Mercedes-Benz a prezentat oficial noul Clasa S

Mercedes-Benz marchează în 2026 un prag istoric important: aniversarea a 140 de ani de când Carl Benz a inventat automobilul, în 1886. Pentru a celebra această moștenire, producătorul german a lansat noua Clasă S, un model care trece printr-un amplu proces de actualizare. 

Peste 50% din componentele modelului, reprezentând aproximativ 2.700 de piese, au fost nou dezvoltate sau reproiectate pentru a integra cele mai recente progrese în domeniul digital și al ingineriei mecanice. Această evoluție nu vizează doar estetica, ci și arhitectura electronică de bază, transformând limuzina germană într-un vehicul definit de inteligență artificială și conectivitate permanentă prin cloud.

Inovații estetice și funcționale la exterior

• Grila radiatorului a fost mărită cu aproximativ 20% și este acum concentrată pe patru bare cromate orizontale și, în premieră pentru acest model, un sistem de iluminare integrat.

• Steaua Mercedes amplasată vertical pe capotă este și ea disponibilă opțional în variantă iluminată, integrându-se în noua semnătură luminoasă a vehiculului.

• Sistemul de faruri Digital Light de generație următoare folosește tehnologie micro-LED, oferind un câmp de iluminare de înaltă rezoluție cu 40% mai mare și funcții de proiecție pe carosabil, precum avertizările pentru condiții de îngheț.

• Luminile spate au fost și ele redesenate și includ trei stele încadrate de elemente cromate..

• Jantele de 20 de inchi sunt produse printr-o metodă inovatoare de turnare sub înaltă presiune, care permite realizarea de detalii sculpturale mai precise și o reducere a masei componentelor din aluminiu.

Tehnologie și experiență digitală în habitaclu

• Sistemul multimedia MBUX Superscreen este acum oferit standard, unind ecranul central de 14,4 inchi și cel pentru pasager de 12,3 inchi sub o singură suprafață vitrată continuă.

• Sistemul de operare Mercedes-Benz (MB.OS) acționează ca un supercomputer central, gestionând toate funcțiile vehiculului, de la infotainment până la sistemele de asistență la condus.

• Asistentul virtual „Hey Mercedes” utilizează inteligență artificială generativă bazată pe ChatGPT-4o, Google Gemini și Microsoft Bing, permițând dialoguri fluide în mai multe etape, similare unei conversații cu o persoană apropiată. Sistemul beneficiază și de memorie pe termen scurt, păstrând informațiile dialogurilor anterioare.

• Navigația MBUX Surround oferă o reprezentare 3D în timp real a zonei din jurul mașinii, afișând ceilalți participanți la trafic pe panoul de instrumente al șoferului pentru o mai bună orientare.

• Pasagerii din spate beneficiază de ecrane de 13,1 inchi și camere HD integrate, care permit participarea la videoconferințe prin Microsoft Teams, Zoom sau Webex în timpul deplasării.

Confort și personalizare avansată

• Programul MANUFAKTUR Made to Measure permite clienților să aleagă din peste 150 de culori exterioare și 400 de opțiuni pentru interior, oferind consultanță individuală cu experți.

• Centurile de siguranță pentru locurile din față includ acum funcție de încălzire. Acestea ating până la 44°C pentru a spori confortul și a încuraja renunțarea la hainele voluminoase care pot afecta siguranța.

• Sistemul Digital Vent Control ajustează automat gurile de ventilație prin intermediul unor motoare electrice, permițând memorarea unor profiluri de climatizare personalizate.

• Habitaclul este dotat cu un nou filtru electric care ionizează microparticulele (PM2.5) și reduce mirosurile neplăcute, reînnoind complet aerul interior la fiecare 90 de secunde.

Dinamică și sisteme de șasiu

• Direcția pe puntea spate este standard cu un unghi de 4,5°, dar Mercedes oferă opțiunea de a extinde acest unghi la 10°, ceea ce reduce raza de bracaj cu aproximativ doi metri.

• Suspensia AIRMATIC (standard) și sistemul E-ACTIVE BODY CONTROL (opțional) beneficiază de amortizare inteligentă bazată pe date din cloud, pregătind șasiul pentru denivelările drumului detectate anterior de alte vehicule.

• Siguranța pasivă este suplimentată de prin 15 airbaguri și prin sistemul PRE-SAFE Impulse Side, care poate ridica garda la sol a mașinii înainte de un impact lateral pentru a direcționa forțele către zonele mai rigide ale caroseriei.

Specificații motorizări și date tehnice

Noile motoare disponibile pe Clasa S sunt electrificate și includ un generator de pornire integrat (ISG) de 17 kW pentru eficiență sporită și porniri silențioase.

Motorizări disponibile:

  • S 580 4MATIC (V8): 537 CP, cuplu de 750 Nm
  • S 450 / S 500 4MATIC (6 cilindri): 381/449 CP, cuplu de 600 Nm, cu funcție overboost până la 640 Nm.
  • S 450 e / S 580 e (Plug-in Hybrid): 435 / 585 CP, autonomie electrică de 100/117 km, putere totală crescută cu 75 CP față de versiunile anterioare.

Motoare Diesel (6 cilindri în linie):

  • S 350 d 4MATIC / S 450 d 4MATIC: 313/367 CP, echipate cu motorul OM 656 Evo și, pentru prima dată, cu un catalizator încălzit electric pentru reducerea rapidă a emisiilor.

Mercedes-Benz S 680 GUARD 4MATIC

Versiunea blindată a lui Clasa S oferă cel mai înalt nivel de protecție civilă și performanțe adaptate greutății sporite. Este singura versiune Clasa S care păstrează în gamă un motor V12:

  • Nivel protecție: VR10 pentru zonele transparente și opace.
  • Motorizare: V12 biturbo de 6.0 litri, 612 CP și 830 Nm.
  • Dotări tehnice: Sistem de stingere a incendiilor, rezervă de aer proaspăt (900 litri) și uși servoasistate pentru operare fără efort.