Programul Rabla 2025 pentru persoane fizice va fi reluat
• Programul Rabla pentru persoane fizice va fi reluat și va avea un buget de 200 de milioane de lei, a anunțat noul ministru al Mediului.
• “Într-un an foarte dificil economic în care trebuie tăiate 30 de miliarde de lei, am reuşit să salvăm programul Rabla persoane fizice. În ultimele zile am primit sute de întrebări şi am vrut să mă asigur, înainte de a da orice răspuns, că am toate cifrele. Da, vom lansa programul Rabla persoane fizice în perioada următoare, cu un buget de 200 de milioane de lei. Asta pentru că înţelegem cu toţii ce investiţii au fost făcute, că oamenii au dat deja avans şi noi trebuie să gândim măsuri care să ţină cont şi de impactul în economie”, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu.
• Ministrul nu a dat detalii despre când va începe programul sau care vor fi noile condiţii şi valori ale voucherelor acordate la casarea maşinilor vechi.
• Diana Buzoianu a menționat că vor exista probabil modificări privind valoarea voucherelor: “În situația economică actuală, nu ne mai permitem să oferim vouchere de 37.000 de lei. Ele vor scădea. Dar este o veste bună că programul continuă, chiar și parțial.”
• Via: News.ro / Spotmedia.ro