut Volvo din toate timpurile.

Volvo XC60: care-i treaba cu mașina asta?

XC60 e calea de mijloc a celor care vor un SUV (Volvo), așezat strategic între XC40 și XC90. Modelul în sine există din 2008, de când Volvo l-a arătat lumii la Geneva. XC60 e derivat dintr-un concept cu același nume, dezvelit cu un an înainte, la Detroit.

Prima generație a stat pe piață multicel, raportat la standardul actual, până în 2017, când a fost înlocuită (tot la Geneva) cu a doua, cea actuală, dezvoltată sub tutela grupului Geely. La baza (pe atunci) noului XC60 a stat platforma SPA (Scalable Product Architecture), împărțită cu S90, V90, V60 și XC90.

Primul facelift a venit în 2021, urmat de un al doilea, în 2025. Ajungem astfel la subiectul propoziției: Volvo XC60 T8 (adică plug-in hybrid), în echipare Ultra. Printre altele, și Safety Car în EUROCHARGE by Schaeffler, dacă vă întrebați de unde vine colantarea.

De ce se lansează acum?

Cum am spus mai sus, vorbim de un facelift, al doilea primit de a actuala generație XC60.

Lucruri de reținut față de modelul dinainte de facelift?

Exteriorul este modificat subtil de al doilea facelift, în principal în partea frontală, adusă mai aproape de estetica lui XC90 (aflat la rându-i la al doilea facelift, care-l menține în viață în paralel cu electricul EX90). Vezi grila frontală și blocurile optice cu sticlă fumurie.

Marea modificare vine la interior, în zona de tehnologie, cu un ecran central de 11,2 inchi, așezat pe verticală, sub care lucrează platforma Google Android Automotive (ca la EX30, EX90 și XC90) și un procesor Qualcomm Snapdragon.

Atenție a primit și ecranul care joacă rolul instrumentarului de bord, iar dacă tot am adus în discuție redesenări și rafinări, putem include volanul, bordul, o zonă nouă de încărcare prin inducție, suporturi de pahare regândite și o mai bună organizare a spațiului de depozitare din cotiera centrală.

Cu ce alte modele împarte platforma tehnică și de ce iese în evidență Volvo XC60 în familie?

SPA este arhitectura de sub XC60, regăsită și la baza fraților pe care i-am menționat deja c\teva paragrafe mai sus. Fără doar și poate, XC60 iese în evidență prin faptul că ia calea de mijloc, aceea care încearcă să ofere câte ceva din cât mai multe lumi. Și îi și iese, având în vedere că cei mai mulți clienți Volvo aleg un XC60.

Care sunt ceilalți rivali direcți de pe piață?

XC60 țintește spre nume ca BMW X3, Mercedes-Benz GLC, Audi Q5.

Cât costă? Cum stă la preț versus principalii concurenți?

Dacă vrei un XC60 PHEV, ai următoarele opțiuni: XC60 T6 AWD Plug-in Hybrid (350 CP), cu preț de pornire de la 74.786 de euro și XC60 Black Edition, care vine doar în versiune T8 AWD Plug-in Hybrid (455 CP) și doar cu echiparea Ultra, pentru un preț de pornire de 86.744 de euro.

Concurenții oferă următoarele:

BMW X3 30e xDrive PHEV (299 CP) pleacă de la 64.554 de euro – este totodată și singura versiune PHEV pe care BMW o oferă pentru X3.

Audi Q5 TFSI 50 e-hybrid PHEV (299 CP) pornește de la 66.601 euro, însă aceasta este versiunea mai puțin potentă. Mai există o treaptă superioară, numită Q5 TFSI 55 e-hybrid (367 CP), care pornește de la 92.723 de euro.

La Mercedes-Benz, gama GLC PHEV arată în felul următor: GLC 300 e 4Matic (204 CP + 156 CP) pleacă de la 73.610 euro, în vreme ce GLC 400 e 4Matic (252 CP + 156 CP) pornește de la 76.490 de euro.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Mașina la care fac referire în acest test este un XC60 T8 Plug-in Hybrid în echipare Ultra plus alte câteva dotări opționale. Din punctul meu de vedere, aș putea trăi bine-mersi cu un XC60 B5 AWD Mild Hybrid (250 CP).

Legat de ce-am testat: puterea totală a sistemului (310 CP termic + 143 CP electric) este de 455 CP, în vreme ce cuplul maxim atinge, în anumite condiții, 709 Nm (400 Nm termic + 309 Nm electric), resurse gestionate de o transmisie automată cu 8 rapoarte. Un al doilea motor electric, de mici dimensiuni, este integrat în transmisie. Coordonatele termicului rămân ca la orice Volvo non-electric: 2 litri (1969 cc), 4 cilindri, turbo.

Tracțiunea integrală (eAWD) este oferită de plasarea motorului electric principal pe puntea spate, ca parte a unei unități numită ERAD (Electric Rear Axle Drive), care integrează un diferențial, o transmisie cu o singură treaptă și un ambreiaj.

Șarja de la 0 la 100 km/h durează 4,9 secunde, viteza maximă este limitată la 180 km/h (cum știm deja că se aplică pentru toate modelele Volvo). În ecuație intră și o baterie de 14,7 kWh (capacitate netă), care în teorie poate asigura o autonomie pur electrică de cel mult 80 km.

Cum ți se pare designul exterior?

Faceliftul îl mai rafinează pe ici pe colo, nu zic nu. În rest, XC60 rămâne genul de model care arată bine (pentru un SUV). Poate mai important e faptul că XC60 este ușor de identificat drept un Volvo contemporan, inclusiv raportat la restul gamei. Adică e de ajuns să dai ochii cu luminile de zi și vei ști 100% că ai în față un Volvo.

Cât consumă pe bune (și ce autonomie are)?

Pe toată durata proiectului EUROCHARGE, adică vreo 5.000 de kilometri cu drumuri de toate felurile (inclusiv zile pline cu pasuri montane și autostradă, sau orice alte combinații vă trec prin cap), mașina nu a fost încărcată. Am optat, așadar, pentru scenariul cel mai solicitant (dar și cel mai comun pe la noi), în care proprietarul nu încarcă bateria și rulează doar pe combustibil fosil.

Da, pe coborârile din Alpi, sistemul a recuperat energie și au fost ocazii în care bateria s-a încărcat până aproape de jumătate, echivalentul a 26-27 km de autonomie pur electrică.

Apropo, am preluat mașina cu bateria încărcată complet și mi-au trebuit vreo 60 km până la descărcare, deși Volvo propune o valoare teoretică de 80 km. Și o mențiune aici: orice i-ai face, bateria mai păstrează o rezervă mică de energie, adică nu poate fi descărcată complet (lucru evidențiat și de grafica din instrumentarul de bord). Acea energie este folosită, la nevoie, pentru un boost suplimentar în timpul accelerărilor mai puternice.

Așadar, am predat mașina cu un consum mediu real de 7,9 l/100 km. Rezervorul de combustibil are un volum de 71 l, ceea ce înseamnă că fără intervențiile bateriei, un plin de benzină asigură o autonomie reală de aproximativ 880 de kilometri. Încă o mențiune: portbagajul a fost plin ochi cu bagaje și echipamente foto video, am fost trei persoane în mașină pe toată durata turului și un loc al banchetei din spate a fost, de asemenea, ocupat de bagaje.

Cum sunt materialele și calitatea asamblării la interior?

Vizual, interiorul lui XC60 arată bine, mai ales în echiparea de vârf pe care am avut-o eu la dispoziție. Nimic de zis, stilul scandinavo-minimalist are în continuare farmecul său. Există însă unele scăpări în ceea ce privește calitatea, dar ele apar în zone pe care nu le vezi zilnic – o tactică regăsită și la rivali.

Și mai există și lacune în asamblare, în sensul că pe denivelări și asfalt prost, interiorul scoate unele sunete specifice. Ceva mai enervant (și posibil localizat doar în cazul modelului de față) pe tot traseul: elementul decorativ care imită lemnul de pe consola centrală (imediat sub ecranul central și cele două prize de aer care îl flanchează) bârâia și bâzâia indiferent de viteză și de calitatea suprafeței pe care rulam, iar singurul remediu (pe termen foarte scurt, deci inutil) era ca pasagerul din dreapta să apese cu degetul pe acel ornament. Da, e posibil să fi fost o problemă doar la mașina asta, cine știe.

A, da, și plasticul negru lucios de pe tunelul median s-a umplut de urme de degete după câteva ore pe drum.

Spațiu interior: câți pasageri încap pe bune în mașină și cum stă la spațiile de depozitare?

Dacă pe bune înseamnă în condiții optime de confort, aș spune 4 adulți. Bancheta din spate e oricum profilată în așa fel încât să mimeze două scaune și jumătate, dar la nevoie, poți strecura și un alt treilea pasager pe mini-locul din mijloc, pe distanțe scurte. Sau poate un copil/adolescent pe distanțe mai lungi.

Spațiile de depozitare sunt suficiente, chiar generoase. Cum spuneam, noi am fost trei adulți în mașină și ne-am găsit loc pentru toate nimicurile, apele, suvenirurile, portofelele și așa mai departe.

Sistemul multimedia: lucruri bune, lucruri proaste?

Noul sistem multimedia – și aici mă refer la ecranul tactil central este net superior celui de dinainte. Pentru a evita redesenarea întregului bord, Volvo l-a poziționat în stil floating, adică acesta nu mai este integrat în panoul central, ci așezat ca pe un suport. Din punctul meu de vedere, totul s-a mișcat fără scăpări sau întârzieri, deși e nevoie să spun că în majoritatea timpului, pe ecran a rulat în Apple CarPlay (telefonul s-a conectat fără erori, din prima încercare).

Un minus ar fi acela că există momente în care ecranul se încălzește destul de tare, la modul că e de ajuns o atingere simplă cu degetul pe suprafața tactilă pentru a simți că aceasta s-a încins.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Până la 70-80 km/h, XC60 T8 PHEV este senzațional de confortabil din toate punctele de vedere. Suspensia pneumatică este foarte competentă, ridurile din asfalt sunt pulverizate până să-ți ajungă ție pe spate și șezut și per total, te simți ca pe un covor plutitor, treptele se schimbă fantomatic, schimbul de ture dintre motorul termic și cel electric este greu de perceput. O feerie.

Singurele momente care rup acalmia apar la trecerile peste denivelări grosolane (salut, linii de tramvai din București, șanțuri astupate de Dorei și canalizări ieșite din asfalt ca popândăii în stepă). În fine, aici aș arăta mai mult cu degetul spre jantele mari (21 de inchi).

De la 80 km/h în sus, mai ales dacă apar viraje pe care le poți lua în viteză (nu sportiv, atenție), intervine ruliul. De la 90 km/h în sus, apare zgomotul produs de curentul de aer care trece peste și pe lângă caroserie. Direcția este oricum anesteziată și ușoară, indiferent de situație.

Dacă apare scenariul în care ai nevoie s-o calci sau pur și simplu vrei să te bucuri de drum… mult succes să poți extrage cei 455 CP din cele două motoare cu ajutorul transmisiei. N-ai să poți, fiindcă nu ți s-au pus la îndemână mijloacele necesare: toate reglajele acesteia resping orice idee de efervescență dinamică – și să nu uităm ce valori de putere și cuplu ai la dispoziție – iar ca senzație experimentată, mașina se simte greoaie – cu bagaje sau fără.

Ce vreau să spun e că resurse sunt, magazia e plină, dar o modalitate eficientă de a le prelua și administra… nu prea, din moment inginerii s-au preocupat doar de variabila confort. Deh, așa le-au dictat cerințele de mai sus.

Așa că: în cazul în care puterea trecută în fișa tehnică îți face ochii să sticlească (lucru absolut normal), așteaptă-te la puseuri mai satisfăcătoare în linie dreaptă, cu o doză de tangaj. În rest, dacă vrei să iei în piept un drum virajat, transmisia va fi cea mai mare ancoră, probabil urmată de cele două tone și 93 de kilograme indicate de cântar.

Altfel, XC60 e un foarte bun cruiser, o mașină de mers relaxat la drum întins, dar și prin oraș, dacă încarci bateria cât mai des și te bucuri de liniștea și fluiditatea motorul electric. La nevoie, XC60 poate înfuleca mulți kilometri, cu sutele chiar, fără să-ți taxeze nivelul de energie sau de concentrare, context în care puterea și cuplul iau un rol predominant de steroizi pentru ego. De unde și tendința mea expusă mai sus spre un XC60 benzină mild-hybrid.

Cât de sigură e? A testat-o Euro NCAP?

Zici Volvo și deschizi o cutie a Pandorei plină de sisteme, proiecte, demersuri și abordări ale subiectului siguranță.

Euro NCAP a testat a doua generație Volvo XC60 în 2017. Rezultatul a fost de 5 stele, cu note foarte bune pentru protecția pasagerilor adulți (98%) și eficiența sistemelor de siguranță active și pasive (95%). Notă mare a luat și nivelul de protecția al ocupanților copii (87%), în timp ce protecția participanților vulnerabili la trafic a fost evaluată la 76%.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Nimic în mod special. Mi-a plăcut mult cum merge mașina în anumite momente, cât de serenă poate fi atmosfera de la interior, piperată exact cât trebuie, la cerere, de sistemul audio.

Ce-i lipsește?

Culmea…mai puțină putere. Am să tot repet asta. Și tot culmea… o versiune electrică (EX60 va veni în 2026, fiți pe fază), o pânză mult mai adecvată pe care XC60 își poate picta personalitatea.

Un lucru care face ca mașina asta să fie unică și să iasă în evidență?

E o rețetă testată care a și confirmat prin vânzări și popularitate. Dacă vreți exprimare mai plastică, cred că unicitatea vine din cum te poate îndemna să te relaxezi la volan și să mai admiri și peisajul.

Liber la criticat: ai mână liberă să îmbunătățești un lucru. Ce schimbi?

Pentru mine, sistemul plug-in hybrid, mai exact resursele sale, pică în categoria overkill raportat la personalitatea mașinii. Poate lucrurile stau alfel în cazul lui T6, pe care nu l-am testat încă. Dar în momentul de față, aș merge ferm pe benzină mild-hybrid.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ai nevoie de spațiu, confort și zen în viața ta de la volan.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ai chiar și cele mai mici așteptări legate de sportivitate.

Completează spațiile punctate: mașina asta va fi un succes dacă…

Deja e, din perspectiva celor care aleg un Volvo.

Peste 10 ani, vom vorbi despre mașina asta ca despre modelul care…

…a devenit cel mai bine vândut Volvo din istorie.

De fapt, putem vorbim chiar acum despre această realizare, fiindcă XC60 e cel mai vândut Volvo produs vreodată (cu peste 2,7 milioane de exemplare ajunse la clienți), după ce l-a detronat pe sacrul 240 (produs în 2.685.171 de unități).

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Te duce departe, în liniște.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Volvo

Volvo XC60 facelift

2.0 T8 PHEV ULT BLACK ED RECHARGE AT AWD

de la 85.310 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid
Sursă principală energie
Electric
Sursă secundară energie
Benzină
Putere maximă sistem
455 CP
Cuplu maxim sistem
709 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1969 cmc
Putere maximă
310/228 CP/kW
Cuplu maxim
400 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
146 CP
Cuplu maxim electric
309 Nm
Baterie
Capacitate brută
18.80 kWh
Putere maximă încărcare AC
6.4 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
4.9 s
Viteză maximă
180 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
18,9 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4708 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1902 mm
Înălțime
1656 mm
Ampatament
2865 mm
Volum portbagaj
468 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1395 litri
Masa proprie
2198 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
85.310
Preț mașină testată
97.662 €