BMW FIZ: Fața nevăzută a plăcerii de a conduce

Undeva în nordul Münchenului, BMW ține bine ascuns un centru pentru cercetare și inovare. Locul în care compania își pune la cale prezentul, dar mai ales viitorul.

FIZ. Forschungs- und Innovationszentrum. O alăturare grea de litere și cuvinte, inclusiv din punct de vedere lexical.

La BMW FIZ am ajuns ca parte dintr-o experiență mai amplă care a inclus și o vizită la Muzeul BMW pentru expoziția Belle Machine și cu anunțarea unui program-pilot în fabrica BMW din Leipzig, unde doi roboți umanoizi vor asambla mașini cot la cot cu oameni.

FIZ văzut de sus. Foto: BMW

Deci, ce e FIZ? Pe lângă traducerea termenului, există o istorie în spatele acestui centru tehnologic. BMW e genul de producător care și-a învățat lecția ori de câte ori i-a trecut glonțul pe la ureche. S-a întâmplat de mai multe ori până acum, însă una dintre cele mai acute aproprieri de marginea prăpastiei s-a întâmplat în 1959, când compania BMW a fost foarte aproape să fie cumpărată de Daimler. Știu, pentru mulți fani BMW o blasfemie și un timeline alternativ distopic din multe puncte de vedere.

Ideea e că în anii ’60 și ’70, compania s-a concentrat pe reconstrucție și reorganizare, așa că a existat o renaștere oglindită mai ales în gama de automobile. Pe măsură ce BMW proiecta și construia tot mai multe modele, dezvoltarea cerea tot mai multe resurse, inclusiv spațiu și personal, pe care BMW nu le avea. Ca idee, multe departamente își desfășurau activitatea în clădiri pe care compania le închiria.

BMW FIZ, clădirea principală. Foto: arhiva personală

Pe lângă această dezvoltare organică, se punea problema viitorului în contextul în care tehnologia începea să evolueze într-un ritm tot mai accelerat. Cu alte cuvinte, cine rămânea în urmă nu supraviețuia. Sau o făcea cu chiu, cu vai la limita subzistenței financiare.

În cadrul FIZ lucrăm la viitorul automobilelor în fiecare zi a săptămânii.

Oliver Zipse, CEO BMW AG

Răspunsul companiei, decis la nivel de consiliu director: centralizarea departamentelor de dezvoltare și proiectare împreună cu cele care țin de funcționarea uzinelor într-un singur loc în care BMW putea derula și controla eficient tot lanțul nevăzut din venirea pe lume a unui automobil.

FIZ a fost inaugurat oficial pe 27 aprilie 1990, unde altundeva decât în München, pe un lot de teren cu suprafața de 100.000 de metri pătrați. BMW a devenit primul producător din lume care punea bazele unui asemenea campus care inițial a constituit „loc de joacă“ pentru 7.000 de cercetători, ingineri, designeri și tehnicieni care lucrau împreună, conectați, ca un tot unitar.

Când toate clădirile și anexele au fost gata, suprafața toată, cu toate etajele, birourile, laboratoarele și sălile multifuncționale, atingea 370.000 de metri pătrați. De-a lungul timpul au tot existat extinderi în așa fel încât astăzi, BMW FIZ se întinde pe o suprafață totală de un milion de metri pătrați și aduce la un loc 25.000 de specialiști din toate domeniile care susține dezvoltarea, proiectare și producția de automobile.

Hai-hui printre prototipuri camuflate

FIZ e destul de bine mascat în nordul orașului München și ai putea să-l confuzi cu un cartier oarecare. E totuși simplu să ajungi acolo cu transportul în comun, cu Uber sau pe jos.

Foto: arhiva personală

Pentru că mi s-a spus că pe străzile campusului circulă libere și nestingherite prototipuri camuflate de toate felurile, pe spectrul dintre Mini și Rolls-Royce, mi-am luat aparatul foto în speranța că surprind ceva interesant. N-a fost să fie, așa că mai am de muncă pentru o carieră specializată în fotografii-spion.

Cele trei mașini pline de camuflaj, antene și senzori n-au avut multe de spus, din punct de vedere vizual. Doar dacă priveai mai atent la interior, în treacăt, vedeai că toate locurile sunt ocupate de ingineri cu privirea capturată de monitorul unui laptop conectat la tot felul de cabluri.

Ca un fel de reminder că în complex existau, în 2020, deci acum 6 ani, peste 20.000 de servere și o capacitate de stocare de peste 90 de petabytes, adică spațiu virtual pentru 24 de miliarde de fotografii făcute cu un smartphone, de 4 MB fiecare. În fiecare zi, complexul înregistrează un trafic de date de 115 Terrabytes (și acesta va crește în timp).

Și mai important: aici lucrează sub un singur acoperiș, real și digital, ingineri care dezvoltă sisteme de propulsie și trenuri de rulare pentru modele termice, hibride și electrice. Tot aici se testează și se validează hardware și software (pe 100 de bancuri și 200 de laboratoare ultra-tehnologizate), dar și un element vital din ecosistemul și genele mărcii BMW.

Izvor al plăcerii de a conduce…

…și nu numai.

Am stabilit deja că FIZ e casa unui spectru foarte larg de teste pe care BMW le pune la cale pentru diferite modele și tehnologii. Știu că sună foarte contraintuitiv, dar cuvintele care urmează nu sunt susținute de imagini sau clipuri video pentru că la primul workshop la care am luat parte, am fost rugați să lăsăm telefoanele mobile și aparatele foto în buzunar.

Așadar, în cadrul FIZ există o cameră unde se testează doar vizibilitatea celui de la volan în timpul deplasării cu un BMW. Aranjamentul arată în felul următor (din nou, fiți buni și faceți un exercițiu de imaginație): o mașină este așezată în centrul camerei de formă rotundă. Pe pereții acesteia se află un ecran imens, curbat, pe care este simulat un oraș și traficul din oraș. Ca și cum mașina, deși statică, s-ar mișca. Gândiți-vă la un joc de genul SimCity, Cities: Skylines sau la un driving simulator cu ritm foarte lent, care te pune în mijlocul traficului dintr-un oraș.

Oglinzile mașinii (cele laterale, dar și cea din interior) sunt de fapt ecrane pe care rulează imagini care reproduc ce ar vedea șoferul dacă s-ar deplasa cu adevărat printr-un oraș. Aceste imagini sunt sincronizate cu ecranul mare care acoperă pereții camerei. De exemplu, dacă stai la volan și în oglinda retrovizoare din stânga vezi cum se apropie o mașină, aceasta va fi apoi afișată pe ecranul mare, ca și cum a trecut pe lângă tine în realitate.

Clădirea care ascunde două simulatoare dinamice. Foto: BMW

Programul care rulează în spatele ecranului folosește plăci grafice performante și poate simula orice moment al zilei și orice condiții de vreme, inclusiv ploaie, ninsoare, viscol, soare cu nori, ați prins ideea. Orașele pe care le generează simulatorul sunt fictive, în sensul că nu au neapărat un corespondent în realitate (deși se poate și asta).

Ca idee, se pot genera la infinit clădiri, copaci, diferite tipuri de drum (inclusiv autostrăzi), serpentine și așa mai departe pentru că sistemul este modular și permite extinderea realității virtuale fără niciun fel de limite. Astfel, condițiile redate în laborator pot varia de la un giratoriu aglomerat la o rampă de intrare/ieșire pe autostradă la un drum prin câmp, pe timp de noapte. Și tot așa.

Și acum, partea care poate fi ilustrată. Driving Simulation Centre. Centrul de simulare a condusului. Locul în care pot fi conduse mașini care nu există fizic, într-un simulator care arată ca o navetă spațială NASA. De fapt, BMW deține 14 simulatoare, fiecare construit și calibrat pentru un anume set de măsurători.

Toate tiparele după care sunt efectuate testele sunt interschimbabile între simulatoare. Și aici, ca mai sus, pot fi create scenarii: se pot simula diverse tipuri de drumuri, gropi, suprafețe cu diverse grade de aderență (și astfel se obțin 100% virtual condiții de polei sau de drum acoperit cu apă sau zăpadă) și situații pe care utilizatorul le-ar putea întâlni într-o situație reală. Apoi, datele sunt colectate, analizate și dacă e nevoie, se fac ajustări în funcție de model și de tipul de clienți pe care îl vizează. Apropo, tot aici sunt testate și cerințele/sugestiile care vin de la clienți.

Sapphire Space, vedere radiografiată. Foto: BMW

Programul pregătit de inginerii BMW pentru cei invitați la workshop a fost un așa-numit Demo Lateral Dynamics. Scenariul? O deplasare pe o autostradă cu patru benzi pe sens, la viteze între 130 și 150 km/h, cu pendulări subite stânga dreapta, ca într-un slalom și forțe de accelerare laterală de până la 1 g.

Și așa ajungem la nucleul laboratorului: simulatorul hexapod botezat Diamond Space. Naveta spațială NASA de care vă spuneam mai devreme. 23 de tone de masă mișcată pe 7 direcții distincte (numite DOF, de la „directions of freedom“) cu până la 8 m/s pe un set de șine lungi de 21 de metri, cu o putere maximă de până la 2,8 MW.

Mențiune: Diamond Space a fost vedeta acestui workshop, dar vizavi mai există așa numitul Sapphire Space, vedeta absolută a clădirii, un simulator de înaltă fidelitate cu 83 de tone mutate pe 9 direcții într-o suprafață de 400 de metri pătrați, cu 6 m/s și puteri de până la 5,5 MW. Clădirea și cele două simulatoare au costat aproape 100 de milioane de euro. Cam la nivelul acesta investește BMW pentru dinamica modelelor pe care le pune pe piață – în fond, cartea de vizită a companiei.

Diamond Space se sprijină pe 6 pistoane hidraulice uriașe și funcționează non-stop 12 ore pe zi, 7 zile din 7. Procesul de simulare este numit MBS (de la „multi-body simulation“) pentru că include centrul de greutate al mașinii împreună cu alte elemente: șasiul, punțile, roțile, frânele sau modul în care acționează cuplul pe șasiu și cum se simt toate aceste variabile pe șosea.

De pe hol fac dreapta pe un culoar îngust, care mă duce într-o cameră ovală. Sunt în interiorul hexapodului. În centru, o mașină. Cu roți, caroserie, interior și toate cele. Nu e nimic simplificat sau mimat din acest punct de vedere. La instrucțiunile tehnicienilor care se ocupă de simulator, mă așez în dreapta. Mi se spune să îmi pun centura, să închid portiera și să stau normal, ca și cum aș fi pasager într-o mașină adevărată, pe o autostradă adevărată. Mi se spune că programul va simula caracteristica dinamică a unui iX3. Apoi aud un „we are starting now!“ din exterior.

Pornim. Evident, nu ne mișcăm. Se mișcă doar imaginile pe ecranul din fața mașinii. Din nou, senzația e de joc video. Fără avertisment, mașina începe să se miște stânga-dreapta, ca într-un slalom, în timp ce mă proptesc cu picioarele în podea și încerc să mai temperez mișcarea de pendulare în care mi-a intrat corpul sub acțiunea pistoanelor de sub hexapod, controlate de un calculator în care s-a introdus, pur și simplu, o serie de comenzi care alcătuiesc un program.

Atât vă zic: nu-i de glumă cu croșetarea pe autostradă, de pe banda 1 pe banda 4, la 140-150 km/h. Totul durează puțin, câteva zeci de secunde. La final, mi se zice că în situații reale, un iX3 s-ar fi comportat la fel, în deplină siguranță, fără pierderi de tracțiune sau control (mă rog, dacă și cel de la volan prezintă competențele necesare).

Recunosc, am plecat un pic amețit din toată experiența. Dar a fost o ocazie unică în care am văzut partea ascunsă a lunii, dacă vreți, sau restul de aisberg ascuns sub apă. Un loc unde puțini ajung, locul în care BMW construiește, genă cu genă, zi de zi, simulare după simulare, dinamica pe care o insuflă oricărui model nou.