Singer: de la rock star la omul din spatele unor Porsche 911 unicate

Rob Dickinson: chitarist, solist, vedetă rock și fondator al Singer Vehicle Design. Povestea din spatele celor 450 de unicate Porsche 911.

O să sar peste introducerile pompoase și o să trec direct la subiect. Nu este prima dată când auzi că Porsche 911 rămâne unul dintre modelele care a născut pasiuni și pasionați. Printre cei care au căzut pradă sunetului de boxer răcit cu aer se numără și Rob Dickinson, un britanic care a dat viața de rock star pe cea de fondator-coordonator a unui atelier de recondiționări/restaurări Porsche 911.

Se numește Singer Vehicle Design, iar fiecare exemplar care a ieșit până acum pe poarta atelierului poartă cu mândrie ștampila, citez, The Ultimate 911. După ce o să ajungi la finalul acestui text, sigur o să fii de acord cu lucrul ăsta.

Foto: Singer Vehicle Design (SVD).

De la rock star la părintele lui Brown Bomber

M-am îndrăgostit de Porsche 911 în august 1970, în vacanța cu părinții din sudul Franței. Aveam cinci ani și ne târâiam într-un Volkswagen Beetle către Béziers, iar tata mi-a spus să mă uit în spate și să urmăresc mașina ciudată care se apropia rapid. Când m-am întors am văzut o mașină cu o față zâmbitoare care a trecut rapid pe lângă noi, iar eu am continuat să-i urmăresc acel spate nervos, agresiv. Am fost fascinat, captivat și hipnotizat de acea mașină ciudată.

spune Rob Dickinson într-un interviu pentru Carfection.

Americanii au o afinitate pentru curentul hot rod, iar vechile generații ale modelului german se înscriu perfect în această idee. Și, cumva, de aici a plecat și ideea lui Rob. Din dorința de a-și construi un 911 perfect, britanicul a ajuns să deschidă un atelier în California și să ofere, pentru suma potrivită, plăcerea de a conduce zilnic un Porsche impecabil.

Nu că mașinile venite din Stuttgart n-ar fi capabile să-ți ofere asta, dar atelierul lui Rob plusează.

Numele Singer n-a fost ales la întâmplare. În mare, ideea a pornit ca un omagiu adus lui Norbert Singer, unul dintre cei mai buni ingineri Porsche, dar britanicului i-a surâs și faptul că numele descria fosta sa carieră: cea de cântăreț.

Deci Rob Dickinson n-a fost de la început un “preparator” de 911?

Sigur că nu, iar povestea din spate este și mai interesantă. A studiat Automotive Design la Universitatea din Coventry și a urmat și un curs de specializare. Practic, te-ai fi așteptat ca Dickinson să iasă de pe băncile facultății și să meargă direct la Stuttgart să ceară un post în echipa de design Porsche. Doar că britanicul n-a fost atras deloc de această posibilă muncă de birou. Și cum în familie avea un punct zdravăn de inspirație – pe vărul său, Bruce Dickinson, solistul trupei Iron Maiden – Rob a pus mâna pe o chitară și dus a fost.

Din 1990 și până în 2000 cântă alături de Catherine Wheel, iar câțiva ani mai târziu se mută în Los Angeles. Solistul și chitaristul fostei trupe rock era în căutarea inspirației pentru un album solo, doar că sub soarele Californiei i-a venit o altă idee: să transforme un Porsche 911 într-un hibrid ultra-ușor cu abilități pe circuit, dar care să-i fie daily-driver.

Orice 911 produs până în 1998 e iubit datorită dualității sale. Poate fi o mașină sport, dar în același timp poate fi mașină de familie. Poate fi mașina oricărui om și poate fi singura mașină de care ai avut nevoie vreodată.

Rob Dickinson.

Primul său proiect a venit sub forma unui 911 care fusese fabricat în 1969. A dat la o parte tot ce nu era nevoie, l-a făcut mai ușor, i-a îmbunătățit motorul și a păstrat stilul pe care nemții l-au gândit inițial. Peste toate astea, Rob a adăugat o vopsea maro și a plusat cu jantele Fuchs. L-a numit Brown Bomber, iar la scurt timp după ce l-a tot plimbat pe la diferite evenimente, a început să primească întrebarea care i-a schimbat viața.

„Nu-l vinzi?”

Rob Dickinson și Brown Bomber, exemplarul de la care a pornit ideea din spatele Singer Vehicle Design. Foto: SVD.

Sigur, pare mai mult o întâmplare din târgurile auto și mai puțin din înalta societate din California, însă acesta este adevărul.

Curentul hot rod prinde din ce în ce mai multă tracțiune, iar Rob Dickinson își face intrarea într-un cerc al pasionaților de 911. Mulți dintre acei fanatici – dacă te uiți la ceva clipuri pe YouTube, n-ai cum să-i numești altfel – le transformau în adevărate mașini de curse pe care nu le-ai putut conduce zi de zi, iar publicul aprecia acest lucru. Totuși, britanicul nu voia să fure mai nimic din spiritul pe care Porsche l-a injectat în 911. Și, peste toate acestea, banii pe care proprietarii îi plăteau pentru astfel de modificări atingeau valori pe care nu-i bine să le spui cu voce tare.

Ce este un Porsche Singer?

Punctul de placare în viața unui Porsche Singer îl reprezintă un 911 din seria 964, adică penultimul răcit cu aer. De ce Rob a ales să-și canalizeze eforturile spre această versiune?

În primul rând, modelul păstrează mult din ADN-ul primelor versiuni, iar elementele moderne introduse de Porsche în 1989 îl transformă într-un candidat perfect pentru a deveni daily driverul ideal. Și când zic moderne mă refer la suspensie, direcție, frână și alte câteva elemente de siguranță.

Fiecare 911 964 care ajunge în atelierul Singer este “dezbrăcat” complet de caroserie. Toate exemplarele păstrează numărul de identificare, șasiul și contorul care măsoară numărul de kilometri. Ca să poată fi înmatriculate și folosite ca și până atunci. Apoi, mai toate mașinile care trec pragul Singer Vehicle Design se află – o să folosesc un termen medical – în moarte clinică. Dar, cu toate astea, nu te aștepta să plătești puțin pentru un “proiect” 964. Potențialul pe care modelul german îl are pentru a deveni un hot rod a fost intuit de mult timp, iar prețurile, chiar și pentru exemplarele aflată într-o stare avansată de degradare, ajung la valori cu patru zerouri. Deci când citești factura celor de la Singer, n-o să ți se mai pară atât de mult. Dar să revenim la transformările pe care le face atelierul lui Rob Dickinson.

Foto: SVD

După ce caroseria devine punct de atracție pentru centrele de reciclare, șasiul trece printr-un amplu proces de verificare și îmbunătățire. Se execută suduri suplimentare, se introduc elemente noi de rigidizare și totul se acoperă cu un material care să prevină rugina. Apoi, toate elementele noi de caroserie – fabricate acum din fibră de carbon – se instalează pe șasiul recondiționat.

Ce elemente nu sunt schimbate cu unele din fibră de carbon? În primul rând portierele: pentru că doar cele fabricate din oțel vor oferi în continuare rezistența la impact și nivelul de siguranță pentru care au fost proiectate. Bine, ce omite Singer să spună este că sunetul specific s-ar fi diluat dacă ar pune unele ușoare.

Desigur, atelierul din California poate să îți schimbe și portierele cu unele din fibră de carbon, dar doar atunci când comanzi și un roll cage. Schimb pe schimb.

Nici plafonul nu va fi din fibră de carbon dacă vrei ca acesta să aibă și componentă de sticlă panoramică sau dacă mașina pe care o aduci are unul original din oțel. În rest, orice alt element este realizat din fibră de carbon.

Foto: SVD

Apoi urmează motorul: fiecare propulsor este dezasamblat și mai apoi proiectat, echilibrat și reconstruit manual cu componente moderne. Singer are trei versiuni de motoare în ofertă: 3,8 litri cu 300 CP, 3,8 litri cu 350 de cai-putere dezvoltat împreună cu specialiștii de la Cosworth și 4,0 litri cu 390 de cai putere. În funcție de motorul ales, Singer are trei transmisii, toate semnate de Getrag: una cu cinci rapoarte și două cu șase trepte.

Desigur, pe lista de modificări intră și suspensiile cu componente KW sau Ohlins, direcția – înlocuită cu una similară cu cea de pe Porsche 911 993 (ultimul 911 răcit cu aer) -, evacuarea și sistemul de frânare.

Rob Dickinson și-a dorit ca toate exemplarele 911 care ies din atelierul său să poată fi conduse zilnic și să ofere un nivel de confort cu care oricine să fie de acord. De aceea, lista cu echipamente de interior e la fel de lungă ca prospectul unui medicament proaspăt lansat de piață.

Foto: SVD.

Niciun Porsche Singer nu seamănă cu altul, asta pentru că fiecare proprietar colaborează pe tot procesul transformării cu atelierul lui Rob. Nu doar că primesc updateuri, dar sunt și consiliați în momentul în care vor să combine tapițeria pepită cu mai-știu-eu-ce nuanță pentru planșa de bord.

Foto: SVD.

Unii spun că este un 911 restaurat, alții susțin că este un 911 personalizat cu elemente clasice Porsche. Sigur, sunt și cei care văd un Porsche Singer drept o mașină pentru proscriși, dedicată celor care s-au gândit să intre în acest club al mașinilor modificate, însă nu într-un mod atât de drastic.

Foto: SVD.

Mașinile noastre trebuie să fie văzute ca un Porsche de la un capăt la celălalt. Noi punem sigla Singer pe mașini doar pentru a clarifica faptul că acela este un Porsche 911 cu o notă personală Singer. În chintesență este un Porsche 911 și mereu va fi unul.

Rod Dickinson.
Rob Dickinson alături de unul dintre cele 450 de Porsche Singer. Foto: SVD.

Finalul unei ere

În cei 12 ani de la înființare, Singer a pregătit 450 de exemplare 911. Pentru unii poate părea puțin, dar când te gândești că fiecare unitate care a intrat în atelier a fost luată nit cu nit, șurub cu șurub și transformată complet, numărul nu mai pare atât de mic.

Recent, Rob Dickinson a anunțat că proiectul Classic Porsche 911 e la final. Gata. Nu se mai primesc comenzi. De ce? Răspunsul e foarte simplu: din respect pentru clienți. Pentru cei 450 de oameni care au în garaj un Porsche Classic Singer și pentru care au plătit sume pe care nu e bine să le arunci la urechile tuturor. Mai ales că unele s-au vândut la licitație cu prețuri de peste un milion de dolari.

Dar Singer Vehicle Design n-o să închidă porțile.

Recent, atelierul a prezentat Singer Turbo Study, un fel de concept care pornește tot de la 964, dar este puternic inspirat de 930 Turbo.

Cumva, ideea din spate vine și din cauza presiunii clienților. 70 dintre proprietarii de Classic Singer spun că au cerut un proiect și pentru 911 Turbo. Dar poate mai mult decât presiunea socială – ca să nu-i spun altfel – au contat amitirile lui Rob Dickinson.

Prima mea călătorie cu un Porsche 911 a avut loc la 11 ani, în 1976. M-a lăsat cu gura uscată și fără cuvinte. Era un 930 Turbo negru cu scaune roșu tartan. La 45 de ani de la acel moment care mi-a schimbat viața sunt încântat să prezint rezultatele primului nostru studiu. Acesta își propune să surprindă emoția specifică primului «supercar» Porsche, reimaginându-i performanța și rafinamentul. Cred că este un tribut potrivit adus unei mașini care mi-a schimbat viața.

Rob Dickinson.