E un mic schepsis aici, veți vedea. Muzeul despre care vă voi vorbi există doar la stadiul de proiect, dar se grăbește cu pași repezi spre o inaugurare de gală. Explic în cele ce urmează.
Până una-alta, am câteva amintiri tare dragi care mă leagă de rombul francez. Clio RenaultSport, generația a treia, este unul dintre automobilele care mi-au rămas definitiv în suflet. Și n-ai zice asta, poate, până nu l-ai conduce o dată. Cutia etajată cum trebuie, motorul cinstit, plin de nerv, un șasiu reglat la mare artă de ingineri care puneau suflet în fiecare produs care pleca pe poarta fabricii din Dieppe și senzația că parcă ai băut apă după Jean Ragnotti, chiar dacă tu poate doar legai cu stângăcie două-trei viraje pe Cheia. Sigur, probabil că pentru unii, un Clio RS împinge limita șoferiei mult mai sus, am vrut doar să fiu spiritual.
Apoi, altă creație care mă face să zâmbesc absolut de fiecare dată când o văd pe stradă este Megane RS, cu vârful carierei – după mine – în declinarea a III-a și straie Trophy. Ce minunăție de creator de senzații pure, injecție de adrenalină pentru suflet și nu alta. Bun, poate că am fost prea recent în amintiri, dar să nu care cumva să credeți că nu tresar la fiecare Gordini care-mi „trece” prin față, fie că se odihnește prin vreun muzeu, fie că defilează la parade de automobile istorice, fie că participă la vreo competiție de clasice. Renault 12 Gordini n-are cum să nu smulgă ropote de aplauze, mai ales dacă-și face simțită prezența înaintea unui public preponderent românesc. Și ar mai fi multe exemple. Ca să nu mai spun că cei trecuți un pic mai mult prin viață au cu totul alte repere, unele chiar din curtea Renault, pentru că, vrem sau nu vrem să recunoaștem, marca din Franța a avut mereu și prezență și influență în România.
Ce vreau să spun, de fapt? Renault, producătorul, are o istorie colosală pe care o poartă pe umeri cu eleganța pe care o avea un suveran dârz în timp ce-și plimba trena. Sunt mai bine de 125 de ani de când Franța a primit în sânul ei o companie care a devenit, în ani, simbol la nivel mondial. Iar toată această poveste nu avea cum să rămână doar în folclor sau după porți închise.
Dintr-un loc istoric către unul care va face istorie
Ideea era veche. Mă rog, era de mult în gândul oficialilor Renault, dar iată că abia acum a reușit să iasă la suprafață, după mai mulți ani de consultări interne și reorganizări de fonduri, după cum avea să ne fie recunoscut la conferința de presă. Și culmea, judecând după calendar, va fi una dintre ultimele mari mutări din timpul mandatului vizionarului Luca de Meo, cel puțin ca moment în care a fost comunicată.
Căci, despre asta este vorba, Renault are de gând să scoată la lumină tot ce a agonisit de-a lungul timpului, la nivel de patrimoniu, și să pună în valoare corect frânturile de istorie care merită să devină, într-un fel sau altul, muzeu.
Cred că un producător auto își trage puterea în primul rând din rădăcinile sale. Moștenirea noastră industrială și culturală se bazează pe 125 de ani de istorie și este încă incredibil de relevantă astăzi. Este inspirațională pentru echipele noastre în fiecare zi în eforturile lor de a-și imagina viitorul mobilității. Și ai putea spune că aparține tuturor, deoarece Renault face parte și din cultura pop universală. De aceea am dorit să împărtășim moștenirea noastră la scară largă, printr-o experiență dinamică, deschisă, accesibilă tuturor. Noul loc este dedicat familiei, unde te poți plimba în jurul mașinilor și te poți reconecta la o istorie care nu este statică, ci în continuă evoluție: o moștenire care ne face mândri și pe care vrem să o transmitem din plin.
Fabrice Cambolive, CEO Renault Brand.
Acestea au fost doar unele dintre cuvintele care au întâmpinat, chiar la Flins, o suită de jurnaliști din Franța și din întreaga Europă. Pentru că subiectul Luca de Meo era încă fierbinte la vizita noastră, maestru de ceremonii a fost mai marele mărcii Renault, unul dintre favoriții la preluarea postului de CEO al întregului grup. Iar pentru a da greutate și mai mare momentului, un discurs savuros, apreciat de toți cei de față, a susținut și domnul Jean-Dominique Senard, președintele consiliului director Renault, practic, mai marele tuturor acționarilor companiei. Am făcut aceste precizări pentru a creiona cât mai bine cât de important a fost momentul, mai cu seamă pentru grup.
La drept vorbind, mărcile de automobile din Franța nu sunt la fel de bine organizate pe partea de muzee cum sunt cele din Germania sau Italia. Cumva, seamănă foarte bine cu Marea Britanie. Pare un prim tren pierdut, numai că Renault lasă impresia că s-a regrupat bine și că și-a luat bilet la un TGV care să mai recupereze din această întârziere.
Într-un context în care industria turismului se dezvoltă de la an la an, iar orașe-simbol din Europa, deși uneori supraaglomerate, primesc din ce în ce mai mulți vizitatori, o atracție majoră în plus nu are cum să nu fie de bun augur. La mai puțin de o oră cu mijloacele de transport în comun de părțile ultra-centrale ale Parisului, cam la fel de simplu de ajuns precum la Castelul Versailles, se va oferi marelui public călător și această nouă vitrină expozițională Renault, o viitoare atracție pentru iubitorii de cultură automobilistică.
Fabrica Renault din Flins este o poveste în sine. Cu mai bine de 70 de ani în urmă, Bernard Zehrfuss imagina un univers auto ultra-modern la acea dată, viziune ce avea să fie transpusă în realitate prin intermediul uzinei din Flins și a tuturor anexelor sale. De-a lungul istoriei, din 1952, peste 18 milioane de automobile au primit etichetă „Made in Flins”, dintre modelele cu adevărată greutate amintesc doar de Dauphine, Renault 4, Renault 5, Clio sau Zoe.
În 2021, situl a devenit întruchiparea conceptului „Refactory” în viziunea Renault, un loc de pionierat dedicat economiei circulare și mobilității. În mai puțin de doi ani, chiar în fața uzinei care și-a trăit istoria, noua clădire a colecției Renault va completa inspirat viziunea anilor ’50. Aceasta va purta semnătura arhitectului Jacob Celnikier (de la casa de arhitectură CGA). Spre deosebire de tușele lui Zehrfuss, care a imaginat uzina pe orizontală, trasând linii evidente în acest sens, tocmai pentru a contrasta, Celnikier a gândit noile construcții cu puternice linii verticale, spre a face o rupere a viitorului de trecut, însă nu una brutală, ci cu adevărat naturală.
Copiii care fac ochii mari la vitrine intrigante
Păream c-am dus ceva căldură cu noi de la București; parizienii nu se arătau prea încântații că la doar câteva minute bătute peste orele 9:00 deja se simțeau flăcările care perpeleau pielea. Din câteva vehicule care ne-au asigurat transferul către uzina din Flins coboram cu stângăcie și cu teamă de grade Celsius; aveam să ne schimbăm repede atitudinea când în fața noastră s-au etalat mai multe vehicule istorice Renault. Și, să mă înțelegeți bine, unele cu peste 100 de ani „kilometraj” la bord. Era doar doza care avea să ne întărâte înspre mai mult.
Pe ele, fix pe ele, aveam să le întâlnim la doar câteva zeci de minute distanță, după discursurile domnilor Cambolive și Senard, despre care am pomenit. Tot pe ele, fix pe ele, le vom vedea în aproximativ doi ani pe rafturi gigantice care vor trona în noul „univers” istoric Renault.
Căci complexul imaginat de Jacob Celnikier se va compune din mai multe corpuri de clădire, însă cu puternică legătură, fiind gândit ca un tot unitar. Înălțimea a fost utilizată pentru a da amploare (corpurile de construcție vor avea, în cascadă, între 5,5 și 15 metri înălțime), iar de ea se va profita pentru a stoca exponatele automobilistice pe verticală, pe rafturi imense (5 etaje, 13 rânduri, câte 9 automobile pe fiecare); de aici și ideea de vitrină, pentru că suprafețele vitrate absolut generoase vor permite ca bijuteriile să poată fi admirate și din exterior. Iluminarea nocturnă își va aduce și ea aportul la senzația de magazin de lux de pe cel mai admirat bulevard.
Suprafața totală a noii construcții va fi de 11.500 de metri pătrați. 2.700 dintre aceștia vor fi dedicați colecției expuse după cum am precizat, iar o altă zonă de 2.000 mp va fi dedicată exponatelor agabaritice – spre exemplu, în colecția Renault se găsește și un tanc cu motor al casei, autobuze ori un avion; pentru ele a fost de preferat să nu fie cocoțate pe rafturi, din motive logice. Alți 900 mp vor găzdui obiecte de colecție adiacente vehiculelor.
În imediata apropiere se va găsi și atelierul de restaurare, care va putea fi vizitat. În clădirea de 1.900 metri pătrați vor lucra cei șase specialiști restauratori Renault, părinții de drept ai colecției, din mâinile cărora au reprimit viață multe dintre exponate. Iar misiunea lor va fi din ce în ce mai importantă în anii următori, pe măsură ce colecția se va completa cu alte artefacte.
Și nu e tot. 3.200 metri pătrați vor fi amenajați într-un salon de evenimente multifuncțional. Pot doar să bănuiesc că multe dintre viitoarele evenimente ale grupului Renault se vor desfășura acolo, dar și că va fi un spațiu perfect pentru viitoare expoziții temporare. Complexul va avea și o sală de 800 mp dedicată exclusiv fondului istoric. Ca să vă faceți idee, Renault a calculat că în arhive deține peste 2400 de metri liniari de documente importante. Printre miile de acte oficiale și obiecte din colecție se numără afișe, schițe de design, miniaturi și jucării, mașini cu pedale, cupe, medalii și cărți care alcătuiesc bibliografia mărcii. Noul loc va permite publicului să descopere întreaga bogăție a acestor arhive.
Însă probabil că pe voi v-ar interesa în primul rând „jucăriile”, pornind de la un Type A construit chiar de Louis Renault în 1898. Vor fi câteva sute, un număr despre care v-am zis deja că va fi sporit, cu intenția de a readuce acasă cam tot ce a purtat rombul în frunte. Ce-i cu adevărat fascinant este că aproximativ jumătate din colecție se află în stare de funcționare, mai cu seamă datorită celor șase îngeri ai metalului și al motoarelor cu ardere internă.
Cu cel care îi coordonează am avut ocazia să schimbăm câteva impresii la „umbra” unui monopost Renault RE 40, în ceea ce încă este atelierul actual. Dezbrăcat de hainele galben-negre care au făcut vâlvă în anii ’80, creația de geniu care în 1983 propunea o motorizare de 1.493 cmc, 6 cilindri, care grație supra-alimentării producea în regim de cursă 750 CP, era la tratament balnear, cum ar spune bătrânii noștri.
În sensul că își pregătea articulațiile pentru a povesti nebunia turbo Renault a anilor ’80 la Goodwood Festival of Speed 2025. Ei bine, pentru a face aceste demonstrații, pentru a le scoate pe roți și a le plimba corespunzător, este nevoie uneori de săptămâni întregi de pregătiri. În cazul unor modele speciale se apelează și la cei care le-au dat naștere în epocă. Mă rog, la cei dintre ei care încă se mai află printre noi și la cei care mai sunt capabili, fizic și mental, să își expună cunoștințele. Adevăru-i că ingineria automobilistică se făcea după cu totul alte coordonate pe vremuri, unele mult mai permisive și mai îndrăznețe.
E limpede doar din aceste vorba spuse într-un atelier în care pasionații s-ar fi mutat cu tot cu purcel și cățel, că pentru a avea un automobil cu adevărat special e nevoie de multă muncă în spate, care de cele mai multe ori nu se vede. Ce să mai spunem despre o colecție întreagă de sute de exponate?
Despre unele dintre ele puteți citi o poveste frumoasă mai jos.
Mai avem nevoie și de artă
Poate că mulți se raportează la Renault doar cu gândul la producția de autovehicule, numai că grupul deține și câteva sute bune de opere de artă, adunate de-a lungul timpului, începând cu anii ’30. Și tocmai pentru această atenție acordată culturii și susținerii designului contemporan, în 2024 a fost înființat Fondul Renault pentru Artă și Cultură.
Scopul acestuia este protejarea patrimoniul mărcii, sprijinind în același timp artiștii emergenți contemporani, cu un accent deosebit pe arta stradală, dar și legăturile sale strânse cu lumea produselor Renault. Colecția istorică a fondului include câteva sute de lucrări emblematice, inclusiv fotografii de Robert Doisneau – care a menținut legături strânse cu Renault de-a lungul carierei sale – o creație din 1967 a lui Arman bazată pe Renault 4, o serie de Erró dedicată Renault 5, creații de Victor Vasarely și lucrări inspirate de Art Brut de Jean Dubuffet. Tot Fondul sprijină și arta urbană contemporană, cu lucrări precum Bourgeon și Accrescent de Dan Rawlings, realizate dintr-un Renault 5 istoric și un nou Renault 5 E-Tech electric, și Heritage de César Malfi, creat la Refactory din Flins în 2024, folosind un panou lateral dintr-un Scenic E-Tech electric.
Deja, uzina din Flins a devenit recent sediul unei rezidențe artistice numită „Art Factory”, găzduită în fostele ateliere de vopsitorie. Astăzi, acest spațiu de 3.200 metri pătrați este dedicat creării și expunerii de artă urbană, oferind artiștilor posibilitatea de a lucra într-un mediu care reproduce atmosfera străzii. Aceștia au acces la caracteristicile industriale încă prezente în jurul șantierului și pe care le pot folosi, devia sau recicla în munca lor. Selecția artiștilor pentru viitoarele proiecte rezidente se va baza pe criterii stabilite în colaborare cu cei doi curatori ai expoziției, Jean Faucheur și Gaël Lefeuvre. Mai multe rezidențe vor fi organizate în fiecare an pe o perioadă de aproximativ trei ani. O lucrare creată de Gérard Zlotykamien dintr-un autobuz Renault din 1937, numit Ready-made 1935-2025, 7 tone 5, este ancora acestui spațiu creativ extraordinar.
Așa se face că noua „vitrină” Renault din Flins nu va fi neapărat un spațiu dedicat neapărat iubitorilor de mașini, ci, de exemplu, și pasionaților de artă.
Cu ochii închiși, doi ani în avans
Nu e vorbă în vânt că pe tot parcursul vizitei mele m-am gândit la cât de bine se poate completa un city break la Paris cu un mini city break lângă orășelul Elisabethville, care se învecinează cu uzina. Și nu doar pentru că de jur împrejur ai deja mai multe atracții locale, castele, conace ori case de vinuri, ci chiar pentru viitorul spațiu Renault. De altfel, e bine să-ți drămăluiești bine timpul și să nu te zgârcești cu cel pe care i-l vei dedica muzeului, va trebui să mă crezi pe cuvânt.
Iar dacă sper să se pătreze ceva din ce am trăit deja, cu doi ani avans, ar fi turul uzinei cu automobile clasice, o nebunie de cea mai frumoasă speță. Deși am stat în preajma și chiar în automobile de acum două secole, tehnic vorbind, nu mi-a fost dat prea des să fiu răsfățat cu exponente ale zorilor acestei teribile invenții. Ei bine, Renault m-a rezolvat cu două plimbări care vor fi cu adevărat de neuitat, cu un Type BZ din 1910 și cu un Type DG (Victoria – Rotschild) din 1913.
Ce nebunie greu de explicat sau descris prin cuvinte simple, acompaniată absolut fabulos de sunetul de sirenă al unui Estafette de jandarmerie, care deschidea convoiul de senioare de poveste care ne plimba prin locurile în care altădată Renault 4 sau Renault 5 se pregăteau să ia cu asalt Franța și chiar Europa. Iar ca un frumos arc peste timp, parte din avanpremiera de care ne-am bucurat s-a centrat în jurul acestor două modele, ca o punte peste timp către actuala gamă Renault, în care 4 și 5 s-au întors reinventate, gata să transmită și generațiilor de astăzi și mâine emoțiile trecutului.
Și ce miros frumos, de benzină arsă parțial și de motoare supraîncălzite și încinse. Minunat!
Mă voi întoarce la Flins, asta e sigur. Îmi doresc prea mult să văd noul spațiu odată construit. De fapt, cu puțin noroc, în vreo doi ani poate vă mai scriu o povestioară chiar de la inaugurare. Și sper să mă reîntâlnesc și cu superbul Renault 12 TX portocaliu de care m-am lipit exact ca un magnet, cu gândul la macheta 1:18 identică în configurație pe care o am acasă, în vitrină. Și poate c-ar fi unul dintre modelele de care românii s-ar apropia cel mai greu. Ori, din contra, unul de care s-ar lipi instantaneu, la fel ca mine, cu gândul și ca un tribut către bătrâna Dacie 1300 care pe mulți dintre noi, mai cu seamă pe bunici și părinți, ne-a plimbat mult și bine. Exact pentru astfel de amintiri sunt muzeele, de fapt și de drept.
Un pont
Fiți pe fază, pe 6 și 7 decembrie, anul curent, Renault (împreună cu Artcurial, casa de licitații cunoscută în domeniu pentru unele dintre cele mai spectaculoase tranzacții) va scoate la vânzare o serie de modele care se găsesc ca dublură sau chiar „triplură” în colecția personală despre care tot pomenesc. Asta pentru ca fondurile care vor fi colectate să poată fi utilizate pentru achiziționarea unor alte modele istorice care nu se află, deocamdată, în patrimoniul companiei; practic, pentru o etapă de reîntregire a colecției personale.
Mai jos e o povestioară care poate deschide apetite pentru clasice.
Totodată, pentru a le permite adevăraților pasionați să aibă acces la unele modele care au fost întreținute – ori restaurate – la cele mai înalte standarde, chiar cele ale producătorului de drept. Și dacă pare o idee filosofică, să-i spunem, ei bine, cunosc personal, în România, cazul unor achiziții automobilistice din colecții de genul; iar uneori, sumele tranzacției nu sunt nici măcar de speriat, așa că nu e vorbă aiurea că cele două zile de decembrie ar trebui să fie sub lupa fanilor Renault care visează la a avea acasă un model cu adevărat de colecție.
Până la acel moment punem o bifă în plus în calendarul lui 2027. Se prea poate să se cuvină un city break la Paris, cu ceva bilet suplimentar pentru Flins. Ar fi niște planuri arhitecturale de verificat la fața locului, după ce vor fi puse în practică; asta așa, ca un motiv de fațadă pentru a admira încă o dată, într-un nou display, unele dintre bijuteriile coroanei Renault.
Au revoir.
