Leapmotor va lansa trei modele electrice noi în Europa până la final de an
• Leapmotor este a patra cea mai populară marcă din China în Europa în acest început de an (conform datelor de înmatriculări publicate de DataForce pentru ianuarie și februarie).
• Cu ocazia lansării europene a versiunii B10 EREV (electrică cu range extender; SUV de clasă compactă), Danilo Annese, directorul operațiunilor comerciale din Europa, a anunțat câteva dintre planurile viitoare ale companiei.
• Conform acestuia, până la finalul anului, Leapmotor va lansa în Europa trei modele electrice noi.
• Primul dintre acestea va fi B05 (foto), un hatchback compact prezentat în premieră în cadrul Salonului Auto de la Munchen din toamna trecută. Debutul pe piață ar urma să aibă loc până la finalul celui de-al doilea trimestru.
• Leapmotor B05 are un motor electric pe puntea spate cu 218 CP și 240 Nm. Hatchback-ul va fi disponibil în versiuni cu baterie de 56,2 kWh (autonomie maximă WLTP de 361 km), respectiv 67,1 kWh (autonomie maximă WLTP de 434 km). Dintre rivalii lui B05 amintim Volkswagen ID.3, MG 4, Cupra Born.
• Al doilea model electric pregătit pentru debutul comercial va fi Leapmotor B03X, un SUV de clasă mică (dintre rivali: Kia EV2, Volkswagen ID. Cross, Skoda Epiq). Debutul comercial al noului B03X ar urma să aibă loc în al treilea trimestru din 2026.
• Leapmotor B03 (hatchback de clasă mică; rivali precum Volkswagen ID. Polo, Renault 5) este cel de-al treilea model electric nou planificat de constructor pentru debutul european (noiembrie 2026 – ianuarie 2027). Pentru moment, despre B03 există informații referitoare doar la versiunile dezvoltate pentru piața din China (acolo unde se numește A05): tracțiune față, motoare de 95 CP și 122 CP.
• Via: Automotive News Europe (înreg.)