Test Drive: Noul Renault Clio Full-Hybrid

Renault Clio E-Tech Full Hybrid 160: design nou, tehnologie nouă, dar cu apucăturile unui amic pe care-l cunoști de o viață.

Renault Clio: care-i treaba cu mașina asta?

Oh là là, câte ar fi de spus aici. În primul rând, Clio este un model care compune identitatea Renault. În 1990, anul debutului, a avut dificila misiune de a-i sugera legendarul Renault 5 că ar fi cazul să iasă la pensie. Apoi, nu trebuie să ai un doctorat în design pentru a observa că prima generație Clio avea tușe, mai mult sau mai puțin discrete, de Renault 5. 

Renault Clio există în gama constructorului francez de 35 de ani, timp în care au fost comercializate peste 17 milioane unități pe parcursul a cinci generații. Dacă toate modelele produse ar forma un șir, acestea ar acoperi o distanță de 68.000 km, echivalentul a 1,7 ori circumferința planetei. Astăzi vorbim despre a șasea generație. 

De ce se lansează acum?

Aș putea spune că este un ghiont dat celor care inventează mașini pentru că au visat ei noaptea ce dorește piața. Mai elegant de atât nu am putut formula această mică concluzie introductivă. În timp ce alții inventează mașini și cheltuie bugete pentru a te convinge că tu ai nevoie de ce zic ei că ai nevoie, clientul european merge în showroom-uri și comandă un Renault Clio. Spre exemplu, anul acesta, hatchback-ul francez se ceartă pentru prima treaptă a podiumului cu Dacia Sandero.

Pentru mine, Clio este precum „metronomul” care se aude pe fundal în secvențele de pe planeta cu apă din Interstellar.

Lucruri de reținut față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Ce se poate vedea cu ochiul liber este faptul că a șasea generație propune un noul limbaj de design. Și se prea poate să vorbim despre un sâmbure estetic care va avea lăstari și pe alte modele Renault. Iar acest detaliu este nou pe firul epic Clio. 

Ce nu se poate vedea este că mașina are la bază aceeași platformă CMF-B, dar evident o evoluție a acesteia, iar în componența intră un procent mult mai mare de materiale reciclate. Noua generație va fi produs doar în Turcia la unitatea din Bursa.

Cu ce alte modele împarte platforma tehnică și de ce iese în evidență Renault Clio în familie?

Unul din pilonii grupului Renault este platforma CMF-B. În acest caz vorbim despre o evoluție a acesteia. Comparativ cu vechea generație Clio, noul model este mai lung cu 67 mm, mai lat cu 39 mm, ecartamentul față este mai mare cu 39 mm. Noul design aduce noi proporții, așa că acum vorbim despre o consolă față mai lungă cu 26 mm. Cât despre platforma CMF-B, o regăsim de la Captur și Symbioz până la Nissan Juke, derivatele cu siglă Mitsubishi și aproape toată gama Dacia.

Care sunt ceilalți rivali direcți de pe piață?

Segmentul B este extrem de populat. În cazul lui Clio, aș putea spune că are în primă fază de luptat intern: Dacia Sandero și, dacă privim spre alternativele electrice, Renault 4 și 5. Din grupul Stellantis voi arăta cu degetul spre un clasic, Peugeot 208, dar și spre noua Lancia Ypsilon. Din Asia aș dori să nominalizez Hyundai i20, Toyota Yaris și MG MG3. Închei lista cu doi „clasici”: Volkswagen Polo și Skoda Fabia.

Cât costă? Cum stă la preț versus principalii concurenți?

Cel mai ieftin Renault Clio, de nouă generație, costă 17.800 euro pentru echiparea evolution și motorizarea TCe 115. Pentru piața din România apare un nivel intermediar, evolution+ (ceva mai bine echipat, evident) disponibil exclusiv cu motorizarea TCe 115 și cu preț de pornire de 19.000 euro.

Nivelul de echipare techno devine accesibil de la 20.700 euro, și include același TCe 115. La această motorizare mai adaugi 1.400 euro dacă dorești cutie automată cu 6 trepte și dublu ambreiaj. Iar echiparea de top esprit Alpine pornește, pentru TCe 115, de la 23.850 euro.

Motorizarea E-Tech full hybrid 160 este disponibilă în echiparea evolution pentru 22.750 euro, techno costă 24.450 euro, iar esprit Alpine de la 26.200 euro.

Prețurile concurenților vizează doar versiunile cu motorizări termice (cu o singură excepție), pentru a nu genera confuzii, și nu includ eventualele discounturi. Peugeot 208 are un preț de bază de 20.450 euro și ajunge în echiparea de top la 27.600 euro. Pe Lancia Ypsilon am nominalizat-o doar pentru a-i pronunța numele. Marca nu este disponibilă în România, dar în cazul probabil al unei plimbări prin Europa, să știți că există, să nu vă sperie apariția ei prin peisaj. 

O soluție de buget o reprezintă Hyundai i20. Modelul este disponibil doar cu o singură motorizare, de un litru, costă de la 16.940 euro și ajunge în echipare superioară la 20.449 euro. 

Volkswagen Polo începe de la 21.000 de euro și poate ajunge, în funcție de motorizare și transmisie, până la 25.500 de euro (un litru, 115 CP, automată). Skoda Fabia pornește de la 17.028 euro și ajunge la 30.200 euro (în varianta specială Fabia 130 cu 177 CP). Cât despre MG3, pentru o motorizare termică plătești de la 18.811 euro și ajungi la 20.326 euro.

Dacia Sandero, cea mai recentă versiune a ei, cea cu facelift, are un preț de pornire de 15.490 de euro, pentru versiunea de bază, în timp ce vârful de gamă ajunge la 18.090 de euro.

Excepția despre care notam la începutul capitolului: Toyota Yaris are o motorizare full-hybrid în două versiuni de putere. Versiunea de bază costă 19.900 euro, iar vârful de gamă ajunge la 32.064 euro.

Clio nu este nici cea mai ieftină, dar nici cea mai scumpă variantă din segment, iar dacă privești lucrurile comparativ cu rivalii, descoperi că este undeva în media ofertelor.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Printr-o Portugalie măturată de o furtună soră cu un uragan, am stat la adăpostul unui Clio esprit Alpine E-Tech full hybrid 160. Vorbim despre noua motorizare full hybrid a grupului Renault, cea care a debutat pe Dacia Bigster. 

Puterea sistemului este de 160 CP și 265 Nm, iar dacă privim în detaliu descoperim următoarele:

  • Motor termic atmosferic de 1.8 litri care dezvoltă 110 CP și 172 Nm.
  • Motor electric de 50 CP și 205 Nm care asigură propulsie și recuperare de energie
  • Motor electric de 20 CP și 50 Nm care are rol de generator
  • Baterie cu o capacitate totală de 1.4 kWh
  • Tracțiune, cutie de viteze automată multimodală fără ambreiaj

Când vine vorba de recomandare, lucrurile se pot nuanța. Versiunea testată este extrem de eficientă, dar dacă ești rudă cu Excel-ul și cauți să vezi perioade de amortizare și alte puncte de genul, s-ar putea să găsești multă justificare în motorizarea Eco-G 120 CP, variantă care va fi lansată la jumătatea anului 2026.

Cum ți se pare designul exterior?

Este prima dată în istoria Renault Clio când o nouă versiune propune o ruptură atât de brutală ca imagine și stil față de generația din urmă. A șasea generație afișează o agresivitate, aș putea spune, nefirească pentru ce eram obișnuit să văd la o subcompactă franțuzească. Pe de altă parte, cred că este un punct de plecare senzațional de bun pentru estetica unui posibil Clio RS. Dar să lăsăm visele și să revenim la subiectul nostru. Menționam ceva mai sus modul în care au evoluat dimensiunile, iar detalii precum consola față mai mare au fost dictate de rațiuni aerodinamice. Fiecare gram de CO2 salvat contează. 

Noul design, pe lângă agresivitatea menționată, îmi lasă impresia că dorește să inducă și percepția de tehnologie de înaltă precizie investită în această „buburuză”. Este suficient să privești cât de elaborate sunt detaliile grupurilor optice față pentru a justifica și această perspectivă. În altă ordine de idei, când privesc linia laterală, am impresia că am în față un Ferrari Purosangue redus la dimensiuni de segment B.

Cât consumă pe bune (și ce autonomie are)?

Portugalia, în decembrie, poate fi bipolară. O primă zi de condus de la Lisabona spre tot ce are mai frumos în jurul său, Estoril, cu vreme de tricou, și un ocean atât de tulbure că aș fi stat să-l contemplu infinit. Totul s-a încheiat cu un consum mediu de 3,9 litri. Puțin mai bine decât comunică Renault. Pentru nivelul de echipare esprit Alpine constructorul anunță o valoare de 4 litri, iar pentru entry-levelul evolution este comunicat un consum mediu de 3,9 litri pentru 100 km rulați. Veți spune că m-am rătăcit în detalii, dar astăzi este din ce în ce mai important și ce se află după virgulă, nu doar înaintea ei.

A doua zi am văzut altă față a Portugaliei, una în care semafoarele se rugau de natură să fie lăsate la verticală. Pe același traseu am bifat la final un consum mediu de 4,5 litri. Eu aș da vina pe vântul extrem de puternic. 

În condițiile în care rezervorul are 39 litri, aș avea de raportat o autonomie între 850 și 1.000 km.

Cum sunt materialele și calitatea asamblării la interior?

Mi-aș fi dorit să văd un Clio și în echiparea de bază pentru o impresie onestă asupra materialelor de la interior. Echiparea esprit Alpine te alintă destul de mult. Ce nu vei realiza, chiar și în cazul acestei echipări, este cantitatea de materiale reciclate de la interior. Renault ne spune că 50% din structura bordului este fabricată din polimeri reciclați. În cazul versiunii testate, materialele textile Unial&Twinda sunt realizate în proporție de 92% din fibre reciclate. 

E plăcută ambianța interioară, sunt plăcute texturile materialelor, iar calitatea asamblării este sănătoasă. Subiectiv, deși la un 4 sau 5 nu am resimțit acest detaliu, în cazul lui Clio am perceput ușor firav selectorul cutiei de viteze amplasat la nivelul coloanei de direcție. Poate încă am ecouri din vremurile când Clio avea un levier între scaune. 

Și pentru că se prea poate să fiu uneori reticent la nou, nu m-a cucerit ornamentul de pe planșa de bord finisat în spectral titanium, ceva ce vrea să imite metalul ars al unei evacuări.

Spațiu interior: câți pasageri încap pe bune în mașină și cum stă la spațiile de depozitare?

Clio este nativ o citadină, și asta se observă rapid după ce urci la volan. Locurile față sunt excelente, iar scaunele, frumos desenate, oferă un suport lateral bun și sunt și confortabile la drum lung. Suficiente spații de depozitare: buzunarele portierelor, spațiul din cotiera centrală, torpedoul destul de generos, spațiu bun și la baza consolei centrale, dar cel mai mult am apreciat spațiul născut prin eliminarea comenzilor pentru cutia de viteze de pe tunelul median. Și faptul că spațiile de depozitare apărute pot fi acoperite cu un rulou pliabil. Poți face astfel ca o pereche de căști (sau alt obiect de valoare) să fie ceva mai discretă când părăsești mașina. 

Locurile spate sunt accesibile dacă se adoptă o atitudine studențească în mașină. În cazul meu, cu toți 1,88 metri și 97 kg, migrez spre ceva mai mult egoism, spațiul rămas în spatele scaunului șoferului fiind utilizabil de un copil de până la 7-8 ani. Am găsit o idee mai mult spațiu la nivelul capului pe locurile din spate ca în trecut, deși linia laterală nu ar sugera acest fapt. În schimb, pentru accesul în și din mașină trebuie să faci o reverență mai amplă. 

Clio se laudă cu un portbagaj de până la 391 litri și un prag de încărcare poziționat cu 40 mm mai jos decât cel de pe vechea generație. Dacă optați pentru vârful de gamă, să nu uitați că veți avea la dispoziție doar 261 litri: două trollere de cabină și două rucsacuri încap lejer, fără a fi nevoie să faci tetris.

Sistemul multimedia și infotainment: lucruri bune, lucruri proaste?

Renault continuă colaborarea cu Google, așa că nu este vreo surpriză că noul Clio vine cu OpenR Link cu Google integrat. Nu surprinde nici designul planșei de bord, cu cele două ecrane de 10 inch, care este poziționa în linie cu cel găsit în Renault 4 și 5.

Google Play oferă acces la peste 100 aplicații care pot fi instalate, mai există și Google Assistant, care îți permite să faci multe lucruri cu ajutorul comenzilor vocale. Pentru date nu trebuie să îți folosești telefonul mobil, Clio are inclus pe parcursul primilor 3 ani 2 GB date pe lună, pachet care îți permite până la 40 de ore de streaming audio.

Acum, la cum se circulă în București, pachetul s-ar putea să-ți ajungă pentru o săptămână. Așa că ar fi de preferat să folosești pachetul de date doar pentru update-uri și descărcat aplicații. Și pentru că tot se petrec multe ore în mașină, cred că merită sistemul audio opțional Harman Kardon care include cinci presetări dezvoltate împreună cu Jean-Michel Jarre (Studio, Podcast, Concert, Immersion, Club), cu zece canale care emit un total de 410 wați.

Mi-a plăcut că pot avea harta pe display-ul pe instrumentarul de bord, iar pe cel central pot să las informațiile de la sistemul audio, de exemplu. La minusuri? Cred că nu m-am obișnuit cu poziționarea comenzilor pentru volum, cele accesibile de pasagerul din dreapta, pe partea superioară a ramei display-ului central. Sunt discrete și greu perceptibile de cineva care nu este familiarizat cu mașina.

În viitor, via o actualizare de software, Google Assistant va fi înlocuit de asistentul AI – Gemini. Partea bună este că Gemini va fi disponibil pe toate modelele Renault echipate cu OpenR Link integrat Google.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Este o plăcută senzație de déjà-vu. Și nu mă refer la comoditatea oferită de familiar, platforma CMF-B având nativ o dinamică bună. Vechea generație Clio a fost o mașină plăcută din spatele volanului, iar noua generație îți oferă același lucru cu câteva mici plusuri. 

În primul rând vorbim despre o mașină, în versiunea testată, care are o masă de 1.346 kg. La cum arată peisajul auto actual, asta e o valoare excelentă. Ca notă de subsol: noua generație este mai grea cu 4 până la 49 kg decât vechea generație pe motorizări similare. Cel mai ușor Clio are 1.155 kg.

Ecartamentul mai mare, plus 39 mm pe față și plus 10 mm pe spate, contribuie și el la plusul de încredere la volan și ajută și la o reducere a ruliului. Mi-aș fi dorit să-l iau puțin la bani mărunți pe virajele portugheze, dar când plouă atât de rău încât la 80 km/h descoperi acvaplanarea pe autostradă, îți propui să joci în apărare. 

Mi-a plăcut direcția, demultiplicarea ei, este directă, intuitivă în dozare (se simte foarte natural dozarea volanului pe viraje).

Urban, Clio știe să ruleze mult electric, iar aportul acesta îl simți ceva mai viguros decât la vechiul sistem hibrid. Există și modul B, cu o frânare regenerativă mai puternică. Îl poți folosi lejer pe un drum virajat alături de un condus anticipativ și nu vei duce lipsă de energie în baterie.

Da, plecasem de acasă cu gândul unor mici speciale pe coasta portugheză, dar am descoperit o vreme care m-a lăsat să mă bucur de confortul habitaclului, de izolarea fonică bună și de sistemul audio. Poate pe altă dată niște adrenalină de la cei 160 CP care pot aduce un parfum de warm-hatch acestui Clio. O ultimă mențiune: apreciez tonalitatea ceva mai joasă a noului motor de 1.8 litri, dar au fost și colegi care au regretat vocea ceva mai pițigăiată a vechiului 1.6 litri.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Se pare că este deja o tradiție, platforma CMF-B obține, în medie, 4 stele la Euro NCAP. Și în cazul noi generații Clio lucrurile stau la fel. Distribuția calificativelor pe secțiuni arată astfel: 79% protecție ocupanți adulți, 82% protecție ocupanți minori, 80% protecție participanți vulnerabili la trafic – pietoni, bicicliști și motocicliști – și 73% grad de eficiență pentru sistemele de asistare.

În cazul impactului frontal au fost înregistrate decelerări care pot produce leziuni la nivelul toracelui ocupanților față, aici evaporându-se a cincea stea.

Noua generație vine cu un upgrade semnificativ la capitolul ADAS (Advanced Driver Assistance Systems). O parte dintre sisteme sunt prezente pentru prima dată pe Clio, de exemplu, Active Driver Assist cu cruise control adaptiv inteligent. Adică? Sistemul poate adapta viteza în funcție de vehiculul din față, dar și față de vehiculele din stânga și chiar și din dreapta (de exemplu la rularea pe autostradă) pentru a evita depășirile accidentale prin dreapta. Același sistem, dacă sesizează că șoferul nu este activ, nu își mai oprește intervenția, ci activează funcția de asistență la oprirea de urgență – viteza de rulare este redusă automat până la oprire, iar luminile de avarie sunt activate.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Normele europene spun că cele până la 29 de sisteme care pot exista la bordul lui Clio să fie active la pornire. Dar lăudat fie cel din grupul Renault care a venit cu idea de a oferi posibilitatea configurării unei setări preferate și activarea ei printr-o simplă apăsare de buton – comanda My Safety Switch este amplasată în stânga volanului pe o „claviatură” care mai grupează comenzile pentru ajustarea înălțimii fazei de întâlnire.

Din toată experiența de condus, una familiară de altfel, mi-a atras atenția sistemul care poate schimba automat modul de rulare în funcție de comportamentul celui de la volan – modul Smart. Clasicul buton Multi-Sense pentru selectarea modului de conducere (Eco, Comfort sau Sport) încă există pe volan, dar modul  MySense a fost înlocuit de modul Smart. Nu aș putea spune că mustește de empatie, dar se descurcă onorabil. Zici că este Dandanache din O scrisoare pierdută – „La un caz iar… pac! La „Răsboiul”.”

De ce spun asta? Spre exemplu, modul sport îl activează destul de repede, și uneori gratuit. Dacă simte el că pe un viraj ai adunat niște zecimale suplimentare de G-uri, îl activează. Și-l menține activ chiar dacă ai intrat într-o localitate și rulezi cu 30 km/h, cât este limita. Nu pot spune dacă are vreo funcție integrată de învățare și adaptare, pentru că traseul de test a fost de puțin peste 200 km. Dar ar putea fi sincronizat cu informațiile oferite de sistemul de navigație, pentru o mai bună empatie.

Ce-i lipsește?

Pentru că apele s-au separat, iar ceea ce cândva era un Clio Campus acum găsești în showroom-urile Dacia, voi spune că îi lipsește o versiune RS. 

Un lucru care face ca mașina asta să fie unică și să iasă în evidență?

Mai tot ce oferă această a șasea generație Renault Clio găsim deja în segmentul B. Ce nu prea găsim? Motorizări care pot fi alimentate cu GPL. Da, este o versiune care va debuta în gamă pe la jumătatea lui 2026, dar este ceva rar în segment. Și mă refer, evident, la soluția din fabrică.

Liber la criticat: ai mână liberă să îmbunătățești un lucru. Ce schimbi?

Aș umbla puțin la profitul dorit de cei de la Renault de pe urma fiecărui exemplar vândut. Prețul de bază pentru versiunea Hybrid 160 este de 22.750 euro, iar cândva, acesta era prețul primei generații Megane Renault Sport 225.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei un hatchback de clasă mică, unul extrem de eficient în versiunea testată. Bonus: extrem de plăcut din spatele volanului, din punct de vedere dinamic.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… îți imaginezi că un Clio poate fi un Espace. 

Completează spațiile punctate: mașina asta va fi un succes dacă…

…punct. Are toate șansele să fie. Dacă Europa iubește vechea generație, nu văd niciun motiv ca noua variantă să nu aibă aceeași priză la public.

Peste 10 ani vom vorbi despre mașina asta ca despre modelul care…

…a trecut deja de 20 de milioane unități comercializate în cariera sa.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Deja o imagine arhetipală pentru segmentul B.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Renault

Renault Clio esprit Alpine E-TECH Full Hybrid 160

de la 17.800 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Full Hybrid
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Electric
Putere maximă sistem
160 CP
Cuplu maxim sistem
265 Nm
Transmisie
Tip transmisie
Automată
Număr trepte
Tracțiune
Față
Motor termic
Configurație / nr cilindri
L4
Capacitate cilindrică
2 cmc
Putere maximă
110 CP
Cuplu maxim
172 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
2
Putere maximă electric
50/36 CP/kW
Cuplu maxim electric
205 Nm
Baterie
Capacitate brută
1 kWh
Capacitate netă
Putere maximă încărcare AC
Putere maximă încărcare DC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
8,3 s
Viteză maximă
180 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
4 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4.116 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1.768 mm
Înălțime
1.451 mm
Ampatament
2.591 mm
Volum portbagaj
261 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1.346 kg
Siguranță
Rezultat
4 stele
Preț
Preț de pornire model
18
Preț mașină testată
26.200

Galerie foto cu mașina