În căutarea timpului pierdut

Din 2018, raliul de regularitate Transylvania Classic are și o clasă dedicată electricelor. Anul acesta am participat cu un Nissan Leaf și am terminat pe podium.

Bagajele erau făcute, bateria lui Leaf indica 90%, iar creioanele fuseseră ascuțite cu meticulozitate. Un bing scurt venit din difuzorul telefonului era semnul că trebuie să plec. Setez navigația către Piața Mică din Sibiu și pornesc la drum.

De ce am plecat în inima Transilvaniei? Între 12 și 14 august, pe unele dintre cele mai spectaculoase drumuri ale Sibiului, s-a desfășurat raliul de regularitate Transylvania Classic. Din 2018, competiția include și o categorie dedicată mașinilor electrice, iar anul acesta, împreună cu Cristiana Oprea (în rol de pilot) am format echipajul Autocritica. Prietenul care ne-a însoțit pe problele de regularitate ale raliului a fost electricul Nissan Leaf în versiune Tekna și echipat cu bateria mare de 62 kWh. Ca să n-avem range anxiety pe urcarea până la Bâlea Lac.

Nissan Leaf pe coborârea de la Bâlea Lac. Foto: Iulmas Arif

Ce este un raliu de regularitate?

Sporturile cu motor se împart în foarte multe discipline, iar printre ele există și categoria numită raliu de regularitate. Spre deosebire de un raliu de viteză, ale cărui costuri pot fi foarte mari, o competiție de regularitate nu necesită bugete de zeci de mii sau sute de mii de euro pe sezon.

Deși are la bază reguli și principii preluate din raliurile de viteză, competițiile de regularitate diferă foarte mult. Da, există controale orare, carnete de control și probe speciale, la fel ca într-un raliu de viteză, însă toată competiția se desfășoară în trafic deschis, iar mașinile nu au nevoie de elemente speciale de siguranță.

Probele speciale se numesc teste de regularitate, iar acestea se câștigă nu mergând cel mai tare, ci mergând cât mai precis. Îți explic imediat.

Cu câteva ore înainte de start, fiecare concurent primește un roadbook (pentru a putea naviga pe traseu) un carnet de control (pe care trebuie să-l păzească cu sfințenie și să-l arate arbitrilor) și o fișă cu detaliile fiecărui test de regularitate.

Traseul raliului nu este cunoscut de concurenți, ceea ce înseamnă că echipajele (pilot și copilot) nu pot face recunoașteri. În fișa cu detaliile despre testele de regularitate concurenții primesc informații despre locul de start, viteza medie cu care trebuie să parcurgă testul și finișul probei. Viteza medie pentru o probă de regularitate nu depășește niciodată 50 km/h, iar în cazul în care apar alte limite de viteză mai mici impuse de Codul Rutier, concurenții sunt obligați să le respecte.

Pentru ca lucrurile să fie și mai interesante, de cele mai multe ori, pe parcursul probei, organizatorii schimbă viteza medie de deplasare (în funcție de anumite repere din teren pe care concurenții le găsesc în roadbook), iar finișul nu este indicat cu exactitate.

Practic, un concurent trebuie să parcurgă o anumită distanță cu o anumită viteză medie, lucru care se traduce într-un timp ideal. Orice abatere de la acest timp ideal se transformă în puncte de penalizare: un punct de penalizare este acordat pentru fiecare secundă de întârziere sau de avans. La final, echipajul cu cele mai puține puncte de penalizare câștigă raliul.

Cum măsoară arbitrii dacă un concurent a respectat viteza medie de deplasare? Astăzi sunt folosite două metode pentru a verifica acest lucru: fie prin dispozitive cu infraroșu – un emițător montat pe fiecare mașină și un receptor amplasat la finalul probei -, fie cu sisteme GPS. În cazul Transylvania Classic, organizatorii au mers pe metoda cu emițător și receptor prin infraroșu.

Cum faci să mergi cât mai bine într-un raliu de regularitate? Și aici există mai multe metode: fie cu un tripmaster capabil să măsoare cu precizie distanța și să afișeze viteze medii, fie cu diverse aplicații dezvoltate pentru telefoanele inteligente. În cazul nostru, am mers pe varianta cea mai la îndemână: o aplicație mobilă plus ajustări făcute pe baza unor calcule de timp, distanță și viteză în funcție de situația din teren. Nu recomand o variantă doar cu aplicație mobilă, pentru că poți rămâne oricând fără semnal GPS, iar distanța nu este măsurată întotdeauna cu precizie chirurgicală.

Informații afișate de una dintre aplicațiile dedicate raliurilor de regularitate.

Tradiție în inima Transilvaniei

În 2015 m-am urcat pentru prima dată într-o mașină pe ale cărei portiere erau lipite numere de concurs. Concuram la prima ediție Sibiu Classic Challenge. Rezultatul obținut a fost departe de perfecțiune, însă avalanșa de stări prin care am trecut pe parcursul întrecerii m-a făcut să-mi doresc să învăț despre raliurile de regularitate și despre adevăratul rol al unui copilot într-o astfel de competiție. Și m-a prins atât de tare încât am bifat cinci dintre cele șase ediții desfășurate până acum la Sibiu. De-a lungul anilor, evenimentul și-a schimbat denumirea, dar din 2020 îl vei găsi în calendare sub numele Transylvania Classic.

Foto: Iulmas Arif

Schimbările din piață și apariția modelelor electrice au generat modificări și în motorsport. Au apărut competiții internaționale sub semnul FIA în care vehiculele electrice sunt în centrul atenției. Pornind de la aceste exemple, transformarea a lovit și competițiile de regularitate, iar FIA a înființat și o întrecere dedicată. Se numește E-Rally Regularity Cup și se adresează exclusiv mașinilor electrice.

În România, competiția de la Sibiu a fost prima care a introdus o categorie dedicată și mașinilor electrice. Ediția inaugurală a avut loc în 2018, an în care s-au înscris doar 5 concurenți. În 2021, la start s-au aliniat 18 mașini electrice.

Am mers 9 ore cu mașina de la București la Sibiu ca să n-o faci tu

În cazul în care nu știi cum să pierzi aproape 9 ore din viață, îți recomand să pleci din București către Sibiu via Valea Prahovei.

La ora 9, străzile Bucureștiului deja erau invadate, iar intersecțiile gemeau sub claxoanele șoferilor grăbiți, presate de mașinile înghesuite ca într-un puzzle-gigant. Avem nevoie de o oră pentru a traversa Capitala de la sud la nord, dar asta nu ne strică planul inițial: mergem la Sibiu pe Valea Prahovei.

Știu că am plecat la drum cu o electrică, dar bateria de 62 kWh a lui Leaf promite o autonomie de 385 de kilometri în regim mixt. Practic, nu aveam motive de îngrijorare cu privire la drumul până la Sibiu, mai ales că infrastructura de încărcare s-a dezvoltat în ultimii ani într-un ritm bun. Prima oprire a zilei a venit în apropiere de Comarnic, dar nu pentru că mașina ar fi avut nevoie de curent, ci pentru că noi eram în căutare de apă, cafea și snack-uri pentru drum. Nu de alta, dar Waze deja ne bombarda cu notificări cu privire la traficul de pe Valea Prahovei. Și nu-ți recomand să rămâi fără apă sau ceva de ronțăit în timp ce aștepți în coloană. Pentru a profita la maxim de oprire, am pus și Leaf-ul la încărcat la priza de 50 kW instalată în parcarea stației de carburanți. N-am stat mai mult de 20 de minute, timp în care bateria a înghițit vreo 14 kWh.

Am pornit cu încredere către Brașov, în speranța că drumul nu va fi chiar atât de rău. Și totuși, Valea Prahovei ne-a demonstrat că de la Comarnic până la Predeal poți face aproape 3 ore în mijlocul unei zile de joi. După o experiență care ne-a torturat puțin psihicul, am luat o pauză la ieșirea din Predeal. Tot 20 de minute, timp în care ne-am refăcut rezervele de apă, am colantat mașina și am încărcat bateria lui Leaf. Alți 14 kWh scurși în celulele modelului nipon.

Până la Sibiu totul ar fi trebuit să meargă ceas, doar că o serie de lucrări în apropiere de Veștem au făcut ca traficul să se îngroașe iar. N-am mai așteptat în coloană și am ales drumul care taie satele din Mărginimea Sibiului. Prima decizie norocoasă a zilei. Timpul final: 9 ore, cu mult peste ce am estimat inițial.

Start cu emoții

E forfotă. Mașinile clasice laolaltă cu cele electrice stau parcate pe piatra cubică din Piața Mică din Sibiu. Pe o scenă amplasată în apropiere de Podul Miciunilor flutură steagurile Transylvania Classic. La primul semnal sonor, mulțimea își îndreaptă atenția către rampă, iar Berti Panaiot, unul dintre oamenii aflați în spatele organizării, deschide stratul festiv. Mașinile defilează prin fața publicului, urcă pe scenă pentru o prezentare scurtă, iar mai apoi se întorc în parcarea amenajată. E un adevărat ritual scăldat de blițuri și încurajări din partea publicului. E momentul în care ești cuprins de emoții. E unul dintre cele mai plăcute momente, pe care nu-l poți descrie. Trebuie să-l trăiești. E preambulul pentru următoarele două zile în care vom parcurge aproape 350 de kilometri pe unele dintre cele mai frumoase drumuri ale județului Sibiu.

La pas prin Mărginimea Sibiului

E 12:45 și îi spun Cristianei că trebuie să ne pregătim de start. Chiar dacă din afară poate părea o joacă, lucrurile sunt mult mai complicate. Montez telefonul și deschid aplicația cu care vom concura, îmi așez creioanele în suportul de pahare și scot una dintre agendele pe care le port tot timpul la astfel de evenimente. Roadbook-ul e deja deschis, iar calculele de timpi pentru primele probe sunt făcute. Nu ne mai rămâne decât să fim atenți și să adunăm cât mai puține puncte de penalizare.

Ceasul indică 13:02, iar noi țâșnim în grabă pe sub Turnul Sfatului. De afară, Leaf-ul e tăcut, dar la interior răsună vocea mea: Faci stânga aici, mergi 200 de metri, iar la intersecția cu semafor mergi în dreapta spre sensul giratoriu.

Sunt indicațiile pe care le citești din roadbook. Până la startul primului test de regularitate avem de luat și o ștampilă de control. Este una dintre modalitățile prin care concurenții sunt verificați dacă au urmat traseul din roadbook. Lipsa unei astfel de ștampile înseamnă 100 de puncte de penalizare. Și nu sunt puține, în condițiile în care un astfel de raliu se câștigă cu 50-80 de puncte de penalizare după 10 teste de regularitate.

Primul start de probă este cel mai dificil, chiar dacă de-a lungul carierei ai adunat suficientă experiență. Sunt acele momente de liniște în care echipajul își canalizează energia către momentul zero al raliului.

Butonul Eco este dezactivat. Nu știm ce situații vom întâlni pe traseu, așa că e bine ca toți cei 217 cai putere ai lui Leaf să fie la o mângâiere de pedală distanță. Oprim și funcția e-Pedal. E genială în oraș pentru că transformă modelul nipon într-o mașină pe care o poți conduce doar cu accelerația. Apeși pedala și crești viteza, ridici piciorul de pe acceleralație și mașina se poate opri complet fără ca tu să atingi frâna. Dar în situația dată nu ne ajută.

5, 4, 3, 2, 1, start. Leaf-ul parcă se ridică ușor pe poante și țâșnește pe drumul care șerpuiește prin satul Loamneș. Trebuie să parcurgem proba cu o viteză medie de 48 km/h, dar nu-i atât de simplu atunci când pe traseu întâlnești concurenți rătăciți și căruțe, iar finișul ascuns de organizatori poate fi oriunde pe o distanță de 6 kilometri și ceva. Aplicația ne spune că mergem cu viteza corectă, iar computerul de bord al lui Leaf confirmă că distanța parcursă e bună. Nu-mi mai rămâne decât să confrunt aceste valori cu timpul afișat de cronometrul pe care l-am pornit la start. După calculele mele, totul merge ceas, iar rezultatele afișate seara au confirmat și ele acest lucru: 1.7 puncte de penalizare. Și pe proba a doua a zilei ne-am descurcat bine și am încheiat cu 2.8 puncte de penalizare.

A treia probă s-a desfășurat pe drumul care urcă din Dobârca către Poiana Sibiului. Eu și Cristiana o știm din vremurile în care raliul de viteză de la Sibiu se desfășura pe asfalt. E o probă în urcare, cu viraje strânse și cu un drum care taie pădurea. Chiar dacă Leaf nu e vreun sportiv pur-sânge, cuplul motor de 340 Nm disponibil instantaneu și-a făcut datoria ori de câte ori i-am cerut Cristianei să mărească binișor viteza între două ace de păr.

Foto: Iulmas Arif

În mod normal, și pe această probă aveam o misiune simplă, doar că o limită de viteză de 30 km/h și un moment de neatenție în timpul briefingului ne-a dat peste cap parcursul și am “împușcat” o penalizare de 87 de puncte. Cam multe, dar raliul încă nu era terminat.

Până la prima regrupare a zilei mai aveam un singur test de regularitate. Și știam că n-o să fie simplu, pentru că aveam de traversat două sate. Drumul îngust, mașinile parcate în fața porților și, bineînțeles, utilitarele care mișunau mai ceva furnicile în căutarea hranei ne-au cam încurcat traseul planificat. Dar asta este partea interesată a competițiilor de regularitate: hazardul este un numitor comun pentru toți concurenții și niciodată nu ai siguranța că drumul pe care îl ai în față o să fie lipsit de provocări. Terminăm proba cu o penalizare de 17.7 puncte, dar suntem mulțumiți de rezultat ținând cont de situațiile întâlnite în trafic.

Cafeaua aburindă și cozonacul plin cu nucă ne-au pus un zâmbet larg pe față în timpul regrupării de la conacul Maria Theresa. Am avut timp să ne liniștim înaintea ultimului test al zilei. Cât despre autonomia lui Leaf, nicio grijă. Bateria indica peste 70%, după 100 de kilometri de la start. Nici vorbă să fugim prin sat să căutăm vreun creștin care să ne împrumute o priză, în condițiile în care până la finișul zilei mai erau doar 30 de kilometri.

Ultimul test al primei zile ne-a pus față în față cu un alt traseu pe care îl știam de la raliul de viteză: o parte din proba Călugărul și câțiva kilometri din coborârea de la Păltiniș către Rășinari. Am urmat traseul cu rigurozitate, fără să încercăm să desenăm trase corecte pe apex și între viraje. Așa cum am mai spus-o, la regularitate nu câștigă cel care merge tare, ci acel echipaj care merge precis. Pe urcarea până în drumul de Păltiniș, Leaf ne-a demonstrat că are și ceva sportivitate în ADN reușind să se agațe cu încredere de acele de păr. La finalul probei am terminat cu 2.5 puncte de penalizare, iar ziua o încheiam pe poziția a treia a clasamentului provizoriu dedicat electricelor. În fața noastră erau echipajele Dedikov Kalin – Dedikova Antoaneta (unul dintre echipajele foarte experimentate care concurează și în E-Rally Regularity Cup) și Apostolescu Robert – Apostolescu David.

Podium pentru George

E liniște în Piața Mică din Sibiu. Ici, colo mai auzi câte un porumbel care planează grăbit să prindă un loc pe turla bisericii. Geamurile transpirate ale clasicelor încep să prindă viață sub razele soarelui, iar caroseriile să strălucească orbitor. E puțin trecut de ora 6, iar piatra cubică se însuflețește treptat sub pașii concurenților. Pentru ziua a doua a Transylvania Classic, organizatorii au inclus în program și Transfăgărășanul. Urcarea până la Bâlea Lac reprezintă proba-vedetă a acestei competiții, iar pentru ca traficul să nu fie o problemă prea mare, prima mașină din concurs a plecat la ora 7:01.

Dar până să dăm piept cu platoul și peisajele fabuloase de pe Transfăgărășan, trecem și prin Nucet, pentru un alt test de regularitate. E o porțiune simplă, dar lungă, iar indicatoarele cu limită de viteză de 15 km/h nu fac decât să ne scoată din ritm. Totuși, suntem motivați să terminăm pe podium, ceea ce înseamnă că avem nevoie de cât mai puține puncte de penalizare.

Din Nucet până la Bâlea Cascadă sunt vreo 40 de kilometri. Turiștii deja începeau să mișune pe fâșiile de asfalt străjuite de foioase. Un gol în trafic ar fi perfect pentru un parcurs bun pe ultima probă a Transylvania Classic. Și nu e greșit să visezi chiar și în astfel de momente, pentru că imprevizibilul s-a petrecut. Fără mașini pe traseu, dar cu o turmă de mioare ieșită în drum. Nu s-au lăsat înduplecate de sunetul electronic al lui Leaf și și-au văzut de drum în tihnă. Și nici noi nu le-am stresat. Eram oaspeți la ele acasă. Cu alte ocazii mi-aș fi dorit să umplu valea cu sunet de evacuare și de motor V8, dar în dimineața aceea, parcă ar fi fost păcat să stric liniștea locului.

Pentru electrice, competiția de regularitate s-a încheiat cu proba de pe Transfăgărășan. Mașinile clasice înscrise în concurs și-au continuat traseul către Biertan, în timp ce noi am luat drumul spre Veștem până în Piața Mică. Au fost 190 de kilometri pe care i-am rulat electric fără să avem grija reîncărcării.

Am adunat 11.4 puncte de penalizare în ziua secundă. Nu au fost multe, dar nici nu ne-au ajutat să urcăm în clasamentul general. Am încheiat pe podium, pe un meritoriu loc 3 în competiția dedicată electricelor, primele două poziții fiind ocupate de Dedikov și Apostolescu.

Poziția
în clasament
EchipajMașinăPuncte de penalizare
1Dedikov Kalin – Dedikova AntoanetaCitroën e-C476
2Apostolescu Robert – Apostolescu David Volkswagen ID.3116.5
3Cristiana Oprea – Cornel ȘocariciuNissan Leaf122.9
4Tudose Dan – Tudose IlincaTesla Model S150.1
5Filip Alexandru – Panaiot DavidRenault Zoe165.4
6Crișan Dorin – Tataruca SergiuHyundai Kona EV251.5
7Ionescu Alin – Macinic ElenaMazda MX-30319.3
8Drăgan Florin – Ganea FlorinVolkswagen e-Up!342.9
9Bogoș Dan – Bogoș IoanaHyundai Kona EV471.8
10Buțu Alexandru – Șeremet AlexandruBMW i3484.2
11Duică Șerban – Nica RobertTesla Model S500.2
12Enache Daniel – Petcu FlorentinaPeugeot e-208632.5
13Bârsan Marius – Mărunțel AlexandruRenault Zoe657.9
14Ionescu Ștefan – Ionescu MihaelaVolkswagen ID.3710
15Calcișcă Mihai – Oancea AlexandruŠkoda Enyaq750.2
16Roșca Tudor – Carămidă ClaudiuRenault Zoe790.5
17Nica Gabriel – Gherghina Ana MariaBMW iX3824.5
18Nica Sorin – Nica MarianMazda MX-30840.1

În plus, Cristiana a primit și Ladies Trophy, premiu special acordat femeilor pilot înscrise în competiție.

În 2018, primul an în care la competiția de regularitate din Sibiu au concurat și mașini electrice, câștigător a fost tot un Nissan Leaf, pilotat de George Botezatu. Dar George a plecat dintre noi, iar în memoria prietenului și jurnalistului George Botezatu, în fiecare an se acordă un trofeu care îi poartă numele. Anul acesta, l-am primit eu. E dificil să descriu în cuvinte ce am simțit. A fost un sentiment greu, un moment de mândrie și tristețe în același timp. #PentruGeorge.

Podiumul clasei de electrice Transylvania Classic 2021. Foto: Iulmas Arif