„Sustenabilitate” sau „dezvoltare durabilă”. E termenul pe care din ce în ce mai multe companii mari îl folosesc fără jenă în comunicatele de presă sau în campaniile de marketing. Dar ce înseamnă asta? Pe scurt, trecerea la tehnologii și produse care să fie cât mai prietenoase cu mediul înconjurător pe termen lung.
Ai putea spune că pe tine nu te deranjează problemele astea. Că ești ok cu fumul de motor diesel Euro 2, particulele fine lăsate de fiecare mașină care pleacă de la semafor scrâșnind din anvelope sau PET-urile care zac pe lângă mai știu eu ce bloc dezafectat. E și ăsta un punct de vedere, doar că dacă toți am fi mers pe ideea asta până acum, probabil că eu nu v-aș mai fi scris astăzi nimic, la fel cum, probabil, planeta noastră n-ar mai fi fost locuibilă (sau poate locuibilă, dar în scenarii similare cu cele din Războiul Stelelor, Dune ori The Last of Us). V-aș putea povesti despre schimbările climatice, însă cred că cele aproape 30 de grade Celsius din luna aprilie urmate de o ninsoare zdravănă și de câteva nopți cu temperaturi mult sub zero spun mai multe decât aș putea să scriu eu.
Prin urmare, companiile care produc lucruri (țin să pun accent pe partea asta ca să nu te duci cu gândul la servicii) sunt guvernate de o serie de reguli în materie de poluare. Nu vorbesc despre modul în care aceste legi se aplică în fiecare țară în parte că mi-ar fi imposibil.
Cu alte cuvinte, noua tendință merge pe conceptul de prietenos cu mediul înconjurător.
Și totuși, cum faci asta în condițiile în care ești un ditamai producătorul la nivel mondial, iar o anvelopă rămâne, până la urmă, o anvelopă? Michelin are vreo două obiective până în 2050 pe care eu le consider ambițioase: să producă prima anvelopă din materiale 100% sustenabile, iar uzinele sale să ajungă la emisii nete zero de dioxid de carbon.
Pe scurt, Michelin vrea să devină expert în compozite și polimeri înainte de a fi expert în anvelope.
Dar cum faci să ai în componența unei anvelope doar materiale 100% sustenabile? De-aici începe greul.
5-Hidroximetilfurfural
Bine v-am găsit la o nouă lecție de chimie organică.
Dar mai întâi fac o paranteză. Bucătarii Michelin n-au stele Michelin. Sper că nu v-am indus în eroare. Da, ar fi trebuit să pun bucătari între ghilimele, pentru că oamenii care „gătesc” anvelopele pe care tu le cumperi sunt îmbrăcați în halate albe din cap până-n picioare și lucrează în laborator, nu înconjurați de plite. Am făcut introducerea asta pentru că o anvelopă are în componență circa 200 de elemente -sau ingrediente așa cum îmi place mie să le numesc – iar în cazul grupului francez, 30% dintre ele vin pe calea dezvoltării durabile (prietenoase cu mediul înconjurător). S-au ajuns la rețete care folosesc din ce în ce mai mult cauciuc natural în locul elementelor derivate din petrol, dar și la introducerea unor ingrediente speciale.
Să știți că orele de gastonomie nu se termină aici, dar revin puțin la partea chimică.
Ghidat de ideea de sustenabilitate, Michelin a identificat un produs, mai bine zis o moleculă, care ar putea fi utilizată în viitor în produsele sale (ca notă de subsol, Michelin nu produce doar anvelope).
Povestea începe în 2008, anul în care Michelin a început să cerceteze și să documenteze un potențial înlocuitor pentru formaldehida și rezorcinol, substanțe folosite pentru obținerea rășinilor și adezivilor. Ulterior, proiectul a dat naștere diviziei Michelin ResiCare, iar de-a lungul anilor au fost identificate soluții pe care grupul mare să-l poată folosi în procesul de fabricație al anvelopelor.
În 2016, într-una dintre formulele elaborate de Michelin ResiCare își face apariția și molecula 5-HMF (5-Hidroximetilfurfural), un compus organic care și-a găsit locul în adezivii folosiți pentru componente turnate, produse abrazive și placaje. Poate observi că n-am zis nimic de anvelope. Motivul e simplu: 5-HMF încă (cu accent pe încă) n-a fost implementat de Michelin și în rețeta anvelopelor pe care le produce.
Mai fac o paranteză în care o să-ți vorbesc puțin despre 5-HMF. Molecula are mulți derivați, provine din surse bio și nu este toxică. Asta înseamnă că va putea înlocui o bună parte dintre ingredientele extrase din țiței. Oamenii de știință au și o poreclă pentru 5-HMF: Sleeping Giant, datorită polivalenței și abilității acesteia de a înlocui o gamă largă de molecule convenționale. 5-HMF se obține din fructoză, care a fost transformată prin procese chimice verzi (adică prietenoase cu mediul înconjurător).
Dar pentru a putea fi utilizată la scară largă, molecula asta trebuie să fie produsă undeva. Iar Michelin doar ce a anunțat că a deschis o unitate de producție a moleculei 5-HMF în Péage en Roussillon, Franța. Uzina – că nu văd de ce n-aș numi-o așa – poate produce anual până la 3 mii de tone de 5-HMF, vine în urma unei investiții de 60 de milioane de euro și va fi operabilă la capacitate maximă din 2026.
Ca să înțelegeți că Michelin nu se aruncă în proiecte cu termen de expirare mic (eu văd treaba asta ca pe o garanție că oamenii vor să inoveze), până în 2030, se așteaptă ca piața de 5-HMF să crească la 40.000 de tone anual. În prezent, molecula se produce doar în Asia, iar prețul rămâne unul prohibitiv, în condițiile în care se dorește introducerea ei în cât mai multe produse.
Nu vă gândiți că molecula 5-HMF va fi folosită de una singură. Ea va intra într-o rețetă Michelin care să dea naștere unui material compozit. Și uite așa am ajuns la a doua lecție de gastronomie.
Pentru a înțelege cât mai simplu posibil ce-i acela un material compozit o să-ți dau un exemplu din lumea deserturilor: tarta cu lămâie. La bază vorbim despre trei ingrediente mari: biscuiți pisați, unt și o cremă de lămâie. Luate separat nu produc deloc efectul urmărit. Dar puse împreună schimbă total lucrurile: biscuiții pisați se leagă (la propriu) datorită proprietăților de liant ale untului, iar crema de lămâie aderă la blatul din biscuiți tot datorită untului. Asta înseamnă – într-o viziune metaforică – că ai produs un material compozit care oferă proprietăți diferite față de elementele din structură luate individual.
Iar Michelin știe bine să jongleze în domeniul compozitelor.
Din industria aerospațială direct pe anvelopele Michelin
Primele utilizări ale unor materiale compozite ranforsate cu fibre textile (adică ce vezi și prin anvelopele de azi) datează de prin anii ’30. Totuși, domeniul aerospațial (guvernat de reguli stricte) este cel care a dus la dezvoltarea unor materiale pe care astăzi producătorii le folosesc la scară largă (de la integrarea lor în componente electrice și până la echipamente sportive).
Pe lângă ideea de sustenabilitate, anvelopele trebuie în continuare să aibă caracteristicile cu care ne-am obișnuit. Iar Michelin a înțeles treaba asta și mers pe integrarea în portofoliul propriu a unor companii cu experiență în dezvoltarea materialelor compozite care să intre în componența anvelopelor.
Nu înțelegeți greșit: Michelin n-a intrat în acest domeniu fără pic de experiență. Grupul francez avea o divizie numită High-Tech Materials pe care a extins-o odată cu achiziția Fenner Group, oameni specializați pe activități în dezvoltarea polimerilor. Treaba asta cu materialele compozite a fost întărită de Michelin în urmă cu doi ani, când grupul francez a anunțat și achiziția Flex Composite Group, companie care avea sub umbrelă branduri importante în domeniu precum Faitplast, Angeloni, Orca-Pennel&Flippo. Un lucru vă mai spun și închei: cei de la Flex Composite Group sunt lideeri europeni în domeniul polimerilor cu aplicații în domenii precum industria maritimă, supercar-uri, vehicule electrice, mașini sport și industria construcțiilor.
Practic, vorbim despre un plus de know-how adus în curtea grupului francez. Ca să închei, Michelin este astăzi văzut drept un lider tehnologic în domeniul materialelor compozite. Și ai putea să mă întrebi de ce au nevoie de așa ceva?
Și dacă tot am povestit despre molecula bio care va intra (mai devreme sau mai târziu) în componența unor compozite high-tech folosite în rețeta anvelopelor Michelin, mă simt nevoit să adaug ceva și despre CrossClimate 3, cea mai recentă lansare a francezilor. Că până una-alta ne raportăm la ce găsim în galantare.
All-season. De-acum și pentru mașinile de performanță
N-o să vă mai spun despre formule, compuși chimici și materiale high-tech, ci o să merg direct la subiect. În 2015, Michelin a lansat prima generație CrossClimate, anvelope all-season. Motivele? Mergi la finalul primului paragraf al acestui text și o să înțelegi – e strâns legat de schimbările climatice.
Revenind. O anvelopă all-season e o anvelopă de vară ale cărei carateristici au fost modificate (prin acele rețete despre care v-am tot vorbit) în așa fel încât să poată fi utilizată și la temperaturi negative în condiții de siguranță. Pe lângă un mix de cauciuc inovator, prima generație CrossClimate aducea și un design special pentru calea de rulare care să asigure aderență bună pe zăpadă și evacuarea eficientă a apei. Rețeta a fost completată cu muchiile teșite ale blocurilor de cauciuc menite să ofere aderență pe asfalt uscat și performanțe la frânare. Iar toate acestea făceau ca anvelope să bifeze cât mai multe dintre căsuțele pe care le găseai trecute în dreptul anvelopelor de vară și de iarnă.
A urmat, în 2017, un facelift adus acestor anveope all-season. S-a numit CrossClimate+ și propunea atât o rețetă nouă a cauciucului, cât și o formă ușor schimbată a benzii de rulare. Totodată, francezii au venit și cu o versiune dedicată SUV-urilor.
Din 2021, CrossClimate are o generație nouă, iar testele specialiștilor au plasat anvelopa pe primul loc în topul all-seaon.
De anul acesta, mai precis de câteva săptămâni, CrossClimate a ajuns la a treia generație.
Ai putea spune foarte ușor că Michelin a schimbat puțin preferințele clienților odată cu lansarea acestei anvelope all-season. Iar datele oferite de European Tyre & Rubber Manufacturers Association ți-ar da dreptate: de la 7-8 milioane de unități înregistrate în anii de dinaintea lansării lui CrossClimate până la aproape 50 de milioane de exemplare comercializate în 2024 în Europa. Eu zic că-i un salt major.
Și așa cum era de așteptat, a treia generație CrossClimate vine cu o serie de plusuri față de vechiul CrossClimate 2:
- aderență mai bună cu 4% pe carosabil ud (calificativ B)
- durată de viață mai mare cu 15%
O altă veste importantă odată cu lansarea lui CrossClimate 3 e aceea că francezii au dezvoltat o anvelopă all-season pentru mașinile de performanță. Se numește CrossClimate 3 Sport și, pe lângă faptul că a fost gândită să funcționeze pe mașini sport (indiferent de tipul sistemului de propulsie), anvelopa reușește să obțină calificativul A la comportamentul pe carosabil ud, un key-feature specific, în general, anvelopelor de vară.
Cine vrea să aprofundeze mai mult istoria CrossClimate și a cadrului legal cu privire la all-season poate s-o facă aici.
Cum noile CrossClimate 3 vor fi disponibile abia din 1 iulie (63 de dimensiuni pentru cele „normale”, respectiv 29 de dimensiuni pentru cele Sport), în caravana Cars & Roads Croația by Michelin vom avea mașini echipate cu alte produse din portofoliul grupului francez. Vom avea e-Primacy, Primacy 4 și 5 și, bineînțeles, Pilot Sport de generația a patra.
