Șeful Renault: “Clienții Dacia sunt deștepți. Știu ce cumpără și de ce”
• Presiunea producătorilor chinezi asupra Dacia este reală și șeful Grupul Renault, François Provost, nu o contestă. Cu toate acestea, Renault susține că există date care dovedesc că Dacia face față asaltului mărcilor din China: în Spania și Italia, două dintre piețele unde constructorii chinezi au înregistrat cel mai agresiv ritm de creștere în ultimul an, Dacia și-a crescut în același timp cota de piață.
• Declarațiile lui François Provost au fost făcute în cadrul unei mese rotunde virtuale cu un grup de jurnaliști europeni. Autocritica.ro a fost singura publicație din România prezentă la discuție.
• Provost susține că una dintre explicații rezidă în profilul clientului mărcii românești: Provost descrie clientul Dacia ca pe un cumpărător rațional și loial, care înțelege valoarea reală a produsului și beneficiază de una dintre cele mai bune valori reziduale din segment.
• De asemenea, Dacia menține costuri de distribuție de două ori mai mici față de concurență, ceea ce îi permite să integreze tehnologii precum hibridul 4×4 acolo unde alți producători renunță din cauza prețului final.
• Dacia a reconfirmat că va lansa patru vehicule electrice până în 2030, inclusiv un model de segment A sub 18.000 de euro, iar noua generație Sandero va veni cu o gamă completă multi-energie, implicit cu versiuni electrice.
• Extinderea în segmentul C cu Duster, Bigster și în curând cu noul Striker duce brandul acolo într-o zonă în care marjele sunt mai bune și diferențierea față de oferta chineză de entry este mai clară.
• Striker se bazează pe platforma CMF-B, comună cu Bigster și cu restul gamei Dacia, cu motorizări hibrid, GPL și o versiune Hybrid 4×4, toate păstrând filosofia de valoare maximă la preț accesibil.