Test drive: Renault Captur E-Tech full-hybrid facelift

Deși la prima vedere ai putea crede că francezii au pus la copt o nouă generație, Renault Captur a trecut printr-o revizie estetico-tehnologică. Sau facelift, cum i se mai spune. Așa că l-am scos la plimbare.

Cine este și ce vrea Renault Captur facelift de la noi?

Din moment ce gama Renault se schimbă rapid la față, Captur a primit un facelift care ține pasul cu evoluția fraților. Chiar dacă n-ar fi fost vorba doar de aspect, un model vândut în 2 milioane de exemplare de la debut merită atenția oricărui producător.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Aș zice că-s mai degrabă două semnificative și una semi-importantă. 

Privit din față, Captur facelift are stofă de model complet nou (așa cum îl și recomandă comunicatele francezilor). Ei bine, platforma e aceeași, la fel și motorizările, dar să-i dăm Cezarului ce-i al Cezarului: tratamentul estetic este curajos și radical în același timp.

A doua noutate vine din partea sistemului multimedia OpenR Link, care rulează pe Google Android Automotive 12. Pe lângă faptul că niciun SUV de segment B nu are această tehnologie în traistă, OpenR Link funcționează impecabil (povestesc ceva mai jos).

Și nu în ultimul rând, Captur facelift poate fi comandat în echiparea (de top) Esprit Alpine – cea pe care am și testat-o – în combinație cu sistemul full-hybrid E-Tech 145.

Ce concurenți are pe piața din România?

Rivali la general, o puzderie: Hyundai Kona/Bayon, Ford Puma, Kia Stonic, Nissan Juke, Peugeot 2008, Skoda Kamiq, Volkswagen T-Cross, Seat Arona, Opel Mokka, Toyota Yaris Cross. Și lista poate continua.

Rivali exclusiv full-hybrid: Toyota Yaris Cross, Kona Hybrid, Kia Niro. Cam pe aici joacă Renault Captur E-Tech.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Am testat un Captur E-Tech 145, dar numele merită explicat mai pe îndelete.

Sistemul full-hybrid propus de Renault include un motor termic (1,6 litri, benzină, aspirat, 4 cilindri) și două motoare electrice, dintre care doar unul trimite energie roților din față (celălalt are rol de starter/generator). De unul singur, motorul termic produce 94 de cai-putere, în vreme ce electricul produce 36 kW, adică 49 de cai-putere. În total, ți se pun la dispoziție 145 de cai-putere și 250 Newtoni-metru.

De-acum celebra transmisie multimodală de la Renault este prezentă în sistem. Aceasta are 2 trepte care controlează motorul electric și 4 trepte pentru motorul termic. În ecuația există și o baterie Li-ion de capacitate mică (1,2 kWh).

Fără să fi mers cu alte motorizări, pot spune că o recomand fix pe aceasta, din mai multe considerente pe care le voi dezvolta în continuare.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Aici facem cunoștință cu primul motiv pentru care recomand versiunea E-Tech full-hybrid: consumul. Testul a însumat cam 500 de kilometri de drum, împărțiți între autostradă, DN și oraș, într-o zi foarte călduroasă, în care climatizarea a fost titulară incontestabilă. 

Cu toate astea, consumul real s-a stabilizat la 6,6 l/100 km, chiar dacă o jumătate din drum a fost parcursă în modul Sport – acesta mai domolește din ezitările cutiei și, ușor contraintuitiv, aduce mai multă fluență și deci extra confort în deplasare. Pentru referință, consumul anunțat de francezi e de 4,7-4,9 l/100 km.

Rezervorul de benzină are 48 de litri, deci la o împărțire simplă, aflăm că în condiții cât se poate de reale, Renault Captur E-Tech full-hybrid poate rula, cu un plin, cam 700, 700 și ceva de kilometri.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Nu vă gândiți că Renault Captur poate fi un hot-hatch, deși în echipare Esprit Alpine poate arăta ca unul. Nici pe departe – deși plecările de pe loc au oarece zvâc până pe la 50-60 km/h, fiindcă în mare parte sunt realizate pur electric (idem pentru mersul cu spatele). Chiar și așa, timpul pentru 0-100 km/h e mărturie a ceea ce v-am pus mai sus: 10,6 secunde spre o viteză maximă de 170 km/h.

Dar nu despre asta e vorba la Captur. Accentul pică pe confort, pe un set de amortizoare noi pentru modelele E-Tech și, în general, pe o suplețe în deplasare, completată de lipsa smuciturilor în majoritatea timpului – Captur E-Tech poate rula cam 80% din timp doar electric în oraș, în funcție de cât de bine ți-ai uns glezna dreaptă. Există și ceva recuperare regenerativă (pui selectorul în poziția B), dar e mai degrabă discretă.

Apropo de gleznă – ai nevoie de ceva timp pentru a învăța transmisia. Dacă vrei răspuns de dublu-ambreiaj sau ultimul răcnet de convertizor de cuplu, te voi dezamăgi. Mă rog, nu eu, ci sistemul hibrid, care se va pierde rapid printre rapoartele de viteză. Dacă îi prinzi modul de funcționare și nu te interesează deloc partea de dinamică, te vei bucura de o mașină confortabilă care consumă puțin.

Altfel, direcția e foarte moale și masiv anesteziată, suspensia lasă loc de ceva ruliu, dar e cumva normal. Nu că ar conta prea mult în imaginea generală a ceea ce se vrea Captur, care nu e vreo icoană a dinamismului. Unde mai pui că unii preferă pur și simplu lejeritatea adusă de o direcție domoală – mai ales prin orașul strâmt și întortocheat.

A, da, și jantele de 19 inchi incluse în echiparea Esprit Alpine o fac destul de zgomotoasă pe denivelări scurte, dar pronunțate. Aș zice că jantele mai mici sunt mai în ton cu ce vrea să fie Captur.

Destul de plăcut și la drum lung acest Captur, cu excepția a două puncte: insonorizarea nu-i grozavă deloc, iar luneta îngustă reduce simțitor (pe alocuri enervant) vizibilitatea.

Cum ți se pare designul exterior?

Captur are acum o identitate care-l plasează mai aproape de noua gamă Renault și per total arată bine, fără să debordeze de frumusețe.

Cum sunt materialele la interior?

Comme ci, comme ça. E foarte ușor să-ți ia ochii echiparea Esprit Alpine, dar dacă examinezi mai atent interiorul, vei da și de zone cu plastic care nu sună neapărat melodios sau de suprafețe neșlefuite. 

N-am să înțeleg, în schimb, obsesia pe care o are Renault pentru înghesuirea cât mai multor sateliți pe coloana de direcție. O au și modelele mai noi, vezi Renault 5, deci probabil că doar eu mă plâng de asta.

Aspectul pozitiv pe partea de calitate vine din asamblarea cu simț de răspundere, deci chiar și fără echiparea de top, Captur e bine închegat.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Aș zice un 8, prin prisma faptului că există spații în care micile obiecte pe care le folosești zilnic pot fi depozitate fără probleme – portofele, telefoane mobile, chei, sticle cu lichide (dar nu mai mari de 0,5 litri).

Portbagajul are un volum de 348 de litri cu bancheta împinsă la maxim în spate. Dacă tragi bancheta în față până în poziția terminală, volumul crește la 480 de litri, iar dacă o rabatezi, ajungi la 1.458. Aceste dimensiuni sunt valabile doar pentru Captur E-Tech și sunt mai mici decât în cazul celorlalte motorizări. Motivul e simplu: spațiul e „înfulecat” de măruntaiele sistemului hibrid.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Cam 4 (2 adulți plus 2 copii), cu bagaje decente. Sau 2 adulți, cu bagaje cât pentru o vacanță de 7-14 zile. Sau 4 adulți, dar pe distanțe scurte – bancheta nu-i cel mai generos loc pentru picioare și cap.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Renault Captur a fost în 2019 la Euro NCAP, când încă era în faza de pre-facelift. Având în vedere că platforma pe care stă Captur facelift e identică, putem folosi ca reper rezultatele de atunci (și cele 5 stele).

Protecția ocupanților adulți: 96%

Protecția ocupanților copii: 83%

Protecția participanților la trafic din categorii vulnerabile: 75%

Sisteme de siguranță activă și pasivă: 74%

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Clar sistemul de infotainment OpenR Link: arată foarte bine, se mișcă și mai bine și e pur și simplu foarte ușor de utilizat. Mi-au plăcut culorile, logica din meniu și faptul că ajungi repede la setările pe care vrei să le modifici. Plus că nu mai e nevoie să conectezi un telefon pentru acces la Google Maps – pur și simplu introduci destinația direct în aplicația Maps implementată în sistemul mașinii și ai pornit la drum.

Ecranul central (10,4 inchi) e așezat în poziție portrait – eu nu-s fan, dar nici nu pot spune că e un inconvenient major. În funcție de nivelul de echipare, instrumentarul de bord trece la rându-i în digital, cu o diagonală de 10,25 inchi.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Ceva mai multă organizare ergonomică la interior și o barieră mai bună împotriva zgomotelor din exterior.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Nu cred că ai nevoie neapărat de un Captur E-Tech în echipare Esprit Alpine. 

Da, e mai dichisită, mai arătoasă, dar dacă ai pe lista scurtă un Renault Captur, ceva îmi spune că artificiile și moțoneii te lasă rece. Cred, însă, că cea mai bună alegere când vine vorba de motorizare e acest full-hybrid.

Așadar, gama E-Tech full-hybrid 145 arată în felul următor:

Cel mai accesibil Captur E-Tech full-hybrid 145 vine în echipare Evolution și pleacă de la 24.190 de euro.

Calea de mijloc o reprezintă echiparea Techno, cu plecare de la 26.190 de euro, deci cu 2.000 de euro mai scumpă decât Evolution. De acești bani primești în plus aer condiționat automat, frână de parcare electronică și funcție Auto Hold, încărcare wireless (prin inducție) pentru smartphone, ștergătoare de parbriz cu senzori de ploaie, cruise control cu limitator de viteză și geamuri electrice față + spate, printre altele.

Vârful de gamă este reprezentat de Esprit Alpine, care pornește de la 29.290 de euro. Acesta plusează prin sistemul cruise control adaptiv cu funcție stop & go, senzori de parcare față, spate plus asistență la parcarea laterală, volan încălzit și instrumentar de bord de 10,3 inchi.

Dacă totuși vrei musai un Captur, dar bugetul te restricționează, e de reținut că cel mai accesibil model vine în echipare Evolution, cu două opțiuni sub capotă: motorul TCe 90 (90 de cai-putere, 160 Newtoni-metru, benzină) sau TCe 100 GPL (100 de cai-putere, 170 de Newtoni-metru). Ambele sunt legate de o manuală cu 6 trepte.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Consumul mic aș zice, în primul rând, apoi pentru sistemul multimedia și pentru aspect. Asta nu înseamnă că cele trei motive se exclud unul pe celălalt.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

E zgomotos la drum lung și unele materiale lasă de dorit.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Finisez un pic partea de materiale (da, știu, asta va crește prețul) și mai antifonez habitaclul.  Ceva îmi spune că un model non-Esprit Alpine nu-i așa de dichisit la interior…

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei consum mic, un exterior plăcut și tehnologie peste media segmentului.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ai familie mare, dar te preocupă și ținuta de drum.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu.

Clientul perfect al mașinii?

Efectiv un om obișnuit, cu nevoi de mobilitate obișnuite, destul de cumpătat când vine vorba de achiziția unei mașini noi, dar care vrea musai tehnologie și eficiență (aka consum redus).

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

O mașină cu picioarele pe pământ pentru clienți așijderea. 

Fișa tehnică a mașinii

Logo Renault

Renault Captur

1.6 HEV E-TECH 145 ESPRIT ALPINE

de la 29.290 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
145 CP
Cuplu maxim sistem
255 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1598 cmc
Putere maximă
90/66 CP/kW
Cuplu maxim
148 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
1.26 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
10.6 s
Viteză maximă
170 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4239 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1797 mm
Înălțime
1575 mm
Ampatament
2639 mm
Volum portbagaj
348 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1459 litri
Masa proprie
1370 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
29.290