Test drive: Mercedes-AMG SL 63

Mercedes-AMG readuce numele SL în gama grupului Daimler. Și totuși, divizia de performanță a văzut un altfel de drum pentru fostul roadster cu atitudine de Grand Tourer.

Cine este și ce vrea Mercedes-AMG SL de la noi?

Mercedes-Benz nu renunță la tradiții cu una cu două, în ciuda fapului că apetititul clienților pentru modele pe care nu le poți descrie prin crossover sau SUV a scăzut consistent în ultimii ani. Drept urmare, în gama constructorului german continuă să existe numele SL.

Istoria spune că primul SL de stradă a fost lansat acum aproape 70 de ani: 300 SL (W 198, în 1954), iar lumea l-a botezat instantaneu Gullwing – datorită modului în care se deschideau portierele. Acum sigur ai o imagine în minte.

De-a lungul anilor, SL (indiferent că îl vedeai sub formă de coupé sau cabrio) a fost considerat un model sport pe care să te bazezi la drumuri lungi. Sau cum îi spunem noi astăzi, un Grand Tourer, genul de mașină în care să te urci dimineața la volan și cu care să străbați sute de kilometri fără efort și fără un efect vizibil asupra ta, a celui de la volan.

Noul SL e un urmaș al acestei idei, doar că în cea mai recentă formă a sa vine direct sub medicație AMG. Iar asta schimbă multe.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

În primul rând, implicarea AMG în dezvoltarea noului SL a generat o platformă nouă. Nimic din structura roadsterului german nu se mai găsește pe un alt model al mărcii. Pentru moment. Și spun asta întrucât în perioada apropiată, Mercedes-Benz va lansa o nouă generație AMG GT, model care preia platforma actualului SL.

În al doilea rând, noul SL aduce în fața publicului o configurație standard de 2+2 locuri. Acest lucru nu s-a mai întâmplat până acum în istoria lui SL.

De asemenea, spre deosebire de vechea generație, noul roadster adoptă un plafon retractabil din material textil (soft-top).

Iar acestea sunt doar primele trei lucruri diferite care mi-au venit în minte după ce am citit întrebarea.

P.S. Cum să uit de sistemul de tracțiune integrală, o premieră pentru modelul german.

Ce concurenți are pe piața din România?

Deși pare că segmentul modelelor roadster de top s-a stins, încă există o mână de producători care continuă aibă în ofertă astfel de mașini. Sigur, lista rivalilor lui AMG SL e scurtă și îi conține pe următorii: Porsche 911 Cabrio, BMW Seria 8 Cabrio și Jaguar F-Type. Tot Cabrio.

Sincer, la cât de mult s-a transformat actualul SL, eu l-aș pune oricând la masă și cu Ferrari Roma Spider sau Aston Martin Vantage Roadster. Nu doar de dragul comparațiilor, ci pentru că poate să ajungă la acel nivel al sportivității oferit de companii orientate exclusiv către acest caracter.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Intrarea în noua gamă SL e făcută de un 2,0 litri benzină (AMG SL 43). Nu-i un motor oarecare, și nici o configurație luată la întâmplare din portofoliu și pusă pe roadster. Propulsorul livrează 381 de cai-putere și 480 Nm, și dispune de o turbină asistată de un motor electric de mici dimensiuni gândită pentru a reduce efectul de turbo lag. Sistemul e preluat de pe monoposturile de Formula 1 și reprezintă o premieră în gama constructorului german. Resursele sunt livrate printr-o transmisie automată cu 9 trepte și sunt gestionate exclusiv de puntea spate. De altfel, SL 43 e și singurul pe care poți să-l comanzi în configurația RWD.

Și totuși, să trecem la lucrurile serioase, adică la V8.

Cel mai subțirel dintre ele oferă 476 CP și 700 Nm, și-l găsești sub indicativul AMG SL 55 4Matic+. Vârful de gamă – la fel ca exemplarul testat – se numește AMG SL 63 4Matic+, iar în cazul lui, V8-ul pune la bătaie 585 CP și 800 Nm.

Dacă tot au pus oamenii de la AMG mâna pe întreg proiectul, eu zic că n-ar fi rău să mergi pe vârful de gamă. Sigur, e scump, obscen de scump, dar există și motive care să mai îndulcească aspectul financiar. De la modul în care livrează resursele și până la senzațiile generale produse.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Serios acum, interesează pe cineva cât consumă un V8 cu 585 de cai-putere?

Ca să nu pară că n-am fost deloc atent și la cât de repede a scăzut nivelul de benzină din rezervor, vă zic că la finalul testului, computerul de bord a indicat un consum de 18,6 litri/100 de kilometri. Producătorul anunță 12,9 litri/100 de kilometri în regim mixt. Și iar întreb: chiar interesează pe cineva acest aspect?

Rezervorul are 70 de litri, iar asta înseamnă că prima oprire la benzinărie aș fi făcut-o după vreo 300 și ceva de kilometri.

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

O să încep cu emoțiile pe care le ai în oraș. Și aici nu mă refer la faptul că îți vine să dai mulțumitor din gene și din cap de fiecare dată când se uită cineva după mașină, ci despre momentele în care fiecare neregularitate a asfaltului se transmite până în moalele capului și se întoarce fulgerător până în vârful degetelor de la picioare. În primă fază e un sentiment de teamă. Nu vrei să strici nimic, să nu deranjezi prea tare nicio bucșă și niciun ligament al suspensiei. Apoi, e frustrarea că nu te poți bucura de un drum liniștit, chiar și atunci când ignori indicațiile sistemului de navigație și alegi să mergi pe bulevardele alea bine asfaltate.

Plecările de pe loc sunt smucite, oricât de fin ai avea piciorul, iar ăsta ar trebui să fie primul semn prin care AMG SL 63 4Matic+ îți spune că drumul pe care mergi nu e potrivit pentru el. Despre trecerile peste șinele de tramvai sau alte tipuri de denivelări n-are rost să-ți spun. Sunt o corvoadă. Iar asta vine la pachet cu un șir de mașini pe care îl generezi – involuntar – în spate.

Agilitatea face parte din meniu, însă nu prea ai cum s-o pui în valoare în oraș. Nici nu recomand asta, mai ales că prin urbe pui la treabă doar 5% din ce poate motorul V8. Nici dimensiunile nu prea îl ajută să se miște pe vârfuri prin traficul din oraș. Cei 4,7 metri lungime și cei peste 1,9 metri lățime n-au fost gândiți să înfrunte străduțele înguste și traficul haotic din București.

Direcția cu sistem activ și pe puntea spate (2,5 grade în sens opus roților din față până la 100 km/h, respectiv 0,7 grade în același sens cu cel al roților din față la peste 100 km/h) mai salvează puțin situația atunci când ai de făcut manevre prin oraș. Sigur, aici contribuie și sistemul cu camere video care ajută masiv în timpul parcărilor. Totuși, cineva trebuie să aibă grijă cum se cuvine și de partea frontală extrem de alungită.

În afara orașului, AMG SL pare că poate să devoreze sute de kilometri într-un timp record. Și asta, indiferent de drumul pe care mergi: fie că traversezi ceva pas montan, fie că ești pe autostradă.

Și totuși, drumurile publice nu se încadrează la ecosistemul potrivit pentru a exploata modelul german la adevăratul potențial. În primul rând, explozia motorului în modul Sport sau Sport Plus e greu de explicat în cuvinte, iar asta înseamnă că poți rămâne fără permis de conducere în mai puțin de 5 secunde – indiferent de limita maximă de viteză a drumului pe care circuli. În al doilea rând, ai nevoie de multe cursuri de pilotaj ca să-l poți stăpâni. Altfel, te domină. Și ăsta e ultimul lucru pe care ți-l dorești în trafic deschis.

Am tot sperat că SL va fi un adevărat GT, un cruiser care să te ademenească la drum lung. N-a fost așa. E un maestru al sprinturilor demonice care nu prea are nimic în comun cu numele pe care îl poartă. Sincer, dacă l-aș și putut conduce cu ochii închiși aș fi jurat că-i un AMG GT Roadster. Pentru că asta e senzația pe care ți-o oferă. E mai mult o sportivă agresivă, rigidă, gălăgioasă – din toate punctele de vedere – care își dorește cu tot dinadinsul să epateze. Partea bună e că are tracțiune integrală, iar asta înseamnă că poți jongla mai ușor în condiții de aderență scăzută.

Direcția comunică perfect tot ce se întâmplă la nivelul asfaltului și pachetul cu roți motrice spate face ca abordarea virajelor la viteze mari să fie simplă. Cât timp nu încerci să ieși în evidență și să te arunci la traiectorii de pilot profesionist. Sunetul e cântec la harpă pentru puriști: bubuie, huruie, toacă. Se întâmplă atât de multe sub capotă și în spatele mașinii încât, după prima tură în Sport Plus, ai tendința să spui că ceva e stricat. Sau mai rău. Să primești un blackout însoțit de un zgomot asurzitor care să te năucească complet.

Ca să închei în cel mai sincer mod, pe AMG SL 63 4Matic+ l-am condus la 10% din nivelul pe care îl poate. Până la 20% aș fi avut nevoie de un circuit, iar până la 50%, mi-ar fi trebuit cel puțin un an de pilotaj într-un campionat intern.

Dincolo de toate gimmickurile tehnice și tehnologice – pe care pasionații sigur le vor aprecia și le vor memora – puse la dispoziție și integrate de divizia AMG (despre care s-ar putea scrie cărți, nu doar articole de presă), AMG SL se simte ca o mașină super-sport. E la nivel de supercar, de aici și comparația mea anterioară cu Ferrari Roma Spider sau Aston Martin Vantage Roadster.

Și aș mai adăuga ceva: în condiții controlate, și cu profesioniști la volan, noul AMG SL cred că-i capabil să devoreze rapid de tot un set de anvelope. Cam cum o făcea vechiul SL 65 AMG Black Series.

Cum ți se pare designul exterior?

Excelent. E dovada că producătorii încă mai fac mașini atractive din punct de vedere estetic. De la prizele de aer masive până la aripa spate retractabilă, de la jantele de 21 de inchi și până la ornamentele negre de pe caroserie.

Cum sunt materialele la interior?

Iată un capitol pe care nemții l-au neglijat puțin. Nu spun că e rău, ci doar că ar fi meritat mai multă atenție. Sunt finisaje perfectibile pe ici și colo, dar și materiale care parcă nu prea își au rostul într-un Mercedes: plasticul negru lucios de pe tunelul median și cozorocul instrumentarului de bord.

Dacă tot am amintit de el, instrumentarul de bord e complet digital și are o diagonală de 12,3 inchi și dispune de opt teme de afișaj predefinite: Track Pace, Supersport, Sport, Classic, Understated, Navigation, Assistance și Service. Primele trei pe care le-am amintit sunt și cele mai spectaculoase la nivel de design și mod de livrare a informațiilor.

Zona centrală e dominată de un ecran poziționat pe înălțime. Are 11,9 inchi și poate fi reglat în așa fel încât lumina să nu afecteze vizibilitatea (nivel de înclinare între 12 și 32 de grade). Sistemul MBUX (Mercedes-Benz User Experience) e de-acum creierul, iar ecranul e poarta de acces către multitudinea de setări pe care AMG SL le oferă.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Să zicem un 7, asta pentru că volumul spațiilor de depozitare de la interior mi se pare la același nivel cu cel al unui Z4. Sigur, poți să pui o sticlă de 0,5 litri în buzunarul ușii, să-ți “îndeși” telefonul într-un suport dedicat (și cam certat cu ergonomia dacă e să fiu corect) sau să îți așezi băutura favorită în suportul pentru pahare. Cotiera mai salvează puțin situația și oferă spațiu pentru obiecte de dimensiunii mici și medii, iar torpedoul poate găzdui actele, cartea mașinii și probabil vreo două, trei eșarfe.

Volumul portbagajului variază între 213 și 240 de litri – în funcție de poziția plafonului, iar în termeni practici, asta înseamnă două bagaje de cală de 20 de kilograme. Fix cât ai avea nevoie pentru tine și pasagerul din dreapta în caz că vreți ca mașina să rămână într-o parcare din sudul Spaniei, iar voi să vă întoarceți cu avionul. Din motive care țin, bineînțeles, de calitatea drumurilor.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Doar doi, în ciuda faptului că Mercedes a decis că în noul SL merg înghesuite încă două locuri. La propriu. Pentru că pe cele două scaune individuale din spate pot lua loc doar copiii, dar și aici am ceva îndoieli. Spre exemplu, dacă ai peste 1,85 și-ți reglezi scaunul pe o poziție cât mai bună, ai șanse mari să lovești cu spătarul șezutul scaunului din spate. Deci adio loc la picioare pentru juniori. Și ca să nu mai spun că nici accesul nu-i ușor. Dacă e s-o luăm pe lucruri concrete, pe scaunele din spate vor sta cel mai bine gențile de mână sau sacoșele de cumpărături. Cele care n-au mai avut loc în portbagaj.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Euro NCAP n-a testat AMG SL și, probabil, nici n-o s-o facă. Așadar, cuvintele producătorului reprezintă singurul mod prin care poți avea o idee despre cât de sigur este roadsterul. Pe lângă armata de airbaguri pusă la dispoziție standard (inclusiv airbaguri laterale pentru locurile din spate), modelul german dispune de o capotă activă pentru protecția pietonilor, dar și de un pachet generos de sisteme de asistență: de la cruise control adaptiv cu funcții pentru menținerea mașinii pe bandă și asistent pentru schimbarea benzii de rulare până la senzori și camere capabile să te avertizeze cu privire la trafic, de la deja banalul sistem care citește semenele rutiere și până la farurile Digital Light capabile să proiecteze simboluri de avertizare pe drum. Iar ca toate acestea să aibă un rost, trebuie să amintesc și de noua platformă semnată de AMG care nu pune accent doar pe sportivitate, ci și pe siguranța oferită.

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

O să încep cu motorul V8 și cu transmisia automată capabile (amândouă) să reacționeze cu precizie de chirurg la fiecare spasm al degetelor de picioare. Pe această cale țin să-i mulțumesc domnului Jochen Albrecht, omul care a masat V8-ul de sub capota exemplarului testat.

Apoi, o să trec aici și scaunele. De vis. Perfecte la nivel de suport lateral și cu acel flux de aer cald pe care îl suflă la o simplă apăsare de buton.

Am apreciat și cele două butoane de pe volan prin care te puteai juca cu setările mașinii. Cel din dreapta funcționa pe ideea Manettino, adică schimba modurile de rulare, iar cel din stânga avea două funcții care puteau fi personalizate.

Și mi-a plăcut și modul în care Mercedes-AMG s-a gândit să ofere personalizarea trenului de rulare, a motorului, a direcției și a intervenției sistemelor de control. E un univers din combinații de n luate câte k pe care trebuie să-l explorezi cel puțin o dată în viață.

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Da. Rafinamentul unui SL.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Doar ca să deschizi discuția cu un consultant Mercedes-Benz ai nevoie de 132.750 de euro. Pentru că atât costă versiunea de bază AMG SL 43. Apoi, ca să scapi de acel doi litri și să intri în liga mare, mai ai de plusat sănătos.

AMG SL 55 4Matic+ costă de la 174.190 de euro, în timp ce vârgul de gamă depășește pragul de două sute de mii de euro. Mai precis, 205.640 de euro. Asta dacă te mulțumești cu ce oferă nemții. În cazul de față, exemplarul testat a primit și câteva opționale care au făcut ca totalul să ajungă la 218.510 euro.

Eu v-am zis că aici ajungem într-un teritoriu bine demarcat de Ferrari sau Aston Martin.

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru modul tăios în care merge. Are doar câteva setări și toate sunt de la sport în sus.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Că încalcă cumva regula cu care ne obișnuise Mercedes-Benz SL. Desigur, au existat AMG SL și în trecut, doar că acum, fără un frate civil, e greu să nu-i pui rapid eticheta de un altfel de AMG GT și să-l amesteci cu restul supercarurilor de pe piață.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Hm. Aș face vreo trei lucruri.

Primul ar fi să elimin complet ideea prin care plafonul poate fi operat ținând degetul pe ecranul central. Pentru că aici ai două variante: fie ești atent la sliderul de pe ecran și pierzi contactul cu lumea reală pentru cele 15 secunde – cât durează plierea/ridicarea soft topului – fie ești atent la drum și mergi – chiar și cu 60 km/h – cu plafonul într-o poziție nefirească.

Al doilea lucru pe care l-aș îmbunătățit ar fi interiorul. Parcă e prea mult digital într-o mașină care se vrea a fi old-school.

Și ultimul – chiar dacă ești într-o mașină cu soft top – poate că meriți un pic mai puțin zgomot de fond. Deci aici ar intra ceva mai mult material fonoabsorbant.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei neapărat o super-sportivă cu care să mergi mai mult pe circuit decât pe drumurile publice.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ideea de confort există înfiripată într-un colț al subconștientului.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Mă încearcă un sentiment ciudat. Sigur că-mi doresc un AMG SL, doar că toată treaba asta vine la pachet cu multe responsabilități și cu multe minusuri: începând cu evitatul intrărilor prea înalte din centrele comerciale și până la teama că într-o bună zi va ieși huliganul din mine.

Clientul perfect al mașinii?

Eu văd aici pasionatul de Mercedes-AMG. Cel care înțelege întreaga filozofie din spatele unei mașini super-sport, cel care iubește elementele tehnice și tehnologice dezvoltate pornind de la fiecare clemă și punct de sudură, cel care prețuiește fiecare Nm stors dintr-un V8 excepțional.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Una dintre cele mai incisive sportive pe care le poți cumpăra acum.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Mercedes-Benz

Mercedes-Benz Mercedes-AMG SL

4.0 V8 MERCEDES-AMG SL 63 AUTO 4MATIC+

de la 205.760 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
585 CP
Cuplu maxim sistem
800 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
9
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in V/8
Capacitate cilindrică
3982 cmc
Putere maximă
585/430 CP/kW
Cuplu maxim
800 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
2
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
3.6 s
Viteză maximă
315 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
12.9 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4705 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1915 mm
Înălțime
1354 mm
Ampatament
2700 mm
Volum portbagaj
213 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1970 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
205.760
Preț mașină testată
218.509 €