Test Drive: Dacia Jogger TCe 110 Extreme

Dacia Jogger se află la confluența dintre monovolum, break și SUV. E modelul cu care constructorul de la Mioveni sper să-i convingă nu doar pe nostalgicii iubitori de Logan MCV, ci și pe cei care sunt în căutarea unei mașini polivalente în era în care SUV-urile dictează tendințele.

Cine este și ce vrea Dacia Jogger de la noi?

Dacia Jogger readuce la viață spiritul primului Logan MCV. Este un break cu o gardă la sol înălțată, integrează ceva tușe estetice de SUV și preia din atuurile unui monovolum. Ca să folosesc un cuvânt care să pună laolaltă toate aceste caracteristici primite din mai multe segmente, aș putea descrie Jogger ca fiind un crossover.

În proiectarea lui Jogger, Dacia a pus pe primul loc caracterul practic. Și din acest punct de vedere, produsul final este pe măsura așteptărilor.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Un Jogger n-a mai existat până acum în gama Dacia, dar în portofoliul constructorului de la Mioveni am avut prima generație Logan MCV, un model asemănător cu nou-venitul.

Spre deosebire de vechiul break polivalent lansat pe piață acum mai bine de 15 ani, Jogger folosește o arhitectură modernă derivată din cea a lui Logan și Sandero. Iar asta înseamnă un comportament dinamic mult îmbunătățit, și nu numai.

Tot în tolba noutăților o să amintesc și de motorizarea hibridă. Nu-i disponibilă fix acum, dar dacă ai în plan să cumperi un break de buget cu până la 7 locuri, poți aștepta până în 2023, anul lansării lui Jogger HEV (denumirea comercială a viitorului hibrid Dacia).

Cu cine se bate pe piața din România?

E greu să-l pui pe Jogger față în față cu un alt model. Break-ul Fiat Tipo s-ar fi încadrat bine, însă versiunea Cross este disponibilă doar pe varianta de caroserie hatchback. Desigur, poți căuta prin segmentul monovolumelor, dar și aici lucrurile s-au subțiat bine de tot. Singurul MPV care se apropie cumva de Jogger și pe care îl mai poți comanda în România este Volkswagen Touran. În rest, liniște.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

În acest moment, gama de motorizări include două opțiuni, ambele de un litru, ambele cu 3 cilindri. Intrarea în gamă se face cu versiunea Eco-G (benzină și GPL) de 100 de cai putere. A doua variantă are 110 cai putere și 200 Nm, și doar ce și-a făcut debutul în gama Dacia. Indiferent de alegerea făcută, motoarele pot fi comandate doar cu o cutie manuală cu șase trepte. Deci fără un CVT, așa cum poți găsi în oferta lui Sandero. Și conform oficialilor Dacia, în acest moment nu există planuri pentru un astfel de upgrade în gama Jogger echipată cu motoare convenționale.

Din 2023, portofoliul va fi extins cu o variantă full-hybrid, sistemul de propulsie urmând să fie preluat de la actualul Clio. Iar pe această versiune te vei putea bucura și de o transmisie multimodală fără ambreiaj.

În cadrul testului internațional desfășurat în apropiere de Nisa, Franța, Dacia a adus ambele variante de motorizare.

Deși lungimea și ampatamentul au crescut considerabil față de Sandero și Logan, masa totală nu este atât de mare: orbitează în jurul a 1.250 de kilograme, în funcție de variantele de motorizare și echipare alese. Iar pur teoretic, propulsorul de un litru își poate face treaba într-un mod decent.

Cu doi oameni în mașină, la viteze de oraș, motorul de 110 cai putere s-a descurcat onorabil. Nu, nu-i făcut să pleci primul de la semafor, dar nici n-o să îmbătrânești așteptând să ajungi la 50 km/h. Toți cei 200 de Nm își întră în rol abia în apropierea valorii de 3.000 rpm, ceea ce înseamnă că trebuie să fii mai răbdător și cu transmisia dacă ai de gând să pui în valoare pachetul complet de resurse.

Cu toate cele 7 scaune ocupate, sunt convins că vei simți nevoia de mai multă putere, mai ales la viteze de drum național și, bineînțeles, autostradă.

În schimb, motorul cu benzină și GPL e mai vioi la turații mai mici. Și asta datorită faptului că tot cuplul motor (170 Nm) își face simțită prezența de la 2.000 rpm.

Dacă ar fi să aleg, aș merge pe varianta Eco-G (benzină+GPL).

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Testul s-a desfășurat pe o buclă de 240 de kilometri. Jumătate din traseu l-am parcurs cu motorul cu benzină+GPL, iar cealalta jumătate cu nou-venitul în gamă.

Traseul a inclus drumuri naționale, porțiuni virajate de munte, autostradă și zone urbane. La finalul testului, versiunea cu 7 locuri și motor de 110 cai putere a indicat un consum mediu de 6.4 litri/100 de kilometri.

În cazul versiunii Eco-G, am ales doar rularea cu GPL, iar rezultatul a fost de 8.8 litri/100 de kilometri. La fel ca în cazul lui Logan/Sandero, Dacia propune un rezervor de benzină de 50 de litri și unul de GPL de 40 de litri, iar în condiții ideale, autonomia anunțată trece de 1.000 de kilometri. Aviz iubitorilor de autonomie de motor diesel.

Mașinile din testele Autocritica sunt alimentate exclusiv cu gama de carburanți MOL EVO Plus (benzină și diesel), care conțin o concentrație superioară de aditivi EVOTECH. Datorită formulei inteligente EVOTECH, carburanții MOL curăță motorul, îi prelungesc durata de viață și oferă un consum optimizat de carburant, astfel că sunt recomandați mașinilor de orice vârstă.

Indiferent dacă ai o mașină pe benzină sau diesel, carburanții MOL EVO Plus au efect pozitiv asupra motorului. 50% dintre șoferii din România folosesc carburanți speciali de iarnă în sezonul rece.

- Benzina EVO 100 Plus îndepărtează depunerile din sistemele de injecție cu până la 55%.

- EVO Diesel Plus asigură pornirea ușoară a motorului chiar și în condiții de frig extrem, până la -40 de grade Celsius. Mașina ta pornește întotdeauna la prima cheie, indiferent de gradele din termometru.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Dacia a gândit Jogger ca un model pentru familie, deci nu te aștepta la performanțe spectaculoase în materie de dinamică sau accelerații. Judecând doar după lungimea modelului de la Mioveni, Jogger poate fi inclus în segmentul mașinilor compacte. Dar o să te rog să nu uiți acest aspect, pentru că vor reveni asupra lui puțin mai târziu.

În oraș, e ușor de condus. Direcția reacționează corect, chiar dacă nu există un feedback pronunțat din partea acesteia. Oglinzile sunt bine proporționate, iar prin lunetă zărești cu relativă ușurință (dacă n-ai niciun alt pasager în spate). Ai și senzori și o cameră video care să te ajute cu parcatul.

În afara orașului, Jogger se conduce asemeni unui monovolum. Poziția e ușor înaltă la volan, iar la asta contribuie și garda la sol de 200 de mm, identică cu cea a lui Sandero Stepway. Scaunele sunt destul de confortabile (deja le știi dacă ai urcat până acum într-un Sandero de generație nouă), iar per total, experiența de condus e relaxantă. Asta și pentru că dinamica a fost gândită fără pretenții sportive.

La viteze de autostradă apar și vibrații, iar nivelul decibelilor din cabină crește.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Pentru că preia o platformă deja încercată, Dacia a reușit să-i ofere lui Jogger un set de suspensii croite și mai bine pentru confort. Sunt calibrate corect și absorb plăcut denivelările drumului, chiar dacă antifonarea putea fi îmbunătățită. Datorită configurației exteriorului și, bineînțeles, datorită noilor dimensiuni, ruliul își face simțită prezența ceva mai devreme decât în cazul unui Sandero Stepway. Dar asta n-ar trebui să fie o problemă dacă pleci din start de la ideea că Jogger este o mașină pentru toată familia. În cazul în care vrei să pilotezi un Jogger, atunci poate ar trebui să te întorci asupra momentului în care ai decis să-l comanzi.

Cum ți se pare designul exterior?

Designerii l-au aliniat pe Jogger la noua identitate vizuală a mărcii. Partea frontală e aceeași cu cea a lui Sandero. Și nu-i un lucru rău, că mie îmi plac tușele hatchback-ului. În spate, stopurile alungite până la nivelul plafonului mă duc cu gândul la prima generație Volvo XC90.

Totuși, din lateral, Jogger nu-i cel mai atrăgător și rotunjit model pe care poți să-l cumperi, și asta pentru că plafonul a fost înălțat din echer. Salut, Škoda Roomster.

Cum sunt materialele la interior?

Arată ca un Sandero, e făcut pe platformă de Sandero (cu câteva modificări), deci are și interior de Sandero. Materialele sunt identice cu cele folosite pe hatchback-ul de clasă mică, deci nu prea am ce noutăți să spun. Da, plasticele sunt dure, dar Jogger mai îndulcește atmosfera cu cele câteva materiale textile pe care le poți găsi pe planșa de bord și pe portiere – asta dacă ai comandat versiunea de top Extreme.

Pentru că Jogger mizează pe caracterul practic, în interior găsești spații de depozitare care totalizează 28 de litri.

În configurația cu 7 locuri, modelul produs la Mioveni devine unul dintre cele mai polivalente de pe piață. Să-ți explic. Specialiștii Dacia spun că au identificat aproape 70 de configurații de interior, iar acest lucru n-are cum să nu-ți facă cu ochiul, dacă cuvintele cheie din căutarea ta au fost caracter modular.

Cele două scaune din spate, ultimele două, mai precis, se pot rabata, se pot plia și se pot scoate complet. Cum vrei tu, doar să te hotărăști câți pasageri mai iei în mașină. Nu-ți face griji că n-o să ai probleme cu coloana atunci când vrei să scoți scaunele din spate: unul cântărește sub 10 kilograme.

Dar te poți juca și cu bancheta din spatele șoferului. Vine în configurație 40:60 și scaunele pot fi rabatate și pliate. Dacă ai ceva voluminos de transportat, în spatele scaunelor din față încap obiecte cu o lungime de 2 metri și o lățime de 1 metru. Salutăm pe această cale și utilitarele.

Și dacă tot m-am îngropat în configurații de scaune și moduri în care te poți juca cu spațiul dintr-un Jogger, trebuie să revin asupra unui lucru. Vă spuneam că ampatamentul și lungimea au crescut, iar din acest punct de vedere, Jogger intră în segmentul C. Totuși, lățimea nu s-a modificat, iar asta înseamnă că e posibil să-i mai dai câte un cot pasagerului din dreapta atunci când schimbi câte o treaptă.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

5 sau 7: depinde în ce configurație ți-l comanzi.

Pentru că plafonul lui Jogger a fost înălțat, spațiul pentru cap este acum mai bun, iar pasagerii aflați pe al doilea rând de scaune vor aprecia lucrul ăsta. De asemenea, bancheta a fost și ea ușor înălțată – stai mai sus, ca într-un amfiteatru – iar asta se traduce printr-o poziție mai confortabilă la drum lung și ceva centimetri în plus pentru genunchi și picioare.

Dacă mergi pe varianta cu 7 locuri, pe cele două scaune individuale din spate poți transporta și adulți. La cap, mai era loc de o palmă până la plafon, iar în dreptul genunchilor mi-ar fi intrat pumnul până să lovesc scaunul din față. Și eu am 1.83. Singurul mic neajuns ar fi poziția în unghi ascuțit a genunchilor, dar acest lucru o să-l întâlnești chiar și într-un SUV de clasă mare. Și ar mai fi ceva: accesul nu foarte facil.

În plus, Dacia s-a gândit la problemele care ar putea apărea pe ultimul rând de scaune, motiv pentru care a instalat o lumină dedicată în plafonieră, cotieră, suporturi pentru pahare și chiar și geamuri basculante (asta pentru că nu are guri de ventilație).

Cât despre portbagaj, lucrurile sunt și aici diferite, în funcție de configurația aleasă. Cu toate cele 7 locuri pe poziții, în spatele capotei portbagaj mai încap 160 de litri. Practic, vreo două sacoșe. Dacă te joci cu poziția acestor scaune, poți ajunge până la aproape 700 de litri (în cazul în care le scoți complet), iar dacă începi să pliezi și să rabatezi și bancheta din spatele șoferului, valoarea maximă ajunge până la 1.807 litri. În configurația cu 5 locuri, volumul portbagajului este cuprins între 708 și 1.819 litri.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Dacia Jogger încă n-a ajuns pe rugul testelor pregătit de Euro NCAP, dar probabil că o s-o facă cât de curând. Logan și Sandero, frații de la care provine platforma tehnică, au trecut prin suferințele provocate de organizația belgiană și au încheiat testele cu 2 stele de siguranță. Probabil că și Jogger va puncta la fel, întrucât la capitolul dedicat sistemelor de siguranță moderne – cel care a tras în jos ratingul general obținut de Logan/Sandero – nu există modificări.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Știu că poate o să pară redundant, dar n-am cum să trec peste tot ce înseamnă caracterul practic al lui Jogger. Ca o completare a ceea ce ai citit până acum despre configurația scaunelor și a interiorului, o să amintesc și de barele modulare pentru amararea portbagajului. O soluție pe cât de simplă, pe atât de inteligentă. Și cum este un monovobreak, partea asta ar trebui să-i aducă puncte bonus în ochii potentiaților clienți.

Am apreciat și simplitatea interiorului: butoane puține și bine marcate, un ecran central de 8 inch care funcționează corect și un instrumentar de bord mixt.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Sigur că da. Începând de la un sistem de acționare electric pentru portbagaj și până la un cruise control adaptiv capabil să țină banda și să frâneze automat. Dar și Jogger merge pe filozofia Dacia prin care produsele sunt catalogate drept smart-buy. Altfel spus, dacă Jogger ar avea toate sistemele moderne care îți vin acum în minte, ai mai plăti pentru unul?

Cât mă costă toată afacerea?

Cea mai accesibilă variantă Jogger are un preț de pornire de 13.990 de euro: configurație cu 5 locuri și motor Eco-G. Vrei motorul TCe 110? Mai adaugi 500 de euro. Îți face cu ochiul configurația cu 7 locuri? Încă 700 de euro.

Jogger este primul model din gama Dacia care primește ediție limitată odată cu lansarea pe piață. Se numește Jogger Extreme și seamănă și mai mult cu un Sandero Stepway (asta și datorită nuanței de caroserie Terracotta Brown). O astfel de versiune am testat la Nisa, iar prețul variază de la 16.800 de euro până la 18.000 de euro (deja știți povestea: în funcție de motorizare și număr de locuri).

Iar un Jogger în configurația asta e echipat bine, bine. Primești un sistem de climatizare automat, sistem de acces și pornire fără cheie, un ecran central de 8 inch (Media Display), geamuri electrice față, oglinzi încălzite, barele de plafon modulare și sistem cruise control.

În cazul exemplarului testat, vopseaua Terracotta Brown a mai costat 390 de euro. Scaunele încălzite sunt și ele opționale și costă 100 de euro, iar pachetul Confort costă 450 de euro. Acesta din urmă include senzorul pentru unghi mort, senzorii de parcare față și spate, frâna de parcare electrică, cotiera centrală și măsuțele pentru pasagerii din spate.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Dacă deschizi pagina de rezervare pentru Jogger vei descoperi trei niveluri de echipare: Essential, Comfort și seria limitată Extreme.

Iar pentru cei 13.990 de euro, prețul versiunii de bază, Dacia oferă un pachet onorabil de echipamente: 6 airbag-uri, un sistem de frânare automată de urgență, lumini de zi cu LED sub forma literei Y, geamuri electrice pentru locurile din față, faruri cu aprindere automată și un indicator pentru schimbarea treptelor de viteză. Aerul condiționat este oferit opțional, iar oglinzile vor fi unele cu reglaj manual. În cazul versiunii de bază, sistemul multimedia se numește Media Control și are la bază chiar telefonul tău mobil. Cum se întâmplă asta? Instalezi aplicația Dacia Media Control și așezi telefonul în suportul special de pe consola centrală. Poți personaliza interfața cu aplicațiile pe care le folosești cel mai des și poți folosi comenzile de pe volan pentru controlul anumitor funcții.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Spațiul interior, caracterul modular și prețul de achiziție. 3 în 1.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Jogger este un smart-buy, deci există multe lucruri care ar putea fi îmbunătățite. De la finisaje și până la tehnologiile de la bord. Dar n-o să mă axez pe niciunul dintre lucrurile care țin de confort sau echipamente, ci țintesc direct către gama de propulsoare.

N-ar fi fost rău ca Jogger să aibă un motor mai potent. Da, știu, o să vină varianta hibridă cu 140 de cai putere, dar până la anul, publicul deja o să aibă o idee bună despre cum se comportă un Jogger în toate situațiile.

Poate că motorul de 1.33 litri nu era o idee rea.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Cred că aș lansa și o versiune de marfă.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ai o familie numeroasă căreia nu-i place să rateze momentele importante din viață: de la meciurile de fotbal ale juniorului, până la aniversarea străbunicii.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ești convins că un SUV poate să-ți satisfacă toate nevoile în materie de spațiu interior.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Nu. N-am nevoie de atât de mult spațiu cât poate să ofere Jogger. În schimb, n-aș spune nu unui Sandero Stepway.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Cel mai accesibil model cu 7 locuri de pe piață.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Dacia

Dacia Jogger

1.0 TCE 110HP 7STR EXTREME

de la 21.250 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
110 CP
Cuplu maxim sistem
200 Nm
Transmisie
Tip transmisie
manuala
Număr trepte
6
Tracțiune
fata
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/3
Capacitate cilindrică
999 cmc
Putere maximă
110/81 CP/kW
Cuplu maxim
200 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
11.2 s
Viteză maximă
174 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
5.7 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4547 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1784 mm
Înălțime
1632 mm
Ampatament
2897 mm
Volum portbagaj
506 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1594 litri
Masa proprie
1205 kg
Siguranță
Rezultat
Netestat
Preț
Preț de pornire model
21.250
Preț mașină testată
18.940 €