Alternativa la Tesla: povestea Rivian, producătorul primului pick-up electric

Rivian a împrumutat strategia Tesla și a lansat în 2021 primul pick-up electric din lume. Cu o gamă în plină expansiune, start-up-ul american caută acum calea spre profit.

Am avut mai multe mașini Tesla. Cred că lumea este mai bună datorită faptului că există Tesla. Dar trebuie să recunoaștem că este încă foarte devreme. Poate ți se pare că electrificarea s-a întâmplat deja, dar numai 10% dintre mașinile noi vândute (n.r – în Statele Unite) sunt electrice. Mai este mult loc de creștere și încă nu este clar cine vor fi marii câștigători. 

Robert RJ Scaringe, fondatorul Rivian, într-un interviu pentru GQ

În ultimii ani, pe piața auto americană au apărut o serie de mici constructori de vehicule electrice care încearcă marea cu sarea pe un segment de piață dominat în SUA și Europa de Tesla și pe care încep să-și facă apariția și producătorii chinezi. 

Lucid Motors, Fisker Inc., Nikola Motors, Aptera sau Bollinger Motors sunt doar câteva dintre numele de start-up-uri care îți sar în ochi la o simplă căutare pe Google pe subiect. Printre ele se strecoară însă și Rivian, un start-up care este departe de anvergura mediatică a celor de la Tesla, dar care în spatele ușilor închise adoptă o mare parte dintre strategiile din trecut ale lui Elon Musk. 

Pe silențios dar de neoprit, electrificarea a luat pe sus lumea mobilității, cu avantaje evidente: o mașină electrică nu poluează, poate fi încărcată acum cu ușurință, presupune costuri reduse de întreținere și facilități fiscale. Misiunea PPC Blue este de accelera tranziția energetică în transport și construiește infrastructura de mobilitate în toată lumea.

Descoperă aici stațiile de încărcare potrivite pentru tine și mașina ta, acasă, la birou sau în tranzit.

Cum a apărut Rivian

Antreprenorul și inginerul american Robert RJ Scaringe avea doar 26 de ani când a fondat, în 2009, Mainstream Motors, companie pe care a redenumit-o Rivian doi ani mai târziu. Cuvântul provine de la Indian River, o lagună cu o lungime de 195 de kilometri situată în apropiere de locul său natal din statul american Florida. 

Robert RJ Scaringe, fondatorul Rivian. Foto: Rivian

Într-un mod foarte asemănător cu cel prin care Tesla a cumpărat o uzină Toyota din California în 2010, Rivian a achiziționat, în 2017, o uzină Mitsubishi din Illinois, care fusese închisă de constructorul japonez pe fondul scăderii vânzărilor din cauza crizei financiare care a izbucnit în 2009. 

Pentru Rivian, scopul inițial a fost să producă un rival pentru Tesla Roadster, primul model dezvoltat de compania fondată de inginerii Martin Eberhard și Marc Tarpenning. Treptat, Scaringe a realizat însă că are nevoie mai degrabă de o gamă de modele adresată unui public mai larg, cu potențial mai mare de vânzări decât un model de nișă precum Roadster. 

În acest context, Rivian a prezentat publicului la Salonul Auto de la Los Angeles din 2018 două concepte: pick-up-ul electric Rivian R1T și SUV-ul electric R1S, ambele din segmente populare în Statele Unite, cu potențial major pentru a atrage un număr mare de clienți. 

Pentru a putea produce cele două modele, Rivian avea însă nevoie de finanțare. Și, dacă cei doi fondatori Tesla l-au atras în schemă pe Elon Musk, în 2004, în schimbul a 6,5 milioane de dolari, Robert RJ Scaringe a reușit să obțină, în 2019, fonduri totale de 700 de milioane de dolari. Principalul investitor a fost Amazon, compania deținută de miliardarul Jeff Bezos, unul dintre adversarii declarați ai lui Musk în special când vine vorba despre proiectele spațiale, domeniu în care cei doi concurează prin Blue Origin, respectiv, SpaceX. 

Investiția nu a fost însă făcută doar de dragul de a-l amenința cumva pe Musk: câteva luni mai târziu, Amazon a anunțat că a plasat o comandă de 100.000 de utilitare electrice produse de Rivian, ca parte a eforturilor de a utiliza exclusiv energie regenerabilă pentru transportul de colete până în 2030. 

Jeff Bezos are conexiuni bune cu oameni care au un apetit și o toleranță ridicate la risc, iar eu cu siguranță bifez această caracteristică. Asta a determinat Amazon să investească în Rivian și apoi să construiască un astfel de parteneriat. 

Robert RJ Scaringe, fondatorul Rivian, într-un interviu pentru GQ

Lucrurile au devenit apoi și mai serioase când inclusiv Ford, unul dintre marii constructori americani, a decis să investească 500 de milioane de dolari în Rivian pentru a dezvolta împreună un model electric. Ulterior, în noiembrie 2021, Ford avea să renunțe la acest parteneriat, pentru ca un an mai târziu să vândă aproape toate cele 12% dintre acțiunile pe care le deținea la Rivian.

Impactul asupra Rivian nu a fost însă semnificativ: Rivian a mai obținut finanțări importante din partea altor companii și investitori, inclusiv 350 de milioane de dolari de la compania de logistică auto Cox Automotive.

Rivian R1T, primul pick-up electric

Cu fondurile obținute în cadrul acestor runde de finanțare, Rivian a reușit să pună la punct toate detaliile pentru startul propriu-zis al producției și a deschis precomenzile pentru primul model, pick-up-ul electric R1T. De altfel, în rapoartele oficiale, Rivian menționa că în martie 2021 acumulase deja peste 83.000 de precomenzi pentru acest model. 

În 28 septembrie 2021, la 12 ani de la înființarea companiei, Rivian R1T a devenit primul pick-up electric disponibil pe piață, înainte de apariția unor modele precum Chevrolet Silverado EV, GMC Hummer EV, Ford F-150 Lightning sau, desigur, Tesla Cybertruck. Un pick-up care, din punct de vedere al dimensiunilor, se încadrează undeva între Ford Ranger și Ford F-150 Lightning.

Așa cum observi, Rivian a adoptat un design inedit pentru partea frontală. Estetic sau nu, este una dintre metodele prin care start-up-ul american se diferențiază vizual de concurență. Totuși, designul este unul dintre elementele pe care producătorul pune cel mai puțin accent.

Rivian R1T a preluat o rețetă devenită deja tradițională pentru industria auto: versiunea de lansare este cea mai performantă din gamă, cu scopul de a obține inițial venituri cât mai mari din partea primilor clienți înainte de a lansa treptat și versiunile mai accesibile ca preț, care au potențialul de a genera volume mai mari de vânzări.

Prin urmare, prima versiune Rivian R1T disponibilă pe piață a avut inițial un preț de pornire de circa 74.000 de dolari. Pentru acești bani, cumpărătorii au primit un pachet tehnic cu patru motoare electrice, dintre care două pe puntea față și două pe puntea spate, pentru un total de 834 de cai putere. 

În prezent, R1T poate fi achiziționat și cu două motoare electrice care oferă 540 de cai putere, precum și într-o variantă Performance care îmbunătățește performanțele celor două motoare electrice până la 674 CP. 

Încă de la lansare, clienții au avut mai multe opțiuni în privința bateriei: 105 kWh cu autonomie de 370 de kilometri calculată pe baza standardului american EPA, 135 kWh pentru o autonomie de 505 kilometri și 180 kWh pentru autonomie de 640 de kilometri.

Interiorul este unul mai degrabă minimalist și împrumută conceptul Tesla de a integra cât mai multe funcții în ecrane, cu deosebirea că în cazul lui R1T vorbim despre un instrumentar digital de bord de 12,3 inchi și un sistem de infotainment central de 15,6 inchi poziționat orizontal. Pe lângă această alegere mai mult sau mai puțin inspirată, R1T a generat critici din partea clienților și prin prisma plafonului de sticlă, care în perioadele caniculare generează căldură în interior. 

Probabil însă că, pentru potențialii clienți, mai importante sunt alte caracteristici:

  • Capacitate de tractare: 4,98 tone
  • Capacitate maximă de încărcare: 800 kilograme
  • Gardă maximă la sol: 38 cm
  • Adâncime maximă vad de apă: peste 91 cm
  • Unghi de atac: 35,5 grade
  • Unghi de degajare: 30 grade

Și, dacă te întrebi cât de repede pornește de pe loc, Rivian R1T ajunge de la 0 la 96 km/h în aproxmativ 3 secunde.

La câteva luni de la lansarea lui R1T, Rivian a prezentat publicului și SUV-ului electric R1S. Nu voi insista asupra datelor tehnice dintr-un motiv cât se poate de simplu: 90% dintre componentele lui R1T există și pe R1S, astfel că datele tehnice sunt în mare parte similare. 

Între prezentarea și lansarea comenzilor pentru cele două modele, Rivian și-a făcut timp să înceapă și livrările utilitarei electrice dezvoltate împreună cu Amazon. Utilitara este cunoscută sub numele Rivian EDV (Electric Delivery Van) și este disponibilă în patru versiuni de lungime, de la 6,1 la 8,2 metri și cinci versiuni de volum de încărcare, de la 13,8 metri cubi până la 24 metri cubi, pentru a permite celor de la Amazon să adapteze flota în funcție de necesitățile pentru livrarea de colete. 

În funcție de versiune, autonomia utilitarei este de minim 190 de kilometri și maxim 259 de kilometri, date calculate pe baza standardului american EPA. 

Inițial, acordul dintre Rivian și Amazon pentru utilitare electrice a fost unul exclusivist, în sensul că Amazon urma să fie unicul client pentru aceste vehicule ca parte a angajamentului de a comanda 100.000 de unități până la sfârșitul anului 2024. Ulterior, Amazon a decis să limiteze comenzile pentru Rivian EDV la circa 10.000 de unități pe an, cu obiectivul de a finaliza comanda de 100.000 de unități până la sfârșitul anului 2030. 

În acest context, Rivian a renegociat acordul cu Amazon pentru a scurta drastic perioada de exclusivitate, iar în decembrie 2023 a anunțat semnarea unui acord cu operatorul american de telecomunicații AT&T, care își propune să utilizeze doar utilitare electrice până cel târziu în 2035. Totuși, din comunicatul de presă lipsesc informații despre numărul de comenzi făcute de AT&T sau perioada de timp pentru care este valabil acordul. 

Planuri de viitor: Rivian R2 și R3

Planurile Rivian pentru extinderea gamei de modele includeau construcția unei noi uzine în statul american Georgia, cu costuri estimate la circa 5 miliarde de dolari. În cele din urmă, constructorul american a decis să amâne startul construcției cu scopul de a reduce costurile de operare și să producă alte două modele la uzina din Illinois. 

Este vorba despre noile SUV-uri R2 și R3 care vor fi dezvoltate pe o nouă platformă, iar Rivian va păstra strategia implementată inițial pe R1T și R1S: pentru eficientizarea costurilor, cele două modele vor avea practic dotări tehnice și baterii similare, principalele diferențe fiind la nivelul dimensiunilor: R2 va fi un SUV de segment mediu, în timp ce R3 va fi un SUV compact și va beneficia inclusiv de o versiune de performanță R3X dedicată pasionaților de off-road. 

Randare digitală cu Rivian R2. Foto: Rivian

Pentru moment, Rivian s-a limitat să menționeze că cele două modele vor fi disponibile în versiuni cu un motor electric, două motoare electrice și trei motoare electrice, în timp ce autonomia maximă va fi de 482 de kilometri mulțumită unei baterii despre care producătorul afirmă că va avea o densitate mai mare de energie, fără însă să ofere detalii concrete. 

În plus, Rivian menționează că cele două modele vor fi echipate, în versiunile de top, cu 11 camere video, 5 radare și un computer mai performant cu scopul de a oferi funcții autonome îmbunătățite comparativ cu R1T și R1S. 

Spre deosebire de R1T și R1S, noile modele nu vor mai fi produse în paralel, pentru a evita o serie de probleme de producție. Prin urmare, primul pe listă va fi Rivian R2, pentru care producția este estimată să înceapă în prima jumătate a anului 2026, iar prețul de bază este estimat în prezent la circa 45.000 de dolari. Pentru R3 nu a fost anunțat un preț de pornire, însă acesta va fi mai mic decât în cazul lui R2. 

Cu alte cuvinte, Rivian are o strategie foarte asemănătoare cu cea adoptată de Tesla și în această privință: R2 și R3 vor fi modele mai accesibile decât R1T și R1S așa cum Model Y și Model 3 sunt mai accesibile decât Model S și Model X. 

Rivian R3. Foto: Rivian

Propria rețea de stații de încărcare

Pentru o perioadă, Rivian a încercat să copieze strategia Tesla inclusiv în privința dezvoltării propriei rețele de încărcare. Inițial, rețeaua Rivian Adventure Network a fost planificată la 3.500 de puncte de încărcare rapidă amplasate în 600 de locuri, iar în prezent rețeaua are 400 de puncte de încărcare rapidă în 67 de locuri. Toate aceste puncte de încărcare sunt compatibile cu portul de încărcare Combined Charging System (CCS), pe care îl găsești pe aproape orice model electric disponibil în Europa. 

De altfel, asemănările cu Tesla nu se opresc aici: Rivian scoate în evidență că, la fel ca în cazul rețelei Supercharger operată de Tesla, mașina se încarcă prin simpla conectare a cablului, fără necesitatea de a utiliza aplicații mobile, așa cum se întâmplă de regulă în Europa. 

Cu toate acestea, Rivian a anunțat în martie 2024 semnarea unui parteneriat cu Tesla pentru ca mașinile electrice Rivian să se poată încarca în rețeaua Supercharger. Stațiile de încărcare Tesla utilizeaza propriul standard de încărcare cunoscut sub acronimul NACS (North American Charging Standard), motiv pentru care clienții R1T și R1S vor putea încărca la Supercharger cu ajutorul unui adaptor. Ulterior, începând din 2025, cele două modele vor avea integrat din fabrică suport pentru standardul NACS folosit de Tesla. 

De asemenea, Rivian a anunțat că își deschide propria rețea Adventure Network și pentru proprietarii altor mărci de mașini electrice. 

O mică paranteză: toate aceste parteneriate de deschidere a propriilor rețele Tesla și Rivian către proprietarii de mașini electrice de la alte mărci au în spate două explicații simple. Cea mai importantă este că în iunie 2023 Statele Unite au anunțat un program de finanțare în valoare de 7,5 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unei rețele cu 500.000 de puncte de încărcare rapidă. Constructorii auto își pot dezvolta propriile rețele cu subvenții prin acest program doar dacă cel puțin o parte dintre punctele de încărcare sunt disponibile și pentru alte mărci. În al doilea rând, Tesla și Rivian obțin venituri suplimentare din încărcările realizate de șoferii altor mașini electrice. 

Câte mașini electrice vinde Rivian?

Potrivit celui mai recent raport financiar aferent primului trimestru din 2024, Rivian a produs în total peste 96.500 de mașini electrice de la startul producției în septembrie 2021. Între timp, la începutul lunii aprilie, proprietarul Robert RJ Scaringe a publicat pe rețelele de socializare o imagine cu unitatea numărul 100.000 care a ieșit de pe liniile de producție. 

În același timp, raportul financiar arată că, de la startul producției și până acum, Rivian a vândut 85.000 de mașini electrice. 

Rivian nu prezintă defalcat pe modele datele despre producție și vânzări, la fel cum și Tesla raportează aceste informații doar cumulat pentru Model 3 și Model Y, respectiv Model S și Model X. 

Din punct de vedere financiar, Rivian a raportat pierderi semnificative în fiecare an de la startul producției. Astfel, între 2021-2023, Rivian a înregistrat în total pierderi de aproape 17 miliarde de dolari. 

În acest context, decizia companiei de a se lista pe bursa NASDAQ de la New York la finalul anului 2021 a fost, cel puțin până acum, complet neinspirată. De la o valoare maximă de aproape 130 de dolari, entuziasmul inițial al listării s-a disipat, iar acțiunile Rivian au înregistrat o corecție severă și se tranzacționează acum pentru circa 10 dolari. 

Cu alte cuvinte, Rivian a pierdut peste 90% din capitalizarea bursieră, iar în prezent valoarează circa 10 miliarde de dolari. 

Evoluția Rivian la bursă de la listare până în aprilie 2024. Foto: Google Finance

Situația financiară actuală este, de altfel, o altă asemănare cu Tesla, în contextul în care compania deținută de Elon Musk a raportat pentru prima oară profit abia în 2020, la 12 ani de la startul producției primului său model, Roadster. Dacă povestea se va repeta și cu Rivian, ar însemna ca proprietarul Robert RJ Scaringe să vadă pentru prima oară culoarea verde într-un raport financiar abia în anul 2033. 

Totuși, înainte să te gândești prea mult la pierderile de 17 miliarde de dolari, îți spun că printre acționari se numără partenerii de la Amazon (16%), Vanguard (7%) și BlackRock (5%), adică cele mai mari fonduri de investiții din lume cu active cumulate de aproape 18 trilioane de dolari, dar și alte instituții financiare precum UBS sau Morgan Stanley.

Trebuie să ne asigurăm că avem un produs și un brand de care oamenilor le pasă. Rezonează oamenii cu brandul? Există cerere? Putem crește producția? Putem face toate astea într-un mod profitabil? Suntem pe drum cel bun să facem toate astea. Vrem să producem ce vor oamenii, vrem să putem scala producția și vrem să construim într-un mod profitabil.

Robert RJ Scaringe, fondatorul Rivian, într-un interviu pentru GQ