Test Drive: Mini Cooper S ALL4 Countryman

Cel mai mare membru al familiei Mini continuă să ofere o alternativă șic în segmentul crossover. L-am luat la plimbare să vedem cât de bine îi mai iese.

Cine este și ce vrea de la noi Mini Countryman?

De la relansarea brandului, Mini a fost ca un bărbat la prima întâlnire: în întuneric, disperat și confuz, metamorfozându-se de trei ori pe minut în încercarea de a impresiona și de a câștiga simpatie. Unele gesturi au prins, altele nu.

Vă mai aduceți aminte, de exemplu, de Mini Coupé? Bila aia înghesuită la interior, cu doar două locuri? Sau de Paceman, un SUV mic făcut și mai mic prin plonjarea plafonului și eliminarea a două dintre portiere? Ambele erau pline de atitudine, dar s-au vândut în câte cinci exemplare fiecare, deci Mini a hotărât: așa nu.

Apoi a redus riscurile, mergând la sigur. În loc să vină la întâlniri cu șapca întoarsă, pregătit să se scălămbăie pe ringul de dans, să se bată cu bodyguarzii și să se adreseze partenerei cu „bro”, Mini a început să se îmbrace un pic mai ferchezuit, să țină mâinile pe lângă corp când dansează și să se exprime cumpătat. Countryman, Clubman și hatchbackul în cinci uși sunt acel tip de Mini.  

Sigur, asta nu a făcut recepția la public mai ușoară. Lumea acceptă cu greu orice altă formă de Mini decât cea de hatchback; în mod ironic, tot lumea este cea care vrea mai mult spațiu. Asta-l aruncă pe Countryman într-o criză de identitate. Din fericire, până acum a reușit să treacă peste și să fie din ce în ce mai bun în ceea ce face. Nu este perfect, însă originalitatea și practicitatea sunt amestecate în proporții decente.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul de dinainte de facelift?

În 2020, a doua generație Countryman a trecut printr-un facelift. Pe lângă retușurile estetice, SUV-ul britanic a primit upgrade pe partea de motorizări – toate sunt Euro 6d acum –, jante noi de până la 19 inci, instrumentar de bord digital, ecran mai mare (8,8 inci) pentru infotainment, mai multe culori pentru tapițeria din piele și pentru planșa de bord, știi tu, chestii care să te ajute să-ți personalizezi mai pe placul tău mașina.

Cu cine se bate pe piața din România?

Pentru că este SUV, Mini Countryman intră în horă cu Audi Q2, BMW X1 și X2, Lexus UX, Mazda CX-3, Mercedes-Benz GLA, Volvo XC40 și poate chiar Volkswagen T-Roc.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Mașina de test, un Cooper S, avea sub capotă motorul cu patru cilindri în linie, de 2 litri. Acesta are acum doar 178 de cai-putere, cu 14 mai puțini decât înainte. Motivul: încadrarea în normele de emisii actuale.

Pe lista de motorizări disponibile găsești o alternativă pe benzină cu mai puțini cai-putere și mai puțini cilindri (3 în linie, 136 CP), dar și două dieseluri, ambele bazate pe un patru-în-linie de 2 litri. Acestea au 150, respectiv 190 CP. Cea mai puternică motorizare non-JCW este hibridul plug-in: 220 CP. Versiunea de top, John Cooper Works, are 306 CP.

Cu excepția hibridului, oferit în standard doar cu tracțiune integrală și cu automată în șase trepte, toate motorizările pot fi configurate cu tracțiune integrală și cu transmisie automată în opt trepte. Există, deci, câte un Countryman pentru fiecare doleanță.

Motorizarea mașinii de test bifează multe dintre doleanțele mele: are sunet mai rafinat decât cel cu trei cilindri, urcă mai sus în turații decât dieselul, are tracțiune integrală și transmisie în opt trepte. Eu fix pe ăsta l-aș recomanda.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Pentru că testul a fost lung și bun, mi-am permis să testez SUV-ul britanic pe toate tipurile de drum de la noi din țară, mai puțin cel neasfaltat. După 2.000 de kilometri, consumul afișat de instrumentarul digital al lui Countryman a fost de 8,2 l/100 km. 75% din itinerariu a fost extraurban, iar 50% el a fost parcurs cu mașina plină, atât de oameni cât și de bagaje.

Cu un plin de 51 de litri, cât are rezervorul, Countryman te poate purta peste 600 de kilometri. Dacă-l folosești în preponderență în mediul urban, așteaptă-te să se ceară mai des la benzinărie.

Cum se simte la drum lung? Dar pe viraje? Dar în oraș?

Pentru o mașină cunoscută pentru măiestria de a se undui pe viraje, Mini Countryman este impresionant de relaxat la drum lung. Antifonarea este decentă, cutia automată are suficiente trepte încât să faci cruising fără să-ți ragă motorul sub capotă, iar direcția nu tresare la fiecare atingere. De fapt, cu sistemul de direcție progresivă, Countryman câștigă atât la drum lung, cât și prin oraș, unde nu trebuie să dai de volan ca bezmeticul atunci când ai de făcut întoarceri din mai multe mișcări.

Drumurile sinuoase sunt cele care îi relevă cu adevărat calitățile lui Countryman. Aici, șasiul și echipa motor/transmisie lucrează într-un lăudabil sincron. Dacă ajuns pe un drum șerpuit nu dai inferioară, atunci ar trebui să te întrebi serios dacă asta-i mașina pentru tine.

Prin oraș, chiar și cel mai mare dintre Miniuri este ușor de manevrat, pentru că, să fim serioși, nu este chiar atât de mare. Designul mașinii își pune amprenta pe vizibilitate – montantul A este un pic cam gros, de exemplu – însă nu e nimic de speriat. Plus că îți poți configura mașina cu senzori și camere, iar ălora nimic nu le scapă.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Mașina de test avea bifate atât jantele de 19 inci – cea mai mare dimensiune disponibilă – cât și suspensia adaptivă, care aduce un plus de confort la rulare prin modurile sale predefinite. Deci una caldă, una rece. Personal, confortul nu mi-a fost știrbit de această configurație. Prefer jantele de 19 și un eventual clănțănit de dinți în plus atunci când dau de-o denivelare decât jante mai mici și niscaiva confort suplimentar. Însă, ca idee, Countryman este mai rigid decât oricare dintre rivalii săi. Este un atribut care face parte din specificul său.

Cum ți se pare designul exterior?

Îmi place. Eu unul apreciez efortul Miniurilor moderne de a-și păstra semnătura specifică, în ciuda gabaritului mărit.

Cum sunt materialele la interior?

Mini a depus eforturi pentru a face habitaclul lui Countryman cât mai atractiv și de a spori calitatea percepută, însă dacă nu umbli prin configurator la opțiunile de personalizare, o să te trezești cu un interior mai negru decât ai vrea de la o mașină care vrea să stârnească entuziasm. Și mult din negrul ăla este negru piano. Meh.

Din fericire, până să ajungi la plasticele tari – care nu sunt multe – o să fii încântat de fiecare dată de designul planșei de bord; asta dacă-ți place în primă instanță. Eu m-am îndrăgostit de ea de la primul Mini și încă-mi place și acum.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Ai să fii surprins (poate), însă patru adulți, fie ei și mașcați, călătoresc bine în Countryman, în special dacă mașina este configurată cu bancheta spate reglabilă (303 €); aceasta glisează față-spate 13 centimetri, ceea ce asigură mult spațiu pentru genunchi, însă fură din spațiul portbagajului.

Portbagajul are, în stadiul său cel mai generos, 450 de litri. Și aici practicitatea poate fi îmbunătățită prin bifarea unor opționale – precum pachetul „Compartiment de depozitare” (303 €), care pune în portagaj puncte de prindere și curele și podea blocabilă într-o anumită poziție, și adaugă elemente de prindere în suportul pentru pahare (din cotiera față), dar și un spațiu de depozitare sub scaunul șoferului.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Da, a testat-o Euro NCAP, în 2017, și i-a atribuit cinci stele. Ratingurile pe categorii arată așa: 90% pentru pasagerii adulți, 80% pentru copii, 64% pentru participanții la trafic vulnerabili și 51% la sisteme de asistență.

În pachetul standard de siguranță sunt incluse airbaguri frontale, airbaguri laterale pentru ambele rânduri de scaune și airbaguri cortină. 

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Da, mi-a plăcut faza cu bancheta spate care glisează, pentru că sporește considerabil confortul tututor pasagerilor la un drum mai lung. Am rămas impresionat de grafica ecranului de infotainment, dar și de cât de bine reacționează la comenzi.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Nu, nu am găsit nicio absență tehnologică nemotivată în cazul lui Countryman.

Cât mă costă toată afacerea?

Prețurile pentru Countryman pornesc de la puțin peste 29.000 €, pentru cel cu motorul pe benzină de 1,5 litri (136 CP). Cel mai puternic și mai scump, John Cooper Works, pornește de la 46.589 €. Cu excepția acestuia din urmă, care are echipare standard generoasă, configurarea unui Countryman presupune bifarea de opționale. Și nu sunt ieftine.

Ca exemplu: exemplarul testat, Cooper S ALL4, are preț de pornire de 35.500 €, însă la finalul procesului de configurație a ajuns la 53.200 €.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Pe lângă suita de airbaguri de care ți-am zis mai sus și de sistemele de siguranță necesare prin lege în ziua de astăzi, primești și exterior cu ornamente cromate, jante de aliaj de 16 inci, scaune îmbrăcate în material textil, interior cu ornamente negre (și crom, ici-colo), motorizare Euro6d cu transmisie manuală în șase trepte, senzor de ploaie, faruri LED, volan îmbrăcat în piele, aer condiționat manual, geamuri cu protecție solară, sistem Keyless Go, geamuri electrice și conectivitate Bluetooth.

Lista de dotări standard variază ușor în funcție de motorizarea aleasă (Cooper, Cooper S, Cooper D, Cooper SD, Cooper SE), însă pentru a-ți personaliza și echipa mașina cu cele deja necesare unui șofer modern, vei ajunge inevitabil la lista de opționale.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Pentru cum se conduce.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Că te induce în eroare. Mini a fost dintoteauna despre imagine, despre lifestyle: nu mergi în showroom să-ți cumperi primul Countryman care-ți iese în cale, ci vrei ca mașina să te reprezinte. Ocazie cu care îți dai seama că „semnătura” ta este, invariabil, scumpă.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Două chestii am de zis, și ambele sunt despre volan și împrejurimi. În primul rând, aș elimina finisajul piano black de pe butoanele de pe volan. Este o chestie personală, știu. Dar mai important de atât: aș repoziționa instrumentarul digital astfel încât să nu fie acoperit de volan. Instrumentarul este prins de coloana de direcție, deci se mișcă odată cu modificările pe care le aduci volanului. În poziția dorită de mine, n-am reușit să încadrez tot instrumentarul. Nu e un capăt de lume, dar n-am putut să nu observ asta de fiecare dată când m-am uitat în bord.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei ceva stilat, diferit, care se conduce nemaipomenit de bine.

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… confortul este una dintre prioritățile tale.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da, absolut! Mai mult de atât: mi-ar fi mai greu să aleg între Clubman și Countryman, decât între oricare dintre acestea două și consacratul Mini hatchback. N-am nicio problemă cu Miniurile mari. Și eu sunt mare, și nu-mi place să stau înghesuit.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

E un Mini. Se conduce minunat. E cool. Și scump.

Logo MINI

MINI Countryman facelift

2.0 178HP COOPER S AUTO 4WD

de la 40.877 €
Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Motor Termic (Combustie)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Putere maximă sistem
178 CP
Cuplu maxim sistem
280 Nm
Transmisie
Tip transmisie
automata
Număr trepte
8
Tracțiune
4×4
Motor termic
Configurație / nr cilindri
in linie/4
Capacitate cilindrică
1998 cmc
Putere maximă
178/131 CP/kW
Cuplu maxim
280 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
Putere maximă electric
Cuplu maxim electric
Baterie
Capacitate brută
Putere maximă încărcare AC
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
7.6 s
Viteză maximă
222 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
7.1 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4297 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1822 mm
Înălțime
1557 mm
Ampatament
2670 mm
Volum portbagaj
450 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1390 litri
Masa proprie
1625 kg
Siguranță
Rezultat
5 stele
Preț
Preț de pornire model
40.877
Preț mașină testată
53.200 €