Test Drive: Hyundai Tucson Hybrid

Hyundai Tucson a devenit unul dintre cele mai râvnite SUV-uri compacte în Europa. Nu doar designul îl recomandă, ci și pachetul tehnologic bogat și gama variată de motorizări.

Cine este și ce vrea Hyundai Tucson de la noi?

La finalul mileniului al doilea (știu, sună atât de în trecut, dar fac referire la anii ’90), modelele Hyundai erau privite cu scepticism în Europa. Numele companiei nu spunea mare lucru publicului care căuta tot timpul mașinile produse de nemți și de francezi.

Cu timpul, produsele Hyundai au fost îmbunătățite, iar odată cu această creștere a calității și a portofoliului, producătorul coreean a contat nu doar în ochii clienților europeni, ci și în topuri.

SUV-ul Tucson este unul dintre acele produse care a reușit să schimbe percepția europenilor despre marca asiatică și care, an de an, încearcă să fure și mai mult din clienții care se orientau constat către mărcile din vestul Europei.

În toamna anului trecut, Hyundai a lansat a patra generație Tucson, iar SUV-ul compact s-a transformat peste noapte într-unul dintre cele mai atrăgătoare modele din segment. Sub învelișul nou al caroseriei, asiaticii au plusat cu tehnologii moderne pe care orice jucător important din segment ar trebui să le aibă.

Noul Tucson a fost unul dintre cele 7 SUV-uri prezente în road trip-ul Cars & Roads by Michelin, iar eu am așteptat cu nerăbdare contactul cu modelul asiatic.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

O să fie greu să mă limitez doar la trei lucruri importante față de generația anterioară, dar promit că încerc.

Și o să încep cu designul. Pentru că asupra formelor și liniilor noului Tucson îți arunci privirea înainte de orice. Spre deosebire de vechea generație, noul SUV compact este complet diferit. Odată cu actuala generație Elantra, Hyundai a introdus filozofia de design denumită ”Sensous Sportiness”, iar Tucson a fost al doilea model croit pornind de la acest stil. Unul dintre punctele principale de atracție se numește ”Parametric Hidden Lights”, acele lumini frontale care transformă complet identitatea lui Tucson.

Tot aici o să amintesc de postul de conducere. În primul rând, Hyundai a echipat Tucson cu un volan al cărui design iese din tiparele clasice, și asta pentru că are 4 spițe dispune într-un mod special. În spatele său se află un instrumentar digital de bord cu o diagonală de 10.25 inch. Informațiile afișate pot fi personalizate, iar grafica este una bună.

Nu în ultimul rând, noul Tucson își așteaptă clienții cu motorizări pentru aproape toate gusturile. Poți comanda motoare pe benzină, mild-hybrid, full-hybrid și, în ton cu tendințele, plug-in hybrid. Rămâne de văzut câți vor plânge după un diesel.

Cu cine se bate pe piața din România?

Segmentul SUV-urilor compacte este unul dintre cele mai disputate din Europa, iar majoritatea constructorilor au un astfel de model în gamă.

În 2020, Volkswagen Tiguan a fost liderul SUV-urilor compacte în Europa. Nissan Qashqai, modelul care a deschis cu adevărat apetitul clienților pentru astfel de caroserii, a încheiat anul trecut pe poziția a doua a podiumului realizat în urma vânzărilor. Ultima treaptă a fost ocupată de Peugeot 3008, un model care de-a lungul anilor a trecut și prin alte stări de agregare.

Și cele trei nume sunt doar cele care au ajuns în top. Pentru că lista poate continua cu Citroën C5 Across, Cupra Formentor, Ford Kuga, Kia Sportage, Honda CR-V, Kia Sportage, Mazda CX-30, Mitsubishi Eclipse Cross, Opel Grandland X, Renault Kadjar, Seat Ateca, Skoda Karoq și Toyota C-HR.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Gama variată de motorizări va reprezenta unul dintre avantajele lui Tucson. Iar noile variante full-hybrid și plug-in hybrid se adresează celor care vor să guste din viitorul electric, însă nu se încumetă să facă acea trecere radicală.

Versiunea de test a fost echipată cu sistemul de propulsie full-hybrid, adică acea combinație de motor pe benzină și motor electric care nu necesită reîncărcarea bateriilor de la surse externe.

Motorul pe benzină de 1.6 litri dezvoltă 180 de cai putere și 265 Nm, iar motorul electric plusează cu încă 60 de cai și 264 Nm. În total, sistemul hibrid gândit de Hyundai pune la dispoziție 230 de cai putere și 350 Nm.

Cu excepția motorizării clasice pe benzină (1.6 litri, 150 CP), toate celelalte variante (mild-hybrid, hybrid și plug-in hybrid) sunt disponibile doar cu un sistem de tracțiune integrală. În cazul hibridului testat, resursele au fost exploate și cu ajutorul unei transmisii automate cu șase trepte.

Varianta de bază Tucson va fi echipată cu motorul de 1.6 litri și 150 CP, însă nu o poți configura și cu o cutie automată, un elemente important mai ales dacă ai în plan să folosești SUV-ul asiatic preponderent în oraș.

Versiunea mild-hybrid va avea același motor de 1.6 litri turbo, însă propune 180 de cai putere pe care îi poți gestiona cu o cutie automată cu șapte trepte și dublu ambreiaj. Plus sistemul de tracțiune integrală oferit standard. Iar pentru mine, această variantă reprezintă un best-buy. Sistemul mild-hybrid mai scade din consum și emisii, iar prețul final va fi și el mai mic cu aproape 3.500 de euro față de un full-hybrid (în cazul unor versiuni de echipare similare).

Nici varianta plug-in hybrid nu este de ocolit, și asta pentru că poți beneficia și de cei 20.000 de lei oferiți prin programul Rabla Plus. Totuși, așa cum am mai spus-o de câteva ori, un plug-in hybrid merită luat în calcul doar atunci când îl poți încărca la birou sau acasă, pentru ca drumurile urbane să le parcurgi 100% electric. În cazul lui Tucson, bateria de 13.8 kWh ar urma să asigure o autonomie electrică de peste 50 de kilometri.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Pe parcursul road trip-ului Cars & Roads by Michelin, SUV-ul compact a fost condus de 14 jurnaliști. La final, cel mai mic consum mediu înregistrat a fost de 5.7 litri/100 de kilometri, în timp ce vârful mediei de consum a fost de 7.2 litri/100 de kilometri.

Pe parcursul celor 8 zile am acoperit circa 1.700 de kilometri, marea majoritate fiind în regim extra-urban.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Tucson nu are parte doar de o caroserie nouă, ci și de un tren de rulare îmbunătățit. Iar acest lucru îl vei simți imediat după ce treci peste primele gropi din asfalt. SUV-ul e mai legat, ceva mai rigid și cu un comportament dinamic orientat către șofer. Și parcă te îndeamnă să-l conduci și ușor sportiv, pentru că acum poate face față. În continuare se înclină pe viraje, dar până să ajungi să dai nas în nas cu ruliul, SUV-ul se descurcă mult mai bine decât vechea generație.

Și direcția comunică mai mult cu tine, iar acest lucru o să te ajute să desenezi trase mai corecte.

Deși comportamentul dinamic se mulează și pe latura sportivă a șoferului, sistemul hibride de propulsie mai are mici scăpări. La reprize, primul care intervine este motorul electric, lucru pe care îl simți ca ceva instantaneu, însă transmisia ușor indecisă pe retrogradare face ca motorul cu ardere internă să se lase așteptat o fracțiune de secundă în plus. E doar o mică întârziere pe care, un pasionat, o poate sesiza.

Există și un mod de rulare Sport care mai ascute din simțurile lui Tucson Hybrid, însă nu te aștepta la reprize fulgerătoare din partea SUV-ului compact.

În oraș, ținuta de drum face față cu brio încercărilor provocare de gropi, denivelări sau șine de tramvai. Iar pe tot parcursul testului n-am auzit nici zgomote din partea suspensiei, semn că asiaticii au pus la punct și partea de antifonare.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Este un mix plăcut între cele două comportamente. Cum spuneam și mai sus, Tucson e un SUV mult mai închegat, iar acest lucru face ca senzația generală să fie una plăcută.

SUV-ul trece cu grație peste gropi sau alte neregularități ale asfaltului, singurele momente ușor instabile (dacă pot să le numesc așa) fiind la trecerile peste denivelările scurte. În rest, în oraș, SUV-ul se simte suficient de confortabil încât să nu-ți strice momentele zen.

La aceste senzații contibuie și scaunele moi cu un șezut bine proporționat și cu suport lateral destul din bine profilat.

Per total, Tucson este un SUV de familie gata să facă față cu succes atât drumurilor urbane, cât și traseelor lungi pe care le-ai putea programa în timpul concediilor.

Cum ți se pare designul exterior?

Noul Tucson mi se pare unul dintre cele mai atrăgătoare SUV-uri compacte de pe piață. N-ai cum să treci pe lângă modelul asiatic fără să arunci măcar o privire zonei frontale și blocurilor optice integrate cu atâta măiestrie la nivelul grilei. Și proporțiile SUV-ului sunt atent gândite, iar liniile rubensiene ale panourilor posterioare completează look-ul atractiv al lui Tucson.

Cum sunt materialele la interior?

Hyundai a lucrat mult și la materialele din interiorul lui Tucson. Chiar dacă încă există plastice dure, finisajul acestora este mult mai bun față de cel al vechii generații. În zona superioară a bordului descoperi materiale plastice plăcute la atingere și chiar și elemente îmbrăcate în materiale textile.

Există acum o linie rotunjită care “unește” portierele de pe planșa de bord și care contribuie la realizarea unei atmosfere plăcute la interior. De asemenea, ecranul sistemului de infotainment și panoul de comandă al sistemului de climatizare (unul cu suprafețe tactile) sunt integrate plăcut la nivelul consolei centrale. Totuși, n-ar fi stricat mai puțin plastic negru lucios în zona ramei. Același material a fost ales să îmbrace și zona superioară a tunelului median. E o soluție care a prins în trecut la public, dar pe care nu o văd ca fiind cea mai potrivită.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Patru pasageri și, pe distanțe scurte și medii, poți încerca fără probleme cu cinci. Spun asta pentru că locul central al banchetei din spate este destul de îngust, iar tunelul median face ca spațiul pentru picioare să nu fie atât de generos pentru un adult. Pe locurile din spate aflate în extremitățile banchetei, pasagerii se vor bucura de un spațiu bun atât la nivelul genunchilor, cât și în dreptul capului. Nu-i de mirare acest lucru, în condițiile în care și vechile generații Tucson au avut drept aliat spațiul oferit la interior.

În configurația standard (cea cu bancheta din spate poziționată pentru a găzdui trei pasageri), portbagajul SUV-ului compact are un volum de 616 litri. Eu zic că e suficient pentru bagajele unui concediu de o săptămână. La nevoie, prin rabatarea banchetei din spate, volumul oferit crește până la 1.795 de litri. Să tot faci drumuri la magazinele de bricolaj.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Deși Hyundai Tucson a început anul în Europa într-un ritm bun (locul al patrulea la nivelul vânzărilor primului trimestru), organizația Euro NCAP încă nu a apucat să testeze SUV-ul asiatic. Probabil că vom vedea cât de curând un rezultat semnat de belgieni.

Vechiul Tucson (testat în 2015) a primit cinci stele de siguranță, iar noua generație plusează, așa cum era normal, și în dreptul tehnologiilor moderne. Pentru că aici se duc acum adevăratele lupte pentru ratingul maxim de cinci stele, Euro NCAP având o serie de teste mult mai complexe dedicate sistemelor de asistare și siguranță.

Standard, noul Tucson va fi echipat cu un sistem de frânare automată de urgență capabil să detecteze pietonii și bicicliștii, cu un sistem de asistență pentru evitarea coliziunilor în intersecții și cu o tehnologie pentru menținerea și centrarea vehiculului pe banda de rulare.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Unul dintre cele mai interesante sisteme prezente pe noul Tucson este cel care preia imagini de la o serie de camere video și le proiectează pe ecranul instrumentarului de bord în momentul schimbării direcției de mers. Astfel, ceasurile de bord se transformă în oglinzi retrovizoare digitale.

Eficiența sistemului de propulsie hibrid este un punct forte al noului Tucson. Vă spuneam mai sus că pe parcursul celor 8 zile am înregistrat medii de consum între 5.7 și 7.2 litri/100 de kilometri. Iar pentru un SUV încărcat pe jumătate, condus pe alocuri și sportiv, și cu o masă de peste 1.7 tone, rezultatul mi se pare unul foarte bun.

Un SUV de familie trebuie să fie confortabil, iar la finalul unui drum de 200 de kilometri să te dai jos de la volan relaxat. Ei bine, în Tucson cam așa se întâmplă și asta o pun pe seama scaunelor. Sunt ventilate și încălzite (deci adio probleme de temperatură și vara și iarna) și sunt foarte confortabile. În plus, scaunul pasagerului din dreapta poate fi controlat cu ușurință de șofer fără ca acesta să aibă un trup de gimnast și fără să execute mișcări ample peste întreg habitaclul doar ca să repoziționeze, spre exemplu, spătarul. Pe partea laterală a scaunului din dreapta, cea din vecinătatea șoferului, Hyundai a montat două butoane: unul pentru reglajul pe orizontală și unul pentru reglajul vertical al spătarului.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Hyundai a burdușit noul Tucson cu sisteme moderne din dorința de a acoperi cât mai mult din gusturile clienților. În cazul de față, un sigur lucru aș fi apreciat: ca sistemul de rulare să mai aibă un mod pe lângă Eco și Sport. Ar fi mers un mod Normal sau Smart sau Intelligent sau Hybrid (denumiri există cu duiumul).

Cât mă costă toată afacerea?

Versiunea de bază a noului Hyundai Tucson are un preț de listă de 24.942 de euro, însă constructorul asiatic ne-a obișnuit cu o serie de promoții permanente. Astfel, prețul de la care începi să-ți faci calculele va fi mai mic cu 2.500 de euro.

În cazul exemplarului testat (Tucson Hybrid în echipare de top Luxury), prețul final, a fost de 38.663 de euro (în care intră și toate reducerile oferite de Hyundai în acest moment). Este o sumă destul de frumușică pentru un SUV compact, însă nu trebuie să uiți că vorbim despre o echipare de top care are la bază un sistem hibrid de propulsie. Și sunt convis că prețul bun și pachetele generoase de echipări vor reprezenta factori decisivi în lupta lui Tucson cu constructorii europeni consacrați.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Pentru noua generație Tucson, Hyundai a pregătit patru niveluri de echipare: Comfort+, Style+, Premium și Luxury.

Iar asiaticii au vrut să ofere din bunătățile moderne pregătite pentru Tucson chiar și celor care merg pe ideea de bază. Adică pe nivelul de echipare Comfort+.

Standard, SUV-ul sud-coreean va încerca să te atragă cu oglinzile laterale reglabile electric și încălzite, cu luminile de zi și pozițiile cu LED sau cu geamurile închise la culoare. Tot standard, Tucson va fi echipat cu geamuri electrice față și spate, cruise control, volan reglabil pe înălțime și adâncime, și sistemul multimedia cu ecran de 8 inch. În echiparea de bază primești doar aer condiționat manual, sistemul de climatizare fiind disponibil standard abia pe al doilea nivel de echipare.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Nu m-aș duce cu ideea către pachetul tehnologic avansat, ci aș merge pe spațiul bun disponibil la interior pentru toți pasagerii.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

O să fiu puțin cârcotaș și o să menționez aici un aspect legat de designul interior. Nu-mi place modul în care designerii au intergrat instrumentarul digital de bord la nivelul planșei de bord. Puteau găsi o soluție elegantă și mai rotunjită pentru ca acel ecran de 10.25 inch să nu pară ca un element introdus doar ca să fie.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…vrei un SUV spațios, cu un design puțin ieșit din tiparele clasice și oferit cu un pachet generos de dotări.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…nevoile tale de moment nu cer un SUV compact potrivit pentru o familie cu unul sau doi copii.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu. Încă nu mi-am schimbat impresiile referitoare la SUV-uri, motiv pentru care nu m-aș îndrepta către o astfel de caroserie. Cel puțin, nu în acest moment al vieții mele.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Unul dintre cele mai complete și atrăgătoare SUV-uri compacte din Europa.

Fișa tehnică a mașinii:

Tucson Hybrid

Luxury

de la 24.942 €
Sistem de propulsie
Full hybrid
Putere
230 CP
Cuplu
350 Nm
Transmisie
Automată 6 trepte
Motor termic
Configurație / Nr. cilindri
L4
Capacitate cilindrică
1.598 cc
Putere maximă
180 CP
Cuplu maxim
265 Nm
Motor electric
Număr motoare
1
Putere maximă
60 CP
Cuplu maxim
264 Nm
Baterie
Capacitate brută
1.5 kWh
Capacitate netă
NA
Consum oficial
Mediu mixt (NEDC)
NA
Mediu mixt (WLTP)
6.6 litri/100km
Dimensiuni
Lungime
4500 mm
Lățime
1865 mm
Înălțime
1650 mm
Ampatament
2680 mm
Masă proprie
1709 kg
Portbagaj (min/max)
616/1795 litri
Volum rezervor
52 litri
SIGURANȚĂ
Rezultat Euro NCAP
Preț
Preț de pornire model
24.942
Preț mașină testată
42.780
Leasing promo