Rezumatul Dakar 2026, prima etapă: Victorie Mani Gyenes la Original by Motul

• Cea de-a 48-a ediție a Raliului Dakar a început la Yanbu, Arabia Saudită. Prima etapă a competiției care se desfășoară în perioada 3 – 17 ianuarie s-a desfășurat pe o distanță totală de 524 kilometri, dintre care 305 kilometri cronometrați.

• Emanuel Gyenes (aflat la a 16-a participare în Raliul Dakar) a încheiat prima etapă cu o victorie la categoria Original by Motul (fără echipă de asistență tehnică), asta după ce a fost și cel mai rapid rider al categoriei și în prologul desfășurat cu o zi înainte (3 ianuarie). Pilotul din Satu Mare a încheiat cu un avans de 15 minute și 5 secunde în fața spaniolului Javi Vega. Pe locul al treilea al etapei a sosit tot un spaniol, Josep Pedro (întârziere de 17 minute și 21 de secunde față de Mani). 

• La Rally 2 (categorie dedicată piloților privați care nu fac parte din echipe de uzină sau care nu au vârsta necesară pentru a concura în clasa-regină), Gyenes încheie etapa pe locul al zecelea, iar la categoria generală dedicată riderilor, românul a terminat pe locul al 23-lea.

• La clasa Auto s-a impus impus echipajul format din Guillaume de Mévius – Mathieu Baumel (X-Raid; Mini JCW Rally). Pe locul secund s-a clasat echipajul Dacia Sandriders format din Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin (cu o întârziere de 40 de secunde). Ultima treaptă a podiumului de etapă a fost adjudecată de echipajul Martin Prokop – Viktor Chytka (Orlen Jipocar; Ford Raptor). 

• Anul acesta, echipa Dacia Sandriders a înscris în Raliul Dakar 4 echipaje. Alături de Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin, cu prototipul Sandrider mai concurează următorii: Sébastien Loeb – Édouard Boulanger (locul al zecelea după prima etapă), Cristina Gutiérrez – Pablo Moreno (locul al 15-lea) și Lucas Moraes – Dennis Zenz (locul al 11-lea). 

• Pentru 2026, prototipul Dacia Sandrider a trecut printr-o serie de îmbunătățiri. Conform echipei, mașina de concurs vine cu următoarele elemente schimbate/îmbunătățite: panouri de caroserie mai ușoare, o parte spate reproiectată, o priză nouă de aer, o grilă nouă pentru radiatorul spate, filtru din spumă pe grila față pentru reducerea cantității de nisip care pătrunde în ventilatorul frontal, o unitate DC-DC răcită cu apă, eliminarea carcasei farurilor LED și proiectoare optimizate, ambreiaj nou, arbore de transmisie față nou, biele noi, senzor de cuplu îmbunătățit, actualizări software pentru motor și un sistem opțional de răcire a căștilor. 

• Sandrider are la bază un șasiu tubular, iar caroseria, cea care poartă sigla Dacia, e fabricată din fibră de carbon. Motorul folosit pentru a pune în mișcare prototipul este un V6 biturbo de 3,0 litri gata să livreze 360 de cai-putere la 5.000 rpm și 539 Nm la 4.250 rpm. Resursele sunt gestionate de o transmisie secvențială cu șase trepte și de un sistem de tracțiune integrală. Proiectul este unul dezvoltat de Prodrive împreună cu Grupul Renault. Despre Dacia Sandrider și proiectul din Dakar, mai multe aici.

• Clasamentul Dakar 2026 după prima etapă în categoria Auto:

  1. Guillaume de Mévius – Mathieu Baumel (X-Raid)
  2. Nasser Al-Attiyah – Fabian Lurquin (Dacia Sandriders); +40 sec
  3. Martin Prokop – Viktor Chytka (Orlen Jipocar); +1 min 27s
  4. Mattias Ekström – Emil Bergkvist (Ford Racing); +1 min 38s
  5. Marek Goczal – Maciej Martin (Energylandia); +1 min 38s
  6. Carlos Sainz – Lucas Crus (Ford Racing); +1 min 54s
  7. Guy Botterill – Oriol Mena (Toyota Gazoo); +2 min 3s
  8. Nani Roma – Alex Haro (Ford Racing); +2 min 37s
  9. Mitch Guthrie – Kellon Walch (Ford Racing); +2 min 50s
  10. Sébastien Loeb – Édouard Boulanger (Dacia Sandriders); +3 min 1s

• Etapa a doua a Raliului Dakar se va desfășura în 5 ianuarie (Yanbu – Alula) și va măsura 504 kilometri (400 de kilometri cronometrați). 

Foto: CBAimagesm, Dacia, Marcelo Maragni / Red Bull Content Pool