Fiat Topolino: șoricelul care a motorizat Italia

Nu-i ușor să pui pe roți o țară întreagă, mai ales când te apuci de treabă în vremuri dificile. Și totuși, Topolino a dat tonul.

Uite o situație care se repetă în vasta și minunata lume a automobilelor: o mașină mică, pentru popor, schimbă industria și influențează pe mai departe natura acesteia. O astfel de mașină este primul Fiat 500, cel căruia i s-a spus și Topolino (în italiană, topolino înseamnă șoricel, dar termenul a fost/este folosit și cu referire la Mickey Mouse).

Fiat 500 Topolino. Foto: Fiat

Rețineți că acel Fiat rotunjit, cu siluetă de buburuză, pe care multă lume-l consideră cel original și-l asociază cu la dolce vita a venit după 500 Topolino. Ba chiar italienii au avut grijă să-l boteze în consecință, pentru o mai clară diferențiere: La Nuova 500. Altă poveste, altă mâncare de pește.

Fiat La Nuova 500. Foto: Fiat

Fiat 500 Topolino a ieșit la rampă între cele două războaie mondiale. Acesta a fost doar unul din factorii contextuali care i-au influențat natura. De fapt, când vorbim de Topolino, putem foarte bine să-l plasăm la confluența a trei forțe principale: ambiții politice, necesitate economică și inginerie simplă dar eficientă.

Dictatori cu idei (comune)

Inspirat de ideile lui Hitler, mai exact de cele care au dus ulterior la apariția lui Volkswagen Beetle și a conceptului de mașină pentru tot poporul, Benito Mussolini îi cere lui Giovanni Agnelli o mașină pe care să și-o permită și clasa muncitoare din Italia. Agnelli, factor major de decizie la Fiat și un fan declarat al proceselor de producție în masă instituite de Henry Ford în Statele Unite, acceptă provocarea (nu că ar fi avut neapărat de ales în fața directivei fasciste).

Printre cerințele lui Mussolini se remarcă prețul unui astfel de automobil accesibil: 5000 de lire italiene. Suma n-a fost aleasă la plesneală; aceasta era echivalentul salariului pe un an al unui muncitor din fabricile Fiat. Coincidență sau nu, prețul unui Volkswagen Beetle, undeva la 990 de mărci ale Reich-ului (Reichsmark), a fost ales tot în funcție de salariul mediu al unui muncitor german, dar calculat pe 31 de săptămâni.

Fiat Topolino. Foto: Fiat

Pentru și mai mult context: până să apară Topolino, Fiat vindea modelul 508 Balilla cu 9900 de lire, un preț poziționat foarte departe de posibilitățile omului de rând. În fine, vom vedea ceva mai târziu că până la urmă, nici Topolino n-a fost chiar atât de ieftin și la îndemâna oricui.

Agnelli n-a stat pe gânduri și i-a pasat responsabilitatea proiectului lui Oreste Lardone, care a dat greș, sau mai bine spus, a dat greș în contextul unei lipse de răbdare coroborată cu rigiditate decizională, ceva tipic pentru un regim dictatorial.

Acum, sper că e clar că Oreste Lardone nu era un neica nimeni. Lardone a venit la Fiat în 1909, când avea doar 15 ani, întâi ca ucenic și mai apoi ca angajat în toată regula, timp în care s-a remarcat sub aripa șefului de design, Giulio Cesare Cappa.

Fiat Topolino pe lina de producție din fabrica Lingotto, Torino. Foto: Fiat

Când Cappa a decis să plece de la Fiat la nou-înființata Itala, Lardone a spus nu postului de șef de design interimar și și-a urmat protectorul. Doar că Itala avea să dea faliment din cauza unui contract uriaș care nu s-a mai semnat și a crizei economice de la finalul anilor ’20, iar Lardone revenea la Fiat, unde primea o sarcină clară: dezvoltarea noii mașini a poporului italian.

Notăm și faptul că în departamentul de dezvoltare, părerile erau împărțite: o parte din ingineri își doreau ca noul model să fie bazat pe o platformă deja existentă, alții preferau o abordare complet nouă, inclusiv Lardone, susținut de Antonio Fessia, care va avea câștig de cauză și va dezvolta o configurație „totul pe față” destul de neobișnuită la vremea respectivă, adică roți motrice față și motor de 500 cc cu doi cilindri, răcit cu aer, amplasat în față.

În primul test oficial al prototipului, desfășurat în vara anului 1931, dezastru: motorul ia foc din cauza unei scurgeri. Agnelli, cel care se afla la volan, tună și fulgeră: Fiat nu va mai construi în vechi mașini cu tracțiune față. Evident, Lardone este exclus din proiect și urmează o perioadă de stagnare de un an, întreruptă de o vizită-surpriză a lui Mussolini la fabrica Lingotto, în octombrie 1932, care reiterează directiva inițială: mașina poporului italian trebuie să existe cu orice preț.

Dante Giacosa, între Topolino (dreapta) și Fiat 600. Foto: Fiat

Ca urmare, Dante Giacosa este numit șef de proiect în locul lui Lardone. Pe Giacosa îl recomanda contribuția substanțială adusă dezvoltării modelului 508 Balilla, de fapt Giacosa era unul dintre cei care preferau ca Topolino să fie bazat pe o platformă existentă, ceea ce ar ajuta în reducerea costurilor de proiectare și producție. Așa că toată proiectarea a pornit de la mașina pe care o știa cel mai bine: 508 Balilla.

Mickey Mouse

Noua configurație implementată de Giacosa scurta șasiul de 508, păstra motorul în față, dar trecea la roți motrice spate și o împachetare compactă. O particularitate pentru 500 Topolino era aceea că motorul (patru cilindri, 569 cc, 13 cai-putere), împins în fața punții față, avea radiatorul în spate și un mecanism de distribuție cu supape laterale, ceea ce însemna că putea fi montat cât mai jos pe șasiu.

Fiat 508 Balilla. Foto: Fiat

Legat de proporțiile reduse, se spune că în primele faze ale proiectului, Giacosa a desenat pe podeaua studioului un dreptunghi cu lungimea de aproape doi metri (ceea ce a devenit mai târziu ampatamentul lui Topolino) și lățimea de un pic peste un metru pentru a ilustra spațiul necesar pentru două persoane, bagaje, motor, transmisie și restul componentelor necesare unei deplasări cu viteze de peste 80 km/h.

Cu portbagajul plin și șofer plus pasager pe locurile lor, masa lui Topolino era distribuită 50:50 între cele două punți, iar Giacosa și-a dotat creația cu frâne hidraulice, suspensie independentă pe față, transmisie synchromesh cu patru trepte, amortizoare hidraulice, ștergătoare de parbriz acționate electric, scaune ajustabile și lumină ambientală. Puntea spate rigidă era dotată cu un sistem de suspensie cu arcuri lamelare.

Prototipul Topolino proiectat de Dante Giacosa. Foto: Fiat

Amplasarea motorului într-o poziție joasă i-a permis lui Giacosa să deseneze o capotă aerodinamică. Forma acesteia, în tandem cu farurile montate în exterior, de o parte și de alta a grilei, a făcut posibilă apariția supranumelui Topolino, pe care l-am explicat în primul paragraf.

Mașina poporului și nu prea

Fiat Topolino a fost produs între 1936 și 1955. De-a lungul carierei, Topolino a primit trei versiuni: 500 A, 500 B și 500 C. Imediat după lansare, cele 5000 de lire ale lui Mussolini s-au transformat într-un preț de vânzare de 8900 de lire (cam cât câștiga un muncitor în 20 de luni). Să se noteze și că muncitorii din fabricile FIAT primeau reduceri, inclusiv pentru familie, dacă doreau să achiziționeze un Topolino, decizie care a ajutat vânzările.

Fiat Topolino, mașina pentru toți. Foto: Fiat

În 1948, Fiat a lansat modelul Topolino 500 B, prezentat publicului la Salonul Auto de la Geneva. Caroseria rămânea neschimbată, însă existau modificări la nivelul panoului de bord, al volanului și al sistemului de prindere a capotei. Au mai fost rafinate suspensia, frânele și sistemul electric. Tot cu 500 B s-a semnat și debutul unei noi versiuni, numită 500 Giardiniera Belvedere, cu loc pentru patru pasageri și caroserie break, decorată cu elemente de lemn, inspirată de moda station wagon de peste ocean.

Producția lui 500 B a durat doar un an, iar în 1949, Fiat a cizelat încă o dată rețeta, cu 500 C, prezentat tot la Geneva. De această dată, schimbările de ordin vizual la exterior erau evidente: farurile au fost integrate în aripile față și grila frontală era acum orientată pe vertical.

Fiat 500 C Topolino. Foto: Fiat

Performanțele motorul au rămas aceleași, chiar dacă Topolino 500 C ajunsese să cântărească în jur de 800 de kilograme cu pasageri și bagaje, față de 740 de kilograme în cazul lui 500 A. O parte din masă se datorează și celor două dotări noi orientate spre confort: un sistem de dezghețare/dezaburire a parbrizului și încălzire în habitaclu – disponibilă opțional.

Producția s-a încheiat definitiv în 1955, cu 500.000 de unități Topolino asamblate până în acel moment. Dar influența lui Topolino abia începea. Considerat modelul care a aprins scânteia unui curse de motorizare în masă a Italiei, chiar și în condițiile în care socotelile de preț de acasă nu s-au potrivit cu cele din târg, Topolino a oferit ocazia de a deține un automobil unor clase sociale care până atunci puteau doar visa la un astfel de privilegiu.

Topolino 500 C Giardiniera Belvedere. Foto: Fiat

Totodată, Fiat și-a învățat lecția cu Topolino și a putut aplica rețeta mai departe, într-o formă perfecționată, cu două modele pentru care Topolino a bătătorit cărarea la nivel de piață și pregătirea acesteia: 600, lansat în 1955 și Nuova 500, lansat în 1957.