Emoție, mult mai mare decât acum un an, deși atunci aveam să aflăm surpriza. După ani de încercări, oamenii ce reprezintă destinele mărcii Porsche în România repurtaseră o victorie deopotrivă de orgoliu și de prestigiu pentru o țară departe de a fi printre cele bogate din Europa: o ediție specială a emblematicului Porsche 911 Carrera dedicată României, mai precis unui simbol devenit cult în lumea pasionaților de automobile la nivel european și chiar mondial: poate cel mai frumos drum autohton, celebrul Transfăgărășan.
Nu cred că este vreun secret pentru cineva că românii – sau, locuitorii din România, ca să fiu mai precis – au o afinitate pentru automobilele de top, fie că discutăm despre sportivitate, fie că ne referim la exclusivitate. Automat, vânzările mărcilor premium și ale celor exclusiviste sunt direct proporționale cu visurile și aspirațiile. Așa se face că Porsche are o prezență evident susținută pe piața autohtonă, cu mai multe centre de vânzare și întreținere certificate de producător. Ca un rezultat al acestei dezvoltări sănătoase, dar și pentru multitudinea de evenimente de marcă organizate, subsidiara din România a primit un extraordinar vot de încredere de la „centru”. Un model dedicat în exclusivitate.

În august 2024 petreceam câteva zile la Sibiu în compania comunității membrilor Porsche Club România, dar și a invitaților speciali din Europa centrală și de est. La una dintre cine, care preceda ziua escapadei pe Transfăgărășan, urma să se detoneze bombița, vestea cea mare; după ani de zile de propuneri și negocieri, Porsche acceptase ideea conceperii unei ediții naționale pentru emblematicul 911.

Și pentru că exclusivitatea subțire cu ceva cheltuială se ține, doar zece exemplare urma să numere ediția, al cărei nume era edificator pentru proiect: Tribute to Transfăgărășan. Despre acel moment aparte pentru fanii mărcii, despre promisiunea de anul trecut dar și impresiile ediției 2024 Porsche Transfăgărășan Getaway a scris Dragoș.
Derulând puțin timpul, aproape un an mai târziu m-am regăsit într-un context aproape identic – Transfăgărășan Getaway, cina de dinaintea zilei dedicate faimosului drum, mare parte din prietenii de la ediția anterioară, dar și dintre invitații străini care pare că s-au lipit foarte repede de tradiționala ospitalitate românească. În plus, două persoane care dădeau greutate suplimentară întâlnirii membrilor fan clubului oficial Porsche – Michael Kirsch, CEO Porsche Europa Centrală și de Est și foarte proaspătul vector de imagine al mărcii la nivel național, super campionul care nu mai are nevoie de vreo prezentare, David Popovici.

Dincolo de oameni, punțile veritabile ale comunității, în grădina care a găzduit seara de gală se odihneau la loc de cinste șapte dintre cele zece exemplare ale ediției speciale Porsche 911 Carrera 4 GTS „Tribute to Transfăgărășan”. Practic, de la randările visătoare prezentate în 2024 am ajuns în punctul pipăirii, în „carne și oase”, a frumoasei inițiative.
Am organizat un eveniment fantastic pentru a sărbători un proiect la care visam de 15 ani. Suntem încântați să împărtășim bucuria noastră cu mândrii proprietari ai celor zece 911 Carrera GTS, precum și cu membrii comunităților Porsche Club din mai multe țări. An după an, Transfăgărășan Getaway atrage noi pasionați de Porsche care vin să admire peisajele unice ale României. În 2025, dezvelirea modelelor cu pachetul de opțiuni „Tribute to Transăgărășan” a fost încununarea eforturilor noastre continue de a crește acest grup de proprietari și fani.
Adrian Pascu, director executiv al importatorului Porsche.

Poate fi ceva mai special decât un Porsche?
Oricine și-ar pune această întrebare, ea fiind pe deplin justificată, iar eu, ca admirator al mărcii, aș înțelege perfect nelămurirea. Numai că dincolo de emblemă și unele modele, da, un Porsche poate fi mai cu moț; poate face parte dintr-o serie limitată sau poate fi dedicat unei piețe anume. Poate fi personalizat în cele mai mici detalii de către viitorul proprietar, iar centrul Porsche din București este unul dintre cele doar 100 de unități certificate Porsche Exclusive Manufaktur (un concept care-ți permite să-ți alegi până și ața ce urmează a fi utilizată pentru a-ți coase tapițeria, asta ca să dau doar un exemplu minor de grijă exagerată la detalii).

Și dacă nici măcar atât nu este de ajuns, pentru cei mai pretențioși dintre pretențioși există programul Porsche Sonderwunsch – într-o traducere aproximativă: cerințe speciale. Practic, orice client Porsche poate apela la acest program, când nici măcar opțiunile Manufaktur nu sunt suficiente. Posibilitățile de personalizare sunt fără prea mari limitări, totul ținând de imaginația beneficiarului dar și de câteva norme de bun simț, logic. Vrei o culoare personală, efectiv, pe care nu o mai are și nu o va mai avea vreun Porsche? Se poate, ți se va dezvolta o nuanță doar a ta, atâta timp cât conștientizezi că acest tip de serviciu ultra-exclusivist costă. Până unde se poate merge? Am un prieten care la un moment dat a fost pus în postura de a „clădi” un Porsche după propriile idei, iar până și acele/indicatoarele ceasurilor de bord puteau fi alese după plac. Cred că se înțelege clar treaba aia că limitele sunt departe rău.




Am pomenit despre Porsche Sonderwunsch tocmai pentru că povestea lui Tribute to Transfăgărășan s-a intersectat cu divizia. După ce toate cele zece exemplare au fost rezervate aproape instantaneu, după anunțarea lor, chiar de anul trecut, viitorii proprietari și-au început povestea cu o vizită în Germania, în studiourile în care nu există limite pentru creativitate.
Existau doar câteva constrângeri. Ediția românească urma să fie bazată pe versiunea 911 GTS, deci tehnic nu se putea opta pentru altceva, însă era posibilă alegerea caroseriei, de unde și faptul că astăzi avem atât coupe-uri cât și variante Targa ale ediției. Ca să păstreze coloana vertebrală a unei familii de modele, Porsche a dezvoltat un logo dedicat, care urma să fie aplicat pe portiere, dar și plăcuțe speciale pentru montantul B, iar pe lângă personalizarea tetierei cu numele ales, încă un detaliu de finețe urma să fie comun: tricolorul plasat foarte inspirat pe elementele verticale ale fantei de admisie de aer de la baza lunetei. Mai departe, totul urma să se mute în imaginația viitorilor zece fericiți proprietari.




Și așa se face că acum avem un Tribute to Transfăgărășan Viola Purple Metallic, nuanță Sonderwunsch, dar și unul alb, impecabil, ale cărui oglinzi au fost înnobilate cu o stilizare a tricolorului românesc. De asemenea, fiecare interior, exceptând elementele comune ale ediției, a fost gândit după filozofiile proprietarilor, care au primit și chei personalizate, dar și câte un rucsac unic, construit din tablă și piele, vopsit chiar în culoarea exemplarului personal. Vă încurajăm să admirați alte detalii în fotografiile ședinței foto special desfășurate chiar pe Transfăgărășan.
Am pomenit de șapte dintre exemplare, pentru că restul se aflau în procesul de fabricație și urmau să fie livrate în foarte scurt timp proprietarilor. Unul dintre cele zece Tribute to Transfăgărășan, cel care se apropie cel mai mult de randarea inițială a proiectului, va putea fi admirat în curând și de marele public, pentru că se va integra în fascinanta Țiriac Collection, un popas absolut obligatoriu pentru toți pasionații de automobile care ajung la București, din țară sau de peste hotare.
Cât de înalt e acolo sus?
Seara de bal s-a terminat relativ repede, însă cele șapte exemplare expuse și-au primit partea leului, dar și proprietarii dozele de invidie ale celor care nu au prins un așa obiect de colecție. Liniștea s-a lăsat rapid, pentru că a doua zi urma să ne spunem „bună dimineața” la orele 06:00 trecute fix.
Știți cum ne dregem vocea după ce ne trezim, ca să ne apropiem de tonalitatea pe care o cunoaștem? Cam așa era și în parcarea „cartierului general” Porsche Transfăgărășan Getaway 2025, numai că reglajele fine nu se făceau la purtător cât dinspre feluritele motorizări de sub capotele bibelourilor încă aranjate cuminți, în proporție covârșitoare unități boxer. Iar într-o parcare doldora de Porsche (peste 100 de exemplare, care mai de care), înțesată cu GT3-uri, GT4-uri, Spyder-uri, Turbo în diferite declinări, chiar și trei exemplare GT3 RS din ultima înfățișare, e greu să te simți special. Și totuși… întâlnirea clubului național din vara lui 2025 a fost momentul lui „Tribute to Transfăgărășan”.

Încolonați cu grijă, pe grupe, coordonați de capete de coloană, am pornit spre un răsărit care nu va fi uitat prea curând. Urma o fereastră de doar trei ore în care Transfăgărășanul avea să fie închis numai pentru noi, de la Bâlea Cascadă și până la baza argeșeană a magnificei panglici de bitum trasată în comunism. În toată forfota cailor putere, pauza pentru belvedere a fost specială.

Pentru o zi, măcar pentru una, vârful Moldoveanu chiar nu a fost cel mai semeț din Munții Făgăraș; asta pentru că până și el a trebuit să privească în sus, nu doar la soare cât la invitatul său special. Căci lanțului muntos cu fală i-a călcat pragul – mă rog, i-a bătut faimoasa trecătoare – cel mai bine cotat sportiv român al momentului, multiplul Campion Mondial și European, dar și Campion Olimpic, înotătorul David Popovici. Coincidență? Nici pe departe.
La doar câteva zile de la momentul anunțului oficial al colaborării de imagine dintre el și Porsche România, David, care și-a declarat public în repetate rânduri visul copilăriei de a avea un Porsche în momentul achiziției celebrului Spyder pentru care, total nemeritat, a fost contestat de cei cărora le pasă mai mult de oalele altora decât de ale lor, a fost parte integrată a grupului care a bifat Transfăgărășan Getaway 2025. A fost unul dintre ei, dintre cei care chiar savurează așa cum se cuvine bucuria de a avea și de a conduce un Porsche.

David este primul „Friend of the Brand Porsche” pe care marca îl are în România, iar asocierea s-a produs într-un moment cum nu se poate mai bun pentru ambele părți. Este, dacă-mi permiteți caracterizarea ne-neaoșă, o win-win situation de vis. Cum altfel ai putea descrie alegerea celebrei mărci germane, care a mizat că într-o lume din ce în ce mai confuză în privința exemplelor pe care trebuie să le cultivăm pentru tineri și copii, e nevoie de stele călăuzitoare de cel mai înalt calibru, de oameni care dovedesc, la propriu, că doar munca și tenacitatea te pot conduce acolo unde visezi?




Emblema pe care vrei să o ai pe volan când conduci un vis
Chiar dacă Tribute to Transfăgărășan se bazează pe declinarea 911 4 GTS, care propune nu mai puțin de 541 CP mulțumită primului sistem hibrid de propulsie care a însuflețit o Carrera vreodată (cu 312 km/h viteză maximă și doar 3 s pentru sprintul 0 – 100 km/h), povestea noastră ca invitați ai clubului Porsche la de acum normalul eveniment anual s-a scris la volanul viitorului. În sensul că grupul de jurnaliști invitat la plimbarea cu stil s-a integrat cu o suită de Porsche Macan, noul Macan, rebelul electric, primul SUV de acest fel produs de companie.

A fost un mix de sentimente, pentru că pe de o parte, de la înațimea lui Macan, tânjeam după cei care brăzdau Transfăgărășanul cu 911 Carrera ori Cayman, însă pe de altă parte, chiar dintr-un SUV, n-am simțit nicio secundă că nu am putea ține ritmul modelelor speciale nici măcar atunci când drumul era închis și cât se poate de ofertant; ba din contra. Ne-am bucurat de fiecare metru de asfalt, nu întotdeauna de calitate impecabilă, cum bine știți mulți dintre dumneavoastră. Avem o veritabilă comoară turistică în inima țării, pe care parcă ne învață străinii să o prețuim mai mult decât o facem noi.

Anul trecut, Transfăgărășanul a împlinit frumoasa vârstă de 50 de ani. A fost motorul principal care a justificat pe deplin ediția specială 911 dedicată lui și României. Tot proiectul a fost un succes deplin, de la idee, la punere în practică, la prezentare, la primele plimbări ale visurilor devenite realitate. Cumva, parte din tot ceea ce l-a mânat pe Ferdinand Porsche în povestea vieții sale s-a transpus în cele trăite de noi și mai ales de cei care au dus proiectul Tribute to Transfăgărășan la foarte bun sfârșit.



Un Porsche 911 Carrera 4 GTS are un preț de pornire în România de 196.071 euro, la care se pot adăuga multe opțiuni de personalizare. Nu știm, discreția a primat, după cum era normal, care au fost prețurile finale pentru cele zece care au devenit de acum povestea Tribute to Transfăgărășan. Iar asta nici nu contează, pentru că oricum valoarea lor a crescut din momentul în care au fost livrate, ca în cazul oricărei ediții speciale. Știm, însă, că cel puțin în ochii celor de la Porsche, România este așa cum merită să fie, importantă și de luat în seamă, la fix același nivel cu fiecare piață în care constructorul excelează. Acum, rămâne de văzut ce visuri vor mai exista pe viitor. Tocmai ce ni s-a demonstrat că acesta, deși părea, n-a fost imposibil.
Foto: Rudakov Roman și Radu Chindriș
















































