În 1923, un model produs de Chenard & Walcker și pilotat de André Lagache și René Léonard concura la Le Mans cu anvelope Michelin. Iar povestea dintre producătorul francez de anvelope și cursa de 24 de ore începea direct cu o victorie. De atunci, Michelin și-a trecut în palmares 34 de victorii, dintre care 28 consecutive, începând din 1998 și până astăzi.
Michelin, gigantul francez care produce anvelope pentru mașini și nu numai este un nume cunoscut de toată lumea. Că ești pasionat de mașini sau nu, undeva tot ai auzit de Michelin. Și dacă nu ai auzit de acest brand în discuții care țin de anvelopele mașinilor de zi cu zi, probabil ai auzit de stelele Michelin acordate restaurantelor de top. Sau de Ghidul Verde Michelin, care ține de partea de turism. Sau poate te-ai intersectat cu ceva informație venită fix de la noi. Nu de alta, dar recent s-a încheiat Cars & Roads Croatia by Michelin, un road trip în care 17 jurnaliști și invitați au testat 7 SUV-urile hibride și în care s-au bifat toate cele trei componente mari în care activează Michelin: auto (o parte dintre SUV-urile testate au fost echipate cu anvelope Michelin), gastronomie (am mâncat în două restaurante cu stele Michelin) și turism (o parte dintre locurile pe care le-am vizitat au fost descoperite via Ghidul Verde). Nu vă mai rețin, găsiți mai multe despre road tripul din Croația aici.
Dar Michelin mai are o componentă. Cea sportivă. Mai precis, divizia Michelin Motorsport. Pentru producătorul francez de anvelope, sportul cu motor reprezintă un laborator, acolo unde poate testa la cel mai înalt nivel soluții și compoziții pentru viitoarele anvelope de stradă. Mai bune, mai durabile, mai puțin poluante, mai performante.
De-a lungul timpului, Michelin a fost furnizor de anvelope pentru majoritatea competițiilor auto și moto de cel mai înalt nivel. De exemplu: a asigurat anvelopele pentru monoposturile de Formula 1 în anii ’80 și apoi în sezoanele 2005 și 2006, este furnizorul unic actual în MotoGP, în Campionatul Mondial de Raliuri Michelin a asigurat necesarul de pneuri între 2011 și 2020, iar în Campionatul Mondial de Anduranță (unde intră și cursa de 24 de ore de la Le Mans), francezii sunt unicul furnizor pentru clasa regină Hypercar.

Cu evenimentul de 24 de ore care se desfășoară în fiecare an pe cei 13,626 km ai Circuit de la Sarthe, Michelin are o relație specială.
24 Heures du Mans este un mare laborator de încercare pentru anvelope. 24 de ore de utilizare extremă în orice condiții atmosferice. Practic, este terenul ideal pentru a verifica cele mai performante anvelope din motorsport. Această abordare demonstrează că Michelin vede participarea în sportul cu motor nu doar ca pe o platformă de marketing, ci ca pe o componentă fundamentală a strategiei sale, conducând la o serie de îmbunătățiri care avantajează atât competiția, cât și consumatorii de zi cu zi.
Începuturile
Michelin a început cu o victorie încă de la prima participare la Le Mans. În 1923. Acum 102 ani. Piloții André Lagache și René Léonard la volanul mașinii #9 Chenard & Walcker Type U3 15CV Sport parcurgeau 128 de tururi (echivalentul a peste 2.200 km) la o viteză medie de 92 km/h, marcând astfel începutul unei lungi povești de succes pentru anvelopele Michelin în cursa de la Le Mans.

Victoria venea pentru o mașină care a utilizat anvelope demonatabile, o invenție pe care o datorăm fraților Andre și Edouard Michelin. În 1891 dezvoltau acest concept pentru biciclete. Era mai ușor să dai jos anvelopa de jantă și să o repari, față de sistemul cu anvelope lipite utilizat până atunci. Având în vedere că primele automobile foloseau anvelope subțiri și roți cu spițe preluate direct din lumea bicicletelor, invenția fraților Michelin s-a dovedit a fi ideală și în motorsport. Iar victoria de la Le Mans din acel an demonstra din plin acest lucru.
Pentru a doua victorie la Le Mans, Michelin a trebuit să aștepte 55 de ani.
Anvelopa radială
Chiar dacă a avut o lungă pauză de la victoria în clasamentul general al cursei de 24 de ore de la Le Mans, Michelin nu s-a oprit din dezvoltare. În 1951, Michelin introducea anvelopa radială, iar o Lancia Aurelia B20 GT câștiga la clasa sa (motoare sub 2.0 litri) în cursa de 24 de ore. Și tot atunci se stabilea o legătură directă între sportul cu motor și producția de masă. După această victorie, obținută de Giovanni Bracco și Umberto Maglioli (în același an, aceeași mașină și același echipaj câștigau și celebra cursă Mille Miglia), Lancia decide să echipeze toate modelele sale de serie cu anvelope Michelin X.


Performanță
Folosind anii de experiență din cursa de anduranță, în 1967, Michelin face un pas important spre anvelope special gândite pentru sportul cu motor. Anvelopa slick (fără caneluri) care mărea semnificativ suprafața de contact cu pista debuta, unde altundeva, dacă nu tot la Le Mans. Un Alpine A210 echipat cu anvelopele slick ale francezilor reușea să facă un tur pe Circuit de la Sarthe sub 4 minute.
Dezvoltarea anvelopelor slick a fost un răpuns direct la creșterea performanțelor mașinilor de competiție și scotea în evidență rolul crucial al anvelopei în deblocarea întregului potențial al unui automobil performant.
Michelin a fost furnizorul de anvelope pentru numeroase echipe de top care au câștigat la Le Mans, inclusiv Audi (cu R8, R10 TDI, R15 TDI, R18 e-tron quattro), Bentley (Speed 8), Porsche (919 Hybrid, 911 GT1), Peugeot (908 HDi FAP), BMW (V12 LMR) și, mai recent, Toyota (GR010 Hybrid) și Ferrari (499P).
Michelin avea să dezvolte soluții dedicate în parteneriate strategice cu producători importanți. Pneurile din Clermont-Ferrand duceau la victorii pentru Alpine și Peugeot, iar apoi, la debutul noului secol duceau Audi pe primul loc la Le Mans.
O provocare nouă a venit în 2005, când Audi a decis să aducă un prototip echipat cu motor diesel. Acesta era mai greu, mai puternic și oferea un cuplu superior față de orice alt model de competiție care luase startul la Le Mans. Michelin primea misiunea să dezvolte anvelope care să permită modelului german să deblocheze tot potențialul său. Inginerii Michelin au trebuit să gândească „outside the box” pentru a încălța modelul R10 cu anvelope ce aveau să aducă victoria. R10 a evoluat în R15 și R18, iar Michelin a rămas alături de Audi pe întreaga sa aventură la Le Mans.

Dominația
Cea mai remarcabilă realizare a Michelin la Le Mans este seria sa actuală de victorii consecutive. Din 1998, mașini echipate cu pneuri Michelin au câștigat fiecare cursă de 24 de ore de la Le Mans. După cursa din acest an, seria s-a extins la un număr incredibil de 28 de victorii consecutive. Acest record fără precedent contribuie la totalul de 34 de victorii absolute ale Michelin la Le Mans, egalând astfel cel mai bun scor de până acum, cel deținut de Dunlop.
În era sa modernă la Le Mans, Michelin a adus constant inovații. În 2014, Michelin aducea anvelope pentru clasa LMP1 care erau cu până la șase centimetri mai înguste și cu 15% mai ușoare față de anvelopele folosite până atunci. În ciuda dimensiunilor mai reduse, noul tip de anvelopă era mai rapid și capabil să reziste până la patru stint-uri pe prototipuri hibride de 1000 CP. Know-how-ul francez își spunea din nou cuvântul.

În 2021, pentru clasa Hypercar, Michelin avea să își proiecteze întreaga gamă de anvelope virtual, folosind tehnologia de simulare numită TameTire. Acesta este un model matematic aplicat într-un simulator virtual (similar cu cele folosite în aviație). Simulatorul folosește elemente hidraulice pentru a replica forțele de pe circuit. În doar 10 luni, inginerii Michelin au reușit să pună la punct gama de anvelope pentru Le Mans 2021, reducând practic la jumătate timpii de dezvoltare. Trecerea la anvelope proiectate integral prin simulare reprezintă un salt tehnologic semnificativ, care nu numai că a redus drastic timpul de dezvoltare, dar a și eliminat impactul ecologic al testării fizice.
Viitorul
Michelin a făcut progrese semnificative în integrarea practicilor sustenabile în anvelopele sale de curse. Spre exemplu, pentru Le Mans 2025, anvelopele slick au fost fabricate folosind 30% materiale reciclate și regenerabile, iar anvelopa Pilot Sport Endurance Wet a fost construită cu 45% materiale regenerabile și reciclate. De asemenea, anul trecut, Michelin a prezentat un prototip al unei anvelope destinată curselor de anduranță care folosea în compoziție materiale reciclate și regenerabile în procent de 71%.

Din 2026, noua gamă de anvelope slick pentru FIA WEC și IMSA va fi produsă din 50% materiale sustenabile. Michelin intenționează, de asemenea, să introducă un program de reciclare utilizând tehnologia de piroliză începând tot cu 2026, în colaborare cu compania suedeză ENVIRO, pentru a recupera materiale valoroase din anvelopele uzate. Creșterea rapidă a procentului de materiale reciclate și regenerabile în anvelopele de curse Michelin și introducerea programelor avansate de reciclare demonstrează angajamentul vizavi de dezvoltarea durabilă.

Cursa din 2025 a fost ultima pentru actuala gamă de anvelope Pilot Sport Endurance. Cum spuneam, o nouă gamă va veni în 2026, iar primele imagini cu noul pneu au fost făcute publice chiar la Le Mans 2025. Pentru dezvoltarea gamei de anvelope slick s-a folosit din nou tehnologia de simulare pentru dezvoltare, iar noile produse au și un design aparte, făcând invizibilul vizibil, cum le place oamenilor de comunicare de la Michelin să spună. Suprafața de rulare este netedă, dar are un pattern vizibil aparte pe care Michelin îl numește „micro velvet effect”.

Noile anvelope sunt conforme cu regulamentele WEC și IMSA și vor fi folosite până în 2028. Totodată, inginerii spun că acestea au fost concepute pentru a îmbunătăți încălzirea la rece, diminuând astfel impactul interzicerii încălzitoarelor de anvelope.




Michelin vrea ca până în 2050 să producă anvelope 100% sustenabile. Până la această dată, toate anvelopele vor fi fabricate exclusiv din materiale regenerabile, reciclate, de origine biologică sau obținute din surse sustenabile. Pentru asta, Michelin a pus la treabă un întreg laborator de chimie verde format din peste 6000 de specialiști care lucrează în șapte centre de cercetare și dezvoltate din întreaga lume. Despre planul Michelin 2050 a detaliat colegul meu Cornel într-un material dedicat: Experți în chimie verde.
Iar dezvoltarea anvelopelor pentru cursele de anduranță contribuie din plin către atingerea acestui scop, Michelin putând astfel să testeze tehnologii, rețete și materiale pe care ulterior le va introduce și în producția anvelopelor de stradă.



















































Foto principale: Michelin via Frédéric Le Floc’h, Grégory Lenormand / DPPI