Test Drive: BMW Seria 2 Coupé 220d

Seria 2 Coupé duce mai departe spiritul brandului BMW în cea mai curată formă a sa, încercând să bifeze, totuși, și nevoile clientului modern.

Cine este și ce vrea BMW Seria 2 Coupé de la noi?

BMW Seria 2 Coupe este, în arborele genealogic al brandului, descendentul direct al lui 1602. Și al lui 2002. Și al lui Seria 3 E30. Probabil că deja știi asta, din articolul lui Meșter. E una dintre mașinile de la BMW dedicate celor cărora nu le e teamă că n-o să aibă portbagaj de 900 de litri sau spațiu pentru cinci persoane. Și a rămas singurul model compact de la BMW cu punte spate motrică. O invitație la distracție, practic.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară?

Da, există câteva noutăți aici, pe lângă capota kilometrică – pentru care există o explicație, dar ți-o zic mai încolo. Noul Seria 2 folosește platforma CLAR de la BMW și împarte componente cu BMW Seria 3 (și implicit Seria 4). Altfel, în ciuda faptului că este mai mare în dimensiuni decât generația anterioară, noul 2 încă nu este suficient de mare ca să-l poți propune soției ca mașină de familie. Dacă-l vrei, va trebui să o faci asumat. Așa cum și BMW a scos, asumat, un model fun într-o lume în care mașinile cu două uși sunt doar material de memeuri.

Ce concurenți are pe piața din România?

Păi nu prea are. Dacă vrei modele compacte sportive, găsești câteva hatchback-uri cu venă umflată, dar aici nu e vorba doar de cai-putere și de distracție, ci și de o declarație estetică, până la urmă. Iar BMW Seria 2 Coupe este una dintre din ce în ce mai rarele astfel de declarații. Bravo, BMW!

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Mașina de test a fost aici un prietenos 220d, adică un diesel cu motor de doi litri și cu punte spate motrică (RWD, cum îi zice lumea). Dacă ești mai degrabă interesat de look decât de performanțe sau rafinament, atunci o să-ți priască versiunea asta: are resurse mulțumitoare – 190 CP, 400 Nm – și consum de diesel. Firește.

Gama de motorizări e completată de 220i (cu 184 CP) și M240i (cu 374 CP). Există și un 230i, dar nu la noi. Toate versiunile sunt oferite exclusiv cu transmisie automată, iar M240i vine doar cu tracțiune integrală.

Puristul din tine zice acum că i-ar fi prins bine o versiune cu transmisie manuală și punte spate motrică, este? Spune-i puristului să pregătească banul, că M2 e pe vine! O să aibă șase-în-linie trecut prin manuală cu șase trepte și trimis doar către puntea spate.  

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Un motor mai curat e un motor eficient. Cu formula îmbunătățită cu cinci noi compuși chimici, motorina MOL EVO Diesel Plus pune umărul la fiabilitatea motorului mașinii tale. Consum redus, emisii mai puține și extra putere indiferent de anotimp. Detalii aici

În versiune diesel, la drum lung vei face opriri mai degrabă să te mai dezmorțești tu decât să alimentezi. Media la mine după 400 de kilometri a fost de 6,2 l/100 km, pe parcursul cărora l-am trecut pe 2 Coupe prin toate modurile de rulare. Prin oraș o să-ți ia vreo 10 l/100 km. 

Cu un plin de rezervor, poți să acoperi și 800 de kilometri cu mașina asta, dacă mergi întins. Prin oraș o să te țină cam 500 de kilometri.

Cum se simte la drum lung? Dar pe serpentine? Dar în oraș?

Primul gând pe care l-am avut când am văzut scaunele alea sport a fost că o să fie un drum tremurat. Seria 2 Coupe vine cu scaune sport încă din standard; modelul de test avea chiar scaunele M Sport.

După câteva zeci de kilometri, am descoperit în 2 Coupe un mini GT capabil de drumuri lungi și relativ line. Aici contribuie atât amortizarea variabilă, oferită standard, cât și faptul că mașina împrumută componente ale trenului de rulare de la fratele mai mare Seria 4. Mașina de test avea suspensie M Sport; în versiune standard m-aș aștepta să fie chiar mai confortabilă.

Cu toate opționalele astea Sport bifate (am zis că mașina de test avea și frâne M Sport?), Seria 2 Coupe este și un pachet mic și concentrat de endorfine atunci când ajungi pe drumuri virajate. Trage timp de o secundă de clapeta „-” din spatele volanului și mașina se pune în Sprint Mode, adică sare automat în cea mai mică treaptă posibilă, pregătind mașina pentru demaraj în forță. Jocul maselor pe viraje este o joacă, mașina nu se simte dezordonată oricât de mult tragi de ea, ceea ce te face pe tine să te simți în control. Ceea ce e bine.  

Cum ți se pare designul exterior?

Pentru mine, una dintre cele mai frumoase compacte de la BMW – poate chiar unul dintre cele mai frumoase BMW-uri moderne – este 1M Coupe. Noul Seria 2 se îndepărtează mult de liniile alea – introduce în ecuație scuptura angulară – dar se apropie de moștenirea lăsată de ’02, acum 50 de ani. Îmi place cum le-a ieșit fața, îmi place spatele, dar nu sunt convins de lungimea capotei. 

Cum sunt materialele la interior?

Bune, ca în oricare alt BMW. În mașina de test erau cu atât mai bune, pentru că tapițeria nu era Sensatec, ci piele Vernasca în nuanță cognac. Face toți banii (1.400 €), atât la culoare cât și la textură.

Cum îți dai seama, fără să te uiți în spate, că ești într-un Seria 2 și nu într-un Seria 4? Caută inserțiile tricolore M de pe panourile ușilor. Dacă le vrei iluminate, se poate: trebuie doar să bifezi opționala corespunzătoare.

Dă-i o notă de la 1 la 10 pentru spațiile de depozitare.

Nu știu dacă aș fi fost un profesor bun când vine vorba de evaluare prin note, dar eu îi dau 8 lui Seria 2. Îl depunctez pentru deschiderea portbagajului, care nu este extraordinară, și pentru faptul că anumite dotări privind organizarea spațiului – cârligele și plasele laterlae din portbagaj, buzunarele din spătarul scaunelor față – sunt oferite doar contracost. Și costă 215 €.

Altfel, pentru un coupe compact, este suficient de practic încât să n-ai probleme cu sticlele de apă – cele de 0,5 litri încap în buzunarele portierelor – sau cu depozitarea telefonului, a cheilor, a sprayului dezinfectant, a portofelului și așa mai departe.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Depinde. Ai peste 1,80? Dacă da, atunci în spatele tău probabil că n-o să mai fie locul de încă un pasager adult decât dacă faceți amândoi compromisuri. Seria 2 Coupe oferă spațiu decent pentru un coupe compact, însă na, ideea e să nu exagerezi nici tu.

Ca șofer, e imposibil să nu-ți găsești poziția ideală în spatele volanului. Reglajul pe adâncime este foarte amplu, deci poți trage volanul mult către tine, iar șezutul vine cu suport extensibil pentru coapse. Astea sunt două atribute pe care eu, ca deținător de picioroange, le iubesc la BMW-uri. 

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Da, l-a testat Euro NCAP, și a ieșit de acolo șifonat nu doar la propriu: a luat patru stele din cinci, cu rating de 82% pentru protecția pasagerilor adulți, 81% pentru copii, 67% pentru participanții la trafic vulnerabili și 64% pentru sistemele de siguranță. După cum îți poți da seama, la ultimele două capitole – care țin de precizia și eficiența sistemelor de siguranță – nu a excelat, iar noul standard de notare Euro NCAP l-a penalizat pe Seria 2 Coupe cu o stea. Uf!

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

E mișto funcția Sprint Mode, aia care se activează dacă tragi de padela de retrogradare mai mult de o secundă. Sigur, poți să pui mașina în gardă culcând accelerația la podea, însă latența în răspuns este mult mai mică așa.

Inserția aia de pe portieră, cea care poate fi și iluminată chiar, nu este practică în niciun fel, însă e de efect. Așa că am trecut-o la soluții inteligente de efect. Dar este o soluție inteligentă, oricum ai da-o, nu?

Ca oricare alt BMW actual, și Seria 2 Coupe se folosește de GPS, de camere și de senzorii de proximitate pentru a reduce viteza atunci când te apropii de o intersecție sau de o mașină din fața ta. Chestia asta funcționează dacă ești în modul Eco Pro și, evident, dacă nu ești cu accelerația în podea.  

Ai simțit că-i lipsește ceva?

Nu. Chiar deloc. Nu, nu. La cum era configurată mașina de test, ar fi fost imposibil să crezi că-i lipsește ceva.

Ce nivel de echipare să aleg și cât mă costă toată afacerea?

Pe lângă echiparea de bază, ai de ales între versiunile Advantage, M Sport și M. Dacă te ține portofelul, M este echiparea de vis, pentru că vine cu motorizarea de 3 litri, cu șase cilindri în linie, care merge de minune cu ideea de coupe compact BMW.

Sfatul meu: intră în configurator, pornește de la echiparea de bază și negociază tu, pas cu pas, dotările. Te avertizez că nu este un proces ușor, însă am încredere că, dacă vei fi precaut, vei putea să-ți configurezi un Seria 2 Coupe care să-ți satisfacă poftele de condus fără să te chelească de bani. Am încredere în tine!

Un lucru pentru care merită cumpărată mașina asta?

Pentru plăcerea de a conduce, în primul rând.   

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Cea pe care o am de obicei cu brandurile premium: că cer bani extra pe niște chestii ridicole. Și aici nici măcar nu mă refer la reglajul lombar. Dar 200 € pentru iluminarea ornamentului M de pe portiere? Uf!

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Nimic, sincer. Eram pornit să spun aici că i-aș pune o transmisie manuală, dar în sinea mea știu că aș suspina după cutia automată în primii 1.000 de kilometri prin oraș.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei să fii fericit în spatele volanului. În fiecare zi.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… ar fi singura din familie. Asta dacă mai vrei să ai familie.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da. Doar că în versiune 220i. Că e mai rafinat și se turează mai sus. E mai… pur, așa.

Clientul perfect al mașinii?

O persoană curajoasă, aș zice eu. Cineva căruia nu i-e frică să iasă iarna din casă știind că mașina lui nu are integrală. Cineva care nu-și configurează mașina după eventualități: „dar dacă o să ningă, dar dacă o să merg vreodată la munte și dau de drum de pădure”, „dar dacă o să am nevoie la un moment dat să car ceva voluminos”, „dar dacă o să am nevoie vreodată de spațiu pentru cinci oameni”.   

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Un model BMW tributar atitudinii care a consacrat brandul.

Logo BMW

BMW BMW Seria 2 Coupé

2.0 220D MHEV AUTO

de la 45.577 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Diesel Mild Hybrid
Sursă principală energie
Diesel
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
190 CP
Cuplu maxim sistem
400 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
spate
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1995 cmc
Putere maximă
190/140 CP/kW
Cuplu maxim
400 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
11 CP
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
0.50 kWh
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6.9 s
Viteză maximă
237 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4537 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1838 mm
Înălțime
1390 mm
Ampatament
2741 mm
Volum portbagaj
390 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
Masa proprie
1655 kg
Siguranță
Rezultat
4 stele
Preț
Preț de pornire model
45.577
Preț mașină testată
61.366 €