Test Drive: Ford Ranger Raptor

Un pickup singuratic, care joacă în liga lui. Liga distracției.

Cine este și ce vrea Ford Ranger Raptor de la noi?

Ai mai auzit undeva de vreun pickup care să fie Răp’tor de frumos? (Scuze, a trebuit să-mi scot asta din sistem, promit că nu mai scriu așa.) Raptor este versiunea lui Ranger după care nu întorci doar tu capul când ieși din mașină, dar și cei care-l văd mergând pe stradă. Sau, mai ales, în afara ei. Mașina asta e făcută pentru distracție! 

Trei lucruri noi importante față de generația anterioară/modelul dinainte de facelift?

Ranger Raptor nu mai are pe nimeni înaintea sa. Versiunea asta a apărut așa, ca un creme brulee pârlit cu stil de cheful — aici cu sensul de bucătar, nu de dezmăț — de la crâșma Le Procope din Paris. Ranger deja acaparase piața, însă știi și tu cum e: tot timpul e loc de un desert bun. În cazul lui Ranger Raptor, chef (de ce mai spunem „chef” dacă asta înseamnă altceva în română?) au fost băieții de la Ford Performance, care l-au modificat pe Ranger ca să fie mai distractiv pe teren accidentat. Față de un Ranger normal, Raptor este mai lat, mai înalt, mai lung, mai frumos, mai bine echipat. Și mai scump, firește.

Cu cine se bate pe piața din România?

Cu nimeni, sincer. Nu, serios acum. Raptor nu are dușmani, iar dacă ar avea, ar fi vai de mama lor. Probabil. 

Ce motorizare ai testat și ce versiune îmi recomanzi?

Raptor vine într-o singură motorizare, un diesel de 2 litri (puțin? Da, știu.) cu 213 CP și 500 Nm. Deci nu e chiar alternativa lui F150 Raptor, ci mai degrabă un văr îndepărtat, care nu-ți umflă orgoliul cu un V6, dar nici nu-ți sparge nasul de fiecare dată când trebuie să plătești impozit pentru el. În pachet este inclusă și automata cu 10 trepte, n-ai opțiune de manuală.

Cât consumă pe bune și ce autonomie are?

Un motor mai curat e un motor eficient. Cu formula îmbunătățită cu cinci noi compuși chimici, motorina MOL EVO Diesel Plus pune umărul la fiabilitatea motorului mașinii tale. Consum redus, emisii mai puține și extra putere indiferent de anotimp. Detalii aici

Nu știu ce să zic aici, pentru că eu am scos valori-record cu el, adică o medie de 10,4 l/100 km. Consumul mixt (WLTP) declarat de Ford este de 10,5 l/100 km. Am mers cu el la vale? Sigur! Dar înainte de asta am mers la deal, către Brașov, pe DN1, deci nu pot spune că am trișat în vreun fel. Cu un plin de rezervor (80 de litri) poți parcurge, în teorie, vreo 760 de kilometri. La finalul testului, după 590 de kilometri parcurși, autonomia estimată era de 128 de kilometri. Deci pe-aproape.  

Și în ăștia 590 de kilometri nu l-am ținut doar pe asfalt, că ar fi fost mai mare păcatul. Am plecat cu el într-o sesiune de explorare, către cabana Diham — zic explorare că nu mai mersesem niciodată pe drumul acela — și am mers cu el până când a trebuit să cuplez 4×4, apoi, 4×4 Low, apoi Baja Mode, și în final m-am întors pe uscat pentru că drumul se transformase într-o mare albă de zăpadă necălcată de om, urs, capră sau mașină.

Cum se simte la drum lung? Dar în afara lui? Dar în oraș?

Pickup-urile nu sunt, prin definiție, mașini confortabile la drum lung. Sunt făcute să reziste forțelor de torsiune pentru când ieși în off-road cu ele, sunt clădite pe șasiuri independente, deci au calități în zonele relevante pentru activitatea lor. Asta fiind zis, Raptor a fost o experiență relaxantă la drum lung. O surpriză plăcută. Faptul că pe spate are suspensii pe arcuri și nu pe foi asigură un plus de confort (și) pe asfalt. 

Dar, mă rog, dacă spun că a fost „o surpriză plăcută” la drum întins, atunci de ce este capabil în off-road ar trebui descris ca „o explozie mentală” sau nu știu cum. Amortizoarele FOX, care îi conferă lui Raptor o cursă cu 30% mai mare decât în cazul unui Ranger normal, își arată atributele odată ce sporești viteza pe teren accidentat. Dacă te uiți la un clip de prezentare cu Raptor și-l vezi sărind ca o capră neagră peste denivelări, ei bine, da, poți să faci asta și în realitate fără să-i julești suspensiile. 

Cum e Raptor în oraș, mă întrebi? Ei bine, gândește-te așa: dacă vrei să-ți menții imaginea badass pe care ți-o creionează automat Raptor, evită, când mergi la supermarket, să parchezi între alte două mașini. Sau, dacă trebuie să faci asta, asigură-te că nu te vede nimeni cum încerci să te strecori afară. Raptor este înalt și este lat, deci viața cu el în oraș este înghesuită. A, și e și lung, dar ai senzori și cameră de marșarier care să-ți facă viața mai ușoară. Odată ce te obișnuiești cu dimensiunile și cu poziția (foarte înaltă) la volan, nu e chiar atât de rău.

Suspensiile sunt mai degrabă confortabile sau mai degrabă sportive?

Stai, aici trebuia să vorbesc de suspensii, nu mai sus? Mă rog. Pe scurt: suspensiile sunt confortabile pentru un pickup, dar sportive (rigide) pentru un off-roader. 

Cum ți se pare designul exterior?

Încă nu sunt convins că mai ai nevoie de un abțibild pe Raptor (Pachet design Raptor, 750 €) ca să ieși în evidență cu mașina asta. O vezi venind de la sute de metri dacă nu e nicio mașină prin preajmă. Și, la cât de mare e, sigur nu o s-o rătăcești într-o parcare de supermarket. 

Dar încă nu am răspuns la întrebare. Designul exterior al lui Raptor mi se pare cel mai bun lucru care i se poate întâmpla unui pickup. În cazul în care te întrebi dacă nu cumva îi lipsește ceva sub grilă: este din cauză că designerii n-au vrut să-i șuntească din unghiul de atac (32 de grade), așa că i-au tocit consola față pentru a-i îmbunătăți atributele off-road. Și, ca să termin cu cifrele: unghiul de degajare este de 24 de grade și garda la sol de 28,3 centimetri. Treapta aia laterală chiar ajută în cazul ăsta. Jantele sunt de 17 inch, dar parcă nici n-ai nevoie de mai mult, pentru că anvelopele babane de la BF Goodrich completează roata până la 33 de inch. Pentru că, de fapt, Raptor trebuie să fie în primul rând performant. Faptul că arată bine este un beneficiu secundar. 

Cum sunt materialele la interior?

De Ford, doar că mai bune pe alocuri. Există plastice tari în locuri în care te aștepți să găsești plastice tari, însă Raptor primește un capitonaj moale pentru zonele des atinse. Scaunele sunt tapițate cu piele, la fel și volanul, și schimbătorul de viteze. Locurile din spate sunt ca să stai pe ele, nu să te lăfăi, deci ca pasager pe bancheta din spate ai doar beneficiul spațiului. Cât e.

Câți pasageri încap pe bune în mașina asta?

Ranger Raptor este oferit doar în versiune Double Cab, adică în patru uși și cu spațiu pentru cinci pasageri. După cum ziceam, cei de pe bancheta din spate să zică mersi că i-ai luat, alte pretenții nu ar trebui să aibă. Dacă au, atunci s-ar putea să fie dezamăgiți. Nu le convine? Să stea în benă, că acolo e loc berechet! (Glumesc. Nu pune pe nimeni acolo, că nu e pentru pasageri. Nici măcar pentru ăia care merită pedepsiți.)

Cât de sigură este? A testat-o Euro NCAP?

Acum 10 ani, Ranger — doar Ranger, că Raptor nici nu era pe vremea aia — intra în istorie ca primul pickup care să primească cinci stele la Euro NCAP. Generația actuală nu a fost testată, însă vine pregătită pentru ce e mai rău. Are airbaguri frontale, laterale (pentru pasagerii din față) și cortină, centuri pentru toate cele cinci locuri (nu și pentru benă, de aia ziceam că nu e un loc bun pentru depozitat pasageri), asistență la frânarea de urgență, sistem de control al stabilității, sistem de control al balansului pentru atunci când tractezi ceva (are capacitate de tractare de 2,5 tone pentru remorci cu frânare), asistent de menținere al benzii și sistem de recunoaștere a indicatoarelor rutiere. 

Top 3 sisteme, pachete tehnologice sau soluții inteligente care ți-au rămas în minte după test?

Am să laud sistemul de amortizare, care te îmbie să o iei pe arătură, la propriu. Mi-a plăcut și faptul că poți pune în bena acoperită ce vrei tu, că nimeni n-o să reușească să o deschidă, chiar și dacă are cheie. Și mi-a plăcut că are scară în dreptul (în locul, de fapt) pragurilor laterale, nici nu știi cât de utilă este atunci când toată mașina este plină de noroi și tu poți coborî din ea cu grație. 

Îi lipsește ceva la capitolul tehnologie?

Mi-ar plăcea să existe un sistem care să-ți spună cât de amator ești, în raport cu ce poate să ducă mașina. Spre exemplu, ești în zăpadă, roțile încep să patineze, tu te panichezi, îi ceri sistemului de infotainment să analizeze situația, iar el să-ți spună: „Mai dă-i, că merge!”. Probabil că în viitor vom avea și asta pe mașinile noastre off-road, cine știe. Altfel, nu cred că Raptor ar mai avea nevoie de completări la capitolul tehnologie, e bine așa cum e.

Cât mă costă toată afacerea?

În cazul mașinii de test, care avea inutilul (zic eu) abțibild cu Raptor și „încălzitorul independent programabil cu combustibil” (sistem de pregătire climatică a habitaclului presupun; 1.500 €), prețul a ajuns la 62.286,98 €. Am pus și virgulă și tot pentru că aș menționa că merită fiecare cent — chiar dacă sunt cam multișori cenți pentru un pickup, nu? Pe de altă parte, ce alt pickup mai pregătit de tăvăleală decât Raptor știi tu la banii aceștia?

Cu ce vine în echiparea standard și care sunt nivelurile de echipare?

Nivelul de echipare e numai unul și este oferit cu tot pachetul tehnic și tehnologic pe care l-am descris mai sus. Ce ar mai fi de completat? Scaunele (din față) îmbrăcate în piele sunt reglabile electric și au încălzire, iar sistemul de infotainment SYNC 3 vine cu ecran tactil de 8 inch, conectivitate Bluetooth, Apple CarPlay și Android Auto. Și are și parbriz încălzit. Și faruri LED cu fază lungă automată.

Dacă ar fi să alegi un singur lucru pentru care merită cumpărată mașina asta, care-i acela?

N-am voie două, nu? OK, atunci pentru cât de bine se mișcă atunci când asfaltul se transformă în pământ, pământul în mocirlă. Când mocirla se transformă în apă, ai grijă să nu fie mai adâncă de 85 de centimetri.

Cea mai mare critică pe care i-o poți aduce?

Interiorul are prea mult negru. E păcat, că la cât de bine arată mașina din orice unghi, interiorul zici că a fost creat de contabili. Poate chiar a fost.

Ai mână liberă să îmbunătățești un element al mașinii. Ce faci?

Da, deci cum ziceam mai sus: dacă am mână liberă să fac ceva, reconfigurez sistemul de deblocare al capacului pentru benă. Acuma nu o să spun că m-am târât în bena acoperită ca să recuperez un trepied pentru că n-am reușit, efectiv, să deblochez bena. Dar ce spun este că se poate — cred eu — să fie mai ușor de folosit.

Completează spațiile punctate: cumpără-ți mașina asta dacă…

… vrei un pickup cu care să te distrezi. Și cu care să agăți gagici și/sau flăcăi. Și în care să arăți cool. 

Completează spațiile punctate: nu-ți cumpăra mașina asta dacă…

… vrei un pickup gospodăresc cu care să cari porci, ciment, sau ce chestii grele se mai cară în benă. Sarcina maximă utilă este de 620 de kilograme. 

Tu ți-ai cumpăra-o?

Ab-so-lut! Este arătos, este actual tehnologic, este capabil în off-road (dar suficient de user-friendly încât să nu fie intimidant pentru amatori) și este arătos. Am mai zis? Am mai zis. 

La final, descrie-mi mașina asta în maximum 10 cuvinte.

Utilitara pe care ți-o cumperi când vrei altceva decât utilitate.

Fișa tehnică a mașinii:

Ranger

Raptor

de la 27.171€
Sistem de propulsie
Diesel
Putere
213 CP
Cuplu
500 Nm
Transmisie
Automată 10 trepte
Motor termic
Configurație / Nr. cilindri
L4
Capacitate cilindrică
1997 cc
Putere maximă
213 CP
Cuplu maxim
500 Nm
Motor electric
Număr motoare
Putere maximă
Cuplu maxim
Baterie
Capacitate brută
Capacitate netă
Putere maximă încărcare
Consum oficial
Mediu mixt (NEDC)
8.9 litri/100km
Mediu mixt (WLTP)
10.5 litri/100km
Dimensiuni
Lungime
5363 mm
Lățime
2028 mm
Înălțime
1873 mm
Ampatament
3220 mm
Masă proprie
2585 kg
Sarcină utilă
545 kg
Volum rezervor
80 litri
SIGURANȚĂ
Rezultat Euro NCAP
Preț
Preț de pornire model
27.171
Preț mașină testată
62.287