Test drive Mazda CX-5 Skyactiv-G 194 Edition 100

Mazda împlinește 100 de ani și ne oferă o ediție specială aniversară a celui mai mare SUV european al său: CX-5

Cine este și ce vrea Mazda CX-5 Edition 100 de la noi?

Este o ediție cu adevărat specială a celui mai mare SUV din gama europeană Mazda. Japonezii au împlinit 100 de ani de existență anul trecut și au marcat momentul în stilul lor: au creat o ediție specială pentru fiecare gamă de modele, păstrând o serie de elemente comune. Toate exemplarele dedicate ediției speciale pentru a marca cei 100 de ani sunt vopsite în alb și au o serie de elemente specifice. În plus, un CX-5 Edition 100 devine în timp un exemplar de colecție, ceea ce-i va conserva valoarea.

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară?

SUV-ul Mazda CX-5 se află la a doua generație europeană, fiind lansat inițial în 2012 pe Bătrânul Continent. Cu o siluetă similară, prima generație înlocuia vechiul model Mazda Tribute, dar și CX-7, SUV-ul cu o siluetă aparte. Prima generație avea motoare pe benzină de 2.0 sau 2.5 litri și un diesel de 2.2 litri, care a fost alegerea majorității clienților europeni. Odată cu noua generație, introdusă în 2017, CX-5 a venit cu un look mai modern, integrat în limbajul de design Kodo, un interior mai modern și motorizări de ultimă generația din familia Skyactiv. Silueta este însă similară, dar de fapt noua generație este un facelift masiv pentru prima iterație a modelului CX-5.

Cu cine se bate pe piața din România?

Dacă vorbim de modelul Mazda CX-5 în sine și nu de ediția specială, se bate cu o lungă listă de SUV-uri de dimensiuni similare. Mazda CX-5 concurează cu modele ca Honda CR-V, Volkswagen Tiguan, Peugeot 3008, Citroen C5 Aircross, Opel Grandland X și mulți alții. Dar Mazda CX-5 are un element diferențiator aparte: un motor de 2.5 litri aspirat care nu se mai regăsește în oferta concurenței. Mazda a preferat să lupte împotriva curentului la capitolul motorizări, preferând motoarele de cilindree mare, aspirate, în defavoarea motoarelor turbo de cilindree mică adopatate de majoritatea constructorilor. Așa că Mazda CX-5 Edition 100 este disponibilă doar cu motorizarea Skyactiv-G de 194 și 2.5 litri, care practic nu are concurent direct la nivel tehnologic: dacp vrei un SUV compact-mediu cu motor aspirat, e singura variantă de pe piață.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Așa cum spuneam și mai sus, ediția specială dedicată aniversării de 100 ani a modelului Mazda CX-5 este disponibilă cu o singură motorizare. Motorul aspirat cu patru cilindri are 2.5 litri și oferă 194 CP. Este asociat cu o cutie de viteze automată cu șase trepte care-și face treaba excelent. Cei 194 CP sunt furnizați la 6000 rpm, iar cuplul maxim dezvoltat este de 258 Nm la 4000 rpm. Este un propulsor care nu se simte niciodată la limită, este relaxat și are mereu resurse livrate liniar, fără explozii.

Versiunea recomandată? Chiar această ediție specială. Tocmai pentru că este un automobil aparte care apare doar la ocazii foarte speciale din istoria automobilului. Mazda a personalizat cu extrem de mult bun gust și foarte discret modelul aniversar. Ba chiar a adăugat o machetă a primului său automobil și un album foto superb.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Ardere eficientă, extra putere și mai puține emisii cu noul cocktail de aditivi din benzina MOL EVO 100 Plus. Un trio chimic care protejează motorul, prelungește viața acestuia și scade consumul de carburant. Detalii aici

Având un motor pe benzină de 2.5 litri, cutie de viteze automată cu șase trepte și tracțiune integrală, ne-am putea aștepta la cifre îngrozitor de mari. Dar nu este chiar așa. Oficial, Mazda CX-5 Edition 100 are un consum mediu de 7.2 litri/100 km. În realitate, după un weekend bucureștean, modelul din imagini a înregistrat un consum de 11.8 litri/100 km. Dacă activăm și modul sport, deș – sincer – parcă nu i se prea potrivește, consumul poate urca spre 15 litri/100 km.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Mazda CX-5 cu motorul pe benzină Skyactiv de 2.5 litri și 194 CP este una dintre cele mai relaxante și plăcute mașini la condus. Atât în oraș, unde este extrem de silențioasă și lipsită de vibrații – uneori trebuie să privești turometrul pentru a-ți da seama dacă motorul este pornit, cât și la drum lung. Este o plăcere să revii la această mașină pentru orice fel de drum, scurt sau lung. Nu va fi pe placul celor care caută un model sportiv, rigid și cu reprize care să te îngroape în scaune. Nu, Mazda CX-5 face totul fără să se grăbească excesiv. Suspensia a fost calibrată pefect pentru confort, dar mașina nu se înclină inutil în viraje. Motorul are mereu resurse, dar le livrează liniar, având nevoie de 9.2 secunde pentru a atinge 100 km/h, iar viteza maximă este un foarte decent 195 km/oră.

Cum ți se pare designul exterior?

Curat. Este o Mazda și recunoști instant acest lucru datorită caladrului specific încadrat de blocurile optice înguste. Limbajul de design Kodo, folosit de Mazda, este curat și îngrijit ca o caligrafie japoneză. Iar ediția 100 de ani aduce o serie de elemente discrete de personalizare. Culoarea albă (Alb Snow Flake Pearl, ca să fim mai preciși), trapa, logo-ul aniversar amplasat pe aripile față, logo special pe jante, toate adaugă un plus de clasă și rafinament. Din profil, modelul a trecut testul timpului, silueta din lateral fiind identică cu cea a modelului lansat inițial în 2012.

Cum sunt materialele la interior?

Excepționale. Mazda s-a întrecut pe sine cu calitatea materialelor pentru ediția specială aniversară. Totul este plăcut la atingere, plasticele sunt moi și de calitate, iar butoanele se rotesc sau se apasă cu un click satisfăcător. Pielea specială roșie folosită pentru scaune și banchetă este cu adevărat impresionantă, iar tetierele sunt embosate cu logo-ul special anversar. Logo care se regăsește și pe cheia inteligentă de contact și chiar pe covorașe. Pasagerii din spate sunt răsfățați chiar cu o banchetă încălzită și cu spațiu pentru băuturi.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Patru vor călători în cel mai deplin confort, cinci pot încăpea fără probleme atunci când este nevoie. Portbagajul are hayon acționat electric și un volum de peste 500 litri, suficient pentru orice familie. În spate, există suficient spațiu pentru genunchi pasagerilor, iar sistemul audio Bose va face liniște în mașină prin calitatea deosebită a sunetului.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Da, nu a scăpat netestată. EuroNCAP a izbit de zid atât prima generație din 2012, cât și varianta actuală la o sesiune de teste din 2017. De fiecare dată, Mazda CX-5 a obținut scorul maxim de cinci stele, semn că constructorul japonez nu se joacă când vine vorba de siguranță. Scorul pentru protecția pasagerilor este 95%, 80% pentru pasagerii infanți, 78% pentru protecția pietonilor, bicicliștilor și motocicliștilor. Singurul scor mai modest este cel înregistrat pentru sistemele de asistență: 59%.

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

În primul rând nu ai cum să nu fii impresionant de rafinamentul motorului, pentru că acest Skyactiv-G194 este incredibil de “catifelat”, lipsit de vibrații și rotund în funcționare. Apoi sistemul care permite oprirea a doi dintre cei patru cilindri, pentru a reduce consumul de carburant și emisiile poluante. Ergonomia generală a cockpitului, cu comenzile importante și volumul pentru sistemul audio mutate pe consola centrală, în spatele levierului pentru cutia de viteze, mi se pare o soluție extrem de simplă și elegantă. În cele din urmă, sistemul audio Bose cu 10 difuzoare, ce oferă o calitate excelentă a sunetului.

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Da, un display central tactil. În trecut, Mazda folosea un ecran mic și cumva depărtat de cel de la volan și astfel a adoptat un controler rotativ pentru a selecta funcțiile importante din sistemul infotaniment. Acum, în vârful consolei avem un ecran de 10.25 inch, care poate fi atins facil, doar că nu are proprietăți tactile. Orice sistem, inclus Apple CarPlay este folosit prin intermediul selectorului rotativ de lângă schimbător. Un ecran tactil ar fi fost o completare perfectă.

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Ca orice model japonez, lista de opțiuni este extrem de scurtă și trebuie să alegi modelul potrivit pentru tine în funcție de nivelul de echipare. Iar Mazda oferă nu mai puțin de șase nivele de echipare pentru CX-5: Emotion, Challenge, Attraction, Revolution, Homura, Revolution Top și Takumi Plus. Plus nivelul special de echipare, acest 100 Edition. Pentru a avea motorul de 2.5 litri, va trebui să optăm pe o echipare de la nivelul Revolution în sus. Echiparea Revolution pornește de la 35.500 euro (preț pentru echiparea Revolution cu motorul 2.5 benzină, tracțiune integrală și cutie automată cu șase trepte) și oferă în echiparea standard jante aliaj de 19 inch, scaune textile încălzite, cheie inteligentă, head-up display proiectat pe parbriz, display digital central în planșa de bord, hayon electric, sistemul audio Bose, display central color de 10.25 inch, sistem monitorizare 360 grade, pilot automat adaptiv și multe altele. Vă pot plictisi în continuare cu liste de echipări, dar cel mai bine faceți o vizită pe excelentul configurator de pe pagina Mazda.ro.

Pentru ediția specială testată, prețul de pornire este de 40.400 euro și conține elementele de personalizare pe care le-am menționat anterior în text: culoare exterioară alb perlat, trapă, sistem navigație cu recunoașterea semnelor de circulație, tapițerie din piele roșie, tetiere cu logo aniversar, cheie cu logo aniversar, logo special pe jante și aripi față, dar și o carte superbă și o machetă cu adevărat rară a modelului Mazda R360, primul model produs în serie de compania japoneză.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

Este unică. Nu va mai exista un al SUV CX-5 100 Edition, pentru că o singură dată în viață face Mazda 100 de ani. Poate o să mai existe ceva la aniversarea de 200 de ani, dar să fim noi sănătoși până atunci!

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Lipsa ecranului tactil. În 2021 e ciudat să nu poți atinge ecranul și trebuie să folosesești selectorul rotativ.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

În afară de ecranul central lipsit de funcții tactile, nu aș schimba nimic. Mazda a reușit să creeze un SUV seren și unic, care în curând va deveni râvnit de colecționari.

Cumpără-ți mașina asta dacă…

Vrei să deții o bucățică de istorie auto. Exemplarele care fac parte din serii limitate, mai ales aniversare, sunt modele care își mențin valoarea în timp și sunt apreciate și de viitori proprietari,

Nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

Dacă ai nevoie de un SUV și atât. Atunci, poți alege liniștit un CX-5 cu o echipare similară, sau chiar unul cu motorul de 2.0 litri, care va consuma ceva mai puțin.

Tu ți-ai cumpăra-o?

Da, fără ezitare! Pentru a deține un SUV extrem de confortabil, dar unic în același timp. Deși, dacă ma gândesc mai bine, CX-5 e puțin cam mare pentru nevoile mele. Așa că aș alege probabil o Mazda CX-30 în aceeași ediție specială aniversară 100 ani.

La final, descrie-mi mașina asta în 10 cuvinte.

Un SUV excelent în ediție limitată. Cu machetă de colecție inclusă.

Fișa tehnică a mașinii:

CX-5

Skyactiv-G194 AWD, Edition 100

de la 23.990€
Sistem de propulsie
Benzină
Putere
194 CP
Cuplu
258 Nm
Transmisie
Automată 6 trepte
Motor termic
Configurație / Nr. cilindri
L4
Capacitate cilindrică
2.488 cc
Putere maximă
194 CP
Cuplu maxim
258 Nm
Motor electric
Număr motoare
Putere maximă
Cuplu maxim
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
Putere maximă încărcare
Consum oficial
Mediu mixt (NEDC)
7.2 litri/100km
Mediu mixt (WLTP)
8.0 litri/100km
Dimensiuni
Lungime
4550 mm
Lățime
1840 mm
Înălțime
1680 mm
Ampatament
2700 mm
Masă proprie
1650 kg
Portbagaj (min/max)
506/1620 litri
Volum rezervor
58 litri
SIGURANȚĂ
Rezultat Euro NCAP
5 stele
Preț
Preț de pornire model
23.990
Preț mașină testată
40.390
Leasing promo