Dacia Spring facelift: actualizare en masse

La 3 ani de la debut, Dacia Spring primește primul facelift get-beget. Contrar cutumei actuale, acesta numai discret nu e și modifică substanțial interior și exteriorul.

Dacia Spring are exterior și interior noi, puternic modificate față de cele afișate în momentul lansării. Din acest punct de vedere, putem considera că acest facelift face cât o nouă generație pentru Spring – până la urmă, există producători care numesc „noi” modele subtil retușate pe ici, pe colo. Nu e și cazul Daciei Spring.

Deși partea tehnico-mencanică rămâne neschimbată, avem de-a face cu primul facelift major din 2021, anul de debut pentru Dacia Spring. Am zburat până la Paris, unde am luat contact cu Spring facelift într-un studio bine pitit în capitala franceză. Deci, dați-mi voie să raportez.

O doză de context

Din 2021 și până acum, Dacia a vândut 147.000 de exemplare Spring. Dintre acestea, 61.803 au ajuns la clienți doar în 2023. În 2022 și 2023, Spring a fost al treilea cel mai vândut model electric din Europa (către clienții persoane fizice).

Apropo de clienți, datele strânse de Dacia conturează următorul profil al cumpărătorului: 93% din posesorii de Spring sunt la prima lor mașină electrică, în vreme ce 79% sunt la prima Dacie. Legat de modul de folosire, Dacia spune că un posesor european de Spring efectuează, în medie, 4 drumuri pe zi.

Mai mult, tot din datele strânse și analizate de companie, un utilizator de Spring parcurge în medie 37 km pe zi cu o viteză medie de 37 km/h, iar 75% din posesori încarcă mașina acasă. Din nou, vorbim de Europa per ansamblu.

De ce încep cu aceste informații? Fiindcă e clar că în viziunea Dacia, susținută de numere și statistici, electrica nu avea urgentă nevoie de îmbunătățiri în zona de baterie-autonomie-motor electric, raportat la cum e utilizată în piețele mari.

Schimbarea la față

Felul în care arată acum Dacia Spring, după facelift, se datorează unui efort comun depus de studiourile de design din Paris și București. Și da, foarte multă inspirație a venit de la Dacia Duster, atât la interior cât și la exterior. Din acest punct de vedere, Duster devine un soi de donator de tehnologie și design în gama Dacia. 

Ca notă personală, cred ne putem aștepta ca în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, să vedem influențe Duster și pe alte modele ale mărcii.

Arată mai bine Spring după facelift? Indubitabil. Nu l-aș numi, totuși, un mini-Duster electric din motive evidente. Dar asta nu exclude faptul că împrumuturile de tușe vizuale sunt clare, curate și aduc un sentiment de apartenență la restul gamei Dacia. 

La prima vedere, imediat după dezvelirea propriu-zisă din studio, mi-a sărit în ochi semnătură luminoasă în formă de Y pentru faruri și stopuri (cu tehnologie LED în ambele cazuri). Probabil le știți deja, fiindcă le-am mai văzut pe noul Duster.

Pentru versiunea Extreme (voi trata subiectul echipărilor ceva mai jos în articol), Dacia Spring oferă acum bare de protecție față-spate acoperite cu un sticker care imită un design de hartă (așa cum l-am vedea în Google Maps) a orașelor din Europa. Am întrebat dacă e vorba de un oraș anume și mi s-a răspuns că „momentan nu, dar există posibilitatea dezvoltării unor ediții speciale dedicate unor orașe din Europa”.

Tot de la exterior dispare tot ce înseamnă element cromat și apar protecții laterale de culoare neagră care „merg” de pe portiera față până pe portiera spate. În caz de deteriorare, acestea pot fi înlocuite. Tot la rubrica „dat dispărut” intră și barele de pavilion, eliminate din două considerente: cel al masei totale și cel al îmbunătățirii aerodinamicii oferite de noua caroserie.

Gama Spring mai primește două culori noi (pentru un total de 6): Beige Safari și Brick Red, dar și jante mai mari, de 15 inchi (disponibile standard pe versiunile cu motorul cel mai puternic, de 65 de cai-putere).

Pump Up The Jam

Tot din zona de influență Duster, interiorul gândit pentru Spring facelift aduce o planșă de bord complet nouă. Iar când spun planșă de bord, mă refer inclusiv la componentele montate în sau pe aceasta, de la volan, la ecrane, butoane și elemente decorative. Dar și la selectorul transmisiei, translatat de pe Duster.

Începem cu ecranele. Instrumentarul de bord este acum digital, dezvoltat în jurul unui ecran color de 7 inchi, disponibil standard pe toate nivelurile de echipare. Acesta poate fi personalizat și dacă vreți o părere de la cald, e la câteva salturi cosmice de cel disponibil până acum, la toate capitolele: culori, grafică, răspuns la comenzi.

Să nu uit: datorită noii arhitecturi din spatele ecranelor, Spring poate primi actualizări de la distanță, în sistem over-the-air.

Pentru versiunea Extreme este disponibil standard și un ecran multimedia de 10 inchi, amplasat central (opțional pe Expression). Aceste deservește sistemul de infotainment Media Nav Live, dezvoltat pe platforma Android Automotive, dar este adaptat pe stilul și filosofia Dacia (așa cum se întâmplă și pe noul Duster). Cu grafică din era contemporană, meniuri simple și ușor de navigat. Adică demn de 2024.

Tot ca parte din pachetul Media Nav Live, utilizatorul are la dispoziție două porturi USB în loc de unul singur și conectivitate Apple CarPlay/Android Auto (fără cablu).

Pe partea de confort, am remarcat două noutăți binevenite, zic eu: volanul se poate regla pe înălțime, iar scaunele sunt mult mai prietenoase ca înainte (cel puțin static, fiindcă nu am condus mașina în cadrul evenimentului de pre-lansare). 

Cei interesați de elementul practic din Spring, trebuie să știe următoarele: portbagajul are un volum total de 308 litri (o creștere cu 6%), iar dacă decideți să rabatați bancheta, veți obține un volum de 1.004 litri. Pe lângă portbagajul clasic, Spring are acum un frunk cu volumul de 35 de litri. De notat și că în gamă rămâne disponibilă versiunea utilitară Spring Cargo N1, cu două locuri, portbagaj de 1.085 litri și capacitate de încărcare de 359 kilograme.

La interior, spațiile de stocare au un volum combinat de 32,7 litri. Dintre aceștia, câte 4,9 litri sunt disponibili în portierele față, 2,3 litri în cotiera centrală și 15,8 litri în torpedoul împărțit în două compartimente (8,9 litri și 6,9 litri). Dacă nu e de ajuns, Spring poate fi echipat cu sistemul YouClip dezvoltat de Dacia, prezent deja în gamă.

@autocritica.ro

Dacia Spring facelift 2024: exterior și interior. #dacia #spring #electriccar

♬ original sound – Autocritica

Dincolo de mască

În gamă apare echiparea intermediară Expression, ca punte între Essential (cea de bază) și Extreme (cea de top).

Indiferent pe care o alegi, Spring va fi echipat cu bateria de 26,8 kWh, care oferă în continuare o autonomie teoretică de maxim 220 de kilometri.

Conform oamenilor de la Dacia, masa totală maximă de 984 de kilograme pentru echiparea de top Extreme (dintre care 190 de kilograme doar bateria) are un cuvânt de spus în eficiența mașinii. Apropo, producătorul specifică o creștere cu doar 6 kilograme a masei pentru Spring facelift, comparativ cu Spring pre-facelift.

Bateria poate fi încărcată la surse AC cu 7 kW standard, situație în care nivelul de energie crește de la 20% la 80% în aproximativ 11 ore la priză casnică sau 4 ore la un wallbox de 7 kW. Există acum și o funcție care le permite utilizatorilor să programeze precondiționarea bateriei și încărcarea acesteia.

Opțional, Spring poate fi încărcat și la surse DC (cu un încărcător special), la puteri de până la 30 kW, astfel că o sesiune de încărcare de la 20% la 80% va dura 45 de minute.

Există și o noutate în sistemul de propulsie: o funcție de frânare regenerativă, o premieră pentru Spring, ce poate fi activat prin comutarea selectorului în poziția „B”. De testat și în condiții de trafic real. Până atunci, mergem pe mâna fișei tehnice, în care este menționat un consum mediu teoretic de sub 14,6 kWh/100 km.

Motoarele disponibile rămân aceleași: 45 de cai-putere (33 kW) și 65 de cai-putere (48 kW), distribuite un pic diferit în gamă, odată cu apariția echipării intermediare Expression.

Așadar, dacă alegi echiparea de bază Essential, trebuie să reții că e compatibilă doar cu motorul de 45 de cai-putere și jante de 14 inchi. Alte dotări: servodirecție, cruise control, închidere centralizată, geamuri față electrice, asistență la parcarea cu spatele și o priză de 12 volți.

Pentru Expression, se poate alege fie motorul de 45 de cai-putere (în combinație cu jantele de 14 inchi), fie cel de 65 de cai-putere (cu jantele de 15 inchi). Suplimentar față de Essential, Spring Expression aduce climatizare manuală (pe lângă posibilitatea optării pentru pereche motor mare + jante mari).

Echiparea de top Extreme este disponibilă doar cu motorul electric de 65 de cai-putere și jantele mari, de 15 inchi. În plus față de Expression, pe Extreme primești oglinzi retrovizoare electrice, geamuri electrice spate, sistemul Media Nav Live cu ecran de 10 inchi, două porturi USB, Apple CarPlay, Android Auto (ambele wireless) și elementele decorative de care vorbeam mai sus.

Închei tot cu o noutate: Spring primește abilități Vehicle 2 Load (V2L). Cu alte cuvinte, mașina se transformă într-un generator, la nevoie. Nu, nu poate alimenta un spital de urgență sau un cartier de case.

Dar, la nevoie și la alegere, cu energia din baterie poți alimenta un grătar electric, o pompă de aer electrică, o instalație exterioară de beculețe sau chiar și un automat de cafea, cu ajutorul unui adaptor care se montează direct în portul de încărcare, unde va funcționa ca o priză tradițională de 220 V/16 A.

Dacă aveați speranțe legate de comunicarea prețurilor oficiale, va trebui să mai așteptăm. Comenzile pentru Spring facelift se deschid în primăvară, deci vom afla mai multe detalii atunci, iar lansarea pe piața din România va avea loc în vară.

Până atunci, Dacia promite că Spring va rămâne cea mai accesibilă electrică de pe piață.