Industria auto a văzut tot felul de asocieri nebune între mărci. Dar și exemple de companii care au deținut mărci în (poate) cele mai neobișnuite relații simbiotice (și de subordonare).
Pentru mine, un astfel de exemplu cel puțin bizar este faptul că Ford a deținut Aston Martin.
Și dacă vreți anecdote, fiți atenți aici.
Ideea unei extinderi a companiei Ford cu o marcă precum Aston Martin (trecută prin multe achiziții și vânzări la vremea ei) i-a venit lui Walter Hayes. Hayes, jurnalist britanic prin formare, a schimbat macazul spre zona de PR și a tot urcat pe scară până a ajuns să conducă departamentul de PR de la Ford – se întâmpla în anii ’60. De acolo, Hayes a mai urcat câteva trepte până a fost numit vice-președinte al ramurii Ford Europa.
Din poziția sa, Hayes a influențat tot feluri de proiecte benefice pentru Ford, inclusiv departamentul de Formula 1 și achiziționarea de branduri premium ca Jaguar și Aston Martin. Pentru acum, ne interesează cea de-a doua. Aston Martin. Fiindcă era bine conectat la tot ce mișca în industria auto britanică, zvonurile că Aston Martin are nevoie de investitori au picat relativ repede pe timpanele lui Hayes, care i le-a transmis imediat lui Henry Ford al II-lea, sub forma unei propuneri curajoase: „hai să cumpărăm Aston Martin“.
Familia Ford a fost de acord, a dat banul și în septembrie 1987, Ovalul Albastru cumpăra 75% din Aston Martin. De ce v-am adus până aici când de fapt în titlu scrie că vorbim despre Aston Martin Vanquish? Pentru că înaintea lui Vanquish, a existat Virage. Și Virage a fost primul Aston Martin din era Ford – jos pălăria pentru americani, care au văzut potențial într-un proiect deja început.
Întâi a fost Virage…
Drept spus, Virage a fost doar finalizat și lansat în era Ford. Dezvoltarea a început înainte ca americanii să-și bage nasul (și banii) în companie, pe finalul unei era care a dat, la Aston Martin, sedanul Lagonda, superbul Vantage (rival pentru Lamborghini Countach si Porsche 911 Turbo) și futuristul supercar Bulldog. Așadar, Virage venea, pe de o parte, ca punte între trecutul companiei Aston Martin și viitorul acesteia, mai exact secolul 21.
Se spune că Virage a fost dezvoltat cu doar 3,5 milioane de lire sterline – foarte puțini bani, chiar și pentru finalul anilor ’80. Una din nu puținele dăți în care Aston Martin a trebuit să strângă din dinți de-a lungul timpului. Din fericire, debutul oficial la Salonul Auto din Birmingham, în 1988, a fost cât se poate de favorabil.
Unu la mână, numele Virage (care înseamnă ce credeți că înseamnă, adică „viraj“ sau „curbă“) pica foarte bine în continuarea gamei, pe lângă Vantage și Volante. Mai mult, existau trimiteri la prezențele Aston Martin în motorsport, cu precădere Le Mans.
Doi la mână, designul, fără să impresioneze prin ideea clasică de frumusețe, avea ceva de spus și o prezență cel puțin modernă. Aici tot meritul merge spre designerii John Heffernan și Ken Greenley (Heffernan a mai desenat și superbul Bentley Continental R, diluat ulterior în ceea ce știm azi ca Bentley Continental GT).
Virage, pe numele din buletin Aston Martin V8 Virage, avea mult aluminiu în componență, un material relativ inovator pe atunci, combinat la interior cu carpete groase, piele, lemn și încă o marcă a îndreptării spre modern: un intrumentar de bord electronic, dintr-o singură bucată.
Motorul era, desigur, un V8 de 5,3 litri îmbunătățit, cu patru supape pe cilindru în loc de două. Ulterior, în 1993, cilindreea a crescut la 6,3 litri și a atras o nouă inovație: primul sistem ABS implementat pe un Aston Martin. Putere: 330 CP. Cuplu maxim: 475 Nm. Transmisia putea fi o manuală cu 5 trepte sau o automată cu 3 (respectiv 4 rapoarte, începând cu 1993). Viteză maximă: 249 km/h (280 km/h începând cu 1993). Preț: 120.000 de lire sterline.
Totodată, Virage a fost penultimul Aston Martin asamblat în fabrica din Newport Pagnell. Ultimul avea să fie noul vârf de gamă al companiei, un urmaș mai degrabă spiritual pentru Virage, cu aceelași țel: aducerea Aston Martin în modernitate.
…apoi Vanquish
835 CP. 1.000 Nm. 0-100 km/h în 3,3 secunde. 344 km/h viteză maximă. V12 twin-turbo (primele două au fost aspirate natural) produs în regie proprie de Aston Martin. Revenire la bunele maniere.
Și la exclusivitate. Vaquish (care înseamnă a învinge, a înfrânge, a cuceri) e limitat la maxim 1.000 de exemplare produse anual, mult mai puțin decât primele două generații (din care s-au produs în jur de 2.500 de unități în fiecare an pe piață).
Așa arată în numere negre pe fond alb, contemporanul Aston Martin Vanquish. Până aici s-a întins curba progresului pentru un grand tourer pur-sânge. Mă simt rușinat să menționez estetica, pentru că știu că n-am cuvinte să-i fac suficientă cinste.
Dacă Virage a trebuit să ducă Aston Martin în secolul 21, de la Vanquish se cerea tranziția spre ceva modern. Și în mare parte, noul vârf de gamă s-a achitat mai mult decât onorabil de misiunea care i-a fost încredințată. Și culmea (sau nu), nici Vanquish n-a scăpat de predispoziția mărcii pentru tranziție și schimbare.
Deși prima generație Vanquish, cu debut în 2001 la Geneva, a ieșit de pe poarta fabricii din Newport Pagnell (închisă definitiv în 2007), următoarele două au fost produse în noua și moderna uzină din Gaydon, activă și azi.
Primul Vanquish, cu platformă co-dezvoltată cu Lotus, doldora de aluminiu și materiale compozite, se bucura de rigiditate excepțională la nivel de șasiu, fără compromisuri pe cântar. Apariția în cel mai nou film cu James Bond la acea vreme, Die Another Day, a venit natural.
La fel cum au venit DB9, DBS și One-77, inspirate de avântul și popularitatea lui Vanquish. Ca un lord pornit de jos, cu mânecile suflecate, Vanquish a contribuit la reînflorirea mărcii. Aston Martin era din nou pe val.
Mai puțin când vine vorba de Cygnet. Vorbim cu altă ocazie.
