Test drive: Lynk & Co 08 PHEV

Încărcat de

Lynk & Co 08 este al treilea model din gama europeană a mărcii și al doilea hibrid de tip plug-in. Acestea sunt impresiile mele după un prim contact în Göteborg.

Lynk & Co 08: care-i treaba cu mașina asta?

Al doilea SUV plug-in hybrid al mărcii Lynk & Co în Europa, după 01. Și în momentul de față, vârful de gamă în portofoliul mărcii suedeze aflată sub umbrela conglomeratului Geely.

De ce se lansează acum?

Direcția pieței auto din Europa, devenită în ultima perioadă mai rezervată cu privire la electrificarea totală, reprezintă mediul propice pentru producătorii care vor să ofere opțiunea unui hibrid de tip plug-in – mulți deja o fac și poziționează acest tip de sistem de propulsie ca o punte între termic și electric, un best of both worlds cum le place departamentelor de marketing să comunice.

Dincolo de imaginea de ansamblu, marca își dorește o prezență în cât mai multe segmente, iar un SUV de segment D are potențialul de a atrage un număr important de clienți pentru Lynk & Co. De unde și apariția lui 08 pe piața din Europa – și implicit pe cea din România, în scurt timp.

Lucruri de reținut față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

N-a mai existat un Lynk & Co 08 până acum. Avem în față un model complet nou, deși veți vedea că nu a fost dezvoltat chiar de la o foaie albă.

Apropo, Lynk & Co e una dintre cele mai tinere mărci de automobile, cu doar opt ani de existență (data nașterii din acte este 20 octombrie 2016, în Göteborg). Deci 08 e primul din arborele său genealogic, dar e de menționat că deși abia acum vine în Europa, modelul există pe piața din China din 2023.

Cu ce alte modele împarte platforma tehnică și de ce iese în evidență Lynk & Co 08 în familie?

Așa cum spuneam, Lynk & Co 08 e nou, dar stă pe o platformă deja existentă: CMA Evo, o evoluție a platformei CMA co-dezvoltată cu Geely (unde CMA vine de la Compact Modular Architecture), pe care o regăsim la baza lui Volvo XC40. La rândul ei, platforma CMA a evoluat din arhitectura SPA (Scalable Product Architecture).

Cât despre elementele care îl scot în evidență pe 08, ele sunt regăsite pe mai multe paliere, de la design interior și exterior (mai apropiat de cel există în gama Zeekr decât de Volvo și de Polestar) până la caracteristicile sistemului de propulsie, inclusiv acea autonomie electrică teoretică de până la 200 de kilometri, cea mai mare a unui SUV PHEV din Europa.

Detaliez mai jos.

Care sunt ceilalți rivali direcți de pe piață?

Lynk & Co se recomandă ca o marcă premium și pe alocuri titulatura se justifică în ceea ce-l privește pe 08. Legat de rivali și poziționare, tactica e următoarea: din punct de vedere al dimensiunilor (4820 mm lungime), 08 este poziționat între Audi Q5, BMW X3, Mercedes GLC, Volvo XC60, Mazda CX-60 și următoarea treaptă, adică Audi Q7, BMW X5, Mercedes GLE, Volvo XC90, Mazda CX-80.

Cât costă? Cum stă la preț versus principalii concurenți?

La momentul redactării, încă nu existau prețuri oficiale pentru Lynk & Co 08 în România, dar putem folosi ca reper prețurile din Germania, și anume: 55.995 de euro pentru echiparea de bază Core și 59.995 de euro pentru echiparea More.

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

În momentul de față, Lynk & Co 08 este disponibil într-o singură motorizare formată dintr-un motor termic (1,5 litri, patru cilindri în linie, turbo), două motoare electrice (dintre care doar unul învârte roțile), o transmisie automată cu mecanisme planetare și trei rapoarte (3DHT Evo, unde DHT vine de la Dedicated Hybrid Transmission) și o baterie Li-ion cu chimie NMC de 39,6 kWh.

În configurația actuală, resursele produse de sistemul hibrid sunt transmise exclusiv roților din față. Existența unei versiuni 08 cu tracțiune integrală nu a fost confirmată oficial.

Motorul termic produce 137 de cai-putere și 230 Newtoni-metru, în vreme ce electricul de tracțiune contribuie cu 208 cai-putere și 350 Newtoni-metru. În total, puterea sistemului este de 345 de cai-putere.

Revin pentru câteva detalii despre baterie: la surse AC, aceasta se încarcă la puteri de până la 11 kW (0-100% în 4 ore și 30 de minute), iar la surse DC, se pot atinge puteri de 85 kW (scenariu în care încărcarea de la 10% la 80% durează aproximativ 33 de minute).

Cum ți se pare designul exterior?

În primul rând modern, cu unele tente futuriste. Liniile lui 08 sunt derivate din cele ale conceptului Lynk & Co The Next Day și dacă ar fi să-mi aleg o zonă preferată, aș spune cea din față.

O particularitate pentru 08 este reprezentată de oglinzile laterale montate mai jos pe portiere, la nivel cu mânerele, pe ceea ce designerii numesc character line. Și încă ceva: elementul negru vertical de sub oglindă nu e acolo doar cu rol estetic – acesta ascunde un mănunchi de senzori și camere video.

În timpul conferinței de presă, oficialii Lynk & Co au ținut să specifice că dezvoltarea lui 08 s-a desfășurat în pandemie, iar pentru design, comunicarea și colaborarea dintre echipa din departamentul de design din Göteborg și factorii de decizie din China a avut loc virtual, cu o singură excepție: la modelul din lut s-a lucrat cu prezență fizică, în studioul din Göteborg.

Cât consumă pe bune (și ce autonomie are)?

Traseul n-a fost foarte lung, fiindcă programul în Göteborg a inclus și o vizită în studioul de design Lynk & Co, dar și interviuri cu oficialii mărcii. Va exista și pe AUTOCRITICA unul, în perioada următoare.

În total, am parcurs aproape 70 de kilometri (din acest motiv am și scris la începutul articolului că a fost un prim contact cu 08), cu o viteză medie de 37 km/h, dictată de faptul că am trecut prin multe localități, iar când am putut pune la treabă sistemul hibrid, am făcut-o pe drumuri naționale unde limita legală e de 90 km/h. De ce menționez asta? Fiindcă efectiv ar fi fost imposibil să storc complet energia din baterie pe acei 70 de kilometri, chiar dacă îi ceream sistemului de propulsie să funcționeze exclusiv electric.

Mașina a rulat oricum doar electric, mai puțin de câteva ori când am comutat pe modul Power (modul de rulare standard ales de mine a fost Hybrid), lucru ușor de intuit din datele reale de consum: 0,4 l/100 km, respectiv 26,2 kWh/100 km.

Pentru 08, Lynk & Co specifică un consum mediu real de 0,9 l/100 km (6,5 l/100 km cu bateria descărcată complet), respectiv 20,8 kWh/100 km. Evident, consumul electric real a fost mult peste ce spune fișa tehnică, prin condiții de iarnă aș spune, la temperaturi de maxim cinci grade Celsius.

Tot în teorie, autonomia pur electrică este de 200 de kilometri, iar cea totală de peste 1.100 de kilometri. Dacă luăm ca reper consumul electric obținut de mine, autonomia electrică reală ar fi de cam 150 de kilometri.

Cât despre autonomia totală, care să includă și aportul motorului termic, consider că e mai corect să mă pronunț după un test mai lung prin țară, pe mai mulți kilometri, pe tipuri mai variate de drumuri.

Sigur, acel 0,4 l/100 km este foarte încurajator, dar nu neapărat relevant, fiindcă depinde, pe de o parte, de rularea cu energie în baterie (situația ideală de folosire a unui PHEV), și pe de alta, de tipurile de drum pe care s-a rulat, în cazul de față cu multe limite de viteză prietenoase cu autonomia și consumul.

Cum sunt materialele și calitatea asamblării la interior?

Există zone cu materiale de bună calitate, cu unele tendințe premium – volan, scaune, bord, unele suprafețe ale portierelor, tunelul median. Ideea e că materialele mai dichisite sunt acolo unde ajung degetele și privirea. Celelalte, o treaptă mai jos pe scara calității, stau pitite prin locuri ascunse, dar nu vă gândiți la plastice care agață sau cu deficiențe estetice.

Pe partea de asamblare n-am întâlnit probleme, senzația e de robustețe și lucru făcut cu simț de răspundere. Vedem cum trece testul timpului, dar asta vor afla mai repede cei care cumpără un Lynk & Co 08.

Dacă ar fi să concluzionez cu un cuvânt la modă acum, habitaclul dă un vibe de Mazda în ceea ce privește alegerea materialelor, chiar dacă japonezii merg ceva mai mult spre elegant, iar 08 se vrea un adept al ideii de lifestyle, poate cu note de funky, cu un plus de culoare în abordare și un pic mai multă îndrăzneală pe partea de design.

Spațiu interior: câți pasageri încap pe bune în mașină și cum stă la spațiile de depozitare?

E clar că patru adulți vor călători cel mai confortabil într-un 08. Pe de altă parte, la nevoie, e loc și de doi adulți și un copil pe bancheta din spate, sau pe distanțe scurte, chiar și de trei adulți. Foarte bun spațiul pentru picioare, ajutat și de lungimea generoasă a mașinii.

La o primă vedere, spațiile de depozitare din habitaclu sunt satisfăcătoare, chiar și pentru o familie mai numeroasă. Portbagajul are volumul de 540 de litri (măsurat de la podea la plafon), iar dacă se rabatează bancheta, se obține un volum de 1254 de litri.

Sistemul multimedia și infotainment: lucruri bune, lucruri proaste?

Ecranul central are 15,4 inchi, iar instrumentarul de bord digital 10,2 inchi – dacă ați mai urcat într-un Volvo EX90, sunt convins că vi se va părea familiar. Conectarea prin Apple CarPlay/Android Auto se face (și) fără fir, iar platforma din spatele sistemului multimedia este Android Automotive – pe stil Volvo.

La lucruri bune aș trece grafica în general și structura meniurilor, deși răspunsul la comenzi nu e mereu spirt. Vei recunoaște mult Volvo și în sistemul multimedia, dar abordarea Lynk & Co plusează pe mai multă culoare și o interfață mai puțin serioasă – chiar mai veselă și relaxată, aș putea spune.

La bilă neagră trebuie să includ grafica hărții din sistemul de navigației, plus răspunsul foarte greoi la recalcularea rutei. Mai e loc și timp de îmbunătățiri până când primele modele de serie încep să iasa de pe linia de producție, însă cam acestea ar fi criticile pe care le pot enunța după o primă interacțiune.

Cum se simte la drum lung? Dar în oraș?

Notă de la început: mașinile care ne-au fost puse la dispoziție în Götheburg erau prototipuri de pre-producție, deci mai e loc de mici setări și îmbunătățiri până la versiunea finală. Valabil și pentru zona de multimedia și infotainment.

În oraș n-am condus prea mult, deși traseul pregătit de Lynk & Co a trecut prin suficiente localități mici, cu limite de viteză de 30 sau 40 km/h.

Direcția poate fi cum vrei tu să fie, mai ușoară, mai fermă sau undeva între. În meniul mașinii există patru setări – Light (ușoară), Standard și Firm (fermă) care îți lasă loc de personalizare, iar dacă nu știi sigur ce vrei, ai a patra opțiune, Auto, care jonglează cu tăria direcției în funcție de viteza de deplasare, adică în oraș va fi ceva mai ușor să manevrezi volanul, în timp ce la drum lung vei simți ceva mai multă fermitate.

Pe lângă asta, mai poți personaliza modul de rulare, pe trei etaje prestabilite: Pure (100% electric), Hybrid (lași sistemul să decidă singur cum gestionează motoarele și fluxul de energie) și Power (deblochezi toate resursele disponibile).

Lynk & Co 08 permite și alegerea intensității pe partea de recuperare a energiei la decelerare/frânare. Similar cu direcția, și aici există patru paliere: Auto, Low, Mid și High. Pe setarea cea mai acută, recuperarea de energie se face aproape ca la o mașină electrică și în unele momente, destul de lungi, ai senzația că ești la volanul unui veritabil one-pedal car.

Cel mai mult m-a impresionat suspensia: foarte discretă în lucru, cu ruliu minim la viteze mari, pe drumuri naționale și secundare, poate ușor rigidă când întâlnește denivelări abrupte (zone decupate de asfalt sau limitatoare mai agresive), dar efectiv lipsită de zgomote sau de smucituri care să perturbe experiența de condus. Ca un bonus, scaunele bine profilate și comode completează comportamentul suspensiei.

Insonorizarea, la fel, de nivel înalt, chiar și la viteze mari, pe vânt și ploaie. Lynk & Co spune că 80% din suprafața lui 08 (în zonele relevante, evident) are pe dedesubt straturi triple de material fonoabsorbant, iar geamurile laterale fără rame folosesc sticlă securizată de 5 milimetri în locul celei laminate.

Ceva-ceva zgomot produs de anvelope reușește, totuși, să pătrundă la interior, dar aici aș arăta cu degetul și spre asfaltul folosit pe drumurile Suediei, de o textură ceva mai abrazivă față de cel folosit prin România și nu numai.

Pe scurta distanță parcursă prin localități n-am avut nicio problemă cu vizibilitatea, deși am trecut și printr-o zonă cu îngustări cauzate de un șantier și lucrări de reabilitare. Poziția la volan este destul de ridicată, specifică unui SUV de dimensiuni mai mari, ceea ce ajută în obținerea unei perspective vizuale bune de jur-împrejur.

Legat de limitele (multe și restrictive) de pe șoselele Suediei: efectiv n-am avut pe unde să trecem legal de viteza de 90 km/h impusă pe drumuri naționale, dar în depășiri sau încadrări de pe drumuri secundare pe drumuri pe care se circula cu viteză mai mare n-am observat niciun fel de ezitare sau lipsă de putere – și 08 nu e ușor, fiindcă masa proprie trece de două tone – 2.112 kilograme, mai exact.

Reiau ce-am explicat mai sus: am ales să rulez majoritar în modul Hybrid, cu câteva treceri pe Power, în care simți o acutizare a răspunsului la pedală. Din păcate, ruta n-a inclus și bucle pe autostradă.

Pe traseul pregătit de Lynk & Co, cum spuneam, presărat cu multe limite de viteză, majoritatea de 30 și 40 km/h, computerul a decis să ruleze exclusiv electric. Singura intervenție a termicului – pe care abia am perceput-o – a avut loc atunci când am comutat pe modul Power și am insistat cu pedala de accelerație. De aici și valorile de consum obținute și explicate mai sus.

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Lynk & Co 08 n-a ajuns încă la testele Euro NCAP – sau cel puțin, n-a făcut-o în momentul în care a fost publicat acest test. În schimb a făcut-o SUV-ul PHEV 01, care a primit punctaj maxim de 5 stele. Având în vedere țelurile premium ale mărcii și faptul că 01 s-a descurcat foarte bine, mă aștept ca 08 să se comporte într-o manieră similară.

Mai jos, las punctajul obținut de Lynk & Co 01 pentru fiecare categorie:

  • protecția adulților de la bord: 96%
  • protecția copiilor de la bord: 87%
  • protecția participanților la trafic din categorii vulnerabile (pietoni, cicliști etc.): 71%
  • siguranță activă și pasivă: 81%

Sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Încă am în urechi sunetul impecabil redat de sistemul audio, un Harman Kardon realizat doar pentru Lynk & Co 08, cu 23 de incinte acustice (inclusiv un subwoofer), disponibil doar pe echiparea More. Chiar jos pălăria, cel puțin din perspectiva timpanelor unuia care nu se consideră un mare audiofil.

Ce-i lipsește?

Exceptând micile scăpări pe partea de infotainment, aș zice că lui 08 îi lipsește o popularitate a mărcii, deocamdată. Sau măcar o sonoritate față de rivali. E normal, Lynk & Co e la început de drum în Europa, dar din punctul meu de vedere, startul i-a prins cu o gamă care are potențial, deci până la urmă, timpul și clienții vor decide traiectoria mărcii.

Un lucru care face ca mașina asta să fie unică și să iasă în evidență?

Ar fi mai două: designul și sistemul hibrid (mai ales autonomia electrică).

Liber la criticat: ai mână liberă să îmbunătățești un lucru. Ce schimbi?

Pun la cale un update pentru rafinarea sistemului de navigație. Chiar mi-e greu să găsesc un cusur mare pe care să-l pot trece la slăbiciuni.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

…ai destul buget și curaj încât să-ți oferi o ieșire din căile tradiționale luate de cei care vor un SUV premium sau cu tendințe premium.

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

…ești obișnuit cu ideea de premium sau aproape premium oferită de producători mai vechi în breaslă.

Completează spațiile punctate: mașina asta va fi un succes dacă…

…dacă va ajunge să fie susținută de o marcă puternică. E clar că vorbim despre o situație de tipul o mână spală pe alta, de o simbioză între companie și produs. Fiindcă un astfel de model poate aduce faimă (sau nu) unei mărci, iar la rândul său, marca oferă credibilitate viitorilor clienți.

Peste 10 ani vor vorbi despre mașina asta ca despre modelul care…

…a pus Lynk & Co pe harta pieței din Europa. Sau cel puțin a mai dat un pic de strălucire mărcii.

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

O temă bine făcută.

Fișa tehnică a mașinii

Logo Lynk & CO

Lynk & CO 08

Sistem de propulsie
Tip sistem de propulsie
Plug-in Hybrid (PHEV)
Sursă principală energie
Benzină
Sursă secundară energie
Electric
Putere maximă sistem
345 CP
Cuplu maxim sistem
Transmisie
Tip transmisie
Automată
Număr trepte
3
Tracțiune
Față
Motor termic
Configurație / nr cilindri
L4
Capacitate cilindrică
1.499 cmc
Putere maximă
137 CP
Cuplu maxim
230 Nm
Nr. sisteme supraalimentare
1
Motor electric
Număr motoare electrice
1
Putere maximă electric
208 CP/kW
Cuplu maxim electric
350 Nm
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
39,6 kWh
Putere maximă încărcare AC
11 kW
Putere maximă încărcare DC
85 kW
Performanțe
Accelerație 0-100 km/h
6,8 s
Viteză maximă
185 km/h
Consum Oficial
Consum carburant (NEDC) Mixt
Consum carburant (WLTP) Mixt
0,9 l/100 km
Consum energie electrică (WLTP) Mixt
20,8 kWh/100 km
Autonomie mod electric (NEDC) Mixt
Autonomie mod electric (WLTP) Mixt
Dimensiuni și mase
Lungime
4.820 mm
Lățime (fără / cu oglinzi laterale)
1915/2135 mm
Înălțime
1.685 mm
Ampatament
2.848 mm
Volum portbagaj
540 litri
Volum portbagaj cu rând 2 rabatat
1.254 litri
Masa proprie
2.112 kg
Siguranță
Rezultat
Preț
Preț de pornire model
Preț mașină testată